11,066 matches
-
pentru a-l revedea cât mai repede. Pentru a se cufunda în privirea lui catifelată care poate să facă să dispară toate angoasele... Dorina se ridică de pe neprimitorul fotoliu gri și, în cadrul unicei ferestre a micii săli de așteptare, se apleacă discret pe minuscula claviatură a portabilului. Visează... Visează cu ochii deschiși. Nu reușește însă să formeze numărul cunoscut căci o voce metalică, o inumană voce aspră o întrerupe din reverie : Se poate intra la pacienta Dora Matei, sectorul nr. 3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
prins asupra faptului. Doi bărbați în alb instalează o pacientă în patul disponibil după care ies fără nici o vorbă. Victor, dragul meu ! Dora ! A vorbit Dora cu o vocea mică, ușor răgușită, ce pare a veni din depărtări. Victor se apleacă, îi mângâie și sărută mâinile, simte delicatețea degetelor și a pielii, dar nu recunoaște parfumul Dorei căruia i-a luat locul mirosul obsedant de spital. Se ridică și își mobilizează tot curajul. O privește. Capul strâns în bandaje albe pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
alb care veghează "liniștitele" nopți de spital. Nefertiti, cum o numește Dora în gând, este agitată. Face mișcări de neînțeles care reușesc să deconecteze de la monitor micile antene de pe creștet. A reușit să se ridice în șezut și să se aplece mult în față. Scoate niște gemete sau mai curând niște icnituri necontrolate. Parcă ar vrea să vomite ? Da, chiar vomită. Dora întreabă de câteva ori, din ce în ce mai insistent: "Ți-e rău ?" Întrebările rămân fără răspuns. Îi vine în minte precizarea infirmierei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
timpul nu are nici o măsură pentru Dora. Este noapte ? Este zi ? Monitoarele nu încetează să își facă datoria în sala abia iluminată, animată doar de sufluri ciudate și de clipitul lămpilor de semnalizare. La scurte intervale, o umbră albă se apleacă spre corpul care decide cu greu să revină din nou la viață. Infirmiera ridică cu delicatețe pleoapele căzute și fascicolul unei mici lanterne cercetează fundul ochilor. Sclipirea vieții începe acolo și, după repetate căutări, iată că semnalul așteptat apare. Timid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
lichidul răcoros după care adoarme. Iată că se apropie vizita, vizita din dimineața celei de a patra zi după intervenție. Gesturile, atitudinea profesorul Grand sunt de data asta altele decât ale reputatului neurochirurg cu privire glacială și cu replici tăioase. Aplecat cu duioșie asupra pacientei, o cheamă cu glas aproape rugător : Doamna Dora ! Suntem aici, cu dumneavoastră, și rezultatele analizelor prescrise de tânărul meu coleg sunt bune. Nu s-a găsit stafilococul la care se gândise cu îndreptățită teamă. Probabil este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
atât eu cât și domnișoara din patul alăturat, care se simte cum nu se poate mai bine. Somnul prelungit, comprimatele înghițite, puncția lombară dar și cuvintele profesorului au reconfortat-o pe Dora care deschide ochii mari și vede foarte clar aplecate asupra ei, două chipuri de o frumusețe atât de contrastantă care i se pare ireală : cel al doctoriței și cel al lui Nefertiti. Răspunde fără ezitare : Mă simt foarte bine și cred că pot scrie. Doresc să încerc; mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
lui cea mare era seara, când istovit de corvezile zilei, se oprea încă odată la casa învățătorului ca să vadă dacă doamna Ana nu mai are nevoie de nimic. Nu pierdea prilejul să îl caute mai întâi pe Dragoș, mai întotdeauna aplecat pe paginile unor cărți cu minunate ilustrații. Doamna Ana îl îmbia să cineze cu ei, cina era modestă, dar tot ce punea în gură, după insistențe și ezitări, avea un gust mai bun, mai suav, mai delicat. Așa îi spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
dorul meu pentru voi." Bănuia că port deja în mine fructul dragostei noastre. Știam că numele tău este Dora și am rostit un nume care închide și el dorul în rezonanța lui. Am spus la voia întâmplării : "Minodora". S-a aplecat în șea, m-a sărutat încă odată și mi-a spus : "Așa să fie ! Minodora !" Din nefericire, copilul iubirii noastre a devenit prea curând victima războiului și a cohortei de ravagii și crime odioase, pe care acesta le-a declanșat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
