2,641 matches
-
certitudine rece, neclintită, că anul ăsta avea să pună capăt lungii serii de eșecuri. Aveau să câștige pentru că imbecilul fusese atât de bătut în cap încât să moară și să rateze momentul. Analiștii, presa și fanii Red Sox oscilau între agonie și extaz; erau atât de aproape de victorie, dar dacă n-aveau să câștige? Eu n-am avut nici umbră de îndoială că vor câștiga și, după cum preconizasem, au câștigat, iar eu am fost singura persoană din întreaga lume care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
slavă Domnului, a zis Jacqui. Repede, repede, anestezia. Infirmiera a examinat regiunile inferioare ale lui Jacqui și a clătinat din cap: —Prea curând. Nu sunteți dilatată îndeajuns. — Dar trebuie să fiu! Sunt în travaliu de câteva ore bune. Sunt în agonie. Infirmiera a schițat un zâmbet condescendent care spunea: milioane de femei trec prin asta în fiecare zi, apoi a ieșit din salon. Dacă era bărbat, pariez că i-ați fi făcut anestezia, am strigat după ea. — Iar începe, a scâncit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Ce caută el aici? a strigat Jacqui. —Te iubesc. — Trage perdelele, dobitocule! Da, scuze. A tras perdelele după el. —Te iubesc, Jacqui. Îmi pare rău, mai rău decât mi-a părut pentru orice altceva. —Nu-mi pasă! Dispari. Sunt în agonie și e numai din cauza ta, lua-te-ar dracu’! —Jacqui, împinge! —Jacqui, te iubesc. —Taci Joey, ÎNCERC să împing. Și nu contează dacă mă iubești sau nu, pentru că n-am de gând să mai fac sex în veci. Joey s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
castilienii își suspendaseră brusc atacurile în întreg regatul, în vreme ce Boabdil, odinioară atât de temător, lansa acum incursiuni după incursiuni pe teritoriul aflat sub stăpânirea creștinilor, fără urmă de represalii? O ciudată beție a victoriei pusese stăpânire pe orașul aflat în agonie. Eu eram abia un sugar, lipsit de înțelepciunea oamenilor, dar și de nebunia lor, ceea ce m-a scutit de participarea la credulitatea generală. Mult mai târziu, la vârsta bărbăției și purtând cu mândrie porecla de Granadinul pentru a le aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Astaghfirullah pentru a-mi face cea mai mică iluzie în privința asta. De fapt, discursul a început imediat s-o ia razna. — Dacă Dumnezeu mi-ar fi dăruit moartea, dacă m-ar fi chemat la El în loc să mă lase să trăiesc agonia orașului meu, ar fi fost oare crud față de mine? Dacă Dumnezeu m-ar fi cruțat să văd cu ochii mei Granada captivă și pe binecredincioși dezonorați, ar fi fost El oare crud față de mine? Șeicul ridică brusc tonul, făcându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Valerius își ridică arma spre cer. Mulțimea, care până atunci așteptase într-o liniște aproape religioasă, izbucni în strigăte: — Ucide! Ucide! urla Vitellius cu glas ascuțit. Valerius se uită în jos, spre Flamma, care îl privea ca un animal în agonie, cu ochii injectați. Îndreptă încet lama spre gâtul lui, abia atingându-l. Privi spre arenă. Nimeni nu mai lupta. Își văzu tovarășii uciși. Îl văzu pe trac clătinându-se, plin de sânge, dar viu. Marcus era în picioare, nevătămat. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
N-am putut să le înghit și nici n-am avut un strop de băutură să fac treaba așa cum trebuie. Pe la cinci dimineața am atins acel punct din care am simțit tristețea unui spectator pentru dintele meu, care trecea prin agonia propriei lui morți, murind tânăr și violent și din propria lui vină, cu mult înainte de a-i fi venit sorocul. La ora opt am sunat la Bartleby cu taxă inversă. A fost cea mai grea încercare să o conving pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un mormânt... Plouă... și peste târg, duse de vânt, Grăbite, trec frunze liberate. Oh, amurguri Oh, amurguri violet... Vine Iarna cu plânsori de piculine... Peste parcul părăsit Cad regrete Și un negru croncănit... Veșnicie, Enervare... Din fanfare funerare Toamna sună, agonie... Vânt de gheață s-a pornit, Iar sub crengile schelete, - Hohot de smintit. Nici o urmă despre tine, - Vine, nu vine... Oh, amurguri violete... Amurg de iarnă Amurg de iarnă, sumbru, de metal, Câmpia albă - un imens rotund - Vâslind, un corb
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
