4,147 matches
-
prudență posibilă și cu conștiința permanentei ascensiuni spirituale. Recunoaștem aici una dintre temele majore origeniene, cea a asimilării exegetului autentic cu Cristos, temă dublată de cea a smereniei impuse oricărei persoane care se apropie de adevărul mântuitor. Interpretul trebuie să aspire în permanență, independent de rezultatele pe care le‑a obținut deja, la descoperirea unui uerior sensus et firmior („un sens mai adevărat și mai sigur”). Astfel, pentru Origen, a cărui hermeneutică este totdeauna un proces interogativ, niciodată încheiat, al sensurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și o îmbinare a diferitelor tradiții iudaice. De asemenea, ea a adaptat și s‑a folosit și de tradiții religioase elenistice. În contextul creștin, aceste tradiții referitoare la adversarul eshatologic au suferit transformări inedite, devenind tradiții despre un personaj care aspiră la poziția atribuită, în gândirea creștină, lui Cristos.” (p. 363) Jenks insistă asupra faptului că Anticristul este, în primul rând, un pretendent la funcția de mesia și apoi un adversar al lui Cristos. Potrivit spuselor lui Bousset, această trăsătură a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cântare a cântărilor”: metaforele naturiste potențează puritatea versurilor dedicate fetei iubite, poezia se vrea o laudă demnă de idealitatea ei. Elegiile din a treia secțiune conțin reminiscențe simboliste (Ștefan Petică, D. Anghel, G. Bacovia), dar însetatul de lumină solară, stenică, aspiră să depășească starea de morbidezza sau de spleen, așa încât textele rămân dominate de „țâșnirea vulcanică” și de „clocotul de pasiune” (Octav Șuluțiu). Paradisul peregrinar (1942) consolidează imaginea poetului frenetic-vitalist chemat, ca perihelicul Al. Macedonski, de zboruri spre luminile celeste: „Aici
SIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289711_a_291040]
-
Ștefăniță, rod al unei relații nelegitime a tatălui său cu o anume Stana, s-ar fi născut - zic diverse izvoare - prin 1503, 1506 sau 1508, când Bogdan nu era încă însurat; acesta se va căsători mai târziu cu Nastasia) să aspire la mâna uneia dintre fiicele voievodului valah. Făgăduiala îi dădea dreptul lui Ștefăniță, drept dat de Neagoe să aleagă între cele două fete. Și Ștefan cel Tânăr a ales-o pe Ruxandra, fiica cea mică și frumoasă. Numai că voievodul
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
acumulări succesive, următoarea carte, Universul din piatră (1996), continuă ideea unei poeme anterioare: „Nimic nu sărută umbra / cum o sărută piatra / parcă ar fi două jumătăți / ale aceleiași lumi”. În Pașii de sub simț (1997) se adâncesc căutări de filieră poststănescienă, aspirând la descoperirea cuvântului pur, nerostit, la „trecerea din liniște”. În Semantice umbre (1998) Cezar Ivănescu îi găsește lui Ș. și un model - Rainer Maria Rilke, fie și pentru înțelegerea poeziei ca asceză și destin. Printre rugi, demitizări, fragmente delirante, scrisori
SOLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289779_a_291108]
-
o „singulară explozie lirica”, originală prin acumularea de metafore și ritmurile amintind de cadențele versului popular. Versurile din Divină călăuza (I-II, 1997-2002), înscrise în ciclul Sonete fără umbră, reprezintă o revelație în ce priveste poezia lui S., un liric aspirând spre spiritul viguroasei creații sacre românești, în linia Nichifor Crainic - V. Voiculescu, cu acestă din urmă având și afinități tematice. S. își concepe textele că pe o nesfârșita ruga către Dumnezeu, simțindu-se chemat să sporească și el „corola de
SPERANŢA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289822_a_291151]
-
echilibru. Vidul sufletesc este dat de absența acestor valori, de faptul de a fi rupt sau părăsit de ceilalți, sau de boala psihică. Spre deosebire de om, de individ, persoana este o ființă În expansiune. Ea se Îmbogățește continuu prin faptul că aspiră permanent să-și depășească condiția. Transcendența este o virtualitate a ființei umane, pe care Însă o pune În valoare, o mobilizează, educația. Ea este tendința ființei mele de a mă proiecta dincolo de lume și de limitele acesteia. Omul, ca ființă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
lumea materială, prin planul valoric-moral sunt legat de suprarealitate, de lumea subiectivă pe care o presupun (nu o pot percepe sau atinge direct, ci numai o intuiescă ca existență, Întrucât În ea eu Întâlnesc propria mea subiectivitate. În ultimul rând, aspir la o transrealitate care să mă ajute, oferindu-mi perspectiva unei ieșiri sau a unei eliberări din cadrul rigorilor limitative impuse de lumea reală, fizică, externă, dar și din suprarealitatea subiectivă a normelor morale. Acest salt În transcendent, către care aspir
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
