583,813 matches
-
energizantă, care preface sumbra imagistică expresionistă într-una stenică, impresionistă: "Daniel, azi îți voi vorbi despre culorile/ grave ale Nordului: negrul cleios al/ lutului, negrul - prelat al cortegiilor din sate/ purtat ca o onoare poetică a omului de-a/ se afla în calea neantului" (Lui Daniel șRăul de Nordț). Picturală, bizuită pe o retorică plastică, o asemenea poetică a reabilitării își anexează și aspectul melic al unei vegetații sonore; "Nordul se întemeiază pe discursivități/ plastice, paralele sau în confruntare,/ de o
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
îngăduie nici o iluzie eliberatoare, neputîndu-se opri la nici o soluție, amestecîndu-le pe toate aidoma cărților de joc, spre a extrage, aleatoriu, cîte una. Atît tenebrele, cît și lumina nu sînt decît relativități, fețe alternative ale hazardului. Măduva absolutului, incognoscibilă, nu se află în ele. Subiectul corespunzător acestei ere tîrzii care succede celei mitice, este eironul, omul ironic, așa cum îl înfățișează, între alții, Northrop Frye, făptură inferioară sub raportul posibilităților de cunoaștere, de ilustrare a omului-tip. În concordanță cu dispoziția sa postmitologică
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
abuzuri) inclus într-o paradigmă a substituției. Iată bizara argumentare a autoarei: (Paradigma cu pricina îl definește pe Ionesco) "prin înlocuirea fundamentală a inamicului dintîi - fascismul - cu acela care îi va ocupa mintea în anii '60, comunismul. Această atitudine își află desigur coerența în demna aversiune a academicianului față de logica totalitară. Dar putem de asemenea să presupunem că anticomunismul său pasional îi va fi facilitat cîteva operații, cum ar fi ocultarea trecutului legionar al prietenilor săi..." (pagina 519). Cu acest fel
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
o și ceruse în căsătorie. Chiar dacă Winifried a preferat să rămînă o Wagner și nu să devină o Hitler, între Führer și familia de la Bayreuth s-au păstrat excelente raporturi. Hitler participa la Festivaluri în loja familiei Wagner. Gottfried a aflat o mulțime de lucruri scociorînd în arhiva familiei sale, unde a dat peste scrisori, fotografii, acte ș.a. Unele descoperiri sînt extraordinare. Imediat după 1945, la Bayreuth a fost instalat comandamentul american al trupelor de ocupație. Micuțul Gottfried a deschis ochii
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15184_a_16509]
-
Bayreuth a fost instalat comandamentul american al trupelor de ocupație. Micuțul Gottfried a deschis ochii asupra steagului american și a auzit de nenumărate ori, salutul pe care bunica, tatăl și unii dintre invitații lor și-l adresau: "Trăiască USA!" A aflat mult mai tîrziu că salutul era rostit de ziua nașterii Führerului și era codat: USA nu însemna United States of America, așa cum credea copilul din el, ci Unsere Selige Adolf, adică Răposatul nostru Adolf. Cartea a provocat drame în familie
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15184_a_16509]
-
care m-a pus pe gânduri se referă la demolarea istorică... și ce-i curios, e că nu am pus niciodată, dedesubt sau deasupra, ca și cum acest lucru ar fi fost subversiv. Nu mi-ar fi fost greu deloc, desigur, să aflu, ulterior, data dărâmării statuii, și, eventual, s-o fi trecut în articolul de față. Totuși, ceva... un soi de tabù... (cum nu poate exista o dată a nașterii sau dispariției de pe pământ a unui Zeu păgân trecut în vizită pe la noi
Carnetul roșu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15197_a_16522]
-
în loc de asta, îmi șoptesc, eu însumi uluit: Guliver în țara piticilor. În același carnet, în paginile următoare, a căror hârtie a căpătat nuanța mierii vitrificate, văd ce-i spune lui Socrate, Kephalos, în Republica (cartea 1, pag. 3, ediția franceză): Află că, în ce mă privește, cu cât plăcerile trupului se ofilesc, cu atât crește în mine plăcerea de a conversa... Pe Kephalos, dacă aș avea norocul să-l întâlnesc într-o zi pe una din Câmpiile Elizee, mi-aș lua
Carnetul roșu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15197_a_16522]
-
care, în română (cu o clară preferință, sociologic determinată, pentru forma feminină), desemnează în primul rînd actorii sau personajele din telenovele - "ar trebui să fac ceva cu bretonul meu... că arăt ca nu știu ce telenovelistă urâtă" (dbrom.ro/ Negru); "jurnaliștii au aflat cu emoție că frumușica telenovelistă a încercat să învețe un cântec în românește, dar n-a reușit" (Cotidianul = C, arhivă 12-18.03.2001) - sau pe spectatorii pasionați de respectivul gen: "Dacă ai ghinionul să nimerești într-un birou de "telenoveliste
"Telenovelist", "telenovelic", "telenovelistic" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15196_a_16521]
-
