2,458 matches
-
axe de opoziții semantice, limba privilegiază indiscutabil opoziția pe care o regăsim în aceasta / aceea, aici / acolo, acesta / acela. În limba franceză contemporană, opoziția dintre -ci / là tinde să slăbească 72, având în vedere faptul că formele în -là sau adverbul là se folosesc în mod curent pentru a desemna orice tip de obiect, indiferent dacă se află în apropiere sau în depărtare. Là neutralizează deci opoziția. De fapt, această opoziție primordială care disociază sfera eului și a elementelor care depind
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ocurențe ale deicticului aici. Mai exact, singurul "personaj" care ar putea susține enunțarea acestor deictice este însuși naratorul care se adresează cititorului. Narațiunea implică într-adevăr o dublă scenă: cea a întâmplării povestite și cea a narării acestei întâmplări 76. Adverbele "aici" nu desemnează stațiunea balneoclimaterică altfel decât așa cum figurează ea pe scena narativă, localizată față de narator și cititor. Dacă textul ar fi conținut acolo, în acel loc etc., în loc de aici, ar fi creat un punct de reper pentru stațiune în
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
referință cunoaște traiectorii distincte. La Kundera, această alunecare discretă de la un plan la altul nu este făcută pentru a surprinde, deoarece naratorul este constant luat drept martor activ și ironic la aventurile eroului său. De altfel, aceste două ocurențe ale adverbului deictic aici sunt asociate în text cu câteva elemente care implică un subiect evaluator: "pare asediată", "vale fermecătoare", "se spune că...". Spre deosebire de romancier, autorul dramatic nu se confruntă cu aceste probleme de localizare. Având în vedere că el oferă spectacolul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
plecarea sa nu va putea fi schimbat atunci când se fixează momentul corespunzător plecării sale. Nu putem totuși să limităm clasa deicticelor temporale la elemente a căror funcție este cea de "complement circumstanțial" și al căror statut este cel al unui adverb (mâine) sau al unui grup prepozițional (peste câteva luni). Alături de ele, există un triplet de deictice pe cât de esențiale, pe atât de discrete: mărcile "timpului" înscrise în morfologia verbală, fie că este vorba despre prezent, trecut sau viitor. Astfel, L-
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nu este îndeajuns pentru a explica imperfectul desfășurau din ultima frază a descrierii; totul se petrece ca și cum ar fi vorba despre o frază de trecere de la descrierea cadrului la prezent către întoarcerea la intrigă, la personaje, marcată prin imperfect. Prezența adverbului atunci (care implică un reperaj prin cotext) alături de desfășurau marchează schimbarea punctului de reper: cum prezentul narațiunii are tendința de a eluda faptul că este vorba despre o întâmplare trecută, adverbul atunci, asociat imperfectului, reintroduce decalajul. 1.17. Povestire și
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
întoarcerea la intrigă, la personaje, marcată prin imperfect. Prezența adverbului atunci (care implică un reperaj prin cotext) alături de desfășurau marchează schimbarea punctului de reper: cum prezentul narațiunii are tendința de a eluda faptul că este vorba despre o întâmplare trecută, adverbul atunci, asociat imperfectului, reintroduce decalajul. 1.17. Povestire și situație de enunțare În cazul unei narațiuni literare, se impune analiza relației dintre momentul și locul de unde se presupune că naratorul vorbește (scenografia narațiunii) și momentul și locul evenimentelor pe care
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
lui aveau ecou. În spatele lui se auzeau alți pași. Tresări, se întoarse involuntar 107... Dacă s-ar folosi perfectul compus, în loc să citim o întâmplare povestită de un romancier, am citi opiniile unui martor, care de altfel nu ar părea firești; adverbul involuntar devine nepotrivit, asociat cu perfectul compus: cum ar putea ști un martor că acest gest era involuntar ? Iată privilegiul autorului omniscient. Din acest punct de vedere, forța stilistică pe care o are Camus în Străinul este cu atât mai
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
vedere morfologic de cele care ar corespunde în altă parte planului secund (era plăcută) sau rezultă din concordanța timpurilor (dormea). Vom nota că acest fragment prezintă nu una, ci două iterații, prima fiind inclusă în a cea de-a doua: adverbul adesea este cel care indică trecerea de la una la cealaltă. Imperfectul nu este singurul palier care poate marca o repetiție, ci prezintă particularitatea de a putea fi imediat interpretat astfel, atâta vreme cât ce nu se sprijină pe o formă perfectivă. Din
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