aspir la o transrealitate care să mă ajute, oferindu-mi perspectiva unei ieșiri sau a unei eliberări din cadrul rigorilor limitative impuse de lumea reală, fizică, externă, dar și din suprarealitatea subiectivă a normelor morale. Acest salt În transcendent, către care aspir, În mod permanent, eu Îl resimt ca pe o eliberare a ființei mele din constrângerile lumii, În perspectiva unei deschideri ideale, În care spațiul și timpul sunt anulate și În care ființa mea Își găsește Împlinirea și satisfacția totală și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o desprindere, reducând totul la raportul Eului meu față de sine Însuși. Cugetarea În cursul căreia Eu sunt concomitent subiect și obiect este un act spiritual pur, o eliberare a mea de ceea ce sunt și o proiectare a mea În ceea ce aspir să fiu sau cum ași vrea să fiu. Acest raport este un act de voință pură și totală, În care Eu mă Împlinesc și mă regăsesc, dincolo de orice limite, ca libertate totală. Neliniștea metafizică este dată de efortul formulării interogației
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
vieții Aspectul tragic al vieții este o temă principală a Psihologiei Morale. El este, Într-o mare măsură, esența Însăși a vieții persoanei umane, considerată ca frământare interioară, ca suferință, În lupta de Împlinire a propriilor sale idealuri, către care aspiră neîncetat. Tragicul vieții este cuprins Între suferință și mântuire, Între neliniște și descoperire, Între interogație și răspuns. El este Însuși drumul pe care persoana Îl parcurge În decursul vieții sale, de la suferință către aspirația mântuirii. În mod natural, că problema
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
personal este produsul evoluției psihice și al interiorizării valorilor morale, culturale și religioase. Prin corp eu mă afirm și exist ca prezență obiectivă În realitatea lumii. Prin Eul meu personal și subiectiv mă proiectez În sfera idealurilor spirituale către care aspir, dincolo de realitatea obiectivă, dată. Corpul este partea obiectivă a persoanei mele, pe când Eul este persoana mea subiectivă și aceasta din urmă reprezintă dimensiunea morală a ființei mele. Corpul este subordonat Eului, dar, la rândul său, Eul nu poate exista decât
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
suprapun. În aceste situații nu este Însă vorba de diferențe, ci numai de nuanțe, și În nici un caz de suprapuneri. Vom prezenta În continuare principiile Psihologiei Morale. 1. Principiul idealului În virtutea acestui principiu, orice Eu al unei persoane tinde sau aspiră continuu către un ideal pe care dorește să-l realizeze, să-l atingă. În conformitate cu acest principiu, Eul personal caută să se desprindă de rigorile impuse de către realitatea obiectivă externă a lumii, dar, concomitent, și de condiția sa subiectivă, pentru a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
formală, nici În cea conceptuală, ca sens, și nici În ceea ce va fi sau va face. El nu este ceva sigur. El este mai mult raportat la intențiile cuprinse În modelul idealului uman către care tinde individul, cu care acesta aspiră să se identifice. Orice viitor este ipotetic, se află sub semnul probabilului. Programezi, planifici, dar nu poți avea niciodată certitudinea rezultatului. Personajul din trecut este cert, bine conturat, cu o imagine absolut clară, cu o semnificație valorică precisă, Întrucât trecutul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
procesul de relatare, al reactualizării trecutului. Memoria afectivă joacă un rol important În reactualizarea personajului care a fost, atunci când un individ ne vorbește despre sine. Același lucru se poate afirma și despre personajul din viitor. Ceea ce o persoană reală dorește, aspiră să fie, să facă, să dobândească, se va proiecta, În virtutea unor tendințe ideale, Într-un orizont, de cele mai multe ori imaginar, care, chiar dacă pleacă de la niște structuri logice, va avea totuși și o importantă Încărcătură subiectiv-emoțională. Din acest motiv, individul, chiar dacă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
subiectivitate? Nota de subiectivitate a personajului ține de sfera emoțional-afectivă a persoanei pe care o reprezintă, de egoismul acesteia, de tendința de conservare și afirmare, de exemplaritate și depășire. Prin personaj, persoana se „conservă”, este „compensată”, apărând așa cum dorește, cum aspiră, cum ar vrea să fie. În sensul acesta, personajul, care este analogonul persoanei, Îndeplinește un rol psiho-moral, compensator. Este absolut clar că, În toate situațiile, aspectele sufletești sunt dublate de trăsături morale, pe care le va ilustra personajul. Mai este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Trecutul, prezentul și viitorul sunt etape sau perioade ale individului și ale vieții acestuia, ale evoluției și devenirii sale. Fiecare om, În decursul vieții sale, este personaj (trecută, persoană (prezentă și un model uman ideal sau personajul viitor care individul aspiră să fie. Toate acestea reprezintă o suită secvențială de ipostaze ale ființei umane, intim corelate Între ele și aflate Într-o relație de continuitate, de devenire. Deși sunt net diferențiate Între ele, suprapunerea, confruntarea sau amestecul acestora va duce la