Totul a dispărut, ca și cînd n-ar fi fost). Scenografia și, mai mult decît atît, amplasarea specială a unui text fundamental poate fixa definitiv, în conștiința privitorului, o punere în scenă, imaginea imprimîndu-se cea dintîi în memorie. Așadar, ne aflăm în sala tronului majestății sale, Bérenger I. O "sală oarecum ruinată, oarecum gotică", indică autorul. Nimic nu e prea vesel pe-aici. Mai degrabă straniu. Oricum, auster. Pereții vopsiți în negru, cu golurile pentru ferești zidite. Spectatorii, distribuiți neregulat, printre
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
în spate, sus, pe scena propriu-zisă, o mică orchestră cîntă live "o muzică regală derizorie", compusă de Marius Leau, avînd-o ca solistă pe Ligia Dună (alți colaboratori fideli și importanți ai regizorului). Spectacolul a început. În acordurile acestui prolog. Ne aflăm cu o oră și patruzeci și cinci de minute înainte de sfîrșitul Regelui. Și cu un sfert de oră înainte ca el să afle verdictul din gura primei sale soții, cinica și revanșarda Marguerite. Nu e doar declinul, ci finalul lui
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
Ligia Dună (alți colaboratori fideli și importanți ai regizorului). Spectacolul a început. În acordurile acestui prolog. Ne aflăm cu o oră și patruzeci și cinci de minute înainte de sfîrșitul Regelui. Și cu un sfert de oră înainte ca el să afle verdictul din gura primei sale soții, cinica și revanșarda Marguerite. Nu e doar declinul, ci finalul lui, al regatului, al ideilor. Totul se crapă, se prăbușește, se chircește, intră la apă, se stafidește și moare. Ca și Regele. Este apocalipsa
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
pregăti corpul și psihicul pentru întîlnirea, atît de dificilă și de specială, cu Bérenger I, un Rege ce-și trăiește la vedere, finalul. Zbuciumat, paradoxal, subminat și el finalul, ca și autoritatea Regelui. Nu mă îndoiesc că în spatele apariției se află un enorm travaliu. Lipsește însă un tip de anvergură care să acopere complexitatea fațetelor lui Bérenger. Nu există o evoluție clară a personajului, nebunie, căderi (în sine, nu la propriu), disperări, ruperi de ritm, alternări, modificări comportamentale. Rostirea este de
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
ar fi trebuit să-i aducă Reginei sale un plus de feminitate, de senzualitate, de visceralitate, dincolo de forță și intratabil. În fond, încă îl dispută pe acest bărbat. Dincolo de viață și de moarte. Dincolo de toate rămîne lecția teatrului care "se află dincolo de lecții" cum spune Ionesco. Și subscrie Frunză. Premiera și angoasele ei Se pot vedea spectacole în București și în afara spațiilor tradiționale sau, cum spune Peter Brook, oficiale. Circuitul acestor locuri a intrat în conștiința și reflexul spectatorilor: Teatrul Act
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
mecanismului UMAN. Rezultanta este o tendință de a decădea din straturile superioare către o suprafață netedă, lucioasă, în care se oglindește inferioritatea, paradoxal ajunsă să reprezinte, la nivel colectiv, un punct cu conotație "pozitivă". Inconsistența formei umane, individuale sau colective, aflată în stadiul de carcasă întredeschisă, capabilă să aspire o multitudine de trăiri și sentimente facile, fluide, alcătuind o suprapunere forțată a mai multor falii instabile, devine periculoasă în momentul producerii unei liniarizări de joasă frecvență a întregului ce ar trebui
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
de 13 ani încoace, se face că nu-i observă pe cei care nu sînt "cu noi sau cu ai noștri". Oamenii de valoare independenți sau care nu acceptă să-și ofere serviciile decît în calitate de tehnocrați, indiferent cine s-ar afla la putere, nu sînt bine văzuți în România. Sau sînt ignorați pentru a satisface clientela proprie. Cine vine la putere în România are o listă pentru toate funcțiile posibile, ba mai inventează și funcții noi, pentru a asigura o răsplată
Oamenii de valoare și pilele by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15206_a_16531]
-
estetic, ci doar o variantă "eretică" a lui. Pe urmele "poeților damnați" și în legătură cu Nietzsche, naturalismul pune în paranteză morala, pe motivul unei "obiectivități" a reconstituirii minuțioase, glaciale, a existenței. Cuvîntul de ordine e așadar conștiința amorală ("gratuitatea" gidiană se află în vecinătate), care deschide, precum un sesam, tărîmurile oricît de diversificate ale artei moderne... Nietzsche definea Răul ca fiind "o rămășiță învechită din ceea ce era găsit bun odinioară - atavismul unui ideal îmbătrînit". Astfel ne putem explica interesul susținut al autoarei
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
și iau revanșa sub chipul unui resentiment incontrolabil, devastator: "Seducția demersului etic al romancierei stă, probabil, în cadrul pe care îl trasează și în care încorsetează cuplul, astfel încît protagoniștii să ilustreze magistral un posibil blestem sub care asocierea lor se află. Lina și Rim, Elena și Drăgănescu, Ada și Maxențiu, Lenora și Doru Hallipa, Laura și Walter și apoi Coca-Aimée sînt bovarici plasați sub semnul unui eros denaturat. Înstrăinarea - unul din leitmotivele prozei romanești - nu succede, ci precede apariția celui de-
