2,120 matches
-
potrivi... - Să știi că m-am supărat... să știi că nu mai vorbesc cu tine... Tu nu mai ai mamă, s-o știi asta... - Iubita mea mamă, zise el, sărutîndu-i mînile. - Mă rog d-tale... Ah! cât mi-e de ciudă... De te-aș putea urî c-o ură neagră și cumplită... Dar peste putință... Îmi vine să te sărut... Să te sărut, lavă înghețată ce ești... Știi tu ce te va învinge? Răceala... Dacă te-aș arunca în marea înghețată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de ani... {EminescuOpVII 290} Dar lui însuși purtarea aceasta nu-i părea deloc ciudată. Trupul cel dulce și alb ca zăpada a acestei minunate femei i se părea atât de sfânt, de atâta îngerească curăție, încît i-ar fi fost ciudă dacă ea s-ar fi rușinat de-a i-l arăta cu atâta libertate. Ea se uită în oglindă, apoi se uită lung și visător la dânsul, ca și când ar fi fixat un punct în părete, și-i zise: - Haide vino
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acuma uite-o câtă e, că nu mai știi care e orașul și care gunoiul... — Aici, unde suntem noi, e adevărul și viața, hotărî Isaia. — Of, devla, devla, se văită Faraon, strângând portiera în brațe. — Auzi, tataie, ricană Chisăliță, căruia ciuda nu-i trecuse. Ziceai că te-a căutat moartea pe-acasă și nu te-a găsit ? — Ba m-a găsit, răspunse Bunelu, căci era obișnuit cu întrebări de felul ăsta. Da’ era o moarte mică, uite, cam cât pentru pitici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spiritul justiției și care luase apărarea lui Ioanide, era prea bine cunoscut lui Pomponescu. Avea un număr infinit de frați, surori, nepoți și nepoate, pentru care intervenea, solidar și neobosit, cu cele mai meschine solicitări. De aceea Pomponescu își manifestă ciuda pe inadvertența lui Ioanide, punîndu-i o întrebare echivocă: - Ce vezi în ceai, domnule Ioanide? - Transparențe! răspunse acesta cu un zâmbet chinezesc. - Ioanide e poet! exclamă Suflețel săltând pe scaun,pieptănîndu-și părul înfoiat cu degetele, visează sirene! Într-adevăr, Panait Suflețel
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
câștige intimitatea copiilor, a fetelor îndeosebi, să se facă necesară." "Mă agasezi cu teoriile tale! Altădată tu mă sfătuiai să nu-i importunez, să lăsăm să lucreze natura. N-am nici un talent în pedagogie." Ioanide trebui să recunoască, nu fără ciudă, că imaginea Elvirei avea dreptate. Într-adevăr, clamase de multe ori împotriva siluirii conștiințelor juvenile, dîndu-se exemplu pe sine, care, ignorat complet de părinți, se orientase singur, izbutind a se ridica după căderi temporare. Propria experiență, zisese, nu poate fi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
accidentul, vindecîn-du-i indispoziția morală pe care i-o autoriza. Dar Elvira plecase de acasă și nu știa deci nimic, și singurul martor al întîmplării putea să fie Tudorel. Ioanide își luă pălăria, să iasă în oraș spre a-și risipi ciuda. În poartă dădu ochii cu Dan Bogdan. - Ce cauți pe aici, stimate coleg? Îl întrebă. - Pe dumneata! Ioanide, fără a vădi vreo uimire, redeschise poarta de fier și făcu loc musafirului neprevăzut, căutând să ghicească motivul ce-l determina să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Gulimănescu, prefăcîndu-se ignorant, spre a savura, ca de obicei, necazul altuia. - Canalia, monstrum horrendum!1 strigă Suflețel, care la supărare latiniza. Gaittany râse satisfăcut spre cei de față, în semn că ședința este foarte reușită. În fine, Suflețel își vărsă ciuda, aducând de știre că Bonifaciu Hagienuș îl trădase, numind ca director al pinacotecii pe pictorul Aslan. - I-am împrumutat bani, se lamentă Suflețel, poftim polița.Și scoțând hârtia din portofoliu o trecu pe dinaintea fiecăruia. Vanafides!2 căzu el în fine
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că i s-a oferit lui direcția, însă până acum nu e nimic aranjat, ministerul ezită, n-are bani. Gaittany îi tăia apa de la moară, scurt, lui Suflețel. Înainte de altfel ca acesta să poată, după ce-și trase sufletul de ciudă, să spună ceva, schimbă vorba, întrebîndu-l ce face, unde-și va petrece vacanța de vară și aducîndu-i aminte că în seara aceleiași zile fusese convocat la o agapă amicală. Mai mult, ridicîndu-se, cu aerul cel mai simplu din lume, Gaittany
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să întristeze un om, de aceea Manigomian clătină din cap intrigat spre ușa pe care ieșise arhitectul. Pe stradă, în drum spre casă, Ioanide scoase iar medalia, se opri, o privi pe față și pe revers, iar o aruncă cu ciudă în buzunar. Nu mai încăpea îndoială. Era aceeași piesă pe care Ioanide o dăruise lui Tudorel de ziua lui, îndemnîndu-l s-o păstreze ca un porte-bonheur, Tudorel prin urmare o vânduse. Sau poate o dăruise, ceea ce ar fi fost, aparent
