1,649 matches
-
care-mi amintesc, din toată viața mea, a fost acea zi de 6 aprilie 1973 la care face aluzie și poemul meu „Căderea“, scris cu trei ani mai târziu: „Șase aprilie și nici un pământ, / Numai plăci de azur, foi de azur, sonori zând“. Umblasem toată ziua după cai verzi pe pereți (căutam adresa unei colege, care locuia, în realitate, în Colentina, cum aveam să aflu mai târziu), iar acum străbăteam stră duța îngustă și prăfuită, mărginită de foarte stranii case galbene
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
realitate, în Colentina, cum aveam să aflu mai târziu), iar acum străbăteam stră duța îngustă și prăfuită, mărginită de foarte stranii case galbene, cu marchize de geam colorat, dintre vechea Cale a Moșilor și Lizeanu, sub un fantastic cer de azur și de purpură - căzuse seara. Vântul răs colea praful, mi-l vâra în ochi și-n păr, dar el făcea în mod ciudat parte din nebunia și exaltarea mea hormonală: era prima mea primăvară ca adolescent. M-aș fi topit
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
mult cu o atmosferă volatilă de fero moni. În camisola asta de fero moni intra și în mare, mereu numai pân-la genunchi, mereu îm pin gân du-și sânii-nainte, pictându-și gurguiele și rotunji mea dulce de sub ele pe azur. Apoi înainta pe dâra de aur, se apleca și ridica-n palme câte-o meduză, știind că toți o privesc, că e miezul mie zului mării. Când se-ntindea din nou lângă mine (vai, cu același metru de nisip și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
uscată, eternă a morții ar trece prin acele hale mărețe. Când privesc un râu cu licăruirea lui unduită *, o stradă cu case nalte și cu ferestrele-nchise și o lună rece și splendid frumoasă trecând ca un aur argintiu prin azurul cel indefinit al cerului, aceste-mi par frumoase dacă pe râu nu sunt bărci mișcate în interesul oamenilor, dacă prin case nu s-arată cineva * lucrând - dacă în fine somnul * interesul[ui] * s-așează peste ființe... Un oraș nu e
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
Marcel Iancu, un poem de Ion Vinea („Alții“, datat 1920) și un poem de Ilarie Voronca („futuristul” „Cloroform“: „În suburbie cinematograf și bordel iată/geometria orașului logaritm stelar vals/ Pe fire electrice soneria Europei țipînd fals/ Luntre și pasăre de azur viziune descuiată”). În consonanță cu Marcel Iancu, dar mult mai confuz, autorul articolului stabilește o genealogie a „stilului nou” de la Cubism, trecînd prin Dadaism, către stația terminus: Constructivism. Din talmeș-balmeșul stîngaci de sloganuri, reținem totuși ideea continuității „abstracționiste” dintre Cubism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
natură ideologică. După Brățara nopților, „poemele zodiacale” și ascensiunile lor vizionare marchează, în opinia comentatorului, „cel de-al doilea moment al suitei panteiste”: „Ceea ce acolo se desfășura și creștea din glia fertilă a întunericului (...) aici se înalță sub clopotul de azur al luminii, ca un heliotropism propriu vulturilor și poemelor fie profetice, fie numai exaltate”. Sînt enumerate apoi cîteva dintre însușirile acestei mature „poezii de compoziție”, „cosmice” și imagiste. Criticul remarcă suflul umanitar și profetic de sursă whitmaniană („elan cosmic, arborescență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
înger neștiut! Sensibilă vioară Suavă aduni și dăruiești imagini sensibilă vioară te risipești te aduni în strălucire femeia mamă înrourează vieți speranță dimineață iubiri și împliniri nevinovate trăim prin voi plaiuri divine departe fără voi e cloaca plină de păcate azur noapte de vis zbucium candoare, răspuns găsit iertare femeie mamă de viață dătătoare. Veșmânt purtat de iele gândul pribeag rănit aleargă din sferic în cercuri pierdute cotrobăie prin valea sufletului raze de stele în ochi înșurubează cu măști de neant
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
și ai să te usuci de neiubire și ai să plângi în jet regretul neștiind că am rămas cuibărit în adn-ul tău când te privesc când te privesc am senzația că cerul s-a topit și a curs potop de azur peste uscat și peste mare înecându-mă când îmi zâmbești am impresia că s-a deschis vortex pleoapa timpului înghițindu-ne Romița Mălina CONSTANTIN <biography> Născută la 9 martie 1968 Domiciliul București Apariții în antologii : -Esențe de Primăvară apărută la
