1,612 matches
-
în aproape, prin deprinderea cu viața socială intensă, cu viața urbană"299. Ziarul e cel care exercită o astfel de acțiune. Punerea în pagină, alegerea subiectelor, verva articolelor, totul concură spre a-l incita pe lector la o cît mai avidă parcurgere a paginilor. În ciuda aparențelor de diversitate, de voit amestec eterogen, orice ziar are un nucleu central, o temă, un titlu care pune cu totul stăpînire pe spiritul cititorului. Această găselniță "pusă din ce în ce mai bine în evidență fixează atenția majorității cititorilor
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
progresele ei, știința biologică actuală folosește conjugat resursele chimiei moleculare și ale informaticii, cum o ilustrează White Devils / Diavolii albi (2004) de Paul J. McAuley, scriere care înfățișează, în plus, mercantilizarea totală a lumii, lăsată pe mâinile unor companii multinaționale avide. Tot o problemă de acest gen ilustrează, în maniera sa, Greg Egan în Permutation City (1994). Într-un viitor apropiat, prin 2045-2050, niște afaceriști bogați găsesc un mijloc de a supraviețui datorită unor copii informatice ale spiritului lor. Sunt propriile
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
propune o tematică originală. Eroul este un vânător de vise. În fiecare noapte, el plonjează în cel mai profund somn pentru a aduce ceea ce Borges numea "hronire", adică obiecte bizare situate "dincolo de lumea noastră", pe care le vinde unor colecționari avizi. Povestirea ilustrează nucleul tematicii onirice a lui Brussolo. Ca și scufundătorul, Brussolo ajunge în centrul unui univers oniric, dar, asemenea peisajelor tehnologice ale lui J. G. Ballard, acest univers nu este pur și simplu un univers personal. Acolo se descoperă
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
III-IV (numai 12). În interpretarea răspunsurilor de mai sus ar trebui să ținem seama și de efectul dezirabilității sociale în dublu sens: ca normă generală (tradițională) de a descuraja libertinajul sexual și ca dezirabilitate „locală”, particulară, a prețuirii comportamentului „macho”, avid după senzații tari și după cât mai multe și variate prestații sexuale. Diferențele majore dintre anul I și anii terminali, ceea ce poate fi considerat și ca o trecere de la adolescență la tinerețea propriu-zisă, coroborate și cu răspunsurile la alte întrebări cu
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
capul/ Și nu zgândări cu privirea/ Amprentele inflamate/ Pe care le-ai lăsat pe obiecte/ Și plăgile, sângerând cu nori,/ Ale pașilor./ Orice urmă-i o rană/ În carnea albă a ratării,/ Nu-ți mai lăsa visul/ Să se răsucească/ Avid de suferință/ În trecut./ Treci înainte/ Îmbălsămat în uitare,/ Golit de-amintiri ca un mort/ De putrezitele lui măruntaie". (Orice urmă) Din nou, căutarea, în volumul Ora de nisip, 1983, volum metaforă a timpului, în care căutarea înseși e privită
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în chinuitoare, extenuante pendulări între arțagul regretabil și replierile de, culpabilă, (auto)amăgire. Dacă femeia (în speță, nevasta) este prin definiție genetică inerțială, frustrarea gravă o resimte bărbatul, ale cărui fervori riscă să sucombe în ritmurile invariabile. Or, firea lui avid de exces îl hărăzește trăirilor ardente, într-o glorie de efuziuni, extaze, înfiorări. Ca să se regăsească, să uite de timpul care nu iartă, El se avîntă în voluptatea dătătoare de sens a unei iubiri mîntuitoare. Pînă și pătimirea, "speranța fără
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
1: Nu-i chiar rău spus. (ca și pînă acum, vrea să mai noteze cîte ceva) Ea 2: Ce ți-i și cu poeții ăștia, domnule! (după o pauză în care încercuirea se consolidează) Și în seara asta ce mase avide de cultură... de poezie ai mai fericit cu prezența ta? El 1: Am fost la Clubul C.F.R. Ea 2: Frumos! Tineretul cheferist și arta poetică! Se lipește frumos, n-am ce spune! El 1: Și de ce să nu se lipească
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Încercat să defrișeze jungla crescută pe ruinele sistemelor religioase tradiționale. Pe de altă parte, francezii, laici, au manifestat ca singură atitudine la adresa credințelor i-raționale disprețul (sectanții reioniștilor din romanul Cherokee de Jean Echenoz, 1983, sînt o gloată de fantoșe avide după legume fierte). Houellebecq schimbă macazul, șterge de praf un subiect insignifiant pentru că ideologizat În același fel pînă acum, și pune această problemă fundamentală a societății occidentale moderne: religia. În Posibilitatea unei insule este vorba despre secta elohimiților la care
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
