3,424 matches
-
că, la urma urmei, cea mai bună soluție era să semnalizeze cu fum. Scoase o canistră goală din bucătărie, o umplu cu combustibil de lângă motor și înmuie o batistă în lichid, după care se cocoță iarăși pe acoperișul cabinei. Aprinse batista și încercă să aprindă combustibilul, dar când reuși, văzu că scotea prea puțin fum, iar canistra de tablă se înfierbânta prea tare ca s-o poată ține în mână. Gaskell îi trase un picior și o aruncă în apă, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
care se încalcă dreptul elementar“... În parcul spitalului, pacienții ieșiseră la plimbare. Doctorul se așezase pe o bancă. Își scoase ochelarii, își frecă fruntea, își descheie halatul, încerca să se destindă. Dunga bărbii negre transpirase. Își șterse barba subțire cu batista. Încerca să uite oboseala. Încolăci brațele scurte pe burta proeminentă, se lăsă pe spate. Mâinile erau moi, umerii moi, dar scurtele picioare deveniseră de plumb. O dulce amețeală îi învălui relaxarea. Asistenta aduse o ceașcă de ceai rece și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
leagănă, de pe o parte pe alta, să scape de ghearele urmăritoare. Un interior curat, funcțional. Geometrie și luciu. Domnul se apleacă ușor spre stânga, spre pătratul ferestrei aburite. Ochi albaștri, rotunzi, mari, în care nu se citea nimic. Costum cu batistă albă la rever,cravată, gâtul lung, ridat, ochii holbați. Scaunele vibrează ușor, neliniștea trece, subțire, prin pasageri. Se întorc cu toții spre domnul elegant și occidental, să ghicească, pe importanta sa figură, primejdia. Turistul e calm, nici o grijă. Avionul se leagănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nici un semn de neliniște. Se întoarce spre vecin, un tânăr îngust, tuciuriu, cu o cicatrice, ca un vaccin, lângă sprânceana stângă. Leit șoferul camionului eșuat! Camionul acela batracian, preistoric, în naufragiul clisos al nopții... Pasagerii nu-și regăsesc liniștea, manipulează batiste și șervete, își șterg frunțile umede, se înghesuie la fumoar, pândesc gesturile puține și codificate ale ilustrului oaspete, se freacă, nervoși, în fotolii, își consultă ceasurile. Aparatul se înclină lent, dreapta-stânga, stânga-dreapta, bătrânul domn cu părul alb și haine scumpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
treaz. Norocul de a muri înainte de moartea patimilor“... da, maestre d’Aurillac, așa este. Fruntea toridă, dreaptă și tare, de senator roman. Chelia romană, privirea la fel. Pe pragul ușii, gata de plecare. Scoate din buzunar cheia, împreună cu o mare batistă roșie. În costumul său negru de lucru, în costumul său alb de lene și de lume, se afla oricând și o batistă. De preferință, roșie. Alb, negru... și câte o batistă albă, o batistă neagră. Dar și, cum cere natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Chelia romană, privirea la fel. Pe pragul ușii, gata de plecare. Scoate din buzunar cheia, împreună cu o mare batistă roșie. În costumul său negru de lucru, în costumul său alb de lene și de lume, se afla oricând și o batistă. De preferință, roșie. Alb, negru... și câte o batistă albă, o batistă neagră. Dar și, cum cere natura: cinci la sută roșu. Natura și estetica: cinci la sută roșu. Își șterge tacticos chelia. Întârziase și de data asta, iarăși va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de plecare. Scoate din buzunar cheia, împreună cu o mare batistă roșie. În costumul său negru de lucru, în costumul său alb de lene și de lume, se afla oricând și o batistă. De preferință, roșie. Alb, negru... și câte o batistă albă, o batistă neagră. Dar și, cum cere natura: cinci la sută roșu. Natura și estetica: cinci la sută roșu. Își șterge tacticos chelia. Întârziase și de data asta, iarăși va fi primit cu bombăneli. Încă o confirmare că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din buzunar cheia, împreună cu o mare batistă roșie. În costumul său negru de lucru, în costumul său alb de lene și de lume, se afla oricând și o batistă. De preferință, roșie. Alb, negru... și câte o batistă albă, o batistă neagră. Dar și, cum cere natura: cinci la sută roșu. Natura și estetica: cinci la sută roșu. Își șterge tacticos chelia. Întârziase și de data asta, iarăși va fi primit cu bombăneli. Încă o confirmare că nu s-a schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tare. Mănuși lungi, lungi, păroase. Ținuta de gală a lui conu’ Marga, când se punea în mare spectacol. Raglanul acela păros