8,976 matches
-
trebuie să mergem acolo! Poate se lipește de mașina cu care au venit cei de la Pinforest. Rămas singur, Cristi se apropie de cabină. Scoase din buzunar o batistă și încercă și el să deschidă portiera. Se chinuia inutil pentru că orice amprente ar fi fost acolo, fuseseră deja șterse de cei ce încercaseră asta cu mâinile goale înaintea lui. Se ridică pe scara îngustă și privi înăuntru pe geam. Nu se vedea nimic neobișnuit acolo. Lăsați-mă pe mine! Lângă el stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
stătea lângă el privindu-l mândru nevoie mare că rezolvase problema. Cristian dădu din cap și se îndreptă spre mașina de poliție. Nu mai avea nimic de făcut acolo. De acum era treaba celor de la criminalistică. Ei trebuiau să ridice amprentele, asta, dacă Pop considera că e necesar, dar putea să jure că acest lucru nu se va întâmpla. Comandantul nu agrea de loc ideea că acolo s-ar fi putut petrece ceva necurat, îi plăcea mai mult ipoteza disparițiilor. Orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
darmite acum două zile. Pot însă să-ți spun că nu m-am mai urcat pe Muntele Rău de ani buni. Bătrânul nu mai era atât de bățos ca mai înainte. Devenise un moșneag peste care vârsta înaintată își lăsase amprenta. Îmbrăcat în hainele acelea din pânză țesută în casă, se făcuse și mai mititel și acum părea mai aplecat peste toiagul în care se sprijinea. Traista care-i atârna pe umărul stâng părea că îl trage în jos cu greutatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
despre Dumnezeu, despre revoluție și moarte, despre femei, despre cai, despre artilerie.) Cărată În ranițe militare, citită și răscitită, acea carte mai păstra ceva din strălucirea de altădată a celebrei ediții. Pe paginile-i Îngălbenite rămăseseră dungi ale unghiilor și amprentele degetelor fostului proprietar - poate singurele sale rămășițe pămîntești. X compară cele două cărți. Chiar la Începutul cărții anonime dădu de un pasaj care i se păru cunoscut: „Ce le țin În frîu pe aceste bestii care se devorează reciproc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
gioc” și joc, trebuie să înțelegem ansamblul dansurilor populare care, acum, le mai vedem pe scenele căminelor populare sau în concursuri. Se poate spune că de pe imașul, toloaca sau din fața crâșmei satului, „hora” a intrat în sălile de spectacol, purtând amprenta creatorilor neștiuți, care, prin contribuția lor, au îmbogățit și diversificat „hora” (Hai la horă, hai la joc!) pigmentând-o cu strigături mai mult sau mai puțin deocheate. Despre „hora” din Lunca - Filipeni, în afara strigăturilor „oamenilor buni și bătrâni” din sat
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de treizeci. Dacă un Înger ar fi avut nevoie să Își determine ruta printre stele, n-ar fi putut găsi ceva mai bun. Un Înger... sau un demon. Cu repeziciune, examină celelalte două cadavre. Și pe ele moartea lăsase aceeași amprentă nemiloasă. - Al patrulea și-a ucis tovarășii, otrăvind provizia de vin. Se obișnuiește să li se Împartă de băut oamenilor, atunci când se ajunge la destinație. Astfel, echipajul i-a urmat În aceeași prăpastie, șopti Dante. Să Încercăm mai degrabă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
locul unde poposise Arrigo și, când ajunse lângă acesta, poetul avu senzația limpede că, deși continua să tot schițeze În aer semnul crucii, călugărul vorbise ceva cu filosoful. Câteva vorbe schimbate În grabă. Pe furiș. Cu acea repeziciune care e amprenta diavolului. Fu tentat să se apropie mai mult, dar acum cei doi se ignorau din nou. Se Îndreptă spre ieșire. În dreptul porții, fu abordat de un străjer. - Priorule, omul pe care Îl voiai e la Stinche. Dante tresări. Ce făcuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ascuns Eliade, gândindu-se, de fapt, la apariția mea în lume, eram muritor, venisem de sus, fusesem însemnat de zei prin bila de foc?, ce mituri născuseră pământurile din Cristești, credințele alea cu Muntele Kogaion, care dintre ele își puseseră amprenta și care își vor pune amprenta pe fiul său, pe mine, adică?, preotul făcea mitologie comparată, eu îi dădeam de furcă. Mai târziu, spre sfârșit de liceu, mă adusese pe calea revelației mitologice, m-a învățat să caut cheia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
