2,960 matches
-
chelite și solzoase! Tropăiau ritmat, ca tobele, cele douăsprezece labe de zăvozi, ale Alcătuirii, aducând mai curând cu brâncile de urs! Trei căpățâni cu boturi ude, roșii, se căscau năpraznice, împodobite devălmaș cu trei perechi de ochișori lipiți, ca de căței abia fătați, căpățânile câinești arborând, în completare, trei rânduri de urechi imense, aspre, sure, blegoșate, membranoase, precum urechile de liliac! Din boturile întreite, se scurgea necontenit, odată cu saliva verde, leșioasă, și un fel de muget țiuitor monoton, egal, exasperant, care
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Din boturile întreite, se scurgea necontenit, odată cu saliva verde, leșioasă, și un fel de muget țiuitor monoton, egal, exasperant, care servea negreșit, nu doar intimidării adversarului, cât mai ales orientării, prin întuneric și printre obstacolele terestre, a acelei infernale Creaturi. Cățelul Pământului! Cerberus! Fratele Hidrei și Gorgonelor! Mă tem că m-am scăpat și eu pe mine! Ptiu...! Să nu vă prind că mâncați borș cuiva, că vă omor! Boss, fii atent! La doi! zice Dănuț, scoțând cutia de chibrituri. Dârdâind
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
aici, pe pustii, scârbele dracului! țâșnește Fratele de după scaun, proiectând la nimereală câteva șuturi, în direcția fundurilor blănoase. Cărați-vă-n târla cui v-a zămislit! Pe ușă, se avântă ca eretele, între motanii descumpăniți, un ajutor nesperat: coteiul Pizdeluș, cățelul reinventat sub forma unei adevărate grenade defensive! În toiul corului de lătrături și de miorlăituri sălbatice, babornița îngenunchează lângă trupul scuturat de convulsii tonico-clonice și-și urmează descântecul: De-o fi de bărbat, Orb la numărat, Coaia să-i pocnească
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
un cotei. Nu te mira, îmi zice Viezurele. Doar ne-ai aflat povestea. Ce-ai scris, ai scris! Eu și cu dumnealui, Iepurilă, purtătorii legali de blăniță (ca să nu-l mai punem la socoteală și pe țâncul și neastâmpăratul de cățel), ne simțim cel mai confortabil, în pieile astea. Am stat prea mult în ele. Veacuri...! Și, dacă eu zic că așa e, atunci așa și trebuie să fie, o, emirule, adică, onorate domn' doctor! Bursucii au, întotdeauna, ultimul cuvânt! Soarele
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Câinii însă se țineau după Ioana care, ajungând la ușa casei, așeză ceaunurile lângă prag zicînd: "Na, mâncați și voi, lua-v-ar dracii!" Cel mare se repezi la ceaunul gol, își dete seama c-a greșit, se strâmbă la cățelul care nimerise mai bine și, negăsind ascultare de bunăvoie, îl înșfăcă de ceafă și-l tăvăli puțin, ca să-l învețe minte, iar pe urmă se apucă de mâncare, fără să se sinchisească de chelălăiturile tovarășului mai mic și nici de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
au putut îmbina atâtea forme și linii superbe într-un singur corp. Umbla goală în apartamentul ei toată dimineața ca să se poată admira în voie. Raul Brumaru era ca un capriciu și o codiță, necesar unei femei elegante ca un cățel sau un talisman. El ofta de mult, ca și alții, în cele din urmă l-a acceptat, nu din iubire, ci din indiferență. Conta în lume ca un băiat spiritual și făcea figură onorabilă în suita ei. Se jena mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cuprins toată împrejurimea conacului până la castelul lui Grigoriță și toată ograda argaților. Soarele coborâse spre asfințit în spatele caselor, adumbrind cerdacul și însîngerînd sutele de capete cu privirile strâmbate de puterea luminii. ― Văd că într-adevăr ați venit tot satul, cu cățel, cu purcel! zise Miron calm, cercetând fețele, parc-ar fi vrut să vadă cine lipsește. ― De, cucoane! răspunseră câteva glasuri nesigure, între care bătrânul Iuga recunoscu pe al lui Ignat Cercel, zărindu-i chiar mutra plângăreață undeva, fără să-l
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
planul să facă nunta după Paști. I se părea străină, și necunoscută, și indiferentă. Numai glasul ei îi zbârnâia în urechi urât ca niciodată. Fără altă vorbă își curmă lucrul și porni grăbit, aproape fugind. Marioara îl urma ca un cățel și-i povestea gâfâind întîmplările de la curte. Petre o auzea din urmă și cuvintele ei parcă-l împingeau înainte. Își zicea, totuși, în același timp, că se duce degeaba, căci el singur n-are să se poată lupta cu tot satul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