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu putere, inhibi toată ilaritatea sa difuză, reală sau numai curat musculară, asigură pe Ioanide că monumentul are să iasă foarte frumos. Mai mult nu putu scoate de la el arhitectul. Când ajunseră cu camionul la cimitir, Ioanide sări în sus de ciudă. - Ce-i cu statuia, cine a pus-o de-a-ndărătelea? Pe fața lui Botticelli se produse iar o revoluție musculară, mai puțin perceptibilă. - Eu! zise el. - Pentru ce, omule? Pentru ce?Un surâs de nesiguranță morală strânse gura lui Botticelli. - Ca
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
puțină vreme, contractul fu încheiat și într-o bună zi, Dan Bogdan, care nu mai avusese nici o știre întrucît îl privea, fu izbit de o firmă scrisă într-o caligrafie gotică deasupra fațadei de la stradă a lui Gulimănescu: "Deutsche Buchhandlung". Ciuda lui fu foarte mare, nemanifestîndu-se decât printr-o privire lung ironică față de Gulimănescu, pe care însă nu-l blamă, întrucît el însuși lucrase secret, întîmpinînd doar un insucces. Fără a mărturisi că încercase și el a închiria apartamentul lui, felicită
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu ne urmărea nimeni. Misiunea mea fusese îndeplinită și, deși totul fusese un exercițiu, ca și manevrele, știam acum că pot izbuti în realitate. Nu numai că nu ne-a turburat nimeni, dar două zile gazetele n-au pomenit, spre ciuda mea, nimic despre întîmplare. În fine, a treia zi abia, un ziar vesti că oameni mascați au atacat primăria unei comune de lângă București. Alte gazete reveniră, fără a putea preciza ce maleficiu comisese banda. Un singur ziar, mai bine informat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
observi, trece indiferentă, absorbită de alte preocupări. Vine furtuna, nimeni nu se uită în sus. Pomponescu se despărți de Ioanide nu reconciliat cu acesta, ci și mai indispus în fundul sufletului. Nu mai simțea ură împotriva arhitectului, ci un fel de ciudă. Ioanide nu-l onorase pe Pomponescu nici măcar cu o mișcare de antipatie, ignora totul, ducea candoarea până la jignire. Savantă prefăcătorie, spre a gusta căderea ministrului, sau sinceră bunătate? Se îndoi că Ioanide putea fi așa de infernal după o dramă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
tușul." Dar depunând ceașca de cafea pe masă, madam Ioanide nu aminti nimic de tuș și se mișcă spre ușă, aproape în vârful picioarelor, ca să nu turbure gândurile arhitectului, care privea cu insistență la o schiță, numai ca să-și înăbușe ciuda. Când văzu că madam Ioanide vrea să iasă pe ușă, bătu cu palma formidabil în birou, provocând revărsarea cafelei pe farfurioară. . - Unde este ce ți-am spus? țipă el ieșit din fire. . - Ce, Ioanide? . - Tușul! . - Ah, zise Elvira, cum m-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de la mine cinci lei, neavând mărunțiș. Olteanul își deplasa căciula pe cap, uimit de așa memorie. Erminia nu proceda astfel din avariție, ci din sentimentul exactității și al justiției. Și - ce e mai ciudat - delicata, dezinteresata Erminia se căina de ciudă când, întoarsă acasă, băga de seamă că a fost înșelată la un magazin, reținîndu-i-se mai mult. Uneori, dacă mai era posibil, mergea să reclame. "Îngerii, zicea Ioanide, au în iconografii aspect efeminat ca să se poată înțelege de ce sunt implacabili. Numai
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
scriu Fr. Lelord și Ch. André (2003, p. 71). În momentele sale critice, dominat de această incomodă emoție, pe invidios îl încearcă chinul neputinței (de care vorbește Francesco Albertoni). Odată constatat dezavantajul personal, sunt declanșate stări sufletești precum: furie, tristețe, ciudă, resentiment, chiar ură. Nimic nu împiedică mai mult bucuria și fericirea oamenilor ca invidia, remarca R. Descartes încă din secolul al XVII-lea (1984). Invidiosul "contestă superioritatea celorlalți, fără a putea invoca o motivație clară, scrie Ph. Braud (2008); el
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
soartă decât noi; este o acreală îndeobște ascunsă, însă întotdeauna activă, care se insinuează pe ascuns în judecățile și simțămintele noastre (Braud, 2008). Având în centrul ei o puternică notă de răutate, de ostilitate rece, de ranchiună tăinuită și de ciudă (Epstein, 2008), invidia este în raport cu celelalte stări sufletești o emoție ascunsă. Ea constituie un mecanism major, cvasipermanent al raporturilor sociale, însă, în majoritatea copleșitoare a cazurilor, camuflat; este o pasiune cutremurătoare foarte greu sau imposibil de mărturisit (Braud, 2008). Putem