la apariția mea în lume, eram muritor, venisem de sus, fusesem însemnat de zei prin bila de foc?, ce mituri născuseră pământurile din Cristești, credințele alea cu Muntele Kogaion, care dintre ele își puseseră amprenta și care își vor pune amprenta pe fiul său, pe mine, adică?, preotul făcea mitologie comparată, eu îi dădeam de furcă. Mai târziu, spre sfârșit de liceu, mă adusese pe calea revelației mitologice, m-a învățat să caut cheia în mituri, pentru tine, ele sunt importante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
șeful de ele, cu țiganii, cu afaceri mai complicate. - Ați evadat? - Nu știu. M-am trezit acasă, în pat cu nevastă-mea. - Aha. Bine, scrieți dumneavoastră o declarație cu totul, cum s-a întâmplat, și dup-aia cercetăm. - Și cu amprentele? - Vreți să vă luăm amprentele? - Amprentele răpitorului. Domnul Popa simțea el că ăsta cam face mișto, dar era prea important să rezolve problema. Scoase meticulos o pereche de mănuși de cauciuc galben. O băbuță cu poșeta tăiată ca o gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
cu afaceri mai complicate. - Ați evadat? - Nu știu. M-am trezit acasă, în pat cu nevastă-mea. - Aha. Bine, scrieți dumneavoastră o declarație cu totul, cum s-a întâmplat, și dup-aia cercetăm. - Și cu amprentele? - Vreți să vă luăm amprentele? - Amprentele răpitorului. Domnul Popa simțea el că ăsta cam face mișto, dar era prea important să rezolve problema. Scoase meticulos o pereche de mănuși de cauciuc galben. O băbuță cu poșeta tăiată ca o gură mare, din care ieșeau câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
afaceri mai complicate. - Ați evadat? - Nu știu. M-am trezit acasă, în pat cu nevastă-mea. - Aha. Bine, scrieți dumneavoastră o declarație cu totul, cum s-a întâmplat, și dup-aia cercetăm. - Și cu amprentele? - Vreți să vă luăm amprentele? - Amprentele răpitorului. Domnul Popa simțea el că ăsta cam face mișto, dar era prea important să rezolve problema. Scoase meticulos o pereche de mănuși de cauciuc galben. O băbuță cu poșeta tăiată ca o gură mare, din care ieșeau câteva pungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
rugat chiar s-o lase să-i facă mai multe clișee, cu număr fictiv și autograf, în care domnul Popa ținea, din față și profil, yo-yo-ul în dreptul nasului. Abnegația lui a a avut un rezultat pozitiv: înduioșați, polițiștii au prelevat amprentele, păstrând yo-yo-ul ca probă. Domnul Popa urma să vină peste o săptămână - dacă nu cumva îl răpesc iar între timp - să afle rezultatele cercetărilor. * Algocalmin. De câte ori aud de algocalmin, știu că nevastă-mea o să-mi facă o scenă. Și-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
important e să ai un scop în viață, un singur scop, și de ăla să te ții orice s-ar întâmpla. Așa că deschise casa de bani, luă ce mai rămăsese și-l duse pe nea Ovidiu să-și pună puțin amprentele pe-acolo, că știa că nebunul de Popa are buba la cap cu amprentele, dacă se dusese el la poliție c-o jucărie cu țichi... - Uite aici, nea Ovidiu, pune mâna aici, să vezi că nu mișcă, e doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
să te ții orice s-ar întâmpla. Așa că deschise casa de bani, luă ce mai rămăsese și-l duse pe nea Ovidiu să-și pună puțin amprentele pe-acolo, că știa că nebunul de Popa are buba la cap cu amprentele, dacă se dusese el la poliție c-o jucărie cu țichi... - Uite aici, nea Ovidiu, pune mâna aici, să vezi că nu mișcă, e doar un fier, cum să zboare fierul, ă? Cum să zboare halterele? Le-am aruncat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
să conducă o motocicletă, și în cea mai mare parte din cauza ochelarilor de soare fumurii, Horațiu intră cu motocicleta în primul McDonald’s. Poliția apăru destul de repede la MaxiBar. Coincidența făcea că, exact acum, după cinci luni, rezultatele cercetărilor în legătură cu amprentele de pe yo-yo erau gata. - Domnul Popa? întrebă comisarul Gabrielescu, bucuros că nimerise tocmai la o nuntă. - Doamna Popa! sughiță aceasta, pregătită să apere onoarea soțului dacă ar fi fost cazul. - În legătură cu cazul de răpire... - Răpire?! Nuntașii nu știau la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
nu-i mai știa destul de bine? La Popa, care dispăruse brusc? La Marcela, care plecase pe jos cu brațele pline de tablouri, deși ei insistaseră să-i cheme un taxi? - Da, de acum cinci luni, spuse comisarul, scoțînd victorios yo-yo-ul. Amprentele găsite... dar unde este domnul Popa? - A plecat să răscumpere mireasa, spuse Mișu, turnându-i un pahar de whisky. Serviți, că mă însor! - Casă de piatră și să fie într-un ceas bun. Numai ca să ciocnim, că sunt în timpul serviciului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
