KorAP: Find »[drukola/base=azvârli & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...59 60 61 ...93 >

2,305 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

o parte și În alta, de parcă abia fusese legat, iar sângele proaspăt i se scurgea din gât În mijlocul potecii. Ne dădeam seama că suntem iscodiți. Auzeam plescăituri și păcănituri amestecate cu triluri scurte și cu pocnete, de parcă cineva ar fi azvârlit o burtă de apă peste un foc cu vâlvătăi prea mari. Numai că, simțirăm cu toții, alături de acele zgomote se ridicau și cuvinte spuse În minte pe jumătate, cuvinte multe-multe care se ridicau din toate părțile. Ne-am așezat astfel Încât Runa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mai văzuse asemenea mare niciodată. Era rece și dealurile de apă care se nășteau din ea erau mari precum colinele de acasă. Doi dintre munții aceia de gheață ce pluteau pe ea se izbiră unul de celălalt, scârțâind Îndelung și azvârlind În apă sloiuri mai mari decât cele mai mari stânci din munții mei. - Cu luntrele n-o să putem să trecem marea, l-am Încercat eu pe Logon. - Ar trebui niște luntre foarte mari, și asta doar ca să ne Înecăm mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
horcăind, dar ceilalți vânători se și năpustiseră asupra mea. Am Împărțit câțiva pumni, Însă uriașii erau prea mulți. - Krog! răcni Nunatuk și se repezi, ca vai de ea, În Învălmășeală. Unul dintre netrebnicii ăia o izbi În țâțe și-o azvârli Înapoi În culcuș, În timp ce pe mine mă târau afară din casă. - Trage odată, Runa! auzii atunci, pentru a treia oară, glasul cel cunoscut, urmat deîndată de șfichiutul bine știut al săgeții. Șchiuuuuuf! Uriașul de lângă mine se prăvăli În genunchi - săgeata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
alăture celor ce-mi luaseră urma ca să iscodească Într-o parte și În alta, doar-doar or afla cât de bine se știa Logon cu vrăjmașii mei. Așa au făcut. Enkim Își lăsase părul și barba să crească, iar Runa Își azvârlise Într-o râpă sulițele, pietrele de mână și arcul, astfel Încât nimeni să nu-i recunoască, după care se amestecaseră cu puhoaiele de oameni care mă urmăreau. Se lipiseră de niște vânători de pripas, care Își părăsiseră pământurile de unii singuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Kikil și am strigat din străfundul rărunchilor: - Poate mor, poate scap! Ceilalți Îmi răspunseră la fel și atunci, ne repezirăm spre vrăjmași, urlând precum fiarele, ridicând sulițele și topoarele, În timp ce arcașii noștri se dădură de-o parte și prinseră să azvârle săgeți după săgeți Înspre vânătorii lui Scept. Tropoteam precum o turmă de bivoli alergând peste câmpie, stârnind nori de praf și culcând ierburile la pământ - Poate mor, poate scap! mai strigară câte unii când ne amestecarăm cu vrăjmașii. În față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
bâta ridicată deasupra capului. Un șuvoi de sânge prinse a-i țâșni, Întrerupt, de la rădăcina coapsei, În același fel În care laptele vieții țâșnește din om la Împreunare. - Sunt, Eklu, de la Lacuri, și am să-ți frâng oasele, răcni el. Azvârli un picior care mă izbi În piept, aruncându-mă În spate dar, când dădu să-și abată bâta, mișcările lui se Încetiniră, așa că m-am ferit cu ușurință din calea loviturii. Bâta lui fărâmă un mușuroi când buși În pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
din acela cu ochii pieziși, numai că era mai mare și mai gras decât cei din neamul Os din Kron. Bietul mărunțel zbură prin aer și buși atât de tare cu spinarea de o piatră, Încât Începu să se cutremure, azvârlind din picioare fără să mai fie În stare să se apere când vrăjmașul Îl Împunse În piept cu piatra de mână. Sânge subțire și clăbucit Îi bufni prin rană și pe gură, iar dușmanul se și ridică de pe el, căutând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
i se scurgeau pârâuri groase de sânge. M-am repezit și i-am săltat de jos toporul pe care Îl scăpase, dar am auzit tropot de pași grăbiți și m-am răsucit, la timp ca să văd un vânător negru cum azvârle cu sulița spre mine. Am sărit Într-o parte. Am aruncat cu toporul, țintindu-i țurloaiele și am auzit un zgomot ca de creangă uscat zdrobită sub picior. Negrul se propti În cea de-a doua suliță pe care-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
și, după cum se Întâmplă În asemenea lupte, nu mai auzirăm nici unul nimic, iar timpul de care vorbea Gupal păru să se oprească În loc. Parcă eram alcătuit din văzduh deși țineam bâta strâns, cu amândouă mâinile. Zdup. Zdup. Zdup. Pașii mă azvârleau În salturi prelungi către Scept care, n-am cum să nu ți-o spun, se Îndreptă precum un stăpân ce era, mai plin de viață decât un urs tânăr. Ridică Încet sulița Într-o parte, ținând-o cu amândouă mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Scept ăsta! I-am repezit bâta În cap dar, după cum mă așteptam de la unul ca el, se apără ușor cu sulița, abia răsucindu-și brațele parcă. În clipa următoare Însă, mușchii i se Încordară, iar Scept țâșni precum o săgeată azvârlită din arc. Nu Întinse sulița decât puțin, dar fu cât pe ce să-mi străpungă inima. M-am răsucit precum o frunză bătută de vânt și am scăpat de lovitură. Atunci, m-am folosit de elanul lui și, continuând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
m-am folosit de elanul lui și, continuând să mă răsucesc, i-am repezit bâta spre coapsă. Scept se aruncă Într-o parte Însă, plutind parcă, și ne trezirăm față În față. A fost rândul meu să țâșnesc spre el, azvârlindu-mi piciorul spre vintrea lui, doar ca să-l fac să se apere și să-și dea sulița În jos. Scept făcu așa dar, când am profitat de asta ca să-l izbesc cu bâta În cap, deodată răsuci coada suliței În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
i-am strigat. Nu cu arcul ăla blestemat! Cum să mă asculte? Cum? Nemernicul de Scept Îl omorâse pe Enkim, omul cu care se Însoțise și tată al lui Unu. Săgeata țâșni din arc, dar Scept mă auzise și se azvârli Într-o parte, ferindu-se În ultima clipă. N-a mai avut ce să facă Însă când, profitând de saltul lui, m-am și repezit peste el, izbindu-l cu capul În osul obrazului - crrrrrc! - și trântindu-l la pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
spre ei palma cu degetele rășchirate. - Sunt Krog, toiag al Tatălui și stăpân al vorbei, frate de sânge cu Moru! Ce? Nu mă mai cunoașteți? De cum auziră asta, se trântiră la pământ, iar cei ascunși prin văgăuni ieșiră la lumină, azvârlind deoparte sulițele și topoarele. Tare m-am mai mirat când am văzut că unii și-au lepădat arcurile la pământ - nu-i știam pe ai mei cu arcuri. Femeile și copiii care se pitiseră pe culmi prinseră și ei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