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să ne iubim. Și dacă suntem somnoroși, În visul nostru - bucuroși: Această lume o clădim Ca pe un joc, fără să știm. Constantinescu Ana-Rebeca, clasa a V-a Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea - Vâlcea profesor coordonator Constantinescu Mihaela Azur Infinitul albastru mulți zic că e Minciună! Infinitul e soare, lună și stea De unde? nu știu. Soarele fuge spre orizont cu picioarele întinse pre zenit. Luna privește mereu cu un ochi Întredeschis; de ce? nu știu Steaua sclipește mereu spre Est
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
joc cu soarele cu luna și cu steaua de mare... Le arunc în pulbere de rai. Păpușa are sufletul de gheață și plânge într-o lacrimă de scoică. Jocul e acum „Istoria”, sufletul, Zâmbetul trist” Care zboară „Până la soare” Prin „Azurul” inimii mele pentru că: Cerul+ Marea=Raiul ecuația copilăriei mele Contu Sebastian, clasa a VIII-a Școala Gimnaziala Nr.6 " Nicolae Titulescu" Constanța profesor coordonator Anișoara Iordache Haiku 1 Pruni înfloriți bunicul bucuros spală damigenele... Haiku 2 pe verandă, joc cu
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
parcurs în dimensiunea mea, am reușit să trăiesc cea mai aventuroasă peripeție a vieții mele! Berci Sara, clasa a VIII-a Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Satu Mare profesor coordonator Cristina Șoltuz Ținutul meu fermecat Un clar răsărit își legănă lumina pe azurul înalt al cerului, soarele de aur își răsfira degetele crude și-mi mângâia atât de fin obrazul. Trezită de farmecul dimineții de mai, îmi deschid brațele, îmi deschid ochii, îmi deschid inima. Privesc. O zi minunată ca să descopăr lucruri noi
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nu a fost una obișnuită, ca a ta sau ca a lor, sau poate așa gândesc pentru că mă simt neputincioasă să descriu tot ceea ce am trăit. Așa că vă rog să priviți alături de mine în oglindă. În spatele fetiței cu ochii de azur, fluturași cu aripi îmbrăcate în bumbac selenar duceau în zbor gândurile copilăriei uitate. În mâna copilei se cuibarea o stea neclintită furată din magia cerului. Când am înălțat o spre soare, am simțit că mirosul florilor de liliac era ca
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
spre oglindă. Aș fi vrut să pășesc și să fiu iarăși acolo unde copilăria mea trăia sub mângâierea caldă a mamei. Mi-am amintit de clipele când fetița cu puteri inefabile spărgea cerul în mii de bucăți,când cortina de azur era dată la o parte și stelele apăreau ca niște telegari galbeni. Formele de pe boltă îmi puneau multe întrebări. Eu răspundeam și nu mă contrazicea nimeni. De acolo plecau toate poveștile și erau la fel de interesante ca basmele bunicii. În fiecare
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în jur. Iarba redevine verde, cerul albastru, soarele își recapătă strălucirea. Florile își ridică spre cer capetele colorate în mii de culori. Lacul de limonadă strălucește iarăși sub puterea frumosului soare, iar copacii de ciocolată amăruie își întind crengile spre azur. Ramona râde de fericire și bate din palme de încântare. Iris își privește cu drag sora și în sufletul ei știe că a avut o idee bună să vină în această zi la Câmpia de Jeleu. Iris se simte eroina
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
să trăiască foarte aproape de ea. Vacanța de poveste începea, surprizele așteptau în tolba zilei aproape de răsăritul de foc al soarelui. ,,Steaua Albastră” era vaporul care ne promite atâtea. Și semăna la culoare cu o stea. În plus, avea și din azurul cerului. Tricolorul flutura îndrăzneț, așa că mă simțeam mai mândru de originea mea când l am văzut. Ziua se anunța a fi deosebit de caldă. Doar era luna august. Pe vapor se îmbarcase multă lume dornică, asemenea nouă, de experiențe noi, de
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
îți mulțumesc, pentru gândul tău sincer, mi-a răspuns Hipogriful închizând poarta în urma mea. Aceeași zi din seria celor triste. Din nou în grădina Licornului Mă îndrept către grădina Licornului. În aceeași poziție, Licornul sprijinit în corn cu ochii de azur învăluiți într-un lac de lacrimi. Licornul plânge pentru că se simte abandonat, pentru că nu-și mai poate odihni cornul în poala ei. Aproape de fiecare dată mă întreba Licornul: Nu știi nimic de ea? De ce nu mai vine? Pe mine mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