deictic, deoarece presupune o reperare față de un element ce aparține cotextului, castelul de Fourchevif. Acolo nu este nici el deictic; enunțătorul evocă o situație de enunțare trecută (cf. în ordinea temporală "în acel moment"), reperată grație cotextului și explicitată grație adverbului aiurea, care nu are nevoie de un reper: referința sa nu variază în funcție de mediul spațio-temporal al ocurenței sale enunțiative și nici în funcție de context. Elemente de morfologie demonstrativă: pentru a simplifica lucrurile, le-am separat de indicatorii spațiali. Inclus într-un
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
al treilea paragraf, "discursul" alternează cu "povestirea" ; "povestirea" se regăsește în: Și poate că mai adăugă: ...Sau poate că mi-o spusei eu mie însumi... însă deodată, aruncându-mă în genunchi în fața ei și cuprinzând-o pios în brațe. Prezența adverbului modal "poate" marchează totuși o interferență a "discursului", interferență existentă prin faptul că "eu" se referă atât la narator, cât și la personaj. La fel, propoziția incidentă nu mai știu intercalează un paragraf de "discurs" între două fragmente de "povestire
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de învălmășeală în care totul se sfârșește și nimic n-au început încă?“ Ce este comun, sub raport lingvistic, în afara sintagmei stare (epocă) de tranziție, celor două texte transcrise mai sus? Recitiți-le cu atenție și veți descoperi singuri: este adverbul încă, prezent de trei ori la Scarlat Vârnav și o dată la C.A. Rosetti. Să i l adăugăm, din proprie inițiativă, pe deja, și vom observa imediat că toată dialectica mișcării de tranziție se sprijină pe aceste două adverbe. Multe
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
este adverbul încă, prezent de trei ori la Scarlat Vârnav și o dată la C.A. Rosetti. Să i l adăugăm, din proprie inițiativă, pe deja, și vom observa imediat că toată dialectica mișcării de tranziție se sprijină pe aceste două adverbe. Multe lucruri vechi mai stăruie încă, dar soarta lor e deja pecetluită. Cele noi și-au făcut deja apariția, dar nu au triumfat încă. Toți intelectualii timpului posedă un viu sentiment al schimbării, fiind și primii ei artizani. Dar această
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
care-și creează destinul: "clipa îndelung alegând-o, tremurând/ las să picure-ncet neînțeleasa lacrimă de opal". Emoția nu lipsește dintr-un asemenea demers, nici teama de eșec. Versul pare să-și oprească răsuflarea odată cu magul, atât gerunziile, cât și adverbele "îndelung" și "încet" reliefând clipa suspendată, ieșită din timpul istoric în care are loc seducerea, accederea la sufletului celuilalt. Iubirea este un act magic, răscolitor. Transformarea alchimică are loc sub puterea lacrimei de opal, acesta din urmă fiind considerat o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
izbăvirea este redată și prin asocierea pâinii cu rodia, un al simbol al fertilității, al norocului, al vieții: " - Nu mai avem rodii nici pâine./ Tâmplele - tâmplele înoată în sânge;/ o pasăre slobodă plânge/ sub ceruri zbârcite ca foamea." (Pasărea urgiei). Adverbul "mai" rămâne singurul indiciu al unui posibil paradis pierdut, în rest nu este decât suferință. Stările angoasante copleșesc, înaltul este de neatins și, în loc să reprezinte sfera ideilor, spiritualitatea, se restrânge, se "zbârcește", infectându-se de materia degradată. Plânsul și sângele
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
profund mesajul biblic, de aici și tendința de a polemiza cu învățăturile creștine. Raportarea la mitologia biblică se face negativ ("oraș în care murim/ fără parabola intrării în Ierusalim"), accentuând lipsa unei salvări, dar și lipsa bucuriei de a trăi. Adverbul "iarăși" din final (a cărui semnificație este susținută și de punctuația enunțului) indică o repetare ciclică a destinului: "Și mâine dimineață - descompuși - pornim, iarăși, la atac..." Banala conversație cotidiană are ca subiect central moartea: S-a terminat pâinea. Dar trăim
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Plăcere și durere, ambele se alătură pentru a-i fixa poziția și atitudinea față de lume. Starea de indecizie este un rezultat probabil al multor încercări de a-și fixa certitudini într-un univers al destrămării. Faptul este accentuat de prezența adverbului "mai" din structura "îmi mai luminam drumul cu steaua de pe frunte". Este aici, bănuim, și o trimitere la steaua magilor care a indicat un drum de urmat, a fixat destinul magilor și, indirect, a fixat și destinul umanității, care avea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
stilistic al alegoriei a fost destul de des utilizat, indiferent de epoca literară, de generație. Termenul "generală" nu face decât să transpună textul din registrul serios în cel ironic, parodic. Distanțarea de literatura anterioară se face și în incipitul textului, prin adverbul "de mult" care implică un hiatus temporal, dar și prin punerea sub semnul vetustului, al degradării a unui motiv literar extrem de vechi "aștrii muriseră de gripă", "Luna enormă chelie". Tocmai acest carnavalesc în prezentare i s-a reproșat lui Tonegaru