și resuscitare națională“, scoasă de grupul de intelectuali grupați în jurul sucursalei bucureștene din Sectorul de Mijloc a prosperei firme de privăți ecologice „Euro-Tăulet Brandaburlea & Brandaburlea“, al cărei proprietar-manager era Cangurașu Brandaburlea. Jani avea un Trabant verzuliu. Fărmăcata apropape că-i azvârli fata leșinată în brațe. - Du-o, dom’ Cărămidă, pă viața mea, sări și du-o! Fă ce știi, dar numa’ du-o la spital, la salvare, unde știi, dar ia și du-o că să nu moare. Pă ochii mei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Îi arătă, rotindu-și degetele pe lângă ureche, că o va suna mai târziu. Ridică neputincios mâinile, agitându-le ca și cum ar fi dirijat mersul mașinilor în intersecție. Fata ridică și ea din umeri, învârtind sacoșa, parcă ar fi vrut s-o azvârle spre el. Silică repetă semnul că o va suna. Un taxiu, văzând agitația fetei opri. Șoferul deschise portiera și îi arătă fetei să se așeze lângă el, în față. O studia zâmbind pofticios, bătând insistent în plușul scaunului. Silică îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
aceea deschizându-se porțile încinse ale iadului și năvălind în lume, slobozi, toți nenumiții, toate diavoliile, toți copiii Piedicașului, nefârtații cei nerușinați, sluții sluților, șchiopii și belzebuții, bălțații și cei care au supt de la țâțele balaurițelor neînțărcate vreodată, toți cei azvârliți de mamele lor în mlaștinile de la răsturnarea lumii și crescuți doar de viperele nespuselor blesteme. În ușa apartamentului, unde stătuse nedescrisa femeie, mai apăruse un lungan într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

acordat interviuri unei reviste de paranormal și, pe nesimțite, am lansat o legendă. Era ziua în care dădusem ecuațiile de gradul doi și îi lăsasem pe elevi să șușotească și să se înghiontească între ei. Numai Cristina, din bâzâiala generală, azvârlea în sus un braț fără palmă, agitându-l cu așa o disperare, că l-am suprins în colțul ochilor și am ridicat instinctiv capul. Am privit neîncrezător ciotul acela fluturând, amintindu-mi de ziua când o femeie cu cearcăne mari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

