1,754 matches
-
Coltrane, pianistul Red Garland, contrabasistul Paul Chambers și bateristul Philly Joe Jones. Împreună dezvoltă stilul denumit "Hardbop", în care - alături de improvizațiile "cool" și intensitățile din perioada "bebop" - se simt influențele polimetrice ale muzicii africane cu o lărgire considerabilă a sistemelor armonice, ca în albumele ""Workin'-, Relaxin'-, Steamin'-,"" și ""Cookin' With The Miles Davis Quintett"" (1956). În această fază a carierei sale, stimulat de experimentele armonice inovatoare ale lui John Coltrane și Ornette Coleman, caută noi forme de exprimare muzicală, orientându-se
Miles Davis () [Corola-website/Science/300155_a_301484]
-
din perioada "bebop" - se simt influențele polimetrice ale muzicii africane cu o lărgire considerabilă a sistemelor armonice, ca în albumele ""Workin'-, Relaxin'-, Steamin'-,"" și ""Cookin' With The Miles Davis Quintett"" (1956). În această fază a carierei sale, stimulat de experimentele armonice inovatoare ale lui John Coltrane și Ornette Coleman, caută noi forme de exprimare muzicală, orientându-se spre așa zisul stil modal, asemănător gamelor muzicii medievale. Prin dispoziția originală a intervalelor, tonurile muzicale obțin o coloratură fermecătoare surprinzătoare, care încântă pe
Miles Davis () [Corola-website/Science/300155_a_301484]
-
direcția de 0°, numită "axa polară" (echivalentă cu axa absciselor din coordonatele carteziene plane). Conceptele de unghi și rază erau deja folosite de popoarele antice din primul mileniu î.e.n.. Astronomul grec Hipparchus (190-120 î.e.n.) a creat o tabelă de funcții armonice care dădeau lungimea unui arc pentru fiecare unghi, și există unele referințe la utilizarea de către el a coordonatelor polare pentru stabilirea poziției stelelor. În "Despre spirale," Arhimede a descris Spirala lui Arhimede, o funcție a cărei rază depinde de unghi
Coordonate polare () [Corola-website/Science/299629_a_300958]
-
la compoziții monumentale, în care corpurile formează o parte arhitectonică a întregului. Există trei tablouri asemănătoare între ele, cea mai mare intensitate s-a concretizat în tabloul care se găsește în Muzeul de Artă din Philadelphia (USA). Culorile simple și armonice sunt amplasate aproape ca la o acuarelă. Siluetele celor paisprezece femei grupate în jurul copacilor imenși, care se întind către cer, amintind bolțile unei catedrale, formează un tablou cu o armonie strălucitoare. La 15 octombrie 1906, Cézanne pictează în aer liber
Paul Cézanne () [Corola-website/Science/299392_a_300721]
-
sunetului este proporțională cu rădăcina pătrată a tensiunii. Aceste observații se încadrau în contextul tradiției pitagoreice a muzicii, bine cunoscută de fabricanții de instrumente, și care includeau și faptul că împărțirea unei coarde într-un număr întreg produce o scară armonică. Puțină matematică legase de multă vreme muzica de fizică, iar tânărul Galileo a văzut cum observațiile tatălui său au dezvoltat această tradiție. Galileo este poate primul care a afirmat răspicat că legile naturii sunt matematice. În "Il Saggiatore", el scria
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
la limită periodice formula 230 spectrul impulsului devine discret: Funcția de undă, normată la unitate în intervalul considerat, este Când formula 235 e foarte mare, valorile discrete ale impulsului se îndesesc și la limită tind să refacă spectrul continuu din (59). Oscilatorul armonic este o particulă supusă unei forțe orientate către un punct fix (care poate fi luat drept origine) și de intensitate proporțională cu distanța la acest punct. Forța formula 236 e reprezentată de energia potențială unde formula 239 se numește constanta elastică a
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
pătrat, soluțiile ecuației Schrödinger independente de timp (58) trebuie să descrească suficient de repede către infinit și să se comporte ca un polinom în vecinătatea originii. Cu aceste condiții la limită, valorile proprii ale energiei sunt unde e frecvența oscilatorului armonic din mecanica clasică. Funcțiile proprii corespunzătoare, normate la unitate, au forma unde În starea fundamentală formula 248 densitatea de probabilitate în poziție formula 249 are un maxim pronunțat în origine, în contradicție cu oscilatorul armonic clasic. Stările excitate formula 250 prezintă un număr
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
ale energiei sunt unde e frecvența oscilatorului armonic din mecanica clasică. Funcțiile proprii corespunzătoare, normate la unitate, au forma unde În starea fundamentală formula 248 densitatea de probabilitate în poziție formula 249 are un maxim pronunțat în origine, în contradicție cu oscilatorul armonic clasic. Stările excitate formula 250 prezintă un număr crescător de oscilații care, pentru un număr cuantic suficient de mare, tind să se grupeze ca oscilații în jurul densității de probabilitate clasice; e o ilustrare a "principiului de corespondență" formulat de Bohr. Împrăștierile
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
de incertitudine își atinge valoarea minimă în starea fundamentală și crește treptat în stările excitate. În contrast cu unda plană, care descrie o stare de impuls bine determinat dar cu o poziție complet nedeterminată, funcția de undă în starea fundamentală a oscilatorului armonic descrie o distribuție bine localizată în jurul valorii medii a poziției și care minimizează produsul de incertitudine. Forma generală a funcției de undă care are această din urmă proprietate este pachetul de unde minim (50). Presupunând că la un moment inițial formula 253
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
a=0 6. a=b atunci a:c=b:c sau a/c=b/c 7. a=b, c=d atunci a:c=b:d sau a/c=b/d Dacă a,b sunt două numere raționale pozitive prin media armonică înțelegem numărul m, obținut astfel: m=2/[(1/a)+(1/b)]=(2ab)/(a+b)
Număr rațional () [Corola-website/Science/298428_a_299757]
-
Stilul operistic al lui Haendel s-a dezvoltat de la folosirea modelelor convenționale la tratarea dramatică a recitativelor, ariilor și părților corale. Marile sale opere se caracterizează printr-o magistrală îmbinare a patosului, scenelor dramatice și interludiilor orchestrale, prin folosirea modulațiilor armonice, instrumentalizării colorate, ritmului pregnant și intervenției soliștilor instrumentali sau vocali. El a influențat generațiile următoare de compozitori, ca Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven sau Felix Mendelsohn Bartoldy.
