4,822 matches
-
ca o frunză îngălbenită de vreme la ea în suflet. Era atâta de firavă însă acestă fragilitate pârjolea fără milă fiecare colțișor al făpturii. A sângerat toată ființa ei sub povara primei arsuri. S-a revoltat pe îndrăzneala picăturii de ceară. După prima picătură de ceară au urmat altele. Acestea păreau niște gutui rătăcite în căutarea razelor de soare. Ar fi dorit să se coacă dar soarele refuza să le dăruiască desăvârșirea. Războinice au început să bată la poarta sufletului Edwinei
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
vreme la ea în suflet. Era atâta de firavă însă acestă fragilitate pârjolea fără milă fiecare colțișor al făpturii. A sângerat toată ființa ei sub povara primei arsuri. S-a revoltat pe îndrăzneala picăturii de ceară. După prima picătură de ceară au urmat altele. Acestea păreau niște gutui rătăcite în căutarea razelor de soare. Ar fi dorit să se coacă dar soarele refuza să le dăruiască desăvârșirea. Războinice au început să bată la poarta sufletului Edwinei căutând un pat cald pentru
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
pentru a se putea topi în voie. Edwina le-a primit. Nu se mai putea împotrivi lor. Erau trimise de soarele ce-i guverna viața. Dacă le refuza acest capriciu o lăsau în întuneric. În cele din urmă picătura de ceară a refuzat să mai cadă, abandonând-o. Toamna a apus răpusă de brumă și îngheț timpuriu iar picătura de ceară a închis ochii pentru eternitate. Absența picăturii a trezit izvorul ființei și lacrimile păreau că nu se mai astâmpără. Au
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
soarele ce-i guverna viața. Dacă le refuza acest capriciu o lăsau în întuneric. În cele din urmă picătura de ceară a refuzat să mai cadă, abandonând-o. Toamna a apus răpusă de brumă și îngheț timpuriu iar picătura de ceară a închis ochii pentru eternitate. Absența picăturii a trezit izvorul ființei și lacrimile păreau că nu se mai astâmpără. Au căzut atât de multe, încât izvorul a secat la un moment dat iar Edwina se simțea moartă. Orice voință de
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
izvorul ființei și lacrimile păreau că nu se mai astâmpără. Au căzut atât de multe, încât izvorul a secat la un moment dat iar Edwina se simțea moartă. Orice voință de viață a părăsit-o. A mai cunoscut picături de ceară dar ca picătura de ceară din acea toamnă în care a apus orice voință de viață nu a mai întâlnit. Plângea. La început plânsul era un fel de bocet. Bocea după picătura care a apus și care nu se va
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
că nu se mai astâmpără. Au căzut atât de multe, încât izvorul a secat la un moment dat iar Edwina se simțea moartă. Orice voință de viață a părăsit-o. A mai cunoscut picături de ceară dar ca picătura de ceară din acea toamnă în care a apus orice voință de viață nu a mai întâlnit. Plângea. La început plânsul era un fel de bocet. Bocea după picătura care a apus și care nu se va mai întoarce niciodată. I-a
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
nu cunoștea drumul spre el. Nu avea cui să se plângă. Era singur iar singurătatea doare cel mai rău. Picătura l-a părăsit și odată cu ea sprijinul, echilibrul în viață, propriul eu. Edwina a avut atâta încredere în picătura de ceară și aceasta i-a întors spatele. Acum își simțea ființa goală, săracă. Toată deșertăciunea pământească îi trecea prin față și nu putea să se lege de nimic trecător ca să poată uita picătura de ceară, ca să poată uita adevărata viață ce
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
avut atâta încredere în picătura de ceară și aceasta i-a întors spatele. Acum își simțea ființa goală, săracă. Toată deșertăciunea pământească îi trecea prin față și nu putea să se lege de nimic trecător ca să poată uita picătura de ceară, ca să poată uita adevărata viață ce a fugit fără să-și întoarcă măcar o dată privirea înapoi. Acum noaptea s-a așezat peste toate, o noapte grea, o noapte ca un sfârșit de veacuri. Frumusețea de altă dată nu-și mai
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
paradisiacă munți de vise. A pășit spre răsărit. Pe urmă s-a avântat spre raza soarelui de amiază. Nu s-a oprit și a alergat mai departe. Dorea să cucerească înălțimile. Soarele a privit spectacolul și a topit picătura de ceară ce a îndrăznit să urce spre el. Acum ea nu mai știe cine este, unde este și ce face. E dezorientată. Sigiliul de ceară a fost abandonat în noapte iar durerea arsurii părea o floare de primăvară ce nu a