acestui an, cuprinde 500 de istorioare de o pagină pe care autorul le-a compus În ritm de una, apoi de patru pe zi timp de zece luni și a fost recent recompensat cu premiul France-Culture-Télérama. Tel quel-ist de tînăr, avid așadar de o literatură care se scrie În vreme ce se admiră scriindu-se, Înzestrat cu o curiozitate culturală alternativă, cu un simț bine exploatat al morbidului, animat de crezul Într-o literatură a Părții blestemate, după un celebru titlu al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
teamă, dar, mai ales, scrii ca să fii, ca să știi că ești. Autoficțiunea este, astfel, un mijloc de personalizare, exact În sensul indicat de filozoful francez: În lipsa textului autentificator, nu există nici un autor. Autori de sine, niciodată desăvîrșiți În operă, sîntem avizi de a fi recunoscuți ca atare, scop pentru realizarea căruia ne dăm toată silința. Sigur că, În momentul de față, există spațiul virtual, accesibil tuturor - numai că accesul la el nu e, Înca, ceva de-la-sine-Înteles. Mult mai satisfăcătoare este expunerea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cel În care povestea devine adevăr numai atîta vreme cît acesta se enunță (doar că, enunțarea fiind imprimată pe pagină, adevărul acesta rămîne). Este sigur, deci, că autoficțiunea, ca practică literară a unui individ occidental educat, dar instabil, dezrădăcinat și avid, tocmai de aceea, de imprimare, nu este un bildungs și nici nu aparține strict paradigmei textului. Felul În care criticii români Întrebuințează termenul, ca și neîncrederea nominalistă cu care este Întîmpinata noțiunea, dă seamă mai Întîi de perspectiva strict literară
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dar cu infuzii lirice), fie În metafizic și realistă la modul transcripției absurdului (apusă astăzi). Mai nou o altă direcție devine foarte exploatată: literatura realistă la modul recuperării realului refulat prin scris (aici intră și multă poezie), cantonată În individual avidă de actul scriptural În sine care aspiră, În fibrilații disperate sau doar neurastenice, viața. Această tipologie ad-hoc s-ar putea să fie incompletă, În orice caz prima ei rubrică sînt mult mai bine cunoscute și reprezentate În istoria literaturii moderne
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
unui ochi politic, dublu al ochiului divin, numai că ceea ce ținea altădată de mental se sprijină acum pe prezența unui puternic utilaj tehnologic: „Supravegherea este înscrisă în mașinărie”, spune Walter Benjamin. Orice autoritate politică se definește prin privirea sa intensă, avidă de informații. Într-o piesă, supravegherea profană nu se exercită decât rareori în mod continuu. Aici, ceea ce interesează este să dezvălui, în situații concrete, foarte precise, strategiile și modalitățile ei de funcționare. Spectatorul, ce devine astfel martorul diferitelor dispozitive instalate
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
întreprinse pe baza informațiilor astfel dobândite. Din nou, funcționarea perfectă a supravegherii de proximitate se dovedește a fi legată de delimitarea clară a mediului observat care, prin însăși circumscrierea sa, se constituie într-un câmp ideal de explorare pentru ochiul avid și urechea dornică de informații cu caracter privat. Acolo unde locuitorii sunt dispersați și în continuă mișcare, o asemenea practică își pierde pertinența. Supravegherea de proximitate este alimentată de familiaritatea cu un mediu imobil, închis într-un perimetru fix, un
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
În "Agapia", "Puterea locului liber", "Celor fără morminte", "Elegia Iancului" versifică inegal oferindu-ne din când în când și poezie: "Pe spadă cad lacrimi, făgăduinți/ Atinse-n fața porților în zid,/ Deasupra cărora săpăm inscripții/ Se sapă greu în secole avid." Începând cu anii 1965-1970-1975, lirica de evocare istorică apare tot mai frecvent. Amploarea cuprinsului relevă nebănuite aptitudini componistice, într-o viziune densă, mozaicală, capabilă să emoționeze. Dezvăluind sensuri noi, poeții de atmosferă își află în aceste evocări o amplă șansă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
adevărului, locul teologilor fiind luat de oamenii de știință. Unii ar adăuga și introducerea metodei; cred însă că e vorba doar de înlocuirea ei. Orice ideologie constituie un discurs coerent și atractiv menit să abată atenția de la ceea ce camuflează: dorința avidă de putere a celor care mențin discursul. Suntem continuu salvați de mulțumirea față de un sine viitor, potențial. Acum poate că nu am reușit să..., dar sigur undeva în viitor o să... . Existența ne este marcată de această formă de evadare de sub
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Chiar dacă între contemporani sînt cîțiva inși pricepuți în acest domeniu - T. Maiorescu, A. D. Xenopol, Caragiale, Iacob Negruzzi -, generația în ansamblu nu e preocupată de muzică, nu se dă în vînt după ea. în schimb, Bacovia face parte dintr-o generație avidă de muzică, prima de acest fel în istoria literaturii romîne. Dacă urmărești mișcările celor din „epoca lui Sensitif ”, constați că ei trag mereu acolo unde se cîntă: teatre, cafenele, restaurante, terase, grădini de vară, parcuri etc. Aproape toți au educație
