1,498 matches
-
idile" (1893), poezia „Mânioasa", de George Coșbuc se încadrează în categoria operelor inspirate de erosul țărănesc; din aceeași clasa fac parte creații cum ar fi: „Rea de plată", „Spinul", „Scară", „La oglindă", „Dușmancele", „Cântecul fusului" și altele. În toate, vocea auctoriala nu se aude, fiind înlocuită de vocea/ vocile personajelor imaginate de poet. Aceasta ar fi prima particularitate a lirismului obiectiv cosbucian. l1g666lr42exi 1. „Am să merg mai înspre seară - a 2. Prin dumbrăvi, ca mai demult, - b 3. în privighetori
Mânioasă () [Corola-website/Science/300813_a_302142]
-
înfumurarea și sentimentul unei competiții acerbe cu scriitorii mai tineri îl vor transforma într-un personaj antipatic în ochii celorlalți. Așa cum dezvăluie Avdotia Panaeva, « Din cauza tinereții și a nervozității, nu putea să se controleze și își exprima prea deschis vanitatea auctorială și părerea foarte bună despre propriul talent scriitoricesc.» Unii literați, ca Nekrasov și Turgheniev, ostilizați de comportamentul scriitorului, compun un poem satiric unde Dostoiesvki este numit, ca Don Quijote, « Cavalerul tristei figuri ». Într-o scrisoare din 26 noiembrie 1846, tânărul romancier
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
era captivat doar de natura și caracterul lor » Criticul rus Mihail Bahtin evidențează caracterul "polifonic" al operei: eroii lui Dostoievski sunt conștiințe individuale, neînfrânate de voința creatorului. Spre deosebire de alți romancieri, pentru care personajele sunt concepute ca instrumente ale unui discurs auctorial unitar, Dostoievski polemizează cu tipuri umane distincte, cu viziune proprie și gândire independentă. E ca și cum operele sale nu ar avea un singur autor, ci ar fi scrise de oameni cu sisteme filozofice diferite: Raskolnikov, Mîșkin, Stavroghin, Ivan Karamazov, Marele Inchizitor
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Viktor Șklovski) nu au înțeles miza epilogului și i-au contestat importanța sau valoarea, susținând că este un fel de "deus ex machina" menit să îl salveze pe Raskolnikov din degringolada morală. Spre exemplu, Bahtin este de părere că intervenția auctorială de la final strică structura polifonică a romanului. Expozițiunea romanului "Idiotul" îl prezintă pe eroul principal, prințul Mîșkin, un tânăr de douăzeci și șase de ani care se întoarce în Sankt Petersburg, după ce a petrecut câțiva ani la o clinică elvețiană
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
legalizate", Radu G. Țeposu notează: "Nu mai avem aici complicațiile psihologice ale celui care se pregătește să scrie un roman (ca la Mircea Eliade ori Anton Holban), ci o simplă derulare a mecanismului teoretic. Autenticitatea e, exclusiv, una a conștiinței auctoriale și naratoriale". Pentru Eugen Simion, volumul este "un jurnal de creație și un jurnal, în același timp, în care trăiește cel care gândește literatura și vrea s-o producă. El propune o tipologie și are o mișcare epică din care
Gheorghe Crăciun (scriitor) () [Corola-website/Science/297755_a_299084]
-
ori prolix, dar cel puțin în cărțile din mijloc remarcabil... cartea se impune prin proporții, documentare și compoziție. Când e vânturat și de suflul unei pasiuni puternice, el se apropie hotărât de arta mare”. Autorul folosește modalități epice ca narațiunea auctorială, dialogul și monologul, dar și metode de analiză psihologică și tehnici narative moderne precum decupajul cinematografic, colajul sau excesul punctelor de suspensie. Simetria cărții se datorează faptului că începe cu spânzurarea sublocotenentului ceh Svoboda și se termină cu spânzurarea lui
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
de diferite, se intersectează, nu sunt prea numeroase. Iată totuși câteva puncte de vedere ale unora dintre cei mai autorizați comentatori români ai fenomenului. În proză, postmodernismul presupune textualism, un mod de a organiza povestirea sau romanul; trecerea de la proza auctorială la proza autoreflexivă; predilecția pentru fragment și o nouă relație cu cititorul, afirmă Eugen Simion. Poezia postmodernă - consideră Nicolae Manolescu - își împrumută criteriul poeticului din aceea modernă, cu deosebire că se arată mult mai îngăduitoare în preferințele și în idiosincrasiile
Literatura română postmodernă () [Corola-website/Science/312094_a_313423]
-
Vieru.” Cezar Ivănescu, în revista Timpul, 1998. Ion Stratan, în revista Apostrof, 2000. Liviu Antonesei, în revista Orizont, 2002 „ Cartea poetului Ioan Vieru, Căile șoimului, a clătinat multe prejudecăți și a anunțat o nouă voce poetică distinctă, inconfundabilă.Un eu auctorial aflat la desăvîrșirea mijloacelor expresivității și, deopotrivă, o profundă motivație existențială a gestului de a scrie, o distincție poetică ce purta marca stilistică(amprenta) unui poet profund, grav, cerebral, dar și ispitit de spiritul ironic-detașat, nonconformist și rebel în fața canoanelor