nu-i păru rău când l-a îngropat. Dimpotrivă; îl cuprinse o ciudată senzație de plăcere, când a înțeles că tocmai și-a permis un lux pe care nici un alt om pe lumea asta nu și-l putea îngădui: să azvârle fără nici o ezitare, fără măcar să clipească, un diamant de aproape zece carate. Umbla pe jumătate dezbrăcat și cu picioarele goale; erau nopți când îi era frig și multe zile - în timpul marilor ploi - când simțea că nu mai avea mult și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
frânghia, fără să o întindă, încercând să ghicească, trăgând lin, când va înceta orice rezistență, semn că saurianul era mort. Trecu un timp îndelungat. Nu risca să ridice un animal încă viu, care, cu o singură lovitură de coadă, ar azvârli în sus ambarcațiunea, dar nici nu-și putea permite luxul să-l lase acolo mort, prea mul timp. Congenerii lui sau bancurile de pirania, atrași de sânge, i-ar veni de hac în câteva minute. Scoase o scurtă exclamație, de parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
înnebunit, cu trăsnete brăzdând orizontul ca niște furii strălucitoare, fulgere iluminând pădurea și tunete zguduind coliba, de la acoperiș până la temelie. Un fulger căzu pe un „angelim“ de optzeci de metri, îl despică în două ca pe un tort cu frișcă, azvârli o jumătate în lagună și lăsă ca cealaltă să ardă câteva minute, până când ploaia, furioasă, îl transformă în cărbune întărit. Într-o dimineață, un soare violent dădu o crâncenă bătălie ca să se impună; scoase sclipiri din lagună, pictă selva în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
din Chicago. Nimic nu l-ar putea face să se întoarcă la lupta zilnică, la veșnicul cățărat al piramidei, la acel nesfârșit târâș în sus, agățându-se cu ghearele și cu dinții, pentru că cea mai mică nebăgare de seamă îl azvârlea din nou pe tobogan în jos, în abis; un Sisif modern, un mit monstruos ce părea să devină destinul comun al Omenirii. Sute, mii, milioane de ființe începeau în fiecare dimineață ascensiunea muntelui de ambiții, cărând în spate bolovanul greu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403

le ia la sânul său. Din când În când, acestea erau aruncate de valuri pe malul Africii de Nord sau Calabriei, dar nimeni, desigur, nu avea vreo idee de unde ar fi putut veni și nimeni nu observa nici când erau azvârlite Înapoi În valurile care le aduseseră pe plaje. Tonul cărții publicate de partidul Verde Îl irita; informațiile Îl Îngrozeau. Dădeau numele Încărcătorilor de nave, dădeau numele companiilor care-i plăceau și, mai rău, arătau fotografii cu locurile unde fuseseră găsite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
se așeză În scaun, cu picioarele Încă afară din mașină. Din două mișcări iuți, Își aruncă Încălțările din picioare departe În iarba de pe marginea drumului. Având grijă să le țină de partea de sus, Își dădu jos șosetele și le azvârli pe urmele pantofilor. Întorcându-se spre Ambrogiani, spuse: — Crezi că putem opri la un magazin de Încălțăminte În drum spre secție? 21 Pe drumul de Întoarcere spre gara Mestre, Ambrogiani Îi dădu lui Brunetti o idee despre cum ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495

muncă silnică. Către sfârșitul anului 1959, părintele Gheorghe Tarcea este transferat la Închisoarea din Aiud, unde Își găsește sfârșitul din această viață, cauza de deces fiind un icter grav, netratat pentru că comandantul-călău Crăciun refuza acordarea asistenței medicale „bandiților” legionari. Este azvârlit Într-o groapă comună din cimitirul fără cruci „Râpa Robilor”. Părintele Gheorghe Tarcea a fost membru al Mișcării Legionare Încă de la Începutul deceniului al IV lea al veacului al XX-lea. Ștefan Verșescu (1919 1994) avocat S-a mutat din

Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
timp va mai trăi sub demonicul regim comunist. În mai 1975, este Înlăturat și de la Academie, fiind transferat ca bibliotecar cercetător la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj. Astfel, Petre Hossu Împărtășește același destin ca Lucian Blaga. Ambii cărturari naționaliști sunt azvârliți din universitate și din academie, devenind bibliotecari. Cu adevărat, spiritele nobile se Întâlnesc, Îndeosebi, În prigoană, În suferință. În 1975-1976, catolicul român Petre Hossu traduce fundamentala operă filosofică a secolului al XX lea „le Phénomène humain” de catolicul francez Pierre

Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]