Georg Friedrich Händel () [Corola-website/Science/298452_a_299781]
-
pe punctul de a-și face apariția. Înzestrat cu un auz excepțional, virtuoz curajos care improviza cu plăcere și dirijor celebru (unul dintre primii din istorie), Vivaldi și-a consacrat întregul geniu descoperirii neîncetate a unor noi combinații ritmice și armonice și a unor îmbinări imprevizibile de instrumente, conferind un rol de prim-plan personajelor noi, destinate a-și face un loc în orchestră, precum violoncelul (27 de concerte) sau fagotul (39), fără a uita oboiul și nici flautul, pe care
Antonio Vivaldi () [Corola-website/Science/298526_a_299855]
-
concertului pentru solist, dar intensitatea expresivă caracteristică acestui gen se observa începând de la Vivaldi. Totul se explică prin deosebirile de temperament, clar reliefate, dintre cei doi muzicieni: tendințele individualismului vivaldian, evidente în aproape toate cele 12 concerte din L’estro armonico, op. 3, sunt mult mai accentuate decât ale lui Torelli și ajung uneori până la dramatism. În op. 3, în care grupul concertino este format din două viori și un bas, muzicianul venețian, spre deosebire de predecesorul său, acordă uneia din viori un
Antonio Vivaldi () [Corola-website/Science/298526_a_299855]
-
într-o veșnică mișcare. Cel mai căutat tip de concert care domina după anul 1710 a fost concertul pentru un instrument solo și orchestră de coarde. De obicei, partea solistă era încredințată unei violine, dar, mai târziu, în L’estro armonico, op. 3, rolul solist s-a încredințat mai multor instrumente. Ca o extindere particulară, s-a folosit violoncelul, oboiul și flautul transversal. După cum se pare, contrabasul și viola nu erau instrumente soliste (însă de când Telemann a scris un concert pentru
Antonio Vivaldi () [Corola-website/Science/298526_a_299855]
-
Muzicală, 1967. S-a stins din viață la București, pe data de 8 martie 1993. Spirit enciclopedic, Wilhelm Georg Berger este tipul creatorului erudit; compozitorul și-a creat un stil individual, marcat de natura modală a limbajului său melodic și armonic, de preferința față de dezvoltarea muzicală în forme ample, în cicluri de mișcări cu o alură monumentală. Creația sa se sprijină pe un sistem muzical avînd ca punct de plecare al organizării intonaționale modal-armonice expresia numerică a „secțiunii de aur”, șirul
Wilhelm Georg Berger () [Corola-website/Science/307108_a_308437]
-
Demetriescu, omul nu este decât o treaptă în istorie, care nu este decât mersul spre mai bine al omenirii. Arta și politica se împletesc într-un efort comun de a arăta măreția omului. Îmbinându-le, Demetriescu visează la un tip armonic și întreg de om. Dintre oamenii politici români, cel care se apropie cel mai mult de acest ideal este Barbu Catargiu. Dorința de glorie este pentru Demetriescu un criteriu esențial de diferențiere a caracterelor oamenilor politici. Astfel în paralela pe
Anghel Demetriescu () [Corola-website/Science/307180_a_308509]
-
In anul 1926 se căsătorește cu Margaret Engemann, și obține bursa „Guggenheim” în Europa. In această perioadă cel mai mult timp este în Göttingen Germania și Cambridge. Wiener s-a ocupat printre altele cu „mișcarea moleculară browniană”, integrala Fourier, analiza armonică, problema de calcul diferențial a lui Dirichlet și teoremele Tauber. Activatea lui depășește cadrul matematicii aplicative. Astfel caută să rezolve probleme apărute din cadrul fiziologiei, neurofiziologiei și geneticii, primește în 1933 premiul Bocher. Numele lui Wiener apare frecvent și în context
Norbert Wiener () [Corola-website/Science/308569_a_309898]
-
Report. Pe discuri ulterioare, el a cântat atât la saxofon tenor cât și soprano, uneori în aceeași piesă. Shorter este cunoscut pentru felul său de a cânta intr-o manieră economică și ascultablă în multe înregistrări WR, adăugând uneori complexitate armonică, melodică și ritmică prin răspunsul la improvizațiile celorlalți membri ai trupei. Totusi, în unele situații, el poate fi frenetic, ca John Coltrane sau Michael Brecker.