acvariu uriaș: marea și deopotrivă cerul, straniu de gol. În depărtare se contura linia orizontului, atât de proeminentă încât părea retușată de un fotograf prost; ea despărțea cu un chenar gros și negru nesfârșirea verde a mării de cea de azur a cerului. Iar incerta și în același timp deosebit de clara mea amintire nu putea desluși sensul acelei plaje izolate pe un povârniș atât de înalt, la marginea unei mări la care accesul era aproape imposibil. Despărțită de ape printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
privească. Când îl întâlnea, îi întorcea mereu profilul ferm, cu ochii pierduți în zare. Doar umerii bogați, depărtați și strălucitori îi zâmbeau din mulțime, doar ei păreau s-o recunoască printre pasagerii îngrămădiți la apus, pe punte. Ochii lui de azur, statuari, văzuți mereu din profil, ca cei ai iguanelor, întorși parcă de la lume, priveau absent peste întinderile de ape. Santiago este precum Lonely George, un exemplar rar, uitat în timp și proiectat în modernitate. El nu se poate lipi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
el În cele din urmă. La aceeași oră, În mânăstirea Santa Maria Novella În camera sa, cardinalul de Acquasparta ședea Într-un jilț. Avea fața Întoarsă către mica fereastră de la care se zărea clopotnița Abației, o tăietură de cuțit În azur. Clopotul bătea ora a noua. Auzi În spate o mișcare ușoară și un suspin. Cineva parcă voia să Îi atragă atenția, dar cu discreție. Își Îndreptă Încet privirea spre el. Noffo Dei era În picioare În fața ușii. La un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zăpăcit și ei, umblând pe câmp aproape beți, albinele culeg nectarul dulceții florilor de mai și toată liota de gâze pornit-a nunta în alai. privighetoarea e soprana pierdută în albastrul pur, cântând în razele de soare de dimineață la azur. un pitpalac nebun și singur se vaietă pe un tăpșan că a îmbătrânit, săracul, și n-a ieșit de-acum un an. această dulce primavară i-a prins pe toți nepregătiți și, bucuroși de vreme bună, i-a zăpăcit, i-
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Când stau în picioare Mă hrănesc cu Soare, Iar pe la chindie, Mănânc... Poezie Când seara se-ngână Cu ziua păgână Sorb, din cupa plină, Nectar și ... Lumină. Iar până dimineața, Trăiesc sensul Pur, Lângă-un trup de fată Stropit cu Azur. Rugă Doamna mea de dincolo de rugă, Să-mi păstrezi un cer(c) ce nu subjugă, Ca timpul, care-n cerc ne e nevoie De-a fi în noi, să fie-n voie... Doamna mea de dincolo de munte, Să-mi păstrezi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
zilei de foc mă trezește cântec de pescăruși; mă îndrept năucă spre fereastră, sigură că peisajul marin e acolo, încerc să despic zarea : nu-mi iese, ca un bumerang mă izbește imaginea veche de beton, deasupra - doar o bucată de azur, o bucată de soare și pescărușii... piese rătăcite, probabil, din puzzle ul unei fetițe alergând pe câmpii betonate în drum spre mare. în urmă triluri de păsări rătăcite și coroane verzi de copaci rătăciți; sunetele mă poartă spre altă imagine
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
munți!" "Pămîntul arată Ca un munte acuma, Și marea aduce Cu-o matcă de rîu." Auta își simți ochii umezi, și își șterse genele cu dosul palmei. Da, așa văzuse el pământul, zburând în sublima luntre care-l dusese dincolo de azur. Adapă cânta acum cu glas cald, tunător: - După două ceasuri îndoite De zbor încordat Vulturul spuse Către Etana: "Privește, prietene, Cum arată pămîntul!" "Pămîntul arată Acum ca un crîng!" După trei ceasuri îndoite De zbor încordat Vulturul spuse: Către Etana
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
no present, no past, no future. Only a dream. I miss you, though, and I hope you are as happy as you were when I left you. I hope to hear from you soon, Yours, Irin Pilier. La côte d'Azur Ecoute, Emilie, Un matin d'été Irin est sortie très tôt de sa chamber d'hôtel pour se prommener sur la falaise. Le soleil avait une aureole d'un jaune pale, ensommeillé, mais avec des scintilles d'or. Même les
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
soleil touchaient gracieusement les vagues, les carressaient de nouveau. Irin était toujours là. Un nouveau jour avait commencé. Ta mie, Irin. J'ai trouvé cette composition sur ma table : "Je m'apelle Monique et j'habite sur la côte d'Azur depuis quelques mois. En fait, ma vraie maison se trouve à Nice, mais, comme mon métier me le demande, parfois je dois beaucoup voyager. Il m'a fallu assez de temps pour faire décorer ma chambre d'hôtel à mon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]