1,717 matches
-
sau 14 iulie 982 în apropiere de Crotone, în Calabria între forțele împăratului Otto al II-lea și aliații săi longobarzi și cele ale lui Abu al-Qasim emir de Sicilia. Unele surse arată că musulmanii ar fi beneficiat de sprijinul bizantinilor, ca revansă a acestora pentru invadarea de către Otto a catepanatului de Italia (în speță, a Apuliei), însă acest lucru nu este confirmat. Al-Qasim, care declara "Războiul Sfânt" ("djihad") împotriva germanilor, s-a retras atunci când a primit veste asupra neașteptatelor întăriri
Bătălia de la Stilo () [Corola-website/Science/324617_a_325946]
-
și frații săi, principele Pandulf al II-lea de Salerno și Atenulf. Cu toate că trupele kalbizilor au fost nevoite să se retragă către Sicilia, sarazinii au continuat să fie o prezență amenințătoare în Italia, hărțuindu-i în mod constant atât pe bizantini, cât și pe longobarzi. Capua și Benevento, odată dispărut Landulf al IV-lea, au trecut în mâinile ramurii tinere a Landulfizilor, în vreme ce Salerno a fost preluat de către ducele Manso I, de Amalfi. În Germania, odată ajunsă vestea înfrângerii împăratului în
Bătălia de la Stilo () [Corola-website/Science/324617_a_325946]
-
marcat prima tentativă mai consistentă a dinaștilor din dinastia aghlabizilor din Tunisia de a cuceri orașul Siracusa din Sicilia, pe atunci provincie bizantină. Armata trimisă de aghlabizi debarcase în Sicilia cu câteva luni înainte, sub pretextul oferit de apelul generalul bizantin Eufemius, revoltat împotriva împăratului Mihail al II-lea al Bizanțului. După înfrângerea forțelor locale și ocuparea fortăreței de la Mazara, invadatorii sarazini au pornit în marș asupra Siracusei, care era capitala insulei sub stăpânirea romană și bizantină. Asediul s-a desfășurat
Primul asediu arab al Siracuzei () [Corola-website/Science/324627_a_325956]
-
care a fost reprimată abia în 836, cu sprijinul berberilor. Ziyadat deja începuse campanii în Italia în încercarea de a abate trupele arabe aflate în stare de permanentă neliniște, și astfel în 827 a început cucerirea Siciliei aflate în stăpânirea bizantinilor, sub conducerea incomodului jurist Asad ibn al-Furat. Deși inițial au fost respinși de către bizantini, arabii au reușit să cucerească Palermo în 831. Luptele pentru putere din sudul Italiei au furnizat noi oportunități de cucerire și jaf. Astfel, un apel al
Ziyadat Allah I () [Corola-website/Science/324631_a_325960]
-
în Italia în încercarea de a abate trupele arabe aflate în stare de permanentă neliniște, și astfel în 827 a început cucerirea Siciliei aflate în stăpânirea bizantinilor, sub conducerea incomodului jurist Asad ibn al-Furat. Deși inițial au fost respinși de către bizantini, arabii au reușit să cucerească Palermo în 831. Luptele pentru putere din sudul Italiei au furnizat noi oportunități de cucerire și jaf. Astfel, un apel al ducelui Andrei al II-lea de Neapole le-a permis să stabilească un cap
Ziyadat Allah I () [Corola-website/Science/324631_a_325960]
-
la conducere. Astfel, Landulf l-a numit pe fiul său, Pandulf Cap de Fier drept co-principe. În afară de aceasta, Landulf a întreprins doar puține încercări de a continua politica de alianțe cu colegii săi longobarzi și de relaxare a relațiilor cu bizantinii. Landulf s-a distanțat de Constantinopol, dar căutând să nu intre într-un conflict deschis, și a făcut câteva încercări de a atașa și Principatul de Salerno stăpânirilor sale. În 946, Landulf s-a aliat cu Ioan al III-lea
Landulf al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324615_a_325944]
-
Apulia. Ca urmare a eșecului acesteia, el a fost silit să recunoască supremația bizantină. Restul domniei sale este mai degrabă lipsit de evenimente, el eșuând în cele două mari ambiții ale sale: de a cuceri Salerno și de a se opune bizantinilor. Landulf l-a asociat pe fiul său, Landulf, la domnie fin 959.
