KorAP: Find »[drukola/base=angoasă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...59 60 61 ...117 >

2,924 matches

Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

în lumea exterioară. Prin urmare, mișcarea nu este una identică: introiecția poate fi comparată cu învățarea unei limbi, în vreme ce încorporarea ar echivala doar cu achiziționarea unui dicționar (Ciccone și Lhopital, 1991). Derivat din nevoile pulsionale, scopul introiecției constă în evitarea angoasei (prin aceasta, el constituie un mecanism de apărare) și intensificarea funcțiilor psihice. Acest proces se caracterizează deci prin faptul că nu se mulțumește să aibă o finalitate defensivă, contribuind, în cel mai bun caz, la îmbogățirea eului. Istorictc "Istoric" Ferenczi

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
mosorelul (Freud, 1923/1981), putând ilustra de asemenea mișcarea de introiecție-proiecție a obiectului care, substituindu-se mamei absente, o face pe aceasta din urmă o prezență pur accesorie. Freud remarcă faptul că, în acest fel, copilul nu are manifestări de angoasă și de tristețe. Vectori de simbolizare prin intervenția limbajului, cuvintele fort și da rostite de copil punctează mișcările de du-te-vino ale mamei. Acest joc este și creator de spațialitate: el participă la delimitarea frontierelor dintre înăuntru și în afară, dintre

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-ului matern vor antrena distorsiuni în capacitatea copilului de a interioriza un obiect bun (Duez, 1992). E de la sine înțeles că obstacolele survenite în încorporare nu fac decât să bareze calea procesului introiecției și utilizării sale într-o situație de angoasă (Rosenfeld, 1960/1976). Ne gândim aici la toate problematicile corporale ca anorexia, bulimia sau conduitele de dependență. „Am luat acest produs deoarece voiam să fiu sigur că mă distrug într-adevăr pe dinăuntru”, spune un toxicoman care evocă ultima sa

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
a afectului legat de o reprezentare (amintire, idee, gând) conflictuală, în timp ce reprezentarea în cauză rămâne conștientă; - o separare artificială între două idei sau două comportamente care în realitate sunt legate, relația lor neputând fi recunoscută de către subiect fără o anumită angoasă. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Imaginea pe care o vom prezenta în cele ce urmează va ilustra cel mai bine primul sens al izolării. În viața curentă, a izola o locuință înseamnă a o separa de o sursă de frig, de

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
sărăcie în exprimare. „Fărâmițând imaginea în detaliile sale descriptive” (Corman, 1961), ignorând legătura între diferite elemente ale planșei (indiferent că e vorba de testul „Lăbuță-Neagră”, de TAT sau de CAT), subiectul evită să dea o interpretare care i-ar provoca angoasă. Astfel, Marie, în vârstă de nouă ani, inteligentă de altfel, supusă fiind la testul „Lăbuță-Neagră”*, se preface că nu-și dă seama imediat care este tema centrală a imaginii. De îndată ce o vede, fetița evadează. Ea descrie planșa numită „Bătaia” separând

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
că emoția a fost deplasată”. Sensibil la acest risc, Kübler-Ross (1984/1986) a dispus instalarea, în anumite servicii de urgență, a unei camere izolate fonic, în care aceia care află despre moartea unei ființe dragi sunt invitați să-și exteriorizeze angoasa și durerea, să-și exprime suferința, pentru a putea apoi să-și ia viața de la capăt. Fenichel (1945/1953) evocă și cazul unui nevrozat care are obsesii de ucidere sau de incest, considerându-le însă niște simple gânduri, care nu

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
lor: «Trăim de pe o zi pe alta... nu mă gândesc prea departe... trebuie să ne mulțumim cu ce avem»”. În legătură cu alți părinți aflați într-o situație similară, Futterman și Hoffman (1974) remarcă: „O fațadă de calmă acceptare servește la disimularea angoasei, la protejarea celuilalt, la propria protecție și la prezervarea funcționării personalității”. Dar deși înlăturarea este uneori binefăcătoare pentru individul care trăiește apropierea propriei morți sau a unei persoane apropiate, ea poate antrena două perturbări grave ale relațiilor sale cu anturajul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de a se lăsa văzut. Însă toate celelalte exemple oferite de Freud în legătură cu această apărare se referă la întoarcerea agresivității către propria persoană. În „Eul și sinele” (1923/1981), în „Problema economică a masochismului” (1924b/1974), în Inhibiție, simptom și angoasă (1925/1995) sau în Noi conferințe de introducere în psihanaliză (1933/1984) este descrisă de fiecare dată, în termeni aproape identici, pulsiunea de distrugere întoarsă spre interior „care se descătușează împotriva propriei persoane” (1924b/1974). De aceea, aici vom aborda