Weather Report () [Corola-website/Science/308604_a_309933]
-
corul cel puțin ca într-un concert susținut de orice formație profesionistă pe scenă, totul petrecându-se „live”, în direct, într-un dialog permanent cu slujitorii Sfântului Altar, după o rânduială tipiconală riguros stabilită. Sonoritatea este distinctă, o formație cu armonice de cor de filarmonică, plămădită din voci mature dar și în formare, dând sens unei chemări scripturistice: „Toată suflarea să laude pre Domnul...” Corala îmbină în componența sa persoane care deja activează în coruri profesioniste dar și profesori, intelectuali, studenți
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
Beethoven și Mozart (în lucrările sale de început, printre care cea mai notabilă fiind Simfonia a V-a care este în special mozartiană) structurile sale de formă și evoluția sa tinde să dea impresia unei dezvoltări mai mult melodice decât armonice. Această combinație a formei clasice cu melodia romantică conduc uneori la un discurs dizolvat: Simfonia Do major a fost descrisă de Robert Schumann ca „alergând către dimensiuni cerești”. Inovațiile sale armonice includ părțile în care, prima secțiune se încheie pe
Franz Schubert () [Corola-website/Science/307549_a_308878]
-
să dea impresia unei dezvoltări mai mult melodice decât armonice. Această combinație a formei clasice cu melodia romantică conduc uneori la un discurs dizolvat: Simfonia Do major a fost descrisă de Robert Schumann ca „alergând către dimensiuni cerești”. Inovațiile sale armonice includ părțile în care, prima secțiune se încheie pe tonalitatea subdominantei în loc de cea a dominantei (ultima parte a cvintetului "Trout"). Compoziția lui Schubert era la acest moment un predecesor, un înaintaș al tehnicii comune romantice a relaxării, în loc să creeze tensiune
Franz Schubert () [Corola-website/Science/307549_a_308878]
-
bazează pe tehnica dodecafonică (tehnica dodecafonică are ca principiu nerepetarea nici unui sunet - melodia fiind în gamă cromatică (mersul din semiton în semiton, această gamă având 12 sunete, spre deosebire de cealaltă care are 8 sunete) - înainte ca celelalte să se fi epuizat armonic sau melodic). Opera sa cuprinde - "Wozzeck", "Lulu", Concert pentru vioară și orchestră, concert pentru pian, vioară și alte 13 instrumente de suflat, Cvartet de coarde, Cinci lieduri pentru voce și orchestră etc. Berg face parte din compozitorii care au folosit
Alban Berg () [Corola-website/Science/306583_a_307912]
-
cvintă perfectă și octavă se ajunge prin mișcare contrară sau oblică. Contrapunctul la mai multe voci presupune o mai mare complexitate a ansamblului polifonic și, implicit, mai multe posibilități de expresie și combinare ale liniilor melodice de sine stătătoare.. Relațiile armonice care se stabilesc între voci sunt de tip "consonant" și "disonant": Distanțele dintre voci nu trebuie să fie exagerat de mari pentru a nu afecta omogenitatea țesăturii polifonice. În contrapunctul la mai multe voci liniile melodice pot fi răsturnate realizându
Contrapunct (muzică) () [Corola-website/Science/308296_a_309625]
-
claviatură poate fi aplicată la nai. Alți suflători de lemn (clarinet, saxofon) pot crea glissandi falși prin intermediul unor tehnici speciale. Harpa și alămurile pot executa cu ușurință glissandi falși prin arpegii. Mai precis, alămurile (în special cornii francezi) vor străbate armonicele superioare ale pedalei obținute într-o anumită poziție. În aceste cazuri (inclusiv la harpă), se va nota măcar o parte din sunetele obținute, indicându-se eventual "gliss." sau "glissando" deasupra grupului de note.
Glissando () [Corola-website/Science/308367_a_309696]
-
interes de specialitate. Prima dificultate întâlnită în acest demers este delimitarea granițelor genului, punându-se întrebarea dacă anumite piese „atipice” trebuie incluse sau raportate la alte genuri muzicale. Însă în general, configurația este unitară: muzica de manele folosește un limbaj armonic tonal, cel mai adesea diatonic (dar există și excepții în acest sens); apariția de relații plagale interzise de tonalitate nu este totuși exclusă. În limbaj tonal, se preferă modul major (spre deosebire de muzica lăutărească, unde este mai apreciat minorul). În contrast cu armoniile
Manele () [Corola-website/Science/303005_a_304334]