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
se nască, el nu există încă. De aceea, de o vreme, n-am mai făcut decât o primă selecție, pe bază de "scene", pentru a reține un număr cât mai mare de candidați cu care, apoi, profesorii școlii și elevii aflați la sfârșitul studiilor să lucreze timp de două săptămâni. După această perioadă, reținem doisprezece elevi, cu care începem munca pedagogică. Este important să amintim acest lucru, deoarece pedagogia poartă amprenta celor cărora li se adresează. Relația dintre elev și pedagog
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
publicații ca "Le Figaro Litteraire", "Les Nouvelles Litteraires", "Arts", publicații care de altfel și-au dat ele duhul destul de rapid (rîde). Ele anunțau așadar deja de la finele anilor '50 că Noul Roman a murit. Și o mulțime de oameni au aflat de existența Noului Roman, citind prin ziare că el ar fi murit! (rîs copios) iar dacă a murit, trebuia să fi existat! R.B.: Cei care citesc însă romanele dumneavoastră își dau seama că tocmai această reconstrucție pornind de la negația a
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
nu-i așa? Poate că ei nici nu sunt vinovați, poate că epoca nu este favorabilă creării unei lumi noi. Poate că sfîrșitul celui de-al doilea război mondial a fost tocmai o epocă foarte favorabilă pentru "constructori". Lumea se afla în mod evident în ruină; era prin urmare necesar ca să înceapă construirea unei lumi noi. Pe cînd acum - există un fel de somnolență într-o lume mai accesibilă, mai ușoară. Viața este mult mai ușoară pentru ei decît a fost
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
conciliului tridentin, mai precis de directiva formării, inclusiv prin școli, a unei noi culturi, dominată de un puternic sentiment religios, menită să consolideze și să propage ideea universalității catolice." Elementele care-l fac pe cercetător să atribuie piesa lui Budai-Deleanu (aflat încă din 1778 la colegiul Sf. Barbara) sunt destul de "subțiri", deși convingătoare: piesa are un aspect de farsă, evenimentele sunt relatate cu cruzime și ironie ("atitudinea auctorială este chiar ireverențioasă"), piesa prezintă două planuri și numeroase intermedii, o oarecare bogăție
Despre începuturile literaturii românești by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15239_a_16564]
-
responsabilă. Arhiva mută, arhiva ilizibilă, arhiva distrusă; rezistența lui Foucault în fața ineditului, a ștersăturilor, a căutării începutului. Dacă opera (cu toate rezervele pe care utilizarea acestui termen le presupune în ceea ce-l privește pe Foucault) are o arhivă, aceasta se află la Foucault în chiar opera lui. Arhiva unei opere Există la Foucault un refuz de a lăsa să se vadă cusătura textelor dar și o reală dorință de a da la citit gestul, mișcarea care le produce; este ceea ce îl
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
Oferta de texte rămîne totuși destul de redusă, repetitivă și bazată pe colaborarea benevolă a beneficiarilor. "Referatele" nu par să fie revăzute de nici un ochi critic și didactic, care să îndrepte erorile de ortografie, numele greșite, afirmațiile aberante. Pericolul de înșelăciune - aflat la baza fenomenului - este astfel contracarat de lipsa de valoare a majorității produselor: nu văd cum textele oferite pentru temele de limba și literatura română ar putea să asigure utilizatorilor altceva decît note mici și foarte mici. în schimb, este
Iarăși despre referate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15222_a_16547]
-
tot seriosul și ridicolul de rigoare. * În "periodicul de atitudine culturală" CARTEA (nr. 1) de la Bacău, semnalăm un interviu amplu cu poetul Ion Tudor Iovian (la cincizeci de ani!), despre anii formației sale la aceeași Filologie bucureșteană unde s-a aflat, cu două decenii în urmă, dl Ieronim Tătaru, despre debut și tot tacîmul. Mizeria criticii literare În STEAUA (nr. 1), dl Horia Poenar își prefațează recenzia la două volume ale scriitorului clujean Marius Jucan de cîteva rînduri despre critica literară
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15233_a_16558]
-
probabil, domnișoară, cu aer sănătos și viguros de nemțoaică și cu nume franco-român s-a cocoțat cu trenulețul pînă la Garmisch Partenkirchen nu reprezintă o știre. Chiar dacă probabila d-ră ne tot arăta cu mîna ("uite acolo, la stînga!") unde se află România, adică noi, telespectatorii, dincolo de niscai piscuri cu zăpezi eterne n-are absolut nici o legătură cu Știrile. Unde mai punem că probabila d-ră pronunța Garmisch cu h la urmă în loc de ș și Parkenkirchen în loc de Partenkirchen. Nici cu ierarhia Știrilor nu
Stadioane și munți by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15255_a_16580]