41,330 matches
-
ta, atribuindu-ti simultan trei roluri - cel de acuzator, de apărător (?) și de judecător - evident că poți spune tot ceea ce dorești, fiindcă așa ai chef să spui. Nu cred că persoanele care se joacă, teoretic, cu asemenea afirmații au o conștiință minimala a ideii de calomniere, iar dacă totuși o au, probabil că își liniștesc eventualele temeri cu gîndul că literatura română din perioada ^48-^49 nu-i poate da în judecată pentru calomnie. Meschina liniștire, tristă inconștiență. P.S. Dacă tot
O discretă ghilotină by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17839_a_19164]
-
prin reiterarea aceluiași vechi mit al unui Eldorado ce ucide în masă. În acest context, Marco Bellocchio cu virulenta redusă la zero a dezamăgit în ecranizarea Prințului de Homburg, după Kleist, o modestă tentativă de figurare operatistică a demonismului unei conștiințe la limita patologicului. Păstrîndu-se în notă obișnuitului sau umorism autoironziat ce echivalează cu tribulațiile unui Woody Allen, Nanni Moretti își execută volutele temerare prin propria existența perorînd pe teme urbanistice sau familiare, despre pasiuni, idiosincrazii ori suferințe. Dar Jurnalul intim
Zilele filmului italian by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17851_a_19176]
-
declarație de rușine. Lăsînd deoparte declarațiile de rușine care țin de prezență gunoaielor de pe străzile Capitalei, despre copiii străzii, despre mîncătorii de lebede și altele, importante și ele pentru mecanismul în discuție, ba chiar definitorii, pînă la un punct, al conștiinței autohtone, rușinea de a fi român se manifestă în următoarele mari împrejurări: - apartenența la o minoritate de opinie la un moment dat, de unde generalizarea că poporul român nu e decît majoritatea din acel moment; - rolul de vîrf de lance al
Rusinea de ai tăi by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17855_a_19180]
-
și în care sentimentul rușinii e folosit pentru culpabilizarea unei minorități alcătuite din lideri de opinie, cu excesul invers, al rușinii de a fi român majoritar față de o minoritate foarte expresiva, care nu poate fi învinsă decît cu argumente sentimentale; - conștiința de român unic, dacă pot spune așa, în care românului unic i se face rușine de ai săi fiindcă își permit să contrazică punctul său de vedere despre români. Care ar fi elementul comun al acestor ipostaze ale rușinii? Paradoxal
Rusinea de ai tăi by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17855_a_19180]
-
așa, în care românului unic i se face rușine de ai săi fiindcă își permit să contrazică punctul său de vedere despre români. Care ar fi elementul comun al acestor ipostaze ale rușinii? Paradoxal, dar tocmai o anumita inconsistenta a conștiinței de reprezentant al celor de care îți este rușine, nu o profundă și lipsită de replică stăpînire a motivelor pentru care ai tăi ar avea motive să roșească privindu-se ca popor în oglindă.