avea și un buzunar la piept, în stânga, sub rever, unde se afla nici mai mult, nici mai puțin decât batista albă, apretată a lui Bombonel, doctorul nebunilor. Leit doctorul! Marele Bazil era leit doctorul cel mic și grăsuț și delicat. Și zâmbea, scaraoțchi! Unde mai pui că zâmbea nătângul, să-ți înghețe sângele. Zâmbea cu toți dinții aceia perfecți, mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Vasile Lascăr, pietonul ajunge în Piața Rosetti. La traversare își pipăie, din nou, plicul din buzunarul pantalonilor. Nu, nu se mai întoarce din drum, pare decis să provoace o întâmplare adevărată. Înainte de a împinge poarta metalică, își scoate din buzunar batista mare, albă. Își șterge fața transpirată. Ridică mătasea albă, de sub dreptunghiul scamatorului apare, împrospătat, chipul neted și ferm. Cap de consul roman, chelie perfectă, parcă ar fi ras în cap. Frunte limpede, privire tăioasă, nas drept, perfect, buzele subțiri. Știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Gușa Dușa Păpușa Spiridușa, cum îl mai cheamă. Octavian, fantoma Octavian. De curiozitate, sub un felinar, am deschis-o. Expeditorul necunoscut. Dar era scrisoarea becherului, jur. Destinatarul: tata. Care după aceea... știi ’mneata. Doctorul va zâmbi, sleit. Ar scoate o batistă din buzunar, ar renunța la batistă, ar spune că e obosit... dar va renunța să mai spună ceva, n-avea cum evita subiectul, cunoștea insistența aiuritului. Se vor privi îndelung în ochi, căutând o soluție. Soluția: să accepte pălăvrăgeala, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mai cheamă. Octavian, fantoma Octavian. De curiozitate, sub un felinar, am deschis-o. Expeditorul necunoscut. Dar era scrisoarea becherului, jur. Destinatarul: tata. Care după aceea... știi ’mneata. Doctorul va zâmbi, sleit. Ar scoate o batistă din buzunar, ar renunța la batistă, ar spune că e obosit... dar va renunța să mai spună ceva, n-avea cum evita subiectul, cunoștea insistența aiuritului. Se vor privi îndelung în ochi, căutând o soluție. Soluția: să accepte pălăvrăgeala, să suporte năzbâtia până la capăt. — Viu ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sa barbă și mustață albă, cu numele de cod Marcel. A comandat cafea, deși știa că nu cafea va primi. Ușile batante s-au rotit vesel. Două femei fosforescente. Au intrat râzând, ca într-o lume normală. Și-a scos batista, și-a șters fruntea. Nu se putea abține, se tot întorcea spre masa din spate. Femeia în roșu îi surâse. Mâinile îi tremurau, în ceașcă aburea surogatul de orz numit cafea, ceașca tremura în mâna care tremura. — E penibil, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Purta un costum ușor, de vară, în culoarea albăstrelelor. Costum ușor, de vară, deși interlocutorul său se credea în iarnă. Doctorul ținea în dreapta un scurt baston de cauciuc, tocul unei umbrele. Își ștergea, din când în când, cu o fină batistă albă, fața transpirată de arșița primăverii, dar și ochelarii, fruntea, barba. Am stat de vorbă cu studentul, când și-a revenit. Mi-a confirmat extraordinara devoțiune, bucuria pe care o reprezenta Mila. Amor să fi fost sau sex, cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-mă. Deci, tocmai treceam prin dreptul abatorului, prin norul acela de putoare, fiecare se strângea în gulerul hainei, nici că le păsa de câinii și pisicile și ceilalți disidenți care mureau în acea clipă în crematorii. Își vârau capul în batistă, tușeau, strănutau, dar nici că le păsa. Ei bine, domnul acela remarcabil, cu ținuta perfect verticală, trăsăturile îndelung rafinate, ochii puțin depărtați, fanatici, nasul ușor lățit, ca larațe, ce credeți că făcea acest exemplar de lux? Ei bine, se scobea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
e mut, mutulache, deloc! De curiozitate, subt un felinar, am deschis-o. Expeditorul necunoscut. Dar era scrisoarea becherului, jur. Plic cu doliu, cu emblemă, din alea, știi ’mneata. Destinatarul: tata. Care după aceea... știi ’mneata. Doctorul zâmbi, sleit. Scoase o batistă din buzunar, dar renunță la batistă, vru să repete că e obosit, dar renunță. Așa că înlocuitorul reluă atacul. — Viu ori mort, să-l aducem pe becher, așa vrea conașul din Buenos Aires. Asta vrea el, crimă, plastografie, coșmaruri, răzbunare, tot, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
