1,606 matches
-
permanent sau, În orice caz, să rămână simple segmente amorfe dintr-o improbabilă serie de lumi paralele. Or, talentul unifică miraculos particulele și senzațiile cărora subiectivitatea amenința să le dea un contur cu totul lipsit de claritate. Numai că acest autoportret prin ricoșeu este suma imperceptibilă a unui șir de imagini reflectate ale eului. Autoportretul direct și primitiv, propus de aproape toți autorii de jurnale intime, nu are nici un fel de relevanță morală și estetică. Ori o are, În măsura În care el este
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de lumi paralele. Or, talentul unifică miraculos particulele și senzațiile cărora subiectivitatea amenința să le dea un contur cu totul lipsit de claritate. Numai că acest autoportret prin ricoșeu este suma imperceptibilă a unui șir de imagini reflectate ale eului. Autoportretul direct și primitiv, propus de aproape toți autorii de jurnale intime, nu are nici un fel de relevanță morală și estetică. Ori o are, În măsura În care el este abia o trăsătură, o „mișcare” dintr-un portret mult mai amplu, compus abia la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mișcare” dintr-un portret mult mai amplu, compus abia la capătul scrierii, când jurnalul a fost Încheiat. Nici componenta estetică nu e pe deplin creditabilă: ea nu face decât să preia mecanic experiența, tradiția, modul obișnuit de a alcătui un autoportret. Modelul previzibil al acestuia este, desigur, portretul literar, așa cum l-a consacrat o Întreagă tradiție a exegezei critice. Așadar, creionându-și autoportretul, autorul de jurnale mai operează un fals: el Încearcă să dea senzația de realitate imitând o formulă a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pe deplin creditabilă: ea nu face decât să preia mecanic experiența, tradiția, modul obișnuit de a alcătui un autoportret. Modelul previzibil al acestuia este, desigur, portretul literar, așa cum l-a consacrat o Întreagă tradiție a exegezei critice. Așadar, creionându-și autoportretul, autorul de jurnale mai operează un fals: el Încearcă să dea senzația de realitate imitând o formulă a maximei artificialități: literatura. Acumulări orizontale Pledează pentru imposibilitatea autoportretului literar și o incompatibilitate de natură fizico-biologică: prin ce forță omul, o ființă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
așa cum l-a consacrat o Întreagă tradiție a exegezei critice. Așadar, creionându-și autoportretul, autorul de jurnale mai operează un fals: el Încearcă să dea senzația de realitate imitând o formulă a maximei artificialități: literatura. Acumulări orizontale Pledează pentru imposibilitatea autoportretului literar și o incompatibilitate de natură fizico-biologică: prin ce forță omul, o ființă „continuă”, articulată, se poate recunoaște Într-o modalitate de creație discontinuă prin excelență? Suprapunerea perfectă dintre existență și reflectarea ei scrisă este exclusă, fără Îndoială, de la bun
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
incompatibilitate de natură fizico-biologică: prin ce forță omul, o ființă „continuă”, articulată, se poate recunoaște Într-o modalitate de creație discontinuă prin excelență? Suprapunerea perfectă dintre existență și reflectarea ei scrisă este exclusă, fără Îndoială, de la bun Început. Și atunci, autoportretul nu se relevă, el Însuși, ca o Încercare disperată de a transcende limitele umanului? Nu doar pentru că ambiționează să eternizeze ceea ce este trecător și schimbător, ci și pentru că el se opune evidenței, incompatibilității și tensiunii dintre două lumi. În viziune
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și schimbător, ci și pentru că el se opune evidenței, incompatibilității și tensiunii dintre două lumi. În viziune augustiniană, conflictul dintre instantaneitate și eternitate se rezolvă În stabilirea unui punct de vedere ce aparține divinității. Nu e singura similitudine prin care autoportretul se revendică unei realități metafizice. Vorbeam În altă parte de caracterul funerar al jurnalului intim În Întregul său. E cazul să spunem că autoportretul Însuși e un component al acestei strategii fatale. Dacă ar fi să-i găsim un echivalent
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
rezolvă În stabilirea unui punct de vedere ce aparține divinității. Nu e singura similitudine prin care autoportretul se revendică unei realități metafizice. Vorbeam În altă parte de caracterul funerar al jurnalului intim În Întregul său. E cazul să spunem că autoportretul Însuși e un component al acestei strategii fatale. Dacă ar fi să-i găsim un echivalent perfect, el nu e de aflat nici În existența de zi cu zi, nici În paginile de jurnal. Singurul corespondent desăvârșit al autoportretului compus
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
că autoportretul Însuși e un component al acestei strategii fatale. Dacă ar fi să-i găsim un echivalent perfect, el nu e de aflat nici În existența de zi cu zi, nici În paginile de jurnal. Singurul corespondent desăvârșit al autoportretului compus de scriitor În jurnalul său intim este masca mortuară. Și totuși, În ciuda acestor opoziții ce par cu desăvârșire insurmontabile, jurnalul intim rămâne locul privilegiat al autoportretului. Dacă acesta nu e posibil În jurnalul intim, el nu e posibil nicăieri