Landulf al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324615_a_325944]
-
nu mai era în stare să apere "Ducatus Neapolitanus" de incursiunile longobarzilor din Langobardia Minor. Sergiu a continuat prezervarea alianțelor pe care napolitanii le stabiliseră anterior cu sarazinii din Palermo. El i-a ajutat pe musulmani să cucerească Bari de la bizantini în 841, precum și Messina în 842. Prin renunțarea la relația cu Bizanțul și trecerea alături de papalitate și de franci, Sergiu a contribuit la expulzarea musulmanilor din regiunea Campania. Sarazinii deveniseră prea periculoși pentru ca Sergiu să mențină relația de amiciție cu
Sergiu I de Neapole () [Corola-website/Science/324638_a_325967]
-
de declin continuu, odată cu conducerea emiratului de către Yusuf al-Kalbi (990-998), care a încredințat insula fiilor săi și a creat posibilitatea pretențiilor dinastiei zirizilor din Ifriqiya. Sub al-Akhal (1017-1037), conflictul dinastic s-a intensificat, înregistrându-se facțiuni aliindu-se fie cu bizantinii, fie cu zirizii. Cu toate că niciuna dintre aceste puteri nu a reușit să se instaleze în Sicilia pentru o lungă durată, sub Hasan as-Samsam (1040-1053) insula s-a fragmentat în mici fiefuri. i au dispărut în 1053, iar în 1061 normanzii
Kalbizi () [Corola-website/Science/324641_a_325970]
-
istoria ducatului de Benevento. Sub succesorii Zotto, ducatul și-a extins teritoriul în dauna stăpânirilor bizantine. Astfel, ducele Arechis (originar din Friuli, a capturat Capua și Crotone și a jefuit Amalfi, însă a fost incapabil să ocupe Napoli. După domnia sa, bizantinii mai păstrau în sudul Italiei doar Napoli, Amalfi, Gaeta, Sorrento, Calabria și orașele maritime din Apulia: (Bari, Brindisi, Otranto etc. În anul 662, ducele Grimoald I s-a deplasat în nord pentru a acorda ajutor regelui Godepert împotriva fratelui său
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
interceptat o parte a trupelor bizantine la Forino, între Avellino și Salerno și a distrus-o. O pace între ducatul de Benevento și Imperiul Bizantin a fost semnată în 680. În deceniile ulterioare, Benevento a cucerit alte câteva teritorii de la bizantini, însă principalul său dușman era acum tocmai Regatul longobard din nord. Regele Liutprand a intervenit în câteva rânduri pentru a impune un candidat preferat pe tronul ducale. Succesorul său, Ratchis, a declarat ducatele de Spoleto și Benevento ca fiind țări
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
ale ducilor Ioan al III-lea de Neapole și Landulf al II-lea de Benevento au invadat Salerno. O alianță încheiată cu amalfitanii a salvat domnia lui Gisulf I. Ca și tatăl său, Gisulf a fost în general aliat al bizantinilor, uneori chiar sub amenințările papalității. În cele din urmă, el a încheiat un tratat cu papa și a pornit în sprijinul lui Pandulf Cap de Fier, principele de Benevento și Capua. Acesta din urmă, la rândul său, va veni în
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
opus lui Pandulf de Capua și a reușit să atașeze posesiunile acestuia din urmă Principatului de Salerno, pentru prima dată după perioada lui Pandulf Cap de Fier. În 1038, el a solicitat arbitrajul celor doi împărați, cel occidental și cel bizantin, pentru rezolvarea situației create de Pandulf de Capua, însă doar împăratul Conrad al II-lea a dat curs, astfel încât Salerno a trecut cu totul în sferă de influență a Occidentului. Conrad l-a transformat pe Guaimar într-un principe puternic
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
influență a Occidentului. Conrad l-a transformat pe Guaimar într-un principe puternic, care își va extinde curând autoritatea și asupra orașelor-state de pe coastă Gaeta, Napoli și Amalfi. El avea calea deschisă pentru a cuceri Campania, Apulia și Calabria de la bizantini, dar aceste succese au fost anihilate de către fiul lui Conrad, împăratul Henric al III-lea, care în 1047 l-a înlpturat pe Guaimar din Capua și a restructurat natura relației vasalice dintre ei, pentru a-i limita puterea. În 1052
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
să poată lansa atacuri mai consistente. În jur de 700, insula Pantelleria a fost capturată de către arabi și doar neînțelegerile apărute între atacatori au făcut ca invadarea Siciliei să nu aibă încă loc. În paralel, înțelegeri comerciale erau stabilite cu bizantinii, iar negustorilor arabi le era permis să comercializeze bunuri în porturile siciliene. Cu toate acestea, atacurile flotei musulmane s-au repetat în 703, 728, 729, 730, 731, 733 și 734, în cel puțin ultimele două atacuri invadatorii întâmpinând o rezistență
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
arabi le era permis să comercializeze bunuri în porturile siciliene. Cu toate acestea, atacurile flotei musulmane s-au repetat în 703, 728, 729, 730, 731, 733 și 734, în cel puțin ultimele două atacuri invadatorii întâmpinând o rezistență substanțială din partea bizantinilor. Prima cucerire mai durabilă a fost lansată în anul 740: în acel an, principele musulman Habib, care participase la atacul din 728, a reușit să captureze Siracusa. Tocmai când se pregăteau să cucerească întreaga insulă, arabii au fost nevoiți să
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