Rusinea de ai tăi by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17855_a_19180]
-
din motive de prelungire a suspansului, este cheia unui cod de interpretare autorizat de însuși Caragiale, cod care capătă astfel autoritate în fața oricăror presupoziții externe. Pe scurt, sufletul omenesc este comparat unui bob de roua, "o infinită oglindă sferica cu conștiința absurdei adîncimi proprii", care este compus, si nu poate fi vorba de o coincidență, într-o accepție binara, din "infinitul mic", impalpabil, singurul real, și "infinitul mare", palpabil, ideal. Că o confirmare a abordării corecte, referindu-ne aici la traiectul
Despre oglinzi by Tudor Vlă () [Corola-journal/Journalistic/17862_a_19187]
-
pionierii aviației românești. Cu siguranta, Lucian Boia, de la Centrul de Istorie a Imaginarului, ar putea să realizeze un studiu incitant pornind de la această anchetă care, la o adică, și-ar avea locul potrivit că addenda la Istorie și mit în conștiința românească. Cele mai interesante mi s-au părut, însă, nu opțiunile previzibile ale celor care au răspuns, ci cîteva curiozități mulate pe portretul psihic al celui solicitat la anchetă.Astfel, pe lîngă cei aleși și nominalizați constant, au existat o
Mituri, clisee, curiozităti by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/17858_a_19183]
-
decît Marin Sorescu, că alături de Ioan Alexandru ar putea sta Cezar Ivănescu iar un Constantin Abălută nu se cuvine a fi tratat mai prejos decît Ion Gheorghe, Cezar Baltag sau... Nichita Stănescu? Țin minte cît de greu au pătruns în conștiința noastră critică poeți de maximă însemnătate precum Leonid Dimov sau Mircea Ivănescu, despre care ani în șir s-a scris cu o greu de înțeles reticența, nu o dată că despre niște autori minori. Maria Banus mai provoacă și azi mari
Spiritul si lucrurile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17860_a_19185]
-
privește folosirea acestor pagini că troc cu Securitatea, la plecarea din țară, eu insumi mi-am exprimat îndoiala: mai exact, am spus că nu văd cum s-ar putea vreodată dovedi acest lucru și că e mai bine sa descărcam conștiința poetului de o atare acuzație. Am revenit, în fond, asupra unei aprecieri pe care o făcusem pe marginea cărții d-nei Jela, cînd ipoteza d-sale mi se părea acceptabilă. Este cinstit așa. Nu pretind că judecățile mele ar fi infailibile
Adevăr si oportunitate by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17869_a_19194]
-
Dan Croitoru Criticii au văzut în Virgil Duda "realistul prin vocație" (Gabriel Dimisianu), "analistul perseverent, viguros și totodată foarte nuanțat, interesat cu deosebire de răsfrângerile în conștiința individuală a existenței sociale" (Mircea Iorgulescu). Aceleași două registre (cel al realității nude și cel introspectiv-retrospectiv) se intersectează în cel mai recent român al său, Viața cu efect întârziat (Hasefer, 1998). Pornind de la o realitate prezenta (aceea a personajului central
Realitate si retrospectie by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17875_a_19200]
-
paradoxal, tocmai în exactitate și în rigoare. Ion Popescu- Negreni este, cu alte cuvinte, un tradiționalist mereu proaspăt și permanent disponibil în față provocărilor din lumea tangibilă, în timp ce Vasile Dobrian este un insurgent în spațiul limbajului, un spirit avangardist, o conștiință care pîndește armoniile inalterabile de dincolo de lumea fenomenala. Așadar, cei doi artiști, chiar dacă au străbătut același timp, au înfruntat în mod distinct istoria și sînt radical diferiți atît că experiența imediată cît și că experiența interioară: Ion Popescu-Negreni a fost
Memoriile (si memoria) pictorului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17896_a_19221]
-
fundal. Problema esențială a pictorului este propria să viața, arta ca sursă de interogații și de frămîntări, scurgerea traumatizanta a timpului, exprimarea ca armă unică în lupta cu efemerul și cu deriziunea. Fără a fi un scriitor propriu-zis, cu o conștiință limpede a actului narativ, Ion Popescu-Negreni se lasă de multe ori furat de cuvînt, fie în considerații generale, fie legate strict de domeniul artei, fie în descrieri exterioare, în formule aforistice, în mici proze cu efecte incipient artistice sau chiar