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
ispăși păcatul comis, și în același timp, un mijloc de a evita o pedeapsă necunoscută și mult mai aspră la care se aștepta de luni de zile cu anxietate.” Explicația dată accidentului ne arată dublul aspect al acestei apărări: calmarea angoasei legate de sentimentul de culpabilitate, dar și posibilitatea de a se sustrage unei pedepse căreia i se prevede iminența, devansând-o printr-un soi de superstiție. Și în cazul copiilor, Bourguignon (1984) remarcă faptul că „accidentele nu se întâmplă oricui

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
colective, normale sau patologice. Istorictc "Istoric" Vocabularul psihanalizei (Laplanche și Pontalis, 1967) prezintă toate orientările freudiene, semnalate între 1894 și 1927, în raport cu acest concept de proiecție văzut sub aspectul său defensiv. Freud (1894/1974) introduce termenul „proiecție” în legătură cu nevroza de angoasă. Această stare morbidă, în care rolul factorilor actuali ar trebui să fie dominant, este însoțită de manifestări somatice multiple ce s-ar datora faptului că „psihismul se comportă ca și cum ar fi proiectat excitația în exterior. Se înregistrează astfel o recanalizare

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
cade în delirul de persecuție. Explicarea fobiei prin proiectarea în real a pericolului pulsional datează din 1915 (1915c/1968). Prin deplasarea unei încărcături libidinale inconștiente asupra unei reprezentări conștiente substitutive legate de precedenta, proiecția împiedică întoarcerea aspectului refulat și focalizează angoasa asupra unui obiect extern mai ușor de evitat, cum ar fi, de pildă, un animal de care subiectul se teme. „Prin ansamblul mecanismului de apărare instalat, subliniază Freud (1915c/1968), s-a obținut o proiecție a pericolului pulsional spre exterior

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
evitat, cum ar fi, de pildă, un animal de care subiectul se teme. „Prin ansamblul mecanismului de apărare instalat, subliniază Freud (1915c/1968), s-a obținut o proiecție a pericolului pulsional spre exterior. Eul se comportă ca și cum pericolul dezvoltării unei angoase nu ar veni dintr-o moțiune pulsională, ci dintr-o percepție, și este deci îndreptățit să reacționeze împotriva acestui pericol exterior prin tentativa de fugă care este evitarea fobică.” Tendința proiectivă spre figurare în fobie, ca și în paranoia (ambele

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
vorba despre faptul că subiectul îi atribuie celuilalt ceea ce refuză inconștient să-și asume, iar aceasta, în interesul propriei economii psihice.” Exempletc "Exemple" Să examinăm, în cazul expus de către Decourt (1989), modul în care recurge la proiecție ca apărare împotriva angoasei o fetiță de 3 ani: Atunci când fetița se întoarce de la grădiniță, unde a făcut, alături de educatoare, o plimbare cu niște ponei, tatăl vrea să afle dacă ea a încălecat pe vreunul dintre căluți. Fetița răspunde negativ, explicând că i-a

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
mecanismul proiecției care vine să suplinească pentru moment refularea absentă la copil, care atribuie animalului un afect ce-i aparține. Acesta este rolul defensiv și protector al proiecției puse în slujba unui eu încă fragil. În loc să fie subiectul care trăiește angoasa, copila devine obiectul urii proiectate asupra animalului și eliberate de angoasa culpabilizantă. Astfel, își poate asuma propriile sentimente ostile venite din afară, cel puțin pentru moment, pentru că povestea nu se oprește aici. Ea va avea insomnii legate de teama de

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
copil, care atribuie animalului un afect ce-i aparține. Acesta este rolul defensiv și protector al proiecției puse în slujba unui eu încă fragil. În loc să fie subiectul care trăiește angoasa, copila devine obiectul urii proiectate asupra animalului și eliberate de angoasa culpabilizantă. Astfel, își poate asuma propriile sentimente ostile venite din afară, cel puțin pentru moment, pentru că povestea nu se oprește aici. Ea va avea insomnii legate de teama de lupi. Angoasa s-a deplasat fixându-se asupra fricii de aceste

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
devine obiectul urii proiectate asupra animalului și eliberate de angoasa culpabilizantă. Astfel, își poate asuma propriile sentimente ostile venite din afară, cel puțin pentru moment, pentru că povestea nu se oprește aici. Ea va avea insomnii legate de teama de lupi. Angoasa s-a deplasat fixându-se asupra fricii de aceste animale, a căror posibilă apariție o sperie pe fetiță atunci când trebuie să se ducă la culcare. Asistăm oare la nașterea unei fobii? Asemănarea dintre proiecție și acest simptom își găsește aici