Ioan Vieru (poet) () [Corola-website/Science/311458_a_312787]
-
declanșează la scurt timp după puternicul seism social (revoluție / război); sistemul de învățământ dintr-un stat asigură preluarea / însușirea - întru cunoaștere și sporire - a tezaurului generațiilor anterioare, în funcție de care se formează / modelează renăscutul "spirit creator-generaționist", inclusiv cel "creator-generaționist-literar", "conștiințele naționale, auctoriale" etc. În legătură cu generația, s-a observat că «exegeza contemporană nu este unanimă în acceptarea acesteia ca realitate și în considerarea noțiunii ca semnificativă pentru studiul unui fenomen literar; se merge până la respingerea conceptului, apreciat chiar ca un pseudoconcept; una din
Generație literară () [Corola-website/Science/310290_a_311619]
-
de criticul / stilisticianul Crișu Dascălu - se evidențiază: «nesaț(ul) informativ, supus însă unei cenzuri delimitatoare, capacitate de sinteză, cu știința de a impune ceea ce este esențial în subiectele tratate, în cazul de față, romanul politic, romanul obsedantului deceniu, teoria curajului auctorial, tradiție și inovație în critică, problema generației literare etc. Preocuparea de a înțelege literatura ca pe un câmp de relații este evidentă în cartea următoare, "Vocația sintezei" (1985), cuprinzând „eseuri asupra spiritualității românești“, în care sunt discutate, fără idei preconcepute
Adrian Dinu Rachieru () [Corola-website/Science/310721_a_312050]
-
alungate) au efecte dramaturgice remarcabile, dar momentul final al întâlnirii cu Zâna Pădurilor pare a fi fals și lipsit de inspirație. Lazăr concluzionează că "Maria Mirabela" "„cucerește și prin acest exercițiu, ale relevării sensibilității lucide, autoreferențiale, formulă peremptorie de asumare auctorială a unui travaliu artistic, tendință universală a cinematografului de cea mai aleasă clasă”". Un critic contemporan, regizorul Mihnea Columbeanu, a afirmat că după realizarea capodoperei "Scurtă istorie", talentul lui Ion Popescu-Gopo "„s-a disipat în cam tot atâtea filmulețe derizorii
Maria Mirabela () [Corola-website/Science/306247_a_307576]
-
au ajutat (și mai ales valoarea personalităților respective) să poată privi și din perspectiva celuilalt. Să stea în locul celuilalt, străin, cu toate bagajele. În prozele lui de până acum se observă aceasta foarte clar. El reușește să-și ascundă eul auctorial în spatele unor personaje create în tușe sigure. El nu se furișează simplu în pielea personajului, ci reușește să construiască în jurul lui o lume distinctă, străină de autor. Și de acolo o privește în toată splendoarea. El contemplă viața propriilor personaje
Fabian Anton () [Corola-website/Science/305839_a_307168]
-
descrierile cele mai realiste se împletesc cu elemente fantastice și onirice, cu motive din mituri și din basme. Luându-ne după Lindsay Moore, caracteristicile realismului magic sunt: caracterul hibrid (urban și rural, occidental și indigen), perspectiva ironică a autorului, reticența auctorială (lipsa unei opinii clare a naratorului în legătură cu caracterul real sau imaginar al evenimentelor relatate).
Realism magic () [Corola-website/Science/313795_a_315124]
-
acestora: Sărăcuții mamei, Maica Aegidia, Furtuna cea mare, Ispita etc. Opera se constituie prin îmbinarea dintre romanul Marei, care urmărește destinul eroinei și romanul iubirii, care ilustrează formarea și consolidarea cuplului eroic Persida - Națl. Relatarea acțiunii se face din perspectiva auctorială, adică narațiunea este la persoana a III-a, autorul fiind omniscient și omniprezent. Romanul are și o certă valoare etnografică, prin descrierea obiceiurilor ardelenești. Romanul zugrăvește drumul Marei și al copiilor ei, Persida și Trică, până în momentul în care aceștia
Mara (roman) () [Corola-website/Science/315960_a_317289]
-
Through Walls" făcând o trimitere directă la experimentul mental al pisicii lui Schrödinger). Majoritatea romanelor aparținând acestei perioade sunt considerate de critici ca parte a seriei Istoriei viitoare, referindu-se la ele prin intermediul termenului Lumea ca mit. Înclinația către referințe auctoriale început în "Străin în țară strănă" și "Time Enough for Love", a devenit evidentă în romane ca "The Cat Who Walks Through Walls", al cărui protagonist prezentat la persoana întâi este un veteran militar în rezervă care devine scriitor și
Robert A. Heinlein () [Corola-website/Science/318155_a_319484]
-
