11,767 matches
-
chef de învățat pe cât aveam eu să sar coarda în cimitirul Bellu, sau să emigrez în Bangladesh. Importante erau ritualurile aborigene. Dacă voiai să rezonezi cu undele electromagnetice emise de creierul colectiv al colegilor și să fii admis în paradisul cancelariei, era suficient doar să te înscrii pe lista celor care asigurau gustarea din pauza mare. Înțelegerea era echitabilă, în fond. Fiecăruia îi venea rândul cam de două-trei ori pe semestru. Atunci, profesorul de serviciu venea la slujbă cu farfurii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Înțelegerea era echitabilă, în fond. Fiecăruia îi venea rândul cam de două-trei ori pe semestru. Atunci, profesorul de serviciu venea la slujbă cu farfurii și pahare de plastic, termos, sticle, oale, caserole. Când profesorii coborau în pauza de la ora 11, cancelaria mirosea la fel de îmbietor ca orice restaurant cu specific tradițional. Unele profesoare erau renumite pentru spiritul lor culinar: una pentru plăcintele cu varză, alta pentru brânzoaice, alta datorită salatei de vinete care îți lăsa gura apă. Drept e că existau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
lor culinar: una pentru plăcintele cu varză, alta pentru brânzoaice, alta datorită salatei de vinete care îți lăsa gura apă. Drept e că existau și dascăli faimoși pentru zgârcenia lor gastronomică. Oricum, tot chichirezul era să ajungi la timp în cancelarie. Cel mai indicat era să fii acolo înainte de a se suna de ieșire. Doamne ferește să uiți că e pauza mare și să mai întârzii cu vreo explicație la clasă! Nu mai găseai nimic, poate doar niște pateuri sfărâmate și ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
îi ghiorăie mațele, sigur ne dă drumu’ mai repede să prindă ceva de băgat sub nas! -, să coboare scările în goană, riscând să-și fractureze abdomenul. Tinerii, se subînțelegea, rămâneau mereu la urmă. Ei aveau înainte o lungă viață de cancelarie, puteau mai ușor să facă abstracție de pateuri și murături. După ce farfuriile de plastic erau cât de cât pline, începeau discuțiile înălțătoare de suflet, chiar dacă adesea cu gura plină: - Le-am dat la clasa a X-a să facă caracterizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
am dus să o anunț pe directoare de grozăvie. Imediat au fost chemați profesorii la ordine, scoși de la ore. Profesoara de chimie care avea oră cu clasa celor doi puști făcuți pilaf în mijlocul străzii a alergat într-un suflet la cancelarie, să-i pună absenți. Nici măcar nu luase catalogul cu ea. Acum se temea să nu înfunde pușcăria. Păcat de ei! Nu mai bine stăteau la oră? Și doar chimia e o materie așa de frumoasă! Pe Coceanu nu l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
murim de somn! Le-aș fi sugerat să joace lapte gros sau șotron, dar astea erau jocuri prea obositoare, intelectual și fizic, pentru ei. Ros de foame, mi-am călcat pe mândrie și, în pauza mare, m-am dus în cancelarie. Meniul era șprot afumat și brânză de capră. Vremuri grele, de grevă. Singura noutate era că ne venise un coleg de matematică nou, transferat de la Liceul IMGB. Un ins de statură mijlocie, pe care nu l-ai fi remarcat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
satele ardelenești din zona Vadul Feleacului de lângă Cluj Napoca, unde Ștefan cel Mare avea posesiuni primite în dar de la Matei Corvin. Atunci când stăpânirea maghiară era prea accentuată în Ardeal, o parte din locuitori au trecut munții căutând sprijin la domnii moldoveni. Cancelariile domnești le-au dat pământuri unde să se stăpânească cu puțina lor avere. Din Cronica Liuzilor, nr.2, din 1805, publicat în Uricariul lui Th. Codrescu, aflăm că Muntenii de Sus avea 70 de liuzi (oameni străini, de peste hotar, fără
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE CRĂCIUN ÎN COMUNA MUNTENII DE SUS. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by IGNAT CIPRIAN () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2055]
-
amărăciune. De sute de ani așteptăm dreptatea, domnule, și nu mai vine. Poate că în realitate nici nu există. O fi numai un basm pentru oamenii necăjiți. 4 Primarul Ion Pravilă dădu buzna la jandarmerie. În odăița de la mijloc era cancelaria, în cea dinspre uliță locuia șeful postului cu nevasta, iar în cea din fund, mai mărișoară, oamenii. ― Ei, domnule șef, acu să te vedem pe unde scoatem cămașa! răbufni primarul cu fața strâmbată de îngrijorare. Plutonierul Silvestru Boiangiu ațipise puțin
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