un scandalagiu alcoolic și că ne-a stricat nunta agresând o tânără artistă, dar am serioase bănuieli că ar fi extras sume importante de bani. Mișu, se recomandă el, administratorul barului și finul patronului, domnul Popa. Eu zic să prelevați amprentele de pe această casă de bani, ne lipsesc trei mii... trei mii nouă sute nouăzeci și nouă de euro! * În fața McDonald’s-ului, o mulțime de oameni priveau cu gura căscată motocicleta intrată în geam printre două tarabe cu mărțișoare. Pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Și asta era bine. Doamna Popa îi mai turnă o ceașcă de cafea. Pe perete, domnul Popa privea inocent spre lună. - Nu mi-a zis nimic de răpirea de acum cinci luni, suspină ea. - Cercetările continuă. N-am identificat încă amprentele de pe yo-yo, dar ne străduim în continuare. Știți, noi am crezut la început că a inventat povestea. Spuneți-mi, domnul Popa... îl bănuiți cumva de... adică credeți că ar fi putut... - Vorbiți de altă femeie? Doamna Popa avea lacrimi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
bine, nu se întâmplase asta, și în plus era clar că nici Mișu n-o să-l mai ajute acum. Gabrielescu, trezit din beție la sfârșitul spectacolului, se dusese întins cu sticla de whisky la secție. De unde, după ce băură cu toții, prelevă amprentele. Acest Nexus avea ceva suspect. Horațiu, în aceeași celulă cu nea Ovidiu, pe lângă supărarea pricinuită de necazul făcut fără să vrea Marianei, pe lângă supărarea la fel de justificată a lui nea Ovidiu, avea de înfruntat acum și marea îngrijorare în legătură cu interogatoriul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
perversul ăsta. Sau mai rău! - Nu știu nimic! păli și mai mult Horațiu. Eu n-am răpit și n-am urmărit pe nimeni și n-am făcut rău nimănui. Iar amenințarea am făcut-o pentru că nu suport minciuna! - Și cu amprentele cum rămâne? - Este posibil ca eu să fi atins și chiar să fi cumpărat această jucărie. Puteți să-mi spuneți unde ați găsit-o? Și ce dovedește asta? Aici argumentele lui Gabrielescu erau destul de slabe. Îi întinse lui Horațiu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
bucure pentru fiecare clipă, căci a trecut prin Auschwitz, o experiență care te poate transforma din rădăcini, ceea ce s-a și întâmplat cu el, căci întreaga lui operă este marcată de această perioadă: întregul său crez social și cultural poartă amprenta luptei împotriva războiului și a ororilor pe care le aduce. Neobosit, deși vârsta l-ar fi obligat la odihnă, aș zice, gata oricând să facă o glumă, să povestească ceva și, mai ales, să gândească în termeni teatrali. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Bleonț și, mai ales, Johnny Georgescu, ca să nu vorbesc decât de cei care eram cam de un leat, sunt, cel puțin pentru mine, chipurile care se confundă cu Teatrul Național. Cel de acum este altceva, poartă, într-o oarecare măsură, amprenta lui Șerban, iar eu nu am treabă cu așa ceva. Acest om a distrus atmosfera Naționalului, a pus pe foc munca unei generații pentru a-și satisface orgoliile sale de regizor de La Mamma. Mi-am promis să nu spun nimic despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
puternic. Pe de‑o parte, un contrast față de Waldviertel, unde Rainer a fost nu de mult și unde omul n‑a câștigat încă lupta cu natura - „pădurea maiestuoasă, de un verde închis și granitul dur, cenușiu și‑au pus acolo amprenta pe peisaj și o frumusețe simplă, nemiloasă se așterne peste prăpăstiile adânci și peste podișurile întinse. În plus, pădurile acestea liniștite și întunecate i‑au inspirat pe mulți dintre aceia care au reușit să le pătrundă frumusețea suverană și îndărătnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
depinde numai de oameni și de gradul lor de maturitate cum vor sa‑și plaseze poezia - sus, jos sau pe lateral. Hans intră și e întâmpinat numaidecât de o simplitate pură. Aceasta este complet neatinsă, doar munca mamei își pune amprenta pe ea, vrafuri de plicuri zac peste tot și strică impresia. Hans a văzut deja camere care n‑au defectul unei folosințe îndelungate și din străfundurile cărora își fac apariția insule de mobilă, ca niște ghețari plutitori; Sophie are o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]