a lumii - fiecare personaj din "Omul din castelul înalt" trăiește o realitate falsă. Tema principală a "Omului din castelul înalt" o constituie interpretarea și confuzia creată de realitățile adevărate și false. Acest lucru este explorat în diferite moduri: Dick întreabă, auctorial: Cine și ce sunt agenții din spatele întrepătrunderii dintre realitățile adevărate și false?" și "De ce doresc acești agenți ca realitatea artificială să fie recunoscută?" Aceste întrebări tematice apar și în romanele "Ubik", "VALIS" și "Flow My Tears, the Policeman Said". "Omul
Omul din castelul înalt () [Corola-website/Science/320777_a_322106]
-
Papadat-Bengescu urmăresc să limpezească structurile morale ale personajelor, folosindu-se de modul retrospectiv al amintirii derivat din scrierile lui Marcel Proust. Volumele ciclului Hallipilor au o oarecare independență între ele, acțiunea fiind mutată de la un grup la altul. Menținerea obiectivității auctoriale se realizează în primele două volume prin folosirea unor personaje-reflector, martori ai evenimentelor relatate precum Mini și Nory. Cele două personaje nu au o existență efectivă, ci îndeplinesc doar rolurile de transmițători, vizitând locuințele mai multor familii, amestecându-se în
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
pondere nesemnificativă. Romanul " Drumul ascuns" a fost publicat pentru prima oară în anul 1932 de către Editura Naționala S. Ciornei din București. Volumele ciclului Hallipilor au o oarecare independență între ele, acțiunea fiind mutată de la un grup la altul. Menținerea obiectivității auctoriale se realizează în primele două volume prin folosirea unor personaje-reflector, martori ai evenimentelor relatate precum Mini și Nory. Spre deosebire de primele două volume ale ciclului, " Drumul ascuns" renunță la personajele-reflector, cedând controlul naratorului omniscient care descrie și analizează faptele, pătrunzând în
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
avem o povestire centrată asupra unui personaj, narată fie la persoana întâi, cum este cazul microromanului care dă și titlul volumului, fie dintr-o perspectivă extrem de apropiată personajului, cu numeroase pasaje de discurs indirect liber, cu intromisiuni voite ale vocii auctoriale în text. De altfel, acest omniprezent personaj central diferă foarte puțin de la un text la altul și are o consistență lichidă, curgînd mereu în noi tipare, evoluînd liber în jurul unor obsesii și atitudini redundante Radiografia unei zile de mai este
Cristian Meleșteu () [Corola-website/Science/333304_a_334633]
-
cu o idee și, în baza unei sonorități, a unei analogii ilogice sau a unui calambur schimbînd radical direcția logică a comunicării. Același traseu brownian îl au și elementele narațiunii, ceea ce duce la episoade absolut delicioase (dacă accepți necondiționat diktatul auctorial) sau la ruperi de logică cu potențial de enervare (pentru cititorul care preferă să secondeze construcția). Textele lui Cristian Meleșteu sunt ca un foc de artificii, exuberante, colorate, simpatice. Prezentul volum reușește să îl aducă pe Cristian Meleșteu (din nou
Cristian Meleșteu () [Corola-website/Science/333304_a_334633]
-
că structura romanului e de o înspăimântătoare originalitate. Forțând o comparație, s-ar putea spune că amintește de romanul lui Heinrich Böll, Fotografie de grup cu doamnă sau de cel al lui Kurt Vonnegut Jr., Mic-dejunul campionilor, prin aceleași incursiuni auctoriale în destinul unor personaje, incursiuni prilejuite de intersectarea acestora cu alte personaje. Dacă însă la Böll și la Vonnegut, firul epic e neglijat, preferându-se detaliate relatări ale vieții personajelor, la Chiru acesta e evident: narațiuni aferente se desprind din
Céline. O variantă autohtonă by Alexandra Olivotto () [Corola-website/Journalistic/14621_a_15946]
-
primul acces de luciditate și trezie. După acceptarea frontului și a datoriei ca o consecință a jurămîntului militar, o altă realitate, îl amenință pe David Pop: faptul că războiul și datoria aduc moartea. Dar s-a lămurit repede" - adaugă comentariul auctorial, pentru că "moartea-i pentru oameni. O aștepta deci cu seninătate, nepăsător, ca ceva trebuincios sau întîmplător" (ibidem, 229). Un refugiu fusese datoria, altul va fi de acum încolo soarta. David Pop se lasă în voia soartei și moartea îl ocolește
Frica de a gîndi by Ion Simuț () [Corola-website/Journalistic/14572_a_15897]
-
la situația oarecum paradoxală a relației dumneavoastră cu Cioran pe care l-ați cunoscut ca om, în ipostaza sa "particulară, privată" adresîndu-i-vă însă, deja în prima scrisoare, de pe pozițiile filozofiei. A existat un contrast puternic între fața umană și cea "auctorială" a lui Emil Cioran? Da, și încerc chiar la începutul cărții mele să descriu acest contrast. Cioran evolua mult prea vădit în registrul anecdotic al conversației noastre, vorbindu-mi de prețul chiriei,de salariile profesorilor și nu părea prea interesat
Cu Friedgard Thoma despre Emil Cioran: Iubire și scrisori by Rodica Bin () [Corola-website/Journalistic/15684_a_17009]