subt un felinar, am deschis-o. Expeditorul necunoscut. Dar era scrisoarea becherului, jur. Plic cu doliu, cu emblemă, din alea, știi ’mneata. Destinatarul: tata. Care după aceea... știi ’mneata. Doctorul zâmbi, sleit. Scoase o batistă din buzunar, dar renunță la batistă, vru să repete că e obosit, dar renunță. Așa că înlocuitorul reluă atacul. — Viu ori mort, să-l aducem pe becher, așa vrea conașul din Buenos Aires. Asta vrea el, crimă, plastografie, coșmaruri, răzbunare, tot, tot. Distribuție completă, onorariu asigurat. Adevărul, adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mai era nimeni alături. În cameră nu se afla decât el, Tolea, îmbrăcat în raglanul cafeniu, englezesc, al filozofului. Fular de mătase albastră la gât. Mănuși lungi lungi păroase. Raglanul acela păros, cu buzunarul la piept în stânga, sub rever, pentru batistă. Într-adevăr, avea în buzunarul de la piept scrisoarea apretată, cum se cuvenea. Mai și zâmbea, nătângul Tolea, cu toți dinții aceia perfecți, mari și albi. ...Pe străzi, pustiu. La podețul de lemn din marginea satului, acolo s-a oprit, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care am să dau mâna astăzi este Harry Brightman. L-am găsit în camera lui de lucru de la etaj, așezat la biroul mare de mahon și purtând o convorbire telefonică. Purta un sacou de velur violet, îmi amintesc, cu o batistă de mătase multicoloră care îi țâșnea din buzunarul de la piept, din stânga. Batistuța era ca o floare tropicală rară, o inflorescență care îți atrăgea imediat atenția în mediul maroniu, cenușiu al încăperii cu pereții acoperiți cu cărți. Restul detaliilor vestimentare îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
sinistru... și o, nu, te rog, Doamne, nu... Îl Împroașcă pe Doug Hamilton direct pe cămașă. — Fuck ! țip, cu respirația Întretăiată. Îmi cer mii de scuze... — Iisuse Hristoase! izbucnește Doug Hamilton enervat, ridicându-se și scoțând repede din buzunar o batistă. Ai idee, pătează ? — Ăă... Înhaț cutia de suc neajutorată. Nu știu. Mă duc s-aduc o cârpă, spune celălalt tip și sare În picioare. Ușa se Închide În urma lui și se așterne tăcerea, Întreruptă când și când de sunetul băuturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
În geantă și câteva prezervative. Doar fiindcă e bine să fii Întotdeauna pregătită. Asta e o lecție pe care am Învățat-o pe la unsprezece ani la Brownies și nu am uitat-o niciodată. OK, poate că Bufnița Maro vorbea despre batiste de rezervă și truse de cusut, nu despre prezervative, dar principiul e același, nu-i așa ? Mă privesc În oglindă, Îmi acopăr buzele cu un ultim strat de gloss și Îmi dau din belșug cu Allure. OK. Gata de sex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
și o droaie de puștiulici de patru ani mă priveau siderați. (În apărarea mea trebuie să spun că e o poveste extrem de romantică. Iar Tarzan era foarte sexi. ) Simt ceva lângă mâna mea. Ridic ochii și Jack Îmi Întinde o batistă. O iau, În timp ce degetele lui se Încolăcesc În jurul degetelor mele. Când se termină spectacolul, sunt complet transportată. Lissy face o reverență de star, și Jack și cu mine aplaudăm frenetic, zâmbind cu gura până la urechi. Să nu spui nimănui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
aud zgomot de foehn dinspre dormitorul alor mei și, în clipa în care intru, o văd pe Janice stând pe taburetul de la măsuța de toaletă, în capot, cu un păhărel de sherry în mână și ștergându‑și ochii cu o batistă. Maureen, care de ani de zile le coafează pe ea și pe mama, stă cu foehnul deasupra capului ei, iar o femeie foarte bronzată pe care nu o cunosc, cu păr blond ondulat vopsit și un taior lila de mătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mai inventat și eu câte ceva. Cum ar fi, de pildă, chestia aia cu ea care ar fi zis „Luke al meu e cel mai bun fiu din câți există pe lume“ și aia că s‑a șters la ochi la batista. Dar, pe bune, ce era să fac, doar nu era să‑i spun care a fost reacția ei adevărată, nu? Nu puteam să‑i spun că a‑ndesat‑o înapoi în cutie de parcă ar fi fost o pereche de șosete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ce jenant. Îmi pare rău, zic. Sunt un dezastru total. Îmi îngrop fața fierbinte în mâini și sper că Michael Ellis se va retrage discret și mă va lăsa singură. În loc de asta, simt o mână pe mâna mea și o batistă strecurându‑mi‑se între degete. Îmi șterg fața recunoscătoare cu bumbacul rece și, în cele din urmă, îmi ridic capul. — Mersi, zic cu un nod în gât. Îmi cer scuze. — N‑ai pentru ce, spune Michael calm. Și eu aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]