3,029 matches
-
ntreb(ri despre cartier. El le r(spunde că un obi(nuit al locului. De multe ori, el resimte c( este singurul alb. Totu(i, prezen(a să nu-i (mpiedic( pe membrii grupului s( vorbeasc( liber despre al(i albi (n termeni duri (i grosieri. Problema moral( Utilizarea metodei observa(iei directe (n acord cu un grup social (i faptul de a fi p(rta( la via(a sa cotidian( nu au ridicat aici probleme morale. Subiecții i-au acceptat
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
În această societate, mai de treabă era tocmai aparent teribilul, cinicul Weissmann, care, limitîndu-se la orori verbale și la paradoxuri, le făcea totuși mici și discrete servicii medicale. Obosit, Felix se lăsă pe o bancă. Aerul se învineți, apoi se albi, și lucrurile căpătară contururi. Un hârșâit monoton de târn se auzi pe undeva, și două faetoane de lăptari matinali se îndreptară spre oraș. Se făcuse dimineața. Sufletul lui Felix se umplu de elanuri și hotărâri mari. Experiența lui nu se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
niște piei-roșii și având unelte de pescuit. De jur împrejurul lagunii se ridicau creste mari de munți înzăpeziți, poate niște fiorduri. Nori grei se îngrămădeau în jurul lunii pline. Iar pe o insulă, o mare biserică gotică cu turnuri moscovite își înălța vitraliile albite de lună și zidurile negre în mijlocul unei vegetații luxuriante, în ciuda răcelii de Septentrion a priveliștii. Alte farfurii erau așa de înflorite cu albastru-intens de Prusia, încît apăreau ca niște enormi iriși. Recipientele de băut ale Agripinei erau și mai curioase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe sufletul cui nu-mi dă dreptate! - Eu ți-aș da... Că pe tine ciohordoaiaca nu te-ar angaja la gândaci. La mecla ta de pervers, nu te-ar primi nici să-i păzești closetul. Și nu mă mai tot albi de scuipat... Coboară jos, aicea, să-ți parlesc cum și-a procurat certificatul de fermecătoare. ...Acum vreo douj' și ceva de ani, tălpile iadului și drăcoaicele cele mai necordite ce i-au eliberat patalamaua de vrăjitoare, au școlit-o pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trăgeau după muchiile unor căscioare desfigurate, de a căror lemnărie, umplută ici-colo cu chirpici de pământ, amestecat cu paie tocate, se izbeau până când considerau c-au împrăștiat destulă pâclă pe lemnăriile alea. Între usciorii grajdurilor, vitele își plimbau trupurile albite de spaimă. Din frigidere, săreau turmele congelate de pungi de plastic (tîrtițe, gheare și gâturi de găini), formând băltoci neliniștitoare pe covorașele de iută, înainte de a o zbughi peste câmpuri, pentru a se alătura, pe malurile unor eleștee, populațiilor de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
am bineclătinat, dar am reușit să mai ajung pîn' afară și să mă izbesc de trei ori cu capul de un perete... Înțelegi? Împlinisem deja unșpe ani. Apăruse orgoliul... Dar fata nu-i răspundea. Nu respira și continua să se albească grețos de frumos. - Cel mai bun prieten al meu, oftă Celestin, este și a fost unu' Fuzzy... Adică, cred că a fost, pentru că acum nu știu ce mă face să zic că nu mai este. Uite, de când a învățat artele alea mațiale
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
N-am făcut-o niciodată pe asistenta medicală cu șezutul lui Robin. El mi-a mărturisit-o. Pinky reuși în această clipă ceea ce, de-o bună bucată de seară, se chinuise să facă. Să se lase pe spate. Apoi se albi. Se reapropie de masă. Apoi, gustând cu tacticozitate fiecare milimetru, se lăsă iarăși pe spate. Îi tremurau degetele, i se uscase gâtul și, când încercă unul dintre solourile lui vocale care-l scoteau, de obicei, din încurcătură, în societate, coarda
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a mai plâns. În schimb, exact în alea trei minute când rahații din plutonul de gardă din față, exact ca la televizor, își tot suceau armele-n mâini, și le încărcau, și îi ținteau, lui Doru Sinistratul i s-a albit jumătate din păr, jumătatea din stânga a frezei arăta ca la un bunic, iar jumătatea din dreapta, normală, se înfățișa ca la un copil de 13, 14 sau 15 ani. Când a scos totuși colonelul Gabrea scobitoarea din gură, dând semnalul de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