Memoriile (si memoria) pictorului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17896_a_19221]
-
brutală, adăugând imaginilor o tușa cam groasă. Există desigur, excepții - și nu puține -, cum se întâmplă în momentul în care autorul pune în gură unor personaje fraze de tipul "De-asta s-a făcut Revoluție? Să stăm tot la cheremul conștiinței?", sau "De unde le știa Lenin pe toate? Că eu unul, cât m-oi gândi, tot nu ajung să zic ce-o fi mâine cu noi" sau, în altă parte, când ajunge la concluzia că brânză primită ca ajutor din Olanda
Contrapunct by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17908_a_19233]
-
obligă! Să mai menționam încă două aspecte ale personalității Cellei Delavrancea, care, în scrisorile sale, ni se descoperă mai mult decît oriunde, în spectrul sau de "aristocratizare" recentă, dinamica și critica, al cărei blazon autentic (salvator) îl constituie vocația și conștiința estetică. Cu o bună intuiție, ea își îngroașă acele trăsături care-i scot mai bine în relief specificul. În carnavalul boieriei în care a ajuns a lua parte cu grație, mască să e cea de amazoana. O amazoană-artistă, care nu
Amazoana artistă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17873_a_19198]
-
Probabil că faptul de a-l fi păstrat, totuși, pe Valentin Lipatti - un exeget recent n-a știut, pesemne, că fusese și unul dintre cei mai mari moșieri din România - nu-i liniștea întru totul ceea ce foarte încăpător se numește conștiința. Capitol la care este de trecut fără hopuri peste nemulțumirea celor care, zicând că pentru apărarea memoriei lui Ion Caraion, deplâng și osândesc publicarea fiselor sale de Securitate. Ca si cum, dacă n-ar fi fost date în vileag - și nu trunchiat
Firul cu multe noduri al Ariadnei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17905_a_19230]
-
definește autoarea însăși demersul: "o atenție exagerată la accepții, cu alunecare spre definiții. O motivare teoretică excesivă a terminologiei, determinată, pe de o parte de întîlnirea cu un obiect rebel, care se refuză dicționarului meu, și pe de alta, de conștiința faptului că nici termenii pe care îi folosesc nu se acomodează foarte ușor la ceva care le este ostil. Găsesc aici ocazia de a depăși analizele tehnice către o reflecție despre diferență și o chestionare a limitelor propriului meu concept
Despre I.D. Sîrbu, altfel by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17194_a_18519]
-
o problemă de construcție lăuntrică, evident consolidată prin cultură generală și prin educație specifică. Fără a fi un spirit teoretic și fără a-și ambala retoric programul de creație, Dumitriu lucrează exclusiv în spațiul lucidității, al deliberării și al deplinei conștiințe a gestului său. Toate aceste elemente sunt enunțate ferm încă din perioada începuturilor sale artistice, iar acest lucru se poate vedea fără echivoc în schițele expuse acum la Timișoara. Chiar dacă el pare oscilant în acest moment, oarecum indecis în ceea ce privește natura
Tînărul Ion Dumitriu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17199_a_18524]
-
ni se refuză devine ciudat de a noastră, ca o unghie tăiată". Poetul se desparte de lucrurile care vorbesc, cu infinite precauțiuni, trăiește cu o tristă voluptate golul ce-l separă de lumea fenomenală, încearcă nostalgia acelui "dincolo" intangibil. Despărțirea conștiinței de real constituie drama intimă a acestei scriituri de o muzicalitate nu doar introspectivă, ci și proiectată-n afară, în dura iresponsabilitate a rocii. Nu mai puțin, actul scriptic însuși constituie un indice al inadaptării funciare a scriptorului. Incomoditatea, jena
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
ceea ce nici nu știi că este al tău: iată suportul perenității unei opere. Legitimitatea de a fora nu numai în subconștient, ci și în Care e mobilul inadaptării, ce reprezintă laitmotivul Micului manual..? E, vorbind în termeni existențialiști, absurdul. Acea conștiință a unei existențe deposedate de finalitate, care inspiră o revoltă surdă, lipsită și ea de sens. Spaima nonsensului capătă o forță macabră: "Sînt și mai singur în apele imaginii reflectate, zgomotele bulevardului mă afundă într-o imensă torpoare, îmi aduc