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
alergat mai departe. Dorea să cucerească înălțimile. Soarele a privit spectacolul și a topit picătura de ceară ce a îndrăznit să urce spre el. Acum ea nu mai știe cine este, unde este și ce face. E dezorientată. Sigiliul de ceară a fost abandonat în noapte iar durerea arsurii părea o floare de primăvară ce nu a avut timp să zâmbească soarelui fiind acoperită de ultimul cojoc al Dochiei. Lumânarea s-a topit iar viața făpturii nu-și mai găsea sensul
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
-și mai găsea sensul. Aștepta să se topească și ea dar toamna refuza să-i ofilească sufletul și să-l scuture în veșnicie. Nu era Edwina omul care să trăiască în trecut și să viseze la un viitor plin de ceară. Prezentul îți clădește secunda adevăratei vieți. Acestă secundă a părăsit-o. Fără prezent Edwina se simțea moartă. Nu putea să fugă în viitor ca să se ascundă de prezent ca de o clipă ce a trecut demult. Ce putea să-i
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
Acestă secundă a părăsit-o. Fără prezent Edwina se simțea moartă. Nu putea să fugă în viitor ca să se ascundă de prezent ca de o clipă ce a trecut demult. Ce putea să-i ofere viitorul fără adevărata picătură de ceară ce a abandonat-o? Cu siguranță nu-i putea oferi nimic. Nu poți oferi viață trupului ce a refuzat să mai palpite lăsându-și simțurile putreziciunii. Ar fi început o luptă pe care nu ar fi câștigat-o. Cei care
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
izbândă. Își jelesc soarta și nu primesc ajutor. Această categorie de oameni nu se-ntreabă niciodată cine sunt, ce sunt, ce fac și unde să află. Nu se uită în jur și nici nu pătrund în sine înșiși. Era târziu. Ceara s-a sfârșit sub presiunea luminii. Edwina se ascundea în întuneric nedorind să mai pășească spre ziuă. În scurta-i clipă omul își iubește soarele geamăn mai mult decât pe el însuși. Nu reușește să se iubească pe el cum
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
el cum îl îmbrăcă în iubire pe acel ceva aidoma lui. E în firea omului să se dăruiască, să devină o jertfă pe altarul vieții. Asupra lui ar lăsa să se abată toate furtunile doar ca să protejeze acea picătură de ceară ce i-a atins sufletul ca un sărut sălbatic. Doar din când în când omul mai aude printre valurile înspumate un glas ca un ecou al paradisului pierdut „Adame unde ești?“ (Facere 3, 9) Aude glasul divin și tace. Nici
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
pas de a se îneca. S-a aruncat în valuri, cu toate că divinul i-a oferit protecție. Unde ar putea să spună că este? Nici el nu știe. Nu cunoaște drumul drept. S-a rătăcit într-o iluzie a picăturii de ceară. Divinul îl întreabă și omul tace. Divinul îl caută și omul se ascunde. Tace ca un surdomut și încearcă să se ascundă într-o viață pătată de picături de ceară. Referință Bibliografică: PICĂTURA DE CEARĂ / Ana Cristina Popescu : Confluențe Literare
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
drept. S-a rătăcit într-o iluzie a picăturii de ceară. Divinul îl întreabă și omul tace. Divinul îl caută și omul se ascunde. Tace ca un surdomut și încearcă să se ascundă într-o viață pătată de picături de ceară. Referință Bibliografică: PICĂTURA DE CEARĂ / Ana Cristina Popescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1494, Anul V, 02 februarie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ana Cristina Popescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
o iluzie a picăturii de ceară. Divinul îl întreabă și omul tace. Divinul îl caută și omul se ascunde. Tace ca un surdomut și încearcă să se ascundă într-o viață pătată de picături de ceară. Referință Bibliografică: PICĂTURA DE CEARĂ / Ana Cristina Popescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1494, Anul V, 02 februarie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ana Cristina Popescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare
PICĂTURA DE CEARĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376209_a_377538]
-
cade, Când o poetă moare, cade-altarul Și gineceul lumii ca un vad e, Al morții fără moarte în pătrarul De doliu și de plumb în vechi balade. Cu pașii-n urma pașilor de apă Spre peștera cu îngeri triști de ceară, Ți se afundă talpa-n talpa-ți șhioapă, Când plânge-o harpă ce te-ngână-n seară Și te retragi în veșnicii sub pleoapă... Dar doare tot mai crunt văzând pigmeii Și pastișorii, scribii și bufonii Că-l vâră-n