în când doar mârâituri de câine. Mă durea totul : șalele, ochii, un șold și mai ales umărul de care mă strânsese militarul. Am încercat de câteva ori să mă ridic în picioare și nu am reușit. Minodora era în genunchi, aplecată asupra mea și nu contenea să-mi spună cuvinte drăgăstoase care m-au ajutat să mă liniștesc și să ațipesc. M-am trezit din nou pe când eram târâtă pe o scară abruptă din piatră care părea să sfâșie carnea de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
comună și cu piese sculptate din lemn de un deținut pe care Gerhard îl îngrijise. Nu a trebuit mult timp până ce Vasili i-a devenit partener redutabil lui Gerhard. În timp ce cei doi "bărbați" își disputau câte o partidă, Minodora rămânea aplecată asupra planșelor minuscule din cele două cărți de medicină în limba germană pe care le avea Gerhard și continua să scrie în "jurnalul" pe care îl destinase "remediilor din plante" pe când eram în Brodocul siberian. Mare a fost bucuria copiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cu păr auriu care nu poate fi disciplinat în cele două codițe de lungimea unui deget, purtând pe ea o cămașă grosolană și un pantalon cenușiu prea larg. La lumina galbenă a lămpii de petrol, a cărei flacără pâlpâie, este aplecată deasupra paginii de hârtie pe care creionul, nu prea bine ascuțit, o sfâșie pe alocuri. Orice, dar nu trebuie ca el, Vasili, bărbatul în devenire, să ia notă mai mare ca ea ! Într-un colț al paginii, lipită, o modestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pentru a le spori grosimea și durata de folosire... Dar ce știu ei?... că doar la gurgui nu poți aplica plachiuri și nici la berneveci bazoane... Cu grijă 'coane că ți s-o rupt peticul din fund și, când te apleci, ni se cam vede buca... observa un lucrător de-alături. Cu atât mai bine, că poți să o pupi cam fără opreliști, dacă vrei!... a semănat bună dispoziție printre defrișorii din preajmă răspunsul mazilului. * * * Tovarășul Ilie s-a năpustit asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
autostradă! Învățământul românesc va înflori! Sănătatea va prospera! Vom atrage în economie investitori serioși ca parteneri de nădejde. Românii vor trăi tot mai bine! Bravoo! Bravoo! Bravoo! Și, în timp ce mulțimea delirândă încerca să convertească euroii în roni, Șefu' s-a aplecat către o blondă picantă și i-a ciripit galeș la ureche: Vezi, Nuți, treci la noapte pe la Palat!.. Îhî-îhî, i-a răspuns aceasta... mieros. Apoi s-a adresat unui alt membru al stafului cu trăsături asiatice: Spune, dom'le Poc-Poc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
de șah un ghemotoc alb, fără de viață. Părintele și-a revenit numaidecât, dar nu înainte de a-și reproșa tacit experiența mult prea riscantă la care a recurs. Privea totuși cu smerită înțelegere la mulțimea îngenuncheată, făcându-și semnul crucii și aplecându-se ritmic cu frunțile până la pământ, într-o revărsare de credință cu adevărat creștinească și a hotărât să le adreseze câteva cuvinte. Iubiți credincioși! Sfântul Duh a coborât și de data asta la obștea noastră și a săvârșit lucrarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
mărturii; așa că unele depoziții, ca piese ale acuzării, s-au dovedit favorabile apărării. În consecință, Müler și avocații așteptau achitarea în pronunțare. Cam așa părea să gândească și președintele completului. Numai că fața cea mai palidă dintre acuzatori s-a aplecat către președinte și i-a spus două cuvinte: Trebuie condamnat! Pe care Müler i le-a citit pe buze și atunci și-a zis că nu mai are ce pierde. Că, nemaifiind achitat, nu-și va mai putea desăvârși studiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
supraveghetor de noapte cu niște puncte în plus. Cred că și pentru nevastă-ta s-ar găsi o trebușoară la saivanul de oi, că au început fătările, iar ciobanul a refuzat să le supravegheze pe timp de noapte și să aplece mieii nou-fătați... El zice că asta nu intră în norma lui, că are nevastă tânără și n-o lasă noaptea de una singură acasă. Cât despre lichidare, nu-ți fă griji! Că noi îți dăm un avans, numai să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