neobosit și pasionat, ore întregi. Răsuflarea sa era suavă și parfumată, făcîndu-te să te gândești că ar putea semăna cu cea a îngerilor, dacă îngerii ar fi căpătat handicapul de a avea răsuflare. Trăsăturile i se îndulciră și i se albiră până către primele înfățișări ale transparenței. Aducîndu-ți aminte de textele (și medievale și contrariante) despre fecioarele acelea într-atît de cristaline, încît li se puteau zări, alunecând prin vitrinele ciudate ale gâturilor subțiri, până și vinurile roșii, ce le sorbeau din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
subțiri ale salcâmilor se deslușiră. Balta putredă luci. Peste groapă trecură brabeți. Auziră lunecarea tăcută a gunoaielor pe rfpi. Cornul roșu al lunii iscodi marginile cerului. Priviră într-acolo. Parcă se destrăma. Dungi subțiri se împleteau în brațele pomilor. Iarba albise. Pe deasupra plutiră aburii fundului. Niște dini lătrară în depărtare. Un zgomot surd de căruțe zdroncăni pe drumul plin de praf. Veneau. Paraschiv simți cotul codoșului în mușchi. - Acum. Șinele de fier ale roților răsunară aproape. - Ho, tată, ho! opri primul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui. Că și mașina, n-o ungi? Ptiu, privește la iepșoara asta, numai coaste, te uiți prin ea... Haide, că avem treabă. Și se urcă și el. S-au oprit tocmai în câmpul Dudeștiului, la un tăinuitor mai vechi. Erau albi de praf. Au bătut în poartă. A ieșit o huidumă de om, atunci sculat, cu ochii umflați de somn, într-o cămașă lungă, întrebînd: - Care ești, mă, acolo? - Eu, Cocîrță, am adus niște gloabe, zise Gheorghe. Gazda se scutură puțin
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mult pe afară. Întindea un țol pe pământ și se lungea mulțumit, trăgând cu urechea la hîțele lui, care rumegau încă iarba grasă și umedă a gropii. Se împrietenise cu moș Leu, de păzea avutul primăriei la rampă. Ăsta era albit de bătrânețe, îndesat și iute la treabă. Fuma tot timpul 104 dintr-o pipă de lemn ars. Sfătos ca toți unchiașii, nu-i mai tăcea gura. Știa cîte-n lună și-n stele. Nu era singur. Ținea după el armăsari de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Știa cântece de lume bună, și zicea că trăiește cu cucoane pricopsite, mâinile sale, pline de inele. Ghiuluri groase, cu filigran, împletite, aur în degete, să cumperi un cartier cu oameni cu tot. Altfel, cam dus din tinerețe, pe la urechi albise. Când tușea, scotea o batistă moale, punînd-o la gură, băgă și Paraschiv de seamă când intrară în casă după el. Bozoncea -lar fi tăiat de mult, că purta pantofi de hubăr, cu rame cusute și ștaif înalt, dar îi plăcea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Înainte mergea Oprică, sorbind dintr-uu muc de țigară, scuipând cu sete. Ăilalți, după el, trăgând cu praștiile în vrăbii. Treceau peste grădina oltenilor, săreau gardurile putrede și de acolo tăiau maidanul până la rampa gropii. O, frumos mai era primăvara când albea Cutarida de flori de salcîm! Și mirosea, mirosea... Da căldura așa, ca o mînguere. Copiilor rebegiți de cu iarnă, ce le mai plăcea! Se opreau lângă bordeiul lui Grigore și se așezau turcește lângă gunoieri. Haidacii beau țuică. - Bun basamac
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mâinile din buzunare. Scuipa des, cu scârbă și-avea o vorbă a lui, de-o știau toți: - Bă, dacă dreptatea ar fi o sârmă, aș îndrepta-o eu! Să fi avut cincizeci de ani, da nici nu-i dădeai, deși albise devreme. Obrazul - proaspăt, subțire, sănătos. Se apropia de tejgheaua negustorului și cerea cu o voce puternică de se auzea până în fundul cîrciumii: - Coană Lino, dă-mi și mie o sticlă de lampă numărul doi! Asta era măsura cu care începea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
plasa care-i despărțea, ca și când i le-ar fi dat lui. Începuse să-i placă și ei manglitorul. Era tinere-ltinerel și-o zăpăceau ochii lui veninoși și plini de poftă. Bozoncea se ramolea. Trecuse și vremea lui. Începuse să-i albească părul pe la urechi. Pleca repede, să nu-l mai vadă pe Paraschiv. Și-acum că scăpase, pe ea o căuta. Îi spuse lui Gheorghe: - O să vedem noi ce-i cu legea starostelui. Mi s-a urât să le ia el
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