iar în cea din fund, mai mărișoară, oamenii. ― Ei, domnule șef, acu să te vedem pe unde scoatem cămașa! răbufni primarul cu fața strâmbată de îngrijorare. Plutonierul Silvestru Boiangiu ațipise puțin după-masă și numai adineaori se sculase și trecuse în cancelarie. Era încă buhăit și mahmur și primarul îl întrerupse tocmai dintr-un căscat binefăcător. Vru să-l repează că "ce se năpustește așa peste creștini", mai ales când auzi că-l ia și cu "domnule șef, titlu care i se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
unii, înlăturînd pe alții, mai revenind asupra câtorva. Până la sfârșit, Silvestru Boiangiu își întocmi o listă de vreo treizeci de oameni, pe care voia s-o mai rumege după ce va fi ascultat pe pândari... Jandarmul intră cu trei țărani în cancelarie. Drept introducere plutonierul cârpi fiecăruia câte două perechi de palme zdravene, iar pe urmă le zise supărat: ― Acu să-mi spuneți cine a furat porumbul arendașului? ― Spuneți, măi băieți, spuneți degrabă, să nu vă mai zdrobească oasele de pomană, adăugă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu mai aibă trai cu moșia. Dar cine să-și închipuie că Iuga are să facă atâta tărăboi dintr-un fleac de nimic?... Spuse primarului să nu se pripească și să mai aștepte olecuță, că va merge și dânsul negreșit la cancelarie să declare că n-are nici o pretenție și să lase lumea în pace. Mulțumit, Pravilă porni spre sat. Pe drum însă se gândi că arendașul degeaba își retrage jalba; dacă boierul Miron nu-i poruncește nimic, el nu poate lăsa
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la primărie să sosească Pravilă cu rezultatul descinderii. Trimisese să-i aducă cincisprezece bănuiți din Vaideei și alți zece din Amara, care se și aflau în curte și pe care tocmai se pregătea să-i instruiască. Voia să lucreze în cancelaria comunală, pentru că aici era, în fund, o odaie bună de arest pentru mai mulți, pe când la sediul postului n-avea decât o cămăruță în care nu încăpeau nici trei oameni. Primarul veni roșu, gâfâind și înmuiat. Trecând prin fața cârciumii, a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să-i și dai drumul, că eu m-am terminat! urmă dânsul după ce-și mai potrivi și frizura, așa ca un cârlionț să-i atârne cuceritor pe frunte. Cei zece țărani din Amara fuseseră trecuți din ogradă în antreul cancelariei sub paza unui jandarm postat la ușa de afară. În sfârșit plutonierul Boiangiu se ivi în prag, îi măsură pe toți tăcut și sumbru două clipe, apoi întrebă: ― Mă, care ești hoțul de-ai furat porumbul boierului? ― Noi nu suntem
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
suntem, don' plutonier, răspunseră câteva glasuri timide. ― Vasăzică nu vrei să spui cu frumosul, ai? continuă șeful cu un zâmbet acru. Bun!... Aide, vino-ncoace tu, ăla, cum te cheamă? ― Pe mine, don' plutonier?... Orbișor Leonte! zise omul intrând în cancelarie cu Boiangiu. Câteva minute se auziră dinăuntru numai plescăituri de palme și răbufniri de ghionturi, întretăiate de gâfâielile șefului: "Spune, mă!... Nu vrei să spui?" și de vaietele omului din ce în ce mai prelungite: Nu mai da, don' plutonier!... Iartă-mă, don' plutonier
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
copii, cărunt pe tâmple și cu o privire de înțelept, ridică glasul: ― Măi fraților, spune care ai furat, mă, să nu ne omoare pe toți fără vină! Se jurară care de care că el nu. Apoi se deschise iar ușa cancelariei de unde ieși, clătinîndu-se ca un beat, cu fața scofâlcită și cu dâre de sânge pe mustăți și pe bărbie, Leonte Orbișor, împins de spate de către plutonierul care răcni: ― Să mi-l bagi la arest, jandarm, până i-o veni din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să-și bată joc de el și, ca să le taie scurt pofta de veselie, împărți la întîmplare o droaie de ghionturi, mormăind indignat: ― Rebeliune, ai, puturoșilor?... Și hoți, și obraznici, ai? Peste câteva clipe, răcorit, se înfipse falnic în pragul cancelariei și strigă, arătând pe unul din mulțime: ― Tu, ăla!... Tu, tu!... Aide, nu te codi, mocofane! În aceeași zi, Grigore Iuga luase pe Titu Herdelea mai de dimineață să-i arate mai de aproape moșia și mai cu seamă instalațiile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să despăgubească pe arendaș. Voi da și eu, vom da cu toții, numai să.... ― Vrei să mergem până la primărie? întrebă Grigore pe Titu. Porniră. În fața primăriei și în ogradă stăteau pâlcuri de bărbați și mai ales femei. Grigore fu întîmpinat în cancelarie de un "sărut mîna" speriat al primarului, care se afla tocmai într-o consfătuire cu plutonierul și secretarul în privința programului anchetei pentru după-amiazi. Socotind că conașul Grigoriță a venit să inspecteze mersul cercetărilor din ordinul boierului Miron, primarul Pravilă se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
