3,081 matches
-
că bunul lor renume este direct legat de suma cu care sunt răsplătiți. Așa că, de fiecare dată când ai ocazia, am să te rog să le amintești acest lucru din partea mea. Tot în capul meu se sparg toate, suspină cu amărăciune libertul. Eu trebuie să le atrag atenția că n-au dreptul să facă recrutări de personal, eu îi avertizez când strâng prea mulți bani și depășesc limitele prescrise, asta în caz că-mi arată scriptele, altmin teri surplusul intră probabil în pungile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
prăbușește cu capul pe masă, apărându și-l cu brațele încrucișate, ca de un dușman invizibil. Obișnuit cu astfel de crize, Ianuarius privește, ostentativ, pe fereastră. Remarcă dimineața ne obișnuit de senină și își înghite cu greu un nod de amărăciune. De câte ori a lucrat aici, în această încăpere, în fața acestei feres tre, și nu s-a lăsat niciodată furat de perspectiva neașteptată care se des chide din vârful Palatinului asupra unei vaste porțiuni din peri feria Romei! O umbră de malițiozitate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
durere. Ridică către principe o privire scăldată în lacrimi. Înțelegi acum, stăpâne, că dacă îl faci cavaler și-l înalți atâta o să i se aprindă și mai abitir în suflet nebunia asta fără speranță. Își înghite cu greu nodul de amărăciune din gât. — O să-l dea pe mâna lui Seius Strabo, se smiorcăie nefe ricit. — Ce caută Seius Strabo în povestea asta? tresaltă alarmat Au gustus. Ianuarius ezită, mușcându-și buzele indecis. Imploră iertare din ochi și murmură abia audibil: — Plautius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se simtă mai bine, așa că privește acu zator către Trio Fulcinius. Din cauza lui îl îmboldesc acum astfel de dorințe. Rostește cu gravitate: — Scribonius Libo vorbește cu siguranță de cealaltă, de Venera celestă, care prezidează dragostea nobilă... Trio își coboară cu amărăciune privirea în pământ. Nu-l interesează această variantă spiritualizată a lui Venus. Oricum nu ca bărbat, și nici nu-i este de folos pentru ce are el de făcut acum. — Zeița nu-și incită niciodată adoratorii la trăiri murdare, nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lege nu s-a aplicat. A fost suficientă voința principelui ca s-o aducă cu forța. Și cum mai zbiera mititica! Distrugea tot ce-i cădea în mână și mușca pe cine încerca să se apropie de ea. Își înghite amărăciunea și cuprinde cu brațul trupul lătăreț al adolescentei. O strânge, matern, la piept. Din fericire, crizele de furie s-au mai diminuat în ultima vreme. O conta și faptul că a ajuns la pubertate, dar cu siguranță i s-au
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o soție nici frumoasă, nici bogată, nici deșteaptă, nici cu relații, și cu siguranță nici întreagă la minte. O fi măcar bună la pat, deși după cât timp își petrece bietul om învățându-le pe fetițe nu pare expertă. Suspină cu amărăciune. Lângă ea, Asinia bodogăne întruna și se smucește din ce în ce mai rău. Nu o bagă în seamă. O fi fost rex la origine capul religios al Romei, dar acum este supus unor limitări extrem de stricte. Nu poate deține nici o funcție în stat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
elogiile care i se aduceau. Ba și cânta pe versurile lui, compunând și acompaniindu-se la chitară, fără să o fi învățat altcineva decât dragostea - cel mai bun dascăl. Bătrâna o privește compătimitor. Se întreabă de ce, apoi își dă seama. Amărăciunea i se citește probabil pe chip. Dar ce contează? Tiberius, din poet, a devenit soldat. Și nu orice soldat. Cel mai mare general al imperiului. Inima o ia la trap săltat, dar se oprește în loc când își amintește că pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
golesc de aer. — Ți-e rău? se interesează încet Antonia. Face semn că nu e nimic. Nici să se exprime nu poate. Bine măcar că s-a închegat firișorul de sânge. Se șterge discret. Reușește să înghită cu greutate nodul de amărăciune din gât. Gallus! Din nou Gallus! El trebuie să fie. I-a interceptat mesagerul, l-a mituit, că pe toți îi cumpără, și l-a convins să-i dea biletul. A stat după aia o zi întreagă să chibzuie cum