părăsită - albă marmoră sculptată - În veșmintele-mi funebre, Mă întind ca și un mort, Peste mine punând roze, flori pălite,-ntîrziate, Ca și noi... Zi, finala melodie din clavirul prăfuit, Or ajunge plânsul apei din havuzele-nnoptate. Vezi, din anticul fotoliu - Agonia violetă, Catafalcul, Și grădina cangrenată, În oglinda larg-ovală încadrată în argint... Alb Orchestra începu cu-o indignare grațioasă, Salonul alb visa cu roze albe - Un vals de voaluri albe... Spațiu, infinit, de o tristețe armonioasă... În aurora plină de vioare
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
vin, nu mai vin, Și nici mângâieri... Și iar toate-s triste, Și azi, ca și ieri... * Mister Clavirile plâng în oraș Pe-o vreme de toamnă pustie... Și plopii plâng tot în oraș, Și-n totul e-o grea agonie. Par casele triste castele... Amorul, aici, a murit Și poate că plâng la clavire Fecioare cu păr despletit... Trec singur... și tare mi-e teamă... Și, unde mă aflu, nu știu- Vai, plopii detună orașul... Clavirele plâng în pustiu... * Vae
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
părea Ofelia nebună... Și lung gemea arcușu-acum pe strună Îngrozitorul marș lugubru, funerar. Cântau amar, era delir, - Plângea clavirul trist, și violina - Făcliile își tremurau lumina, Clavirul catafalc părea, și nu clavir. Târziu, murea clavirul lung gemând; Luptau făcliile în agonie... Și-ncet se-ntinse-o noapte de vecie, Și-n urmă, greu, un corp am auzit căzând. Vai, de-atunci îmi pare lumea și mai tristă, Viața-i melodie funerară... Și nu mai uit nebuna lăutară - Și transfigurata, trista claviristă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
le dezlănțuiau în mintea cuiva nu erau fantome. Erau palpabile. Puteau lovi și răni. Atunci când călătorise printre Dimensiuni, înainte ca Efectul să devină prea uriaș ca să-l mai poată stăpâni, Virgil Jones își petrecuse o veșnicie plimbându-și gândurile peste agoniile trecutului și încercând să strângă în el cunoașterea de care avea nevoie. Știa că o descoperise, că undeva în călătoriile sale întâlnise pe cineva - pe cine? - care cunoștea tehnica prin care putea să intre în mintea altei ființe umane. Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui Sebastian se schimbă brusc, de la uluire la îndoială și șoc. — Haide, pentru Dumnezeu! i-a spus lui Dominic, îndreptându-se spre salon. James se zvârcolea acum, cu brațele în laturi, cu sudoarea scurgându-se pe haină, cu fața în agonie, încercând să respire, dar și vomând în același timp. Arăta precum cineva care alergase într-o cursă și aproape se omorâse în acest fel. Susie țipa, lucru destul de normal, o serie de țipete scurte, oribile, deoarece ar fi fost amuzante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
în genunchi lângă mine și l-a ținut pe James. —James, bătrâne. Bea asta. Îți va face bine. Haide. Se pricepea la asta mai bine decât mine. James s-a așezat în fund, ridicându-și fața îngrozită, roșie și în agonie, transpirată, cu ochii încremeniți. A reușit să bea laptele și i-a înapoiat paharul lui Sebastian. —Cum te simți? a întrebat repede Sebastian. Mai bine... mai răcorit... James a inspirat adânc și toată lumea din jur a răsuflat ușurată. —Mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
din acei ani de demult, de început al fricii. Eram copil pe atunci. Nu-mi păsa sau eram învățat a crede, așa cum am crezut mulți ani mai apoi. Înțeleg cum erau lucrurile cu titoiștii. Zâmbesc citind stupiditatea unor texte despre agonia imperialismului, despre călăul Tito (reprezentat cu o bardă însângerată), despre trusturile care vânau petrolul Irakului, despre Ciankai-și și banda lui și câte altele. Pe unii dintre autorii aceia i-am și cunoscut. Unii chiar, la un moment dat, mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
motiv sau altul, Jausá supraviețuise otrăvii, deși sechelele lăsate de aceasta au fost teribile, făcîndu-l să-și piardă darul vorbirii și auzul, paralizîndu-i o parte a trupului cu dureri Îngrozitoare și condamnîndu-l să-și trăiască restul zilelor Într-o perpetuă agonie. Soția lui Jausá fu găsită În camera ei, Întinsă pe pat, nepurtînd altceva În afară de bijuterii și o brățară de diamante. Supozițiile poliției erau că, după comiterea crimei, Marisela Își tăiase venele cu un cuțit și cutreierase prin toată casa Împrăștiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Îndată pricepu că era doamna Aldaya, care Îi privea fermecată, Într-un raptus de fascinație și repugnanță. Izbuti să bîiguie: „Unde-i Jacinta?