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de crime cu atît mai înfiorătoare cu cît sînt mai misterioase. Se prăpădește mahalaua după astfel de grozăvenii și consoarta cherestegiului are crize de nervi, se dă-n vînt de nerăbdare între o fasciculă și alta...” 5) Pe acest public avid, dar necritic, (de)format de foiletoanele unor ziare (între care cel mai căutat era acela din „Universul”) s-au bazat toate marile succese de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Autorii lor au fost cîțiva reporteri travestiți
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
din cele mai puternice atracții pentru străini în a veni și cheltui parale în Paris. Parisul este refugiul îngerilor căzuți. O fată frumoasă din provincie, înșelată, unde ar mai putea trăi și străluci decît în Paris? O femeie tînără, avută, avidă de plăceri din orășele, colț al lumii, unde ar afla tot ce imaginația ei dorește, afară de Paris? «Conrupția - zic parizienii - o produc străinii; noi o exploatăm numai». Și au dreptate: două treimi din femeile «elegante» și trei pătrimi din tinerii
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și la începutul celui următor, întrebuințarea cuvîntului oscilează între serios și umoristic. La Eminescu, el evocă sfințenia: „Făcui.../ Din ochirile ți murdare ochiu-aurorei matinal” („Venere și Madonă”), în timp ce la Caragiale (v. „Groaznica sinucidere din strada Fidelității”) e denumirea unei publicații avidă de senzațional. Bacovia revopsește, dacă pot spune așa, cuvîntul (reamintesc: aurora e „șofranie” la Homer, „roză”/ „trandafirie” la mai mulți autori, „roză verde” la Baudelaire, „portocalie” în cîteva dicționare), și cînd îi dă un vernis sărbătoresc („Aurora violetă/ Plouă rouă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fi, poate, să spun: s-a încăpățînat) să fie altceva decît poet, „un poet așa cum se închipuiau poeții” la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Paradoxal, izolarea, reticențele i-au asigurat o libertate mai mare decît celor avizi de contacte umane, mînați de obligații, împinși de ambiții și interese. Riscînd să pară „inadaptabil”, el singur și-a „croit” - recunoște undeva „o astfel de viață”, pe cînd ceilalți rareori au fost cu adevărat stăpîni pe alegerile lor. Simpatiile literare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Cum nici reproșul cu mult mai direct dintr-o narcisiacă Întrupare nu se adresează, în subtext, decât umanului care, grație cuceririlor hipertehnicii, se crede semizeu: "Boala, necuviința,/ v-au îngropat până la genunchi/ în pământul putreziciunii./ Zbor negru,/ puterea șarpelui,/ genunchii avizi de victorie". Cum se poate cu ușurință observa din exemplificările de mai sus, încărcătura tensională aparte din aceste poeme ale Carmeliei Leonte provine însă mai ales din dialogul scrâșnit sau patetic, dar întotdeauna cutremurător, cu intangibilul funest. În fond, moartea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mașinal ordinele ale căror scopuri le ignoră, așa cum mîna execută operațiile cele mai dificile fără să cunoască, fără să înțeleagă gîndirea care o dirijează. Cel ce vorbește astfel este însuși bărbatul care în primele capitole ale romanului își întinsese mîinile avide deasupra acelui glob terestru presărat cu cruciulițe roșii. Dincolo de diversitatea principiilor atribuite, dincolo de credința care se crede că o animă, Organizația urmărește, într-adevăr, același scop neobișnuit: dominația mondială, stăpînirea suveranilor și a popoarelor, impunerea în propriul beneficiu a unei
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
fața hotărîtoare aceea a adăpostului, a refugiului, a protecției 23. Acestei gravitas, acestei înțelepciuni circumspecte a retragerii ilustre, trebuie să-i opunem un alt substantiv, și el împrumutat din vocabularul latin, acela care evocă elanul, îndrăzneala cuceritoare a tinerilor căpitani avizi de o grabnică glorie: celebritas. Arhetipului lui Cincinnatus îi corespunde cel al lui Alexandra. Acesta nu deține nici sceptrul, nici justiția, ci sabia. El nu se "dăruie pe sine însuși", el ia în stăpînire mulțimile și le subjugă. Legitimitatea puterii
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
satisface acum, după evenimentele din Decembrie. La scurt timp după fuga dictatorilor, se și clama în capitală, cu glas înalt, contra comunismului. Nici nu se putea altfel, dată fiind direcția în care se mișca de la un timp lumea, o lume avidă să încheie tragica paranteză totalitară și să reintre în normalitate. Ceaușescu fusese numai un prim obstacol, redutabil, care odată înlăturat făcea ca aspirațiile poporului să se poată canaliza pe direcția liberalismului reclamat pretutindeni în Europa Centrală și de Sud-Est. Spre
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]