supăra, Nadina, te rog!... Fii veselă! Surâsul tău e viața mea! ― Măi Chirilă, tu nu știi carte? Păcat!... Ia vino-ncoace să-ți arăt ceva! Într-o odăiță cu o masă de brad și câteva scaune fără spetează, unde avea cancelaria moșiei ― în corpul caselor de argați ― Plata-monu scoase din portofelul umflat o hârțoagă albă și o flutură sub ochii logofătului. ― Vezi tu zdreanță asta, Chirilă?... O vezi bine... Uită-te!... Ei, asta e Babaroaga, băiete! strigă arendașul cu o bucurie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se umplu de oameni. Primarul Pravilă, venit mai devreme, a așteptat liniștit să se adune lumea și n-a vrut să spuie nimănui ce porunci are de vestit. Numai când a văzut că și tinda e ticsită și nici în cancelarie nu mai încap alții, a început să vorbească cu glasul ușor tremurat de sfertul de țuică ce-l dăduse repede peste cap la Busuioc, trecând încoace, ca să-și dreagă energia. După ce se lăudă că e un om milos, că se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai aspru pe ticăloșii care au păgubit pe însuși slujitorul bisericii. Până să deschidă el gura, Ignat Cercel zise în doi peri: ― Cine fură fură de la cine are... Că de la alde mine ce să fure? Sărăcia? Câțiva râseră, și în cancelarie, și mai cu seamă în tindă. Primarul se supără: ― Lasă gluma, Ignate, că nu v-am strâns eu aci pentru glume, să știi! ― Nu-i glumă, dom' primar! făcu țăranul, reluîndu-și glasul umil obișnuit. Că porcul mi l-a luat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la Baloleanu. El încă nu știa nimic. Se miră. Regreta. Melania de asemenea. Îl opriră la dejun. Trebuie să rămâie. Acuma nu mai are pretext... Grigore se înarmase cu o cuirasă împotriva tuturor consolărilor. Înainte de a trece în sufragerie din cancelaria lui somptuoasă, Baloleanu își luă o mutră oficială: ― Vasăzică e serios și irevocabil, Grigoriță? ― Bine, dragă Alexandre, dacă tu crezi că eu pot glumi cu astfel de... ― Atunci am să mă ocup și eu nițel de afacerea asta și te
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Peste vreun ceas portarul îi vesti că domnul ministru nu mai vine azi. Mâine. Se întoarseră la han și se mai sfătuiră. Ziua următoare avură noroc. Portarul îi trimise sus: a venit domnul ministru. Rătăciră pe coridoare, ajunseră într-o cancelarie cu lume multă și căldură mare. Un domn tânăr, pudrat și zâmbitor, îi primi foarte prietenos: ― Ei, fraților, ce-i cu voi? Ce vă aduce pe aici tocmai de unde?... Din Argeș... Da... Lupu Chirițoiu începu povestea de departe, cu înflorituri
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
merinde pentru cai și a trebuit să viu! Plutonierul Boiangiu îl aștepta în curte și-l primi cu o mutră de ușurare, parcă i-ar fi fost teamă că n-are să sosească. Își dădură mâna ca totdeauna și intrară în cancelarie. ― Ce s-a întîmplat, domnule șef, de m-ai luat chiar din clasă? zise Dragoș cu mirarea celui ce nu bănuiește nimic, deși în sineși era sigur că trebuie să fie efectul supărării lui Miron Iuga de acum trei zile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu mi-a luat porcul pentru bir? Ș-am tăcut, că n-am avut ce face, și copilașii rabdă de foame! Văzând că n-o scoate la capăt, primarul Pravilă mai făcu vreo două glume și apoi o șterse la cancelarie. Pe la amiază pică însă Matei Dulmanu de la Lespezi cu știrea aflată de la argații conacului că azi are să sosească cuconița de la București cu automobilul, că a și făcut foc în toate odăile și curățenie... Între țărani se începu o fierbere, ca și când
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
oameni buni, cum trebuie să fie romînul! Coborâse și Miron Iuga. Prefectul îl luă de braț și intrară împreună în curtea primăriei. Căpitanul rămase puțin în urmă, ascultând raportul plutonierului cu aprobări din cap... Apoi se opriră toți în dreptul ușii cancelariei. În jurul lor, țăranii se îmbulzeau. Rămase liber numai un mic cerc dinaintea prefectului care examina parcă înfățișarea oamenilor și mai cu seamă privirile lor. Se silea să zâmbească și să pară prietenos și binevoitor, deși se simțea obosit rău, fiind
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]