“. După care se Întoarse și se Îndepărtă În tăcere, În timp ce Penélope se ghemuia pe dușumea Într-o agonie mută, iar Julián simțea că lumea se prăbușea peste el. — Du-te acum, Julián. Du-te Înainte să vină tata. — Dar... — Du-te. Julián Încuviință. — Orice-ar fi, duminică te aștept În tren. Penélope izbuti să schițeze o jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a mai Întîmplat cu planul de fugă? A rămas În picioare? — Mai mult ca oricînd. Mă bucur să aud asta. Fiindcă acum chiar mi se pare că nu mai există cale de Întoarcere. Zilele acelei săptămîni trecură Într-o lentă agonie. Julián se ducea În fiecare zi la colegiul San Gabriel bîntuit de incertitudine. Își petrecerea orele prefăcîndu-se că era prezent, abia fiind În stare să schimbe cîteva priviri cu Miquel Moliner, care Începea să fie tot atît de Îngrijorat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
absorbind. Între timp, și-a pus Întrebarea dacă trebuia să-l omoare pe Aldaya În clipa aceea sau să mai aștepte. Se Întreba dacă nu cumva acesta era atît de slăbit, Încît lama cuțitului abia dacă ar fi produs o agonie căldicică În carnea lui puturoasă și Înmuiată de indolență. S-a hotărît să amîne vivisecția. Povestea Îl făcea tare curios, mai ales În privința lui Julián Carax. Știa, din cîte putuse afla de la editura Cabestany, că Julián trăia la Paris, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Am simțit o Împunsătură În urechea stîngă și mi-am dus mîna la cap, chircindu-mă de durere. Am simțit sînge călduț. M-am ridicat cum am putut. Mușchii pîntecelui care Încasaseră prima lovitură a lui Tomás, ardeau Într-o agonie ce abia acum Începea. M-am prelins pe trepte În jos, unde don Saturno, cînd m-a văzut, a scuturat din cap. — Haida-de, intră un moment și aranjează-te... Am refuzat, ținîndu-mă cu mîinile de stomac. Partea stîngă a capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pumnalul. Îl desprinse brusc din perete și, sub privirile Îngrozite ale lui Fumero, țintui de zid Încheietura mîinii drepte a inspectorului printr-o lovitură brutală, care Înfipse lama În panou aproape pînă În plăsele. Fumero slobozi un urlet teribil de agonie. MÎna i se desfăcu Într-un spasm și revolverul Îi căzu la picioare. Carax Îi făcu vînt cu piciorul În Întuneric. Oroarea acelei scene se derulase prin fața ochilor mei În doar cîteva secunde. Mă simțeam paralizat, incapabil să acționez ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
țării. Textele scrise înainte de înființarea scenelor românești sunt piese destinate lecturii sau jocului păpușarilor, deși au un caracter rudimentar. Primele texte dramatice românești au o orientare satirică predominantă. Scrierile dramatice, la fel ca întreaga literatură progresistă a vremii, au reflectat agonia unei societăți, încercările ei ridicole de a-și menține privilegiile. Oglindirea unei societăți în descompunere a impus un anumit mod de prezentare și - cum comicul înlesnește omenirii să se despartă cu voioșie de trecutul ei - comedia, vodevilul, farsa au predominat
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Friedrich Schlegel arată în lucrarea Studiu despre poezia greacă (1795 - 1796) schimbarea de gust estetic a omului modern, care nu mai gustă reprezentările armonioase ale frumosului, preferința pentru insolit, șocant, excentric, respingător și îngrozitor fiind noua “convulsie a gustului în agonie: “ Frumosul este atât de departe de a fi principiul dominant în poezia modernă, încât multe dintre splendidele opere moderne sunt pur și simplu reprezentări ale urâtului. Astfel, ne vedem constrânși să admitem (cu regret) că există o reprezentare a imensei
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
pe care cineva ar fi vrut s-o arunce inițial la coșul de gunoi, aflat sub chiuveta plină de farfurii murdare, dar s-ar fi răzgândit Între timp și a aruncat-o pe pat, În mâinile unui om aflat În agonie. Degetele lui Noimann strângeau cu nedumerire cocoloșul ușor jilav, dând peste tot felul de riduri și Încrețituri, tot frământându-le și netezindu-le pentru a le readuce Înapoi, la o Înfățișare cu un aspect cât de cât uman. Ridurile Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și în orice oră, Să urce sus, de mult se chinuiește Zadarnic, peste-a vieții auroră... Ce ne mai spun cuvintele? Ce spun? Când priveghem sub semnul nebuniei, Când nasc speranțele și-n răsărit, apun Și viața intră-n era agoniei?... Ne-asediaz-atâtea întrebări, Accentuând a chipului paloare Și ne rămân tot mai reduse zări Sub semnul, asasin, de întrebare...
CE NE MAI SPUN CUVINTELE?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83760_a_85085]