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
un impuls firesc, înnăscut. În concepția filosofului de la Köngsberg, aceasta ne face să nu (ne) vedem propriul bine, întunecat de binele altora. După cum a remarcat în Întemeierea metafizicii moravurilor (1972), Imm. Kant consideră că invidia include un puternic element de ciudă, astfel încât îl determină pe invidios să urmărească distrugerea fericirii celuilalt. La rândul lor, atât A. Smith, cât și Fr. Nietzsche remarcau faptul că nimic nu este mai greu de suportat decât conștiința faptului că numai noi suferim. În ceea ce-l
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
să subevalueze și, prin aceasta, să diminueze lucrul, rezultatele, poziția pe care nu le poate obține (sau nu le poate face), avea sau egala (Scheler, 1998). Resentimentul îi lasă pe cei pe care îi stăpânește cu un sentiment general de ciudă pe viață. Cei care suferă de el, simțindu-și neputința, nu cred că se poate face mare lucru, dacă totuși se (mai) poate face ceva, în legătură cu sursa resentimentului lor. Cei care suferă de resentiment precizează J. Epstein (2008) "ajung aproape
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
până atunci trainică (idem). Gelozia este o stare afectivă complexă, un tensionat și dinamic amestec de cel puțin câteva emoții: • teamă: teama de a-l pierde pe celălalt (și de a jubila persoana rivală); • furie: frustrare, atingerea adusă statutului său; ciuda de a fi fost manevrat; • tristețe: atingerea adusă stimei de sine; sentimentul de a fi abandonat; • și, uneori, rușine: rușinea de a fi gelos, rușinea de a pierde (Lelord, André, 2003), de a fi înșelat. Prin urmare, gelozia se manifestă
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
a se conforma la reguli: * face deliberat lucruri care îi enervează pe ceilalți; * îi învinovățește pe ceilalți pentru greșelile lui; * ușor de enervat de către alții; * adesea furios și îi respinge pe cei din jur, are tendința de a face în ciudă; * frecvent răzbunător; * utilizează limbaj obscen și înjură. Împreună, tulburarea de comportament și opoziționismul provocator au o rată a prevalenței în rândul populației între 8% și 12%. Hiperactivitatea cu deficit de atenție Sindromul este constituit de asocierea dintre tulburările de atenție
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
la Menne și Kutschera. Din păcate, la Regensburg, una dintre comunicările de logică modală a picat în gol, pentru că lucrul se făcuse deja fără ca eu să fi știut. M-am simțit provincial, lacunar documentat, dar mai ales mi-a fost ciudă că m-am chinuit cu o problemă care fusese deja rezolvată. În logica modală am scris un articol de popularizare care, am observat, este foarte citat printre lingviști. Logica deontică îmi deschide câmpul către rațiunea practică, către normă și acțiune
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
decât cel care conspiră contra numelui, a hainei, pentru că acea haină e strâmtă și noi vrem să-i croim tot acestei societăți o haină mai largă, în care să-ncapă toată lumea românească din Viena. {EminescuOpIX 446} ["DOMNULUI PRODAN I-E CIUDĂ... "] 2257 D[omn]nul[ui] Prodan [i]-e ciudă, cumcă, după cum spune, un oaspe ar fi tras pe cineva de roc pentru ca să voteze contra. Daca l-ar fi tras [de] limbă, mai zic și eu, ar fi avut dreptate d-
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
acea haină e strâmtă și noi vrem să-i croim tot acestei societăți o haină mai largă, în care să-ncapă toată lumea românească din Viena. {EminescuOpIX 446} ["DOMNULUI PRODAN I-E CIUDĂ... "] 2257 D[omn]nul[ui] Prodan [i]-e ciudă, cumcă, după cum spune, un oaspe ar fi tras pe cineva de roc pentru ca să voteze contra. Daca l-ar fi tras [de] limbă, mai zic și eu, ar fi avut dreptate d-nul Prodan, dar eu cred că a trage de
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
adevărat este că nu fără justificare regi și căpetenii de oști au fost de acord să-și sacrifice propriii lor copii 7 sau să le taiecapul; prin această jertfă Încercau să abată și să potolească printr-o autopedepsire mânia și ciuda demonilor răzbunători, feroci, de neînduplecat, sau iubirile nebune, precum și tirania unora dintre ei; acești demoni nu vor și nici nu pot să se unească cu trup omenesc, nici măcar prin intermediul propriilor corpuri, după cum Heracles a asediat Oichalia 1, pentru a poseda
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]