avut mereu un dinte împotriva vizitelor de lucru, deși, ca să fiu drept, vizita aceea mi-a adus și ceva bun. Erau în salon niște fătuce practicante, îmbrăcate în halate albe, cu niște picioare, de sechestrat nu alta, iar când se aplecau deasupra patului meu, ca să mă întrebe ce și cum despre sănătate, aș fi vrut să stea așa o veșnicie, pentru că mi se agățau așa de tare ochii de țâțele lor, încât... Drăcoaicele simțeau asta, dar mă torturau, știind că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Ce dihanie o mai fi și asta? Neîndoielnic, una mai grozavă și decât leul. Olimbiada o tratează ca pe o regină. Reușesc să-mi fac rost de câmp vizual. O ia pe gazdă de mână, se așază în genunchi, se apleacă mai mult, alege o piatră, o ridică spre ochii Ninetei și zice triumfătoare: "Ochi de tigru! Vindecă de toate, menține în formă, face minuni la pat, e miraculoasă. Pentru gazdă, gratis și cu dragoste!"... Nineta e emoționată. Și eu. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de vioară. Reușesc, cu rol de bezele de răspuns, niște acorduri magice. Doamna e în al nouălea cer: Începi să fii de-al nostru..." Alaiul trece și simt că mi-am câștigat dreptul la încă un strop de apă. Mă aplec, dar, când să sărut oglinda apei, mă trezesc suspendat deasupra izvorului. Aud: "O, să nu cumva să te îneci! Datoria mea rămâne sfântă oriunde: trebuie să-ți asigur securitatea, chiar și atunci când încerci un exercițiu periculos deasupra unui firicel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
avea pe urme? Și câți plozi arăbești va trebui să-ți torn? Și câte ore pe zi va trebui să le citesc pruncilor din Coran? Dar cu Biblia mea ce voi face? Și cât de mult va trebui să mă aplec în fața Goliciunii Voastre, după ce-o să părăsiți patul în care vă veți fi lăsat nobila spermă în temporara de mine? Dar în fața titularelor Voastre soții, tot atât de mult trebuie să mă aplec? Și-apoi, să știi că mă cam dezamăgești. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
face? Și cât de mult va trebui să mă aplec în fața Goliciunii Voastre, după ce-o să părăsiți patul în care vă veți fi lăsat nobila spermă în temporara de mine? Dar în fața titularelor Voastre soții, tot atât de mult trebuie să mă aplec? Și-apoi, să știi că mă cam dezamăgești. Ai numai trei soții? Dar știu că un străstrăstrămoș de-al tău s-a învrednicit să aibă vreo nouă mii de soții. Ăsta da bărbat! Dar tu, cu numai trei soții, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
tine și iarba fiarelor, speranța te va ajuta și mai mult... Și iar i-au dat lacrimile unchiului Grătărel. A așezat ușor plicul pe masă, și-a pipăit papionul, a înconjurat gâtu-i subțire cu eșarfa sa de poveste, a salutat, aplecându-se ca un lord, cu aceleași lacrimi în ochi, a deschis ușa și a plecat. Pe casa scării i-am auzit toți tânguirea gravă, de suflet părăsit: "Ei, ei, ei, ei, ei, ei, eiiiiii!.../ Am noroc că știu cânta, / Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cânte... 24 Nu mai sunt singură în Little Cayman. M-am trezit în poartă, la Frații Grimm, cu un superb cal însoțit de un alai de arabi. Nu prea am putut negocia nimic, pentru că au lăsat calul în curte și, aplecându-se în stilul lor inconfundabil, s-au retras. Pe șeaua din piele roșie, într-o geantă din piele de jaguar, am găsit și explicația: "Îți trimit un cal arab, descendent al celei mai vechi și nobile rase, Equus Caballus Aryanus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
A făcut facultatea de politehnică. Acolo profesase impecabil timp de zece ani, avansând în "carieră". Și tot între acei pereți care emanau un ecou înnebunitor își cunoscuse iubitul. Scăpase, amețită și grăbită, dosarele pe jos, ciocnindu-se de el. Se aplecase s-o ajute. Apoi o invitase la o cafea. Însă nu se gândea niciodată la el când era la lucru. Și nici nu se uita prin balustrada de fier în jos, la acele mașinării. Puteau să te învârtă direct spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
prea târziu. Cred că asta e. Câteva momente mai trecură până spuse: Te servesc cu ceva? Rom, te rog. Îndată. Îmi turnă în pahar. Soția mea.... Nu mă înțelege, înțelegi? Spune! Fără a se așeza, se apropie de scaunul meu, aplecându-se peste masă. Pur și simplu când îi intră ceva în cap nu-i rost să-i vorbești. O ține morțiș pe a ei.(...). Eu am nevoie de cineva care să, căruia să-i pot vorbi...,spuse amețit, necăjit, mâhnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]