berberilor din Africa trimise să captureze Palermo au reușit să îl cucerească în septembrie 831. Palermo a devenit capitala musulmană a Siciliei, sub numele de al-Madinah ("Orașul"). Cucerirea Siciliei nu s-a realizat cu ușurință; o considerabilă rezistență atât din partea bizantinilor cât și a localnicilor, alături de multe dispute în interiorul taberei musulmane, a făcut ca operațiunea de cucerirea a Siciliei bizantine să dureze peste un secol. Siracusa a rezistat multă vreme, însă a căzut în anul 878, Taormina a fost supusă abia
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
anul 878, Taormina a fost supusă abia în 902, iar ultimul avanpost bizantin a cedat abia în 965. Sicilia arabă a fost guvernată succesiv de către dinastia sunnită a aghlabizilor din Tunisia și apoi de către cea șiită a fatimizilor din Egipt. Bizantinii au profitat la un moment dat de temporarele neânțelegeri dintre sarazini pentru a reocupa capătul estic al insulei vreme de câțiva ani. După suprimarea unei răscoale, califul fatimid Ismail al-Mansur l-a numit pe Hassan al-Kalbi ca emir al Siciliei
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
dintre sarazini pentru a reocupa capătul estic al insulei vreme de câțiva ani. După suprimarea unei răscoale, califul fatimid Ismail al-Mansur l-a numit pe Hassan al-Kalbi ca emir al Siciliei (948-964). Acesta a izbutit să controleze permanentele răscoale ale bizantinilor și a întemeiat dinastia kalbizilor. În secolul al X-lea, raidurile coordonate de către kalbizi în sudul Italiei au continuat, iar în anul 982 o armată germană comandată de împăratul Otto al II-lea a fost înfrântă în apropiere de Crotone
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
a raliat luptei împotriva sarazinilor. El a participat la bătălia de la Garigliano din 915, în care trupele reunite din Ducatul de Gaeta, Ducatul de Neapole, Principatul de Capua, Ducatul de Benevento, Principatul de Salerno, Lazio, Ducatul de Spoleto, Romă și bizantinii din Catepanatul de Italia au înfrânt pr musulmanii din fortăreața de la Garigliano. Anonimă "Chronicon Salernitanum" atribuie multe dintre victoriile asupra sarazinilor lui Guaimar al II-lea. După episodul Garigliano, Guaimar s-a alăturat lui Landulf I Benevento (Landulf al III
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
au înfrânt pr musulmanii din fortăreața de la Garigliano. Anonimă "Chronicon Salernitanum" atribuie multe dintre victoriile asupra sarazinilor lui Guaimar al II-lea. După episodul Garigliano, Guaimar s-a alăturat lui Landulf I Benevento (Landulf al III-lea de Capua) împotriva bizantinilor, renunțând la supunerea față de aceștia, în 923 sau 926. Prin înțelegere cu Landulf, ei au atacat simultan Apulia și Campania, deja stabilind împărțirea noilor achiziții teritoriale, Apulia urmând să revină lui Landulf, iar teritoriile din Campania lui Guaimar. Însă, în vreme ce
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
otomani. Teritoriul otoman fusese devastat în timpul războiului, situația cea mai grea fiind în Anatolia. Mahomed a mutat capitala de la Bursa la Adrianople. El a trebuit să facă față unei situații politice foarte delicate în Balcani. Vasalii sârbi, bulgari, valahi și bizantini erau practic independenți. Triburile albaneze erau în plin proces de unificare într-un singur stat, iar Bosnia și Moldova erau complet independente. Ungaria continua să aibă mari ambiții în Balcani, iar Republica Veneția deținea numeroase posesiuni pe țarmul Adriaticii. Până la
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
de domnie luptând împotriva pretendenților la tron și pentru înăbușirea rebeliunilor, cea mai importantă fiind cea a sârbilor. Murad a făcut o scurtă vizită la Constantinopol în 1423, a asediat orașul câteva luni mai târziu și i-a forțat pe bizantini să plătească un tribut mai mare. În timpul asediului, controlul împăratului bizantin asupra orașelor-state grecești a fost puternic diminuat. În 1423, Murad a declanșat primul război dintr-o mai lungă serie de conflicte cu Republica Veneția. Ca urmare a unei cereri
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
o cetate puternică, Rumelihisarı, pe malul european al Bosforului, pentru ca să împiedice orice ajutor creștin care ar fi venit pe Marea Neagră. Pregătirile au fost desăvârșite prin concentrarea în Tracia a tuturor forțelor terestre disponibile. Ca să împiedice intevenția venețienilor în războiul cu bizantinii, Mahomed a semnat un tratat comercial cu Republica Veneția. Restul vest-europenilor erau în acele momente mult prea absorbiți de conflicte militare și politice pentu ca să fie interesați să intervină în favoarea bizantinilor. <br> </br> În 1451, bizantinii, ale căror finanțe erau
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
terestre disponibile. Ca să împiedice intevenția venețienilor în războiul cu bizantinii, Mahomed a semnat un tratat comercial cu Republica Veneția. Restul vest-europenilor erau în acele momente mult prea absorbiți de conflicte militare și politice pentu ca să fie interesați să intervină în favoarea bizantinilor. <br> </br> În 1451, bizantinii, ale căror finanțe erau la pământ, au cerut lui Mahomed al II-lea să dubleze contribuția bănească pe care o plătea pentru ca un pretendent la tronul otoman să fie „găzduit” în Constantinopol, sultanul a găsit
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]