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
umane, intim corelate Între ele și aflate Într-o relație de continuitate, de devenire. Deși sunt net diferențiate Între ele, suprapunerea, confruntarea sau amestecul acestora va duce la construirea unui tip uman idealizat, a omului mitic cu care persoana dorește, aspiră, să se identifice, iar viața acesteia va fi treptat Înlocuită de o „mitologie biografică”, de un „roman individual” (A. Stokvis, S. Bataglia, J. Starobinski, M. Robert, C. Enăchescuă. Orice mitizare este un act de sublimare, o sublimare compensatorie sau reparatorie
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
un raport de interdependență, ele fiind inseparabile. Persoana are permanent tendința de a se proiecta dincolo de spațiul lumii În care trăiește. De ce lumea dată este percepută de către persoane ca fiind limitată? Există ceva care face ca persoana să dorească, să aspire, la ieșirea din lume? Prin natura sa trupească, ca parte a lumii, persoana este În lume, simțindu-se legată, dependentă, de aceasta. Dar, prin faptul de „a fi”, ca trăire reflectată În câmpul conștiinței sale, ea depășește cadrele lumii acesteia
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ea este parte a lumii. Lumea este spațiul În care se află persoana și În care aceasta Își desfășoară propria sa existență. Ca suflet Însă, ea este subiectul care refuză să fie Închis În spațiul lumii. Ca suflet (psyschéĂ, persoana aspiră permanent la ieșirea din lume, undeva dincolo de aceasta Într-un „nelimitat” În care durata devine atemporală. Închiderea persoanei În lume Îi creează acesteia o stare de neliniște, de angoasă. Dar, În egală măsură, faptul de „a fi”, existența persoanei nu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care durata devine atemporală. Închiderea persoanei În lume Îi creează acesteia o stare de neliniște, de angoasă. Dar, În egală măsură, faptul de „a fi”, existența persoanei nu este posibilă decât hic et nunc, numai În lume. Dar, dacă persoana aspiră să iasă din lume, către ce aspiră ea? Omul nu poate fi singur. El caută permanent de „a-fi-Împreună”. Această nevoie de „a-fi-Împreună” este dată de nevoia persoanei de a se completa. Aceasta Înseamnă că persoana umană vine de undeva, dar
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
lume Îi creează acesteia o stare de neliniște, de angoasă. Dar, În egală măsură, faptul de „a fi”, existența persoanei nu este posibilă decât hic et nunc, numai În lume. Dar, dacă persoana aspiră să iasă din lume, către ce aspiră ea? Omul nu poate fi singur. El caută permanent de „a-fi-Împreună”. Această nevoie de „a-fi-Împreună” este dată de nevoia persoanei de a se completa. Aceasta Înseamnă că persoana umană vine de undeva, dar, intrând În lume, rămâne singură, descoperindu-se
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
persoanei? Nu, pentru că deși suntem un cuplu, eu și tu, noi continuăm să rămânem În lume. Compensăm Într-adevăr aceste limite printr-o deschidere interioară de reciprocitate, dar continuăm să rămânem aici, În lume. De ce refuză persoana lumea? La ce aspiră persoana dincolo de lume? Ce caută, ce speră ea să găsească dincolo de lumea care Îi este dată existenței sale? Fiind parte a lumii, omul se recunoaște ca având multe asemănări cu aceasta. Mai mult chiar decât atât, el constată că lumea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
să deducă faptul că, dincolo de obiectivitatea lumii acesteia, trebuie ca să mai existe ceva care o mișcă și o gândește. Ceva care să fie, pentru lume, ceea ce este sufletul pentru trup. Ori acest ceva este dincolo de lume. Este cel către care aspiră sufletul În mod permanent. Dacă persoana, este obiect al lumii, iar ca suflet se recunoaște În acel ceva dincolo de lume, Înseamnă că acel ceva transmundan este, În mod necesar, similar sufletului. Rezultă de aici faptul că aspirația persoanei umane este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
un singur tot, se supun acelorași legi sau principii. Așa cum persoana simte că este diferită și unică, În raport cu lumea, ea face prin aceasta o separație netă Între propria sa existență și lume. Viața persoanei se desfășoară În interiorul lumii, dar persoana aspiră, dorește ca propria sa existență să fie separată de lume, dincolo de legile acesteia. Ea vrea să fie independentă pentru a se putea simți liberă. Deși lumea oferă cadrul și condițiile indispensabile vieții biologice, prin natura sa sufletească și spirituală, persoana
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]