colorată, peste blugii ei care-i acopereau vârfurile pantofilor. Ne-am așezat pe o bancă de lângă bordura de piatră care desparte parcul de strada Pictor Verona. În parc nu era nimeni, doar mai departe o femeie în vârstă, cu un cățel cafeniu, cu vestuță, după ea. O țineam pe Gina după umăr, iar ea, blândă și delicată, știa că sânt ultimele clipe ale unei legături în definitiv frumoase și savura acea melancolie a sfârșitului. I-am vorbit liniștit, i-am spus
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sus. Urletul animalului, tot timpul (o secundă sau două) cât s-a aflat sub mașină, a depășit orice limită a suportabilului. Câteva femei își ascunseseră fața în palme, una își proptise capul de un copac, iar bărbații strigau după mașină. Cățelul s-a târât până pe trotuar și s-a lungit pe burtă lângă gard. Nu mai scotea nici un sunet, doar căsca din când în când botul negru. Ți-a venit imediat după asta autobuzul și, în înghesuială, era să ți se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
adevărat ce este REM-ul, că el nu se află acolo, înăuntrul magaziei, ci în afara ei, că de fapt noi sîntem REM-ul, tu și cu mine, și povestirea mea, cu toate locurile și personajele ei, și Bloody Mary, și cățelul lovit de mașină, că lumea noastră e o ficțiune că sîntem eroi de hârtie și că ne-am născut în creierul și mintea și inima lui, pe care eu l-am văzut. Că până și el s-a cuprins pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
asculte... — ...știam că e legată de Ștefan într-un mod puțin nefiresc. Ai văzut și tu scenele de gelozie pe care mi le făcea de când era mică... Țin minte că odată s-a dat pe furiș, exact cum face un cățel neputincios și perfid, și am simțit o durere cumplită la deget. Mă mușcase până la sânge... De-aceea am încercat s-o ocrotesc, de-aceea m-am ferit s-o aduc în zilele acestea, deși restul familiei m-a condamnat, dar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ce dotați sunt ? Cât de minunați sunt copiii noștri, cât de dezamăgitori ne sunt adulții... Și Profesorul Mironescu își strânge grijuliu brațele în jurul micuței Yvonne care, nedându-și seama cât este de protejată în brațele lui Papa, scâncește ca un cățel nervos, dând semne că ar vrea să plece. Dar chiar așa, dragul meu, cum îți explici că tot de aceleași răuri ne plângem, de atâta vreme, unii la alții ? Pentru că de am fi chiar atât de mulți nemulțumiți și chiar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pizda mă-sii, vezi că asta nu e carne de animal cu picioare, e carne de animal care crește În apă. E fină, o lași un pic și-o iei. Mă, mă urmărești sau ce faci? Na, ete, curăță și cățeii ăștia de usturoi! Fă-i așa cu niște roșii, mai zice el frecîndu-și pumnul mîinii drepte În căușul palmei stîngi. MÎine e acest tren care se deplasează Înșelător și din a cărui inimă se ridică două dîre de fum aurii
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Nu se preocupa niciodată de îmbrăcăminte când era vorba de întâlnirile cu familia lui Brian. În această seară purta un taior vechi, de culoare închisă, bine croit, dar uzat, și o bluză oarecare, albă. Adam McCaffrey rămăsese în grădină, cu cățelul lui. Ți-a spus sora-șefă că or să-i dea drumul din spital? întrebă Brian. În curând. Alex și Gabriel beau gin cu tonic. Gabriel fuma. — Și unde crezi că o să se ducă după aceea? întrebă Gabriel, zvârlindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
simțea jignită și refuza, deliberat, să răspundă. Gabriel știa că Brian știe că e jignită, și se străduia să spună ceva. Alex îi înțelese pe amândoi și își regretă remarca, dar o irita faptul că erau așa, absurd de susceptibili. Cățelul lui Adam era un papillon, una din rasele cele mai pitice. O minge grațioasă, cu păr lung, negru cu alb, două urechi pufoase, pleoștite, o coadă veselă, flocoasă, și cei mai amuzați și inteligenți ochi strălucitori, de un negru-albăstrui. Adam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de această casă să nu fie locuită și am îngriji-o ca pe ochii din cap. Alex răspunse prompt, pe un ton indiferent: — A, nu, nu cred, e o casă prea mică, nu-i un loc potrivit pentru copii și căței, și apoi o folosesc eu, după cum știți, ca atelier. Pe vremuri, Alex obișnuise să se amuze cu vopsele și lut și papier mâché. Brian și Gabriel se îndoiau că mai continua și acum. Era un simplu pretext. Papucul era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