EMINESCU NU A ÎNCETAT SĂ MOARĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 2358 din 15 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/379624_a_380953]
-
simt durerea ca acum. * Reaprinde-mă ca pe o lumânare să văd lumina care m-a pierdut. Arzând să calc tot răul în picioare și să apuc iar drumul de-nceput. * Întoarce-mi iarăși chipul către tine turnând în mine ceara care-am fost Să simt din nou credința ta divină pe care o pierdusem fără rost. Referință Bibliografică: Rugăciune / Georgeta Zecheru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1586, Anul V, 05 mai 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Georgeta Zecheru
RUGĂCIUNE de GEORGETA ZECHERU în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/379645_a_380974]
-
viața amară, Stând pribeag în fața sorții - Călător uitat prin gară ? Cine va învinge răul Ce emană din latrine Și va pune iarăși frâul Celui ce din iad revine ? ......................... Așa gândeam singur aseară Pribegit în vagi coșmaruri - Călător la porți de ceară Preacurvit doar în năravuri. Mi-aș dori să fiu cel care Va învinge mortăciunea. Mi-s rebut sau doar se pare - Mi se vede goliciunea ! Referință Bibliografică: NOSFERATU - EPOPEEA GROAZEI / Liviu Pirtac : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1617, Anul
EPOPEEA GROAZEI de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1617 din 05 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379735_a_381064]
-
zi, fără pregetștiind că se scurge-al clepsidrei nisipul...... XXV. DORINȚA DIN AJUN (POEZIE PENTRU COPII), de Curelciuc Bombonica , publicat în Ediția nr. 1454 din 24 decembrie 2014. Răsună colinde-nspre seară, Copiii-au venit cu Ajunul, În brad lumânarea de ceară Vestește, curată, Crăciunul. Mirosul de cetini pătrunde În casă, în gând și în minte; În ce colțișor, oare unde Se-ascunde copilul cuminte? Privește cu ochiul albastru La tot ce se vede-n oglindă, Sub brad, luminos ca un astru
CURELCIUC BOMBONICA [Corola-blog/BlogPost/379611_a_380940]
-
PENTRU COPII), de Curelciuc Bombonica , publicat în Ediția nr. 1436 din 06 decembrie 2014. Aștept să vină Moșul Nicolae Și-mi pregătesc bocancii de cu seară; Încerc să dorm, dar somnul nu mai vine, Că sufletul mi-e picurat cu ceară Din lumânările ce s-or aprinde, Când Moșul va intra senin pe ușă Și daruri multe-mi va lăsa, ferice, Alături de-o nuia și o mănușă. Când ochii-mi s-au închis de grele vise, Pe frunte am simțit
CURELCIUC BOMBONICA [Corola-blog/BlogPost/379611_a_380940]
-
-nchină Două câte două. Delicat se-ntind, strănută, Vântul le mângâie Le ia-n brațe, le sărută Din cap în călcâie. Lăcrămioarele-n grădină Au albe bluzițe, Dar și verde șorț să țină Fluturi, gâzulițe. Firave și parfumate, Curate cum ceara Nostime și-adevărate Ca și ... primăvara ! Referință Bibliografică: LĂCRĂMIOARELE / Gheorghe Vicol : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1498, Anul V, 06 februarie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Gheorghe Vicol : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
LĂCRĂMIOARELE de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1498 din 06 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374741_a_376070]
-
avut mereu a face cu cei fără curățenie morală care nu păzesc de lupi țara aceasta de mioare! Răul înaintează necontenit, ca apa, rupându-și vadul de-a curmezișul conștiinței unora, spintecând nădejdea altora, suflând în ultima lumânare agonizantă, cu ceara pe sfârșite! Însă, oricât de oțeliți sunt cei intrați în morișca mărunțelirii cu întrebări servite de către Răzvan Dumitrescu, nu scapă nerași de spoială și neînfățișați telespectatorilor în toată naturalețea biografie lor! Pe mâinile lui Răzvan Dumitrescu, aceștia sunt în cleștele
RĂZVAN DUMITRESCU. NEOBRĂZAŢII NU PRIMESC NICI MĂCAR COMPĂTIMIREA de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1727 din 23 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374758_a_376087]
-
eroi zburători până la încercările inocente de imitare a zborului păsărilor. Cel mai reprezentativ rămâne, totuși, acela al lui Icar, simbol al eroismului și jertfei umane pentru înfăptuirea zborului. În mitologia greacă, Dedal și fiul său, Icar, au folosit aripi de ceară și pene pentru a evada de pe insula Creta. Căldura soarelui a întrerupt zborul deasupra Mării Egee și Icar s-a înecat. Pe de o parte, cine nu a privit vreodată o pasăre pe cer, minunându-se și totodată, gândindu-se că
“ZBORUL…, CE FERICIRE!” de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1657 din 15 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374793_a_376122]