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
de răutatea semenilor, de inconștiența cu care rîvnesc la bunurile materiale, de lăcomia lor "canibalică", întrucît implică devorarea ultimelor. Groaza devine bacoviană: "Să vezi cum ești asimilat cu pereții, cu golul, cu inexistența: ce poate fi mai sepulcral". Aviditatea și conștiința zădărnicie existenței, termeni aparent contrastanți, ce se potențează reciproc, alcătuiesc un cerc vicios: "Moartea bătrînei ca o explozie a răutății oamenilor - ori răutatea oamenilor ca o consecință a zădărniciei care li se oferă printr-o atingere îndeobște cunoscută dar mereu
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
prin "ordinea cosmică a artei" de spaimele realității haotice ce nu-i dădeau niciodată pace." La rândul său, Mircea Martin explică în câteva fraze - care vor fi probabil de multe ori citate - modul în care se reflectă în opera poetului conștiința morții: "Moartea n-a fost pentru Cristian Popescu o abstracție, o amânare, o exterioritate radicală; dimpotrivă, o proximitate concretă, o componentă a vieții, o iminență continuă. Conștiința acută a morții îl va fi făcut să persevereze în insuportabil, să trăiască
Cine a fost Cristian Popescu? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17192_a_18517]
-
probabil de multe ori citate - modul în care se reflectă în opera poetului conștiința morții: "Moartea n-a fost pentru Cristian Popescu o abstracție, o amânare, o exterioritate radicală; dimpotrivă, o proximitate concretă, o componentă a vieții, o iminență continuă. Conștiința acută a morții îl va fi făcut să persevereze în insuportabil, să trăiască într-o exacerbare și trepidație nervoasă continuă, lăsând impresia că și-a legat direct poezia de artere, de viscere, de senzorii trupului. De aici, tragicul conținut în
Cine a fost Cristian Popescu? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17192_a_18517]
-
libertatea imaginației și rigoarea înaltă a vieții. Discret, la intersecția simbolicului cu existența nemijlocită, Eugenia Iftodi se așază nu numai ca un observator căzut în contemplație, ci și, sau chiar în primul rînd, ca un factor de conciliere, ca o conștiință unificatoare în plin exercițiu al recuperării unei unități amenințate. Pe lîngă acele calități specifice ale desenului, pe lîngă virtuțile lui strict formale, care țin de punerea în pagină, de expresivitatea liniei, de monumentalitatea întregului și de acea coerență de ansamblu
Un portret în sepia: Eugenia Iftodi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17182_a_18507]
-
a expresiei umane, de observație directă și de scrutare în straturile adînci ale memoriei, ele nu recuperează, așa cum s-ar putea crede la prima privire, o geografie anume și formele ei diverse de civilizație rurală, ci readuc în actualitate o conștiință artistică adevărată. O pictoriță care, deși în intimitatea creației sale visează o lume stabilă și profu P.S. Despre Televiziunea publică s-au spus multe: printre altele, că ar fi una dintre instituțiile care au conservat cele mai pure deprinderi și
Un portret în sepia: Eugenia Iftodi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17182_a_18507]
-
găsi justificări pentru o altă atitudine, invocînd necesitatea lecturilor, a relațiilor omenești, a creației. Chiar posteritatea se ocupă mai puțin de evenimentele vieții, distingînd, înainte de toate, valoarea înfăptuirilor cărturărești. Oare este mai importantă satisfacția de a scrie și publica, sau conștiința demnității? Unii s-au întrebat desigur: ce este această demnitate? Aș răspunde: fidelitatea față de tine însuți, fără legătură cu mersul lumii, cu societatea, chiar cu cei pe care îi iubești. La o altă definiție s-a gîndit, desigur, Petru Dumitriu
Pavel Chihaia - Dacă aș fi ascultat de comuniști, nu mai eram eu, eram un altul" by Ileana Corbea () [Corola-journal/Journalistic/17164_a_18489]