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cum altfel crezi că a convins-o să se mărite cu el decât prin vrăji? Și acum vrea ca averea ei să-i revină lui, și nu copiilor, și în nici un caz să se împace cu Tiberius... Vipsania suspină cu amărăciune. Nu-i spune nimic nou. Simte puterea malefică ce-l stăpânește și-l conduce pe Gallus în viață. Dar forța ei spirituală e mai mare. Se poate apăra și singură. Atâta doar că plătește cu sănătatea. Povestea cu otrăvurile e
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
abținut să-l pună pe Drusus să prezideze jocurile de ieri, pe care le-a oferit în cinstea lor. Așa a dat din nou prilej poporului de rând, și nu numai, să vorbească despre cruzimea lui Drusus. Geme cuprins de amărăciune. Drusus nu-i crud, n-are cu cine se măna. Nici cu el, nici cu Vipsania. Doar că n are bob de minte în capul lui de găină. Curajos, da. Deștept, ba. Așa înțelege el să arate că nu-i
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de moarte. Retras la Rhodos, a trebuit să suporte dizgrația și exilul soției sale, Iulia, după care puterea tribuniciană nu i-a mai fost reînnoită, pentru că se afla în dizgrație. Da, i-a fost dat să soarbă până la fund cupa amărăciunii. Nu va uita până la moarte răceala și dușmănia unuia ca Lollius, dar nici prietenia adevărată pe care i-au dovedit-o Seianus, Sulpicius Quirinius și Flaccus Vascularius. După care a venit surpriza neașteptată. Moartea lui Lucius, urmată aproape imediat de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
s a aflat lângă el. A avut mulți chestori în statul său major, dar ca Paterculus nu. Între ei doi a încolțit o legătură strânsă, aproape personală. O relație asemănătoare cu cea dintre tată și fiu. Surâde apoi cuprins de amărăciune. În timp ce Drusus se ferește să-i arate sau să-și manifeste respectul datorat vârstei și prestigiului său. Nu vrea să-l imite, nici să-l considere un exemplu demn de urmat. Încurajat de zâmbetul lui, Velleius spune avântat: — Am renunțat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
moartă, îi făcea în taină cu ochiul, o îmboldea din coate sau o trăgea de haină. Zadarnic. Alerga desculță să sărbătorească împreună cu coreligionarii ei Ziua Domnului. Tot ce plănuiseră să facă împreună rămânea pe altădată. Înghite cu greutate nodul de amărăciune din gât. Chiar trecând peste împotrivirea familiei, cum ar fi putut prezenta poporului drept soție o femeie cu apucături atât de ciudate? Și credulă pe deasupra. Îl încredința cu toată seriozitatea că în templul lor din Ierusalim, prin milostivirea puterilor divine
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
De ce nu? Jenny dă din umeri. ― N-ar merge, pur si simplu. ― Ai să râzi, Jenny, îi spun eu cu blăndețe. Ai să râzi, dar avem mai multe în comun decât ți-ai putea imagina. ― Nu cred, spune Jenny cu amărăciune. ― Nu, vorbesc serios, insist eu, și îmi trece prin minte că singura cale de a reuși s-o fac pe fata asta să mă placă sau să aibă încredere în mine, e să fiu complet cinstită cu ea și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
că nu mai e nici o șansă să-l mai revezi vreodată. Brad a fost rău. Toată chestia cu Brad și Jenny a fost rea. Dar a fost nimic, absolut nimic în comparație cu asta. A fost numai o picătură în oceanul de amărăciune pe care-l simt acum în fiecare moment al zilei. Sunt zile în care nu vreau deloc să mă ridic din pat, vreau doar să mă întind și să plutesc în nimicnicie, numai să termin odată cu asta. Lui Ben Williams
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
strângeți toți trimișii la castelul Stăpânului? — După zece ale lunii. O să primim fel de fel de îndrumări. — Ei, Roku. Glasul unchiului deveni dintr-o dată duios. — Să ai grijă de tine în călătoria asta! Samuraiul își înclină capul, dar cu oarecare amărăciune. Unchiul său nu se gândea decât la moștenirea pierdută a strămoșilor lui. Singurul țel al vieții sale era să redobândească pământurile pierdute cât timp mai era în viață. Dar samuraiul, la fel ca și țăranii de adineauri, nu prea voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Tanaka, samuraiul și Nishi răspundeau într-un glas ca niște papagali nerozi „Cred”. În sufletul samuraiului se aduna regretul. Oricât își spunea că nu făcea acest lucru din inimă, ci doar ca să-și îndeplinească însărcinarea, sufletul îi era plin de amărăciune căci avea sentimentul chinuitor că în clipa aceea își trădase tatăl, unchiul și soția. Acest sentiment semăna cu ura unei femei nevoită să se culce cu un bărbat pe care nu-l iubea și în care n-avea încredere. Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nași. În clipa aceea, samuraiul băgă de seamă cum Velasco, așezat chiar lângă el, îi cuprindea cu privirea pe ei și pe credincioșii de față cu zâmbetul său obișnuit. „Este doar de fațadă”, își zise samuraiul în sinea lui cu amărăciune împreunându-și palmele. „Când am zis «cred», n-am spus-o din inimă. Curând am să uit tot ce s-a întâmplat azi. Totul...” Urmându-și stăpânii, însoțitorii își aplecaseră și ei frunțile deasupra vasului. Când lumea se ridica, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vântului. Toate aceste priveliști îi treceau una câte una prin minte în tot atâtea străfulgerări. Pentru ce? pentru ce? pentru ce? Aceste cuvinte îi răsunau în urechi asemenea raportului egal și cadențat al unei tobe. Nishi Kyūsuke suspina. Remușcarea și amărăciunea îl copleșeau, zguduindu-i trupul întreg. — Speranțele, întrebă îngândurat Tanaka, s-au risipit de tot, de tot? Velasco nu răspunse. Străinul se lupta și el cu propria sa amărăciune. — O fi adevărat ce se spune în scrisoarea aceea? — Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
egal și cadențat al unei tobe. Nishi Kyūsuke suspina. Remușcarea și amărăciunea îl copleșeau, zguduindu-i trupul întreg. — Speranțele, întrebă îngândurat Tanaka, s-au risipit de tot, de tot? Velasco nu răspunse. Străinul se lupta și el cu propria sa amărăciune. — O fi adevărat ce se spune în scrisoarea aceea? — Cred că da. Nici un padre n-ar fi trimis o înștiințare plăsmuită. — Poate că n-a înțeles bine veștile. M-am gândit și eu la asta. Dar de aici din Madrid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
zi după zi în căutarea unui izvor care nu se mai arată. Cu toate că n-o spuneau, în adâncul sufletului se simțeau trădați de Stăpânul și de Sfatul Bătrânilor în care își puseseră toată încrederea. La fel și eu îmi rumegam amărăciunea, căci Domnul mă părăsise pe mine și toate visurile mele. Aveam sentimentul că între cei trădați și cel părăsit se legase în sfârșit o prietenie în care parcă ne îmbărbătam unii pe ceilalți și ne lingeam rănile. Simțeam între mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Dar... să nu-ți închipui că inima mea nu va cunoaște jalea și remușcarea în acele clipe. Cineva trebuie să poarte povara suferinței. Cardinalul își ridică ochii din pământ. Chipul său până atunci plin de încredere era acum schimonosit de amărăciune. Rămas fără cuvinte, încă mă mai îndoiam de adevărul sentimentelor cardinalului. Nu mi-am închipuit niciodată că un om atât de însemnat precum cardinalul poate să-și mărturisească suferința atât de limpede și de fățiș. — Știu că acest lucru înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
avut inima să-i împiedice în clipa în care au țâșnit din mulțime și au strigat cu glasuri pline de durere. Ar fi vrut și el să se plângă în fața Papei o dată cu japonezii. Ar fi vrut să dea afară toată amărăciunea care îi umplea sufletul și îi bântuia gândurile. Chiar dacă n-avea cum să-și ceară iertare și chiar dacă avea să primească mustrările cardinalului, în adâncul inimii tot nu-i părea rău. Se auziră pași îndepărtați. Însoțit de un preot tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
n-avea încredere că lucrurile stăteau așa. Îi era frică să se gândească mai departe în amănunt. La ce bun să-și închipuie tot felul de lucruri despre ce avea să se întâmple după aceea? Samuraiul își înghiți cu greu amărăciunea și resemnarea. Prin fereastra deschisă pătrundea aerul nopții. Mirosul de pământ îi aduse iarăși aminte de vale. Chiar dacă n-avea să-și primească înapoi pământurile de la Kurokawa, samuraiul era mulțumit doar cu valea lui. Spre deosebire de tatăl și de unchiul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
a lui. De când se întorseseră, samuraiul nu vorbise niciodată cu supusul său devotat despre felul în care fuseseră tratați sau despre ranchiuna din sufletul său. La rândul lui, nici Yozō nu întrebase nimic. Totuși samuraiul simțea că el îi cunoștea amărăciunea mai bine decât oricine, mai bine chiar și decât soția sa, Riku. Doar pentru simplul fapt că îl avea alături pe Yozō cu care împărtășise chinurile îndelungatei călătorii, inima lui își găsea o alinare, oricât de firavă. În vale era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]