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Lunii intrând în adânc drept onorar". Este în astfel de cazuri de evidențiat ostentația cu care sunt afișați indicii certitudinii, ostentație care tinde să provoace tocmai impresia contrară, aceea că universul (real sau imaginar) e lipsit de certitudini ("evident", "categoric"), adverbul "cum" care fixează contextul sugerează, în fond, pendularea spiritului uman între o serie de clișee care-i definesc existența, inclusiv raportarea sa la necunoscut se înscrie în linia cutumelor. Textul e interesant și pentru modul în care se preia o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
urmăresc regulile unui joc anume, se fuge de tentația jocului propriu-zis pentru că acesta înseamnă a miza pe propriul destin, a face un pact cu moartea. Destinul e prezent prin imaginea mâinii, echivalate în a doua parte a textului cu moartea. Adverbul "târziu", ca de atâtea ori în literatură, implică ideea de târziu în existență, de apropiere a morții, existența fiind așteptare a morții. Dacă la Arghezi jocul ca metaforă a morții sublinia ruptura, frica, aici jocul e aproape nerealizat și nu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sunt prinse într-un trecut din care nu există cale de desprindere, dar care se prelungește indefinit în prezentul textului, condamnându-l și pe acesta (știam). Încetinirea mișcărilor și a ritmului poeziei imprimă senzația de trecere nesimțită în neant, prin adverbele "pe urmă ușor", "ceremonial", dacă primele exprimă explicit trecerea timpului și alunecarea insesizabilă, al doilea reprezintă o încetinire a ritmului poeziei. Reflexivul impersonal impune ideea că destinul e deasupra omului, nu e aici nici acceptare a morții, nici revoltă împotriva
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Se acumulează aici aproape toate obsesiile tonegariene, începând cu discutarea propriului statut literar. Marca incertitudinii, întărită de data aceasta de prezentul verbului deschide, de altminteri, textul "nu știu dacă sunt îndeajuns poet mare". Există totuși aici un orgoliu personal pentru că adverbul "îndeajuns" nu înlătură total posibilitatea rămânerii în panteonul cultural. Nemișcarea, trecerea umanului în rândul obiectelor este și ea prezentă. Păpușile de ceară sunt lipsite de inimă, deci de viață și de sentimente. Punerea lor în opoziție cu "orice lumânare" sugerează
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
interogațiile existențiale, idealul de neatins ("moartea ar trebui să-mi fie o mare ispită/ și să-mi fac din toate nimicurile întrebări"). Mijloacele de subminare a seriozității textului se multiplică și aici, de la dublarea modalizatorilor incertitudinii, condiționalului-optativ i se adaugă adverbul poate, sintagma "nu știu ce vis neisprăvit", ghilimele utilizate pentru a pune sub semnul întrebării existența realității pe care o desemnează termenul respectiv ("Ar trebui să ghicesc poate în noapte/ chemările unui "dincolo" nebănuit/ și să plâng chinuit de înălțimea pereților/ sau
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Parizienei din perioada cercetată: "une femme réellement belle, riche, élégante et spirituelle est Parisienne" [p.IX]. Fiind de acord, în principiu, cu fiecare dintre aceste epitete, vom observa, la o analiză mai atentă a componentelor acestei formule, relativitatea lor, în pofida adverbului cu semnificație categorica réellement. În ciuda atașamentului realiștilor și naturaliștilor, portretul Parizienelor în românul secolului al XIX-lea nu insistă asupra prozopografiei; el este, de regulă, foarte vag, reprezentând o ființă vaporoasa, purtând amprenta unui tablou impresionist: "Mme Arnoux părut. Comme
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
voiau să smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinței biruință căta orice cavaler...” (Eminescu) 4. Figurile plasticității: - epitetulcuvânt care califică un substantiv, formând un tot Îmreună cu determinatul; epitetul califică uneori și o acțiune, de data aceasta fiind un adverb: „În aer rumene văpăi...” „Dar ochii mari și minunați Lucesc adânc, himeric...” (M. Eminescu) - interogație - figură de stil constând În adresarea unei Întrebări unui auditoriu, nu pentru a primi un răspuns ci pentru a transmite o opinie, un gând, o
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
e dominant, nu exclude un anapest ( /) sau un peon IV ( /) și chiar un amfibrah ( / /) la Începutul versului al doilea din primul catren și situația se repetă În celelalte catrene. Rima este Îmbrațișată, dar predomină rima substantiv - substantiv sau adjectiv, ori adverb. Nu găsim acea bogație a rimelor ca la Mihai Eminescu. În schimb e bogată și evocatoare (strălucitoare picioare, scânteios - maiestos, argintiifăclii, etc.). Poemul degajă un sentiment luminos, chiar dacă peisajul stă sub semnul Încremenirii hibernale și asta pentru că predomină vocalele deschise
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]