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de zi cu zi, nici În paginile de jurnal. Singurul corespondent desăvârșit al autoportretului compus de scriitor În jurnalul său intim este masca mortuară. Și totuși, În ciuda acestor opoziții ce par cu desăvârșire insurmontabile, jurnalul intim rămâne locul privilegiat al autoportretului. Dacă acesta nu e posibil În jurnalul intim, el nu e posibil nicăieri! Combinația de discontinuitate temporală (dar și de reflectare fragmentată a existenței) și de permanență a ființei mărturisitoare alcătuiește singurul cadru credibil În care autoportretul poate deveni o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
locul privilegiat al autoportretului. Dacă acesta nu e posibil În jurnalul intim, el nu e posibil nicăieri! Combinația de discontinuitate temporală (dar și de reflectare fragmentată a existenței) și de permanență a ființei mărturisitoare alcătuiește singurul cadru credibil În care autoportretul poate deveni o realitate viabilă. În acest caz, accentul nu cade pe intimitate (și am văzut În capitolul anterior de ce), nu cade pe nevăzutul cronicii zilnice a ființei care scrie. Timpul, compasul cotidian al jurnalului, nu are alt rol decât
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
privirii. Acest refuz al palimpsestului condamnă jurnalul intim la acumularea și exhibarea unui număr practic infinit de detalii. Însă, printr-o ciudată logică a constituirii semnificațiilor, ele alcătuiesc singurul temei de a contrapune existenței propriu-zise o existență scrisă. Țesătura-capcană Firește, autoportretul rămâne o convenție. Doar lectura (sau relectura) clar direcționată Îl poate trezi la viață. În același timp, În orice autoportret scris putem reconstitui fragmentele unui jurnal intim in nuce. Metaforic vorbind, autoportretul se relevă a fi o fatalitate a jurnalului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o ciudată logică a constituirii semnificațiilor, ele alcătuiesc singurul temei de a contrapune existenței propriu-zise o existență scrisă. Țesătura-capcană Firește, autoportretul rămâne o convenție. Doar lectura (sau relectura) clar direcționată Îl poate trezi la viață. În același timp, În orice autoportret scris putem reconstitui fragmentele unui jurnal intim in nuce. Metaforic vorbind, autoportretul se relevă a fi o fatalitate a jurnalului intim, ținta inconștientă a celui care scrie. Rămas Între prejudecățile fondatoare, jurnalul intim este și astăzi istoria secretă a unui
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
contrapune existenței propriu-zise o existență scrisă. Țesătura-capcană Firește, autoportretul rămâne o convenție. Doar lectura (sau relectura) clar direcționată Îl poate trezi la viață. În același timp, În orice autoportret scris putem reconstitui fragmentele unui jurnal intim in nuce. Metaforic vorbind, autoportretul se relevă a fi o fatalitate a jurnalului intim, ținta inconștientă a celui care scrie. Rămas Între prejudecățile fondatoare, jurnalul intim este și astăzi istoria secretă a unui eu care se descrie pe sine. El exclude, așadar, teoretic și de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a autorului prin confruntarea cu propriile bovarisme. El este obligat să se recunoască dacă nu În ceea ce a spus despre sine, cel puțin În ceea ce citește (și felul În care citește) aventurile conștiinței dornice să se mărturisească. Instantaneității și solidității autoportretului din artele plastice, jurnalul le opune consistența moale, suavă, a unei țesături dintr-un material vaporos. O țesătură-capcană, În care autorul de jurnale intime se proiectează ca vânător, dar În care sfârșește ca vânat. Aceasta e probabil contradicția majoră a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și ambiguitate creatoare a jurnalului. Abia În clipa În care creează personaje valabile, jurnalul intim poate emite pretenția de a fi ceva mai mult decât un repertoar, o cronică exterioară a Întâmplărilor și viselor autorului. Dată fiind natura lor concurențială, autoportretul și narațiunea confesivă intră foarte repede Într-un conflict ireductibil. Tipologic vorbind, jurnalul intim este un gen confesiv al cărui traseu poate fi descris ca linear, discontinuu și acut subiectiv. În ciuda presupusei lipse de obiectivitate, autoportretul se dovedește, la lectură
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fiind natura lor concurențială, autoportretul și narațiunea confesivă intră foarte repede Într-un conflict ireductibil. Tipologic vorbind, jurnalul intim este un gen confesiv al cărui traseu poate fi descris ca linear, discontinuu și acut subiectiv. În ciuda presupusei lipse de obiectivitate, autoportretul se dovedește, la lectură (singura modalitate prin care poate fi descifrat) o construcție fundamental obiectivă. Aduse la lumină, trăsăturile de subiectivitate se metamorfozează instantaneu: din documente ale apărării, ele devin documente ale acuzării. Cu alte cuvinte, oricâtă subiectivitate, oricâtă lipsă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