greșește. Caramangiul zvârli șapca. Părul îi cădea pe frunte. Era ca o fiară, încordat și fioros. Vorbi: - Ai uitat cine-i mai mare peste voi! Șase am îngropat până acum, Paraschive! M-auzi tu? Nu te uita că mi-a albit părul... Se făcu că trece pe o parte și se azvârli. Pungașul se plecă. Pumnul călifarului căzu în gol. O clipă îl avu în mină. Putea să-l împungă dintr-o parte, dar oboseala nu-l părăsise încă. Parcă nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și-atunci nici negustoritul nu mai mișca. Unii proprietari lăsau pereții netencuiți. Ba, spre Filantropia, se încinseseră și câteva prăvălii. În octombrie care trecuse a dat și un potop de ploaie peste Cuțarida. Prăpădul începuse devreme. Pe la prânz cerul se albise tot. Dinspre margini se adunau norii, vălătuci-vălătuci. Apoi s-a iscat un vânt. Gutuile galbene se scuturau în grădini. Muierile alergau prin curți după rufe. Le luase vijelia cu prăjini cu tot. Alergau și ocărau. Marița se păruise cu o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zăpada crescută peste noapte. Chip de te urnește! Erau îmbrăcați subțire, cu niște paltoane jerpelite, de căpătat. Pe Dumitru îl țineau arsuri sub ochi și nu putea să se miște. Zgîrîia din când în când coardele țambalului cu cozile bețișoarelor. Albise tot și parcă se mai subțiase, ca și când i s-ar fi tras tot sângele din trup. - Nu ne lăsați, fraților! se târa la picioarele lor starostele. Nu ne lăsați, nu mai pot nici eu, nici Dumitru... - Cântă, nene Mitică, ceva
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cântați mai departe. Nu se poate să nu scăpăm de aici... - Să nu ostenești! îi striga starostele din zăpadă, înghețat. Lupii se întoarseră, încercară de câteva ori să se apropie de cei căzuți, dar cântecul contrabasului îi speria. 341 Anghel albise și el, și în jurul gurii făcuse o spumă care îngheța, învîrtea înverșunat arcușul, aplecat peste instrument, nemaiștiind nimic... Dumitru privea coaja verzuie a zăpezii și umbrele nemișcate din jur. Mitică Ciolan zăcea cu ochii înțepeniți lângă el. Cum murise, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ca para putrezită, tot ai fi tras pe nas! Ușa veche, șuie, abia ținută în țîțînele ruginite, neunsă cu gaz de când lumea, scârțâia lung, și în prag se arăta mama pământului, a de-o 344 seamă cu timpul, Marghioala. Mai albise, te uitai prin ea: obrazul, cum e pergamentul. Nu mai vedea, dar de auzit, tot auzea. Punea palma descărnată la ochi, să n-o dovedească lumina, își subția genele ca o buză și se uita lung pe câmp. - Care ești
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
interiorizează axa istoriei în substanța unei națiuni. Aceasta înseamnă că, dacă o națiune nu se crede necesară, mai mult: indispensabilă mersului universal, n-are drept să trăiască sau e superfluă. Trebuie să recunosc - ca unuia căruia destinul României i-a albit multe nopți - că noi n-am făcut aproape nimic pentru a nu fi superflui. Ne-am mulțumit cu puțin, mândri de a nu fi nimic. Gloria, care este o adevărată categorie a istoriei și nimbul forței, pare a nu ne
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
grunzuros de vechime era tăiat cu litere latine și gotice; pe ea hârtii, versuri, ziare rupte, broșuri efemere din câte se-mpart gratis, în fine, o neordine într-adevăr păgânească. Luna își vărsa lumina ei cea fantastică prin ferestele mari, albind podelele de păreau unse cu cridă; păreții posomorâți aveau, pe unde ajungea lumina lunei, două cuadrate mari argintoase, ca reflectare a ferestrelor; pânzele de painjin străluceau vioi în lună și deasupra cărților dorminde în colț se ivea o îngerească umbră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în suvenire - dulce, neștearsă, neprețuită. Era o noapte de iarnă, cu lună, cu nori, cu stele; un frig aspru și reîntineritori și fără vânt. Brumă și ninsoare se așezase pe garduri[le] și zaplazurile de amândouă părțile ulicioarei, lumina lunei albea încă zapada încărcată pe crenge de copaci și pe zaplazuri, ca pe niște bulgări de bumbac, și pe strada înghețată de trosnea sub pași trecea el de braț cu dânsa el în palton cu gulerul dat în sus, ea în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zicea deodată serios, după lungi lupte sufletești, d-ta, rece, politicos, cochet. Când stabileau cu diplomație să zică d-ta, atunci tu, tu din greșală, și iar din greșală, și așa mai departe. Când se ivește o asemenea grijă, care albește perii și-mbătrînește până și sufletul, atunci doamna e fagur de miere. - Alecule, zice[a] ea-ncet, uită la amorul meu, crezi tu că-n el consistă fericirea? Adu - ți aminte numai de copilăria noastră. Tu sărac, eu asemenea, și cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]