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
faptul că esența proiecției rezidă în deplasare. Proiecția operează astfel prin deplasare în superstiție, gândire magică, recurgere la mitologie sau basm, precum și în vis, delir sau transfer. De fiecare dată se produce o deplasare a unei cauzalități interne - obiect de angoasă - spre exterior. În același timp, această deplasare poate fi foarte costisitoare din punctde vedere energetic. De fapt, partea proiectată care eliberează eul dintr-o stare de tensiune presupune totodată pierderea unui conținut psihic. Dar cum va reuși eul să acopere

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
formei lor deosebite, nu sunt niciodată confundați cu aceștia. Raționalizarea se întemeiază așadar aici pe o percepție inexactă a elementelor testului. Într-un registru mai puțin sumbru, dar foarte melancolic, Pierre (60 de ani), funcționar guvernamental ce se apropie cu angoasă de pensionare, face dintr-o placă a materialului un monument dedicat morților. Explicația pe care o dă nu face nici o asociere între această construcție și tristețea pe care i-o inspiră viitorul, el invocând un motiv cu totul iluzoriu: „Am

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
și melancolic. Fetița îl crease ascultător și foarte civilizat și datorită lui s-a vindecat de teama de animale. A reuși să domini, chiar și numai imaginar, un animal feroce nu-i oare cel mai bun leac pentru a elimina angoasa? Tendința fetiței de a-și alege ca tovarăș imaginar un animal provine, poate, și din faptul, remarcat de Freud (1926/1995), că la această vârstă, „prăpastia dintre om și animal nu este încă recunoscută” și nu este atât de accentuată

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
sediul băncii Crédit Suisse din Zürich... Acolo se află moștenirea mea de familie în forma sa vizibilă, din care doar o mică parte constă în mii și mii de franci, restul compunându-se mai ales din mii și mii de angoase, necazuri și deznădejdi.” Apoi, numeroase exemple de reverii colective se exprimă în basme. Basmele te fac să visezi, propunându-ți istorii „gata făcute” ce reiau motivele cele mai răspândite ale reveriei diurne. Astfel, fiecare poate găsi aici ceva ce corespunde

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
se simte sărăcită și amputată, are senzația de a fi tăiată în două, de a fi otrăvită de o amărăciune ferecată sub lacăt, de a aluneca în prăpastia fără fund a tristeții. Ea resimte o disperare brută, este bântuită de angoasă și de un sentiment de nefericire pe care încearcă din răsputeri să le sufoce, dar care însă reușesc să se infiltreze pe căi ocolite. Vor urma o serie de coșmaruri legate de moarte, în timpul cărora pacienta urlă de neputință și

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
în mai multe rânduri relația strânsă dintre refulare și isterie. În isteria de conversie, caracterizată de simptome somatice lipsite de o bază organică și simbolizând reprezentările refulate, se poate spune că, într-un anume fel, refularea a reușit, întrucât orice angoasă a dispărut, dar se înregistrează totodată și un eșec, de vreme ce simptomul isteric îl invalidează pe pacient. Widlöcher (1971-1972) observă că, la pacienții săi, „conversia este suficientă pentru a drena conflictul” și că, de altfel, personalitatea subiecților pare a fi normală

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
care trebuie să adăugăm fobia: obiectul fobic s-a substituit, prin deplasare, obiectului unei iubiri interzise (tatăl, din exemplul dat de Freud în studiul său intitulat „Refularea”, 1915b/1968). În acest caz, refularea a eșuat, întrucât ea nu a suprimat angoasa, ci doar a deplasat-o. Nu este deloc de mirare că, în fața consecințelor adesea nocive prezentate succint mai sus, Janet, Breuer și Freud au încercat să „suspende refularea”. Cam în aceeași perioadă, ei au utilizat hipnoza, obținând, cel mai adesea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
lui Freud, Klein va pune accentul nu pe refuzul realității exterioare, ci pe refuzul realității psihice. Pentru a descrie apărarea maniacă, ea se va servi de ceea ce numește „refuz magic de putere absolută”, ce vine să efectueze o colmatare a angoaselor depresive, în timpul poziției cu același nume. Apărările maniace se sprijină pe refuzul a trei sentimente: omnipotența ca refuz al dependenței, triumful ca refuz al experiențelor depresive și disprețul față de obiect ca refuz al valorii acelui obiect. Pe fundamentul refuzului Lacan

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
s-a întrebat dacă situația este la fel și la tatăl său. Atunci a ridicat cămașa acestuia și a văzut cu satisfacție un penis mare”. Recurgerea la refuzul diferenței dintre sexe este aici într-adevăr o măsură de protecție împotriva angoasei de castrare. „Am văzut eu, femeia are penis!”, pare să spună copilul. De ce această necesitate de a se liniști astfel, dacă nu tocmai din cauza îndoielii provocate de recunoașterea anatomiei materne lipsite de organul analog propriului organ. Absența percepută este contracarată

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]