poate fi descifrat) o construcție fundamental obiectivă. Aduse la lumină, trăsăturile de subiectivitate se metamorfozează instantaneu: din documente ale apărării, ele devin documente ale acuzării. Cu alte cuvinte, oricâtă subiectivitate, oricâtă lipsă de realism ar proba scriitorul atunci când Își face autoportretul, toate aceste elemente se obiectivează, contribuind, În răspăr uneori, fatal de cele mai multe ori, la conturarea portretului pe care scriitorul crede că Îl face. Șochează, de asemenea, singularitatea autoportretului literar prin comparație cu oricare altă formă decurgând din strategiile biograficului. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
oricâtă subiectivitate, oricâtă lipsă de realism ar proba scriitorul atunci când Își face autoportretul, toate aceste elemente se obiectivează, contribuind, În răspăr uneori, fatal de cele mai multe ori, la conturarea portretului pe care scriitorul crede că Îl face. Șochează, de asemenea, singularitatea autoportretului literar prin comparație cu oricare altă formă decurgând din strategiile biograficului. Chiar dacă „genul proxim” (așa cum spuneam mai sus) pare a fi portretul literar, diferența specifică e mult prea mare pentru a putea vorbi de o relație de Înrudire sau de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
salt de la simplu la complex. Pentru simplul motiv că sursele, motivațiile și contextul sunt diferite. Portretul literar (indiferent dacă e Înglobat sau nu unei structuri romanești, istorice, gazetărești ori biografice) e doar partea vizibilă a unei strategii infinit mai ample. Autoportretul e Însăși ținta finală a unei scrieri (jurnalul intim) dedicată aproape exclusiv cunoașterii sinelui. Autoportret și enciclopedie Michel Beaujour constată că autoportretul epuizează de la bun Început „limitele euristice ale metaforei picturale”18 și proclamă unicitatea formulei autobiografice. El vorbește chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Portretul literar (indiferent dacă e Înglobat sau nu unei structuri romanești, istorice, gazetărești ori biografice) e doar partea vizibilă a unei strategii infinit mai ample. Autoportretul e Însăși ținta finală a unei scrieri (jurnalul intim) dedicată aproape exclusiv cunoașterii sinelui. Autoportret și enciclopedie Michel Beaujour constată că autoportretul epuizează de la bun Început „limitele euristice ale metaforei picturale”18 și proclamă unicitatea formulei autobiografice. El vorbește chiar de „izolarea autoportretului În economia discursivă a culturii noastre”19, ceea ce constituie, totuși, o exagerare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nu unei structuri romanești, istorice, gazetărești ori biografice) e doar partea vizibilă a unei strategii infinit mai ample. Autoportretul e Însăși ținta finală a unei scrieri (jurnalul intim) dedicată aproape exclusiv cunoașterii sinelui. Autoportret și enciclopedie Michel Beaujour constată că autoportretul epuizează de la bun Început „limitele euristice ale metaforei picturale”18 și proclamă unicitatea formulei autobiografice. El vorbește chiar de „izolarea autoportretului În economia discursivă a culturii noastre”19, ceea ce constituie, totuși, o exagerare. În realitate, autoportretul este o formulă privilegiată
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ținta finală a unei scrieri (jurnalul intim) dedicată aproape exclusiv cunoașterii sinelui. Autoportret și enciclopedie Michel Beaujour constată că autoportretul epuizează de la bun Început „limitele euristice ale metaforei picturale”18 și proclamă unicitatea formulei autobiografice. El vorbește chiar de „izolarea autoportretului În economia discursivă a culturii noastre”19, ceea ce constituie, totuși, o exagerare. În realitate, autoportretul este o formulă privilegiată, o sumă, un țel și un circuit textual În care energia psihică a autorului Își dobândește o identitate. Dacă portretul literar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Michel Beaujour constată că autoportretul epuizează de la bun Început „limitele euristice ale metaforei picturale”18 și proclamă unicitatea formulei autobiografice. El vorbește chiar de „izolarea autoportretului În economia discursivă a culturii noastre”19, ceea ce constituie, totuși, o exagerare. În realitate, autoportretul este o formulă privilegiată, o sumă, un țel și un circuit textual În care energia psihică a autorului Își dobândește o identitate. Dacă portretul literar are Întotdeauna un model (real sau mental), care există cu claritate În mintea scriitorului, autoportretul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
autoportretul este o formulă privilegiată, o sumă, un țel și un circuit textual În care energia psihică a autorului Își dobândește o identitate. Dacă portretul literar are Întotdeauna un model (real sau mental), care există cu claritate În mintea scriitorului, autoportretul e expresia numai pe jumătate voluntară a dorinței autorului de a se descrie „așa cum sunt În realitate”. De unde, totuși, ideea de gen privilegiat conferit aproape În unanimitate autoportretului? Explicația nu e prea complicată. Autoportretul e, bineînțeles, consecința orgoliului persoanei Întâi
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]