n-ar fi fost un câine curajos, dar suferea de claustrofobie și apoi întregul loc mirosea a primejdie.) Mama lui Adam îl strigă prin grădina cotropită de întuneric. — Vin imediat! Îl ridică pe Zet și îl vârî sub cămașă, un cățel cald și ud leoarcă la pieptul unui băiețel cald și ud leoarcă. — Fir-ar să fie, iar a venit lipitoarea asta de preot! bombăni Brian. — De unde știi? — Uite-i bicicleta. O bicicletă de damă era proptită de gard. Brian și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care era întotdeauna lăsată descuiată. Și, într-adevăr, în bucătărie se afla - nu pentru prima oară - preotul-lipitoare. Când intrară și Brian cu Gabriel, părintele Bernard își reluase obișnuitele și degajatele lui relații de prietenie cu Adam și cu Zet, ținând cățelul sus de tot, într-o mână, în timp ce Adam râdea și-l trăgea de sutana neagră. Gabriel, știind cât de mult îl irita părintele Bemard pe Brian și cât de gelos era Brian pe oamenii care izbuteau să-l câștige cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
scundă, mlădioasă, cu un păr negru foarte drept, tuns scurt și arcuit într-o curbă terminată într-un șpiț de fiecare parte a obrajilor. Ochii căprui închis nu erau mari, dar ardeau, plini de neastâmpăr, oarecum ca ochii lui Zet, cățelul lui Adam McCaffrey. Îi plăcea să facă aluzii la sângele ei țigănesc. Nimeni nu dădea crezare acestor romantice aluzii, dar de fapt era un adevăr; Diane era verișoară sau poate că soră vitregă cu Ruby Doyle. (Fusese botezată la biserica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îl atingea, în semn de încurajare. Rămase un timp locului, cu privirile pierdute în gol. Se întreba ce-o fi făcând acasă Zet. Își punea adeseori această întrebare. Din când în când, reușea să-l spioneze și-l vedea pe cățel jucându-se de unul singur, în chipurile cele mai trăsnite. Dar Adam nu era niciodată sigur dacă Zet nu știa că e urmărit și dacă nu cumva juca teatru pentru plăcerea stăpânului său. Wittgenstein spune că un câine nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și-a făcut drum luptându-se cu prejudecăți și înțelegeri greșite. Adam jinduia să-l facă și pe Zet să înoate aici și s-ar fi bucurat să vadă un cățeluș care aleargă și se zbenguie pe pământ, devenind un cățel înotător. (Adam și Rufus se scăldaseră în Bazinul Pruncilor pe când erau aproape cât Zet.) Majoritatea proprietarilor de câini împărtășeau instinctiv aceeași dorință, care era discutată în articolul lui Sefton. În schimb, mamele din Ennistone nu împărtășiseră nici o dorință instinctivă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în stare să te vindece de orice. Tom se apropie și o sărută pe Stella pe frunte, o mângâie ușor pe păr, apoi îl plasă pe Zet pe pătura cadrilată, în depresiunea caldă dintre piciorul Stellei și marginea canapelei, unde cățelul se instală cu seriozitate, de parcă și-ar fi luat, în primire postul. Tom McCaffrey, în vârstă de douăzeci de ani, era, indiscutabil, cel mai înalt și, discutabil, cel mai frumos dintre cei trei frați. Nu arăta nici lustruit ca George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
grătar negru, subțire, două fotolii jerpelite și un bufet scund, lucios, ornat cu un milieu din dantelă șifonată. Se mai găsea în cameră și un pupitru școlăresc, cu capacul deschis, ticsit de hârtii, precum și o puzderie de bibelouri de porțelan, căței, balerine și altele asemenea, adunate cu multă vreme în urmă de mama lui John Robert. Covorul avea o gaură și peste tot se așternuse praful și un miros de mucegai. Lui John Robert părea să-i fi pierit pentru moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fost ieri la Alex. — De unde știi? — Gabriel i-a telefonat. Noi nu ne ducem pe la ea. — Zău? — Cel puțin așa voiam. — Ai auzit de ultima trăsnaie a lui Alex? Vrea să crească albine. Trebuie oprită cu orice preț. Ce face cățelul papillon? îl întrebă Emma pe Adam. — Zet e bine, răspunse Adam cu o demnitate distantă, dar prietenoasă. — Nu l-ai adus aici? Nu-i voie. Dar vreau să-l fac să înoate. Înoată bine. Și-i place. — Ei, plecăm anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]