1,550 matches
-
deschis în 1892 de către episcopul de Münster. Totuși în 1928 Vaticanul a suspendat acest proces atunci când Brentano a fost suspectat de fabricarea unei părți a materialului ce apare în cărțile pe care le-a scris, atribuite lui Emmerich. În 1973 Congregația Cauzei Sfinților a permis redeschiderea cazului beatificării focalizându-se asupra vieții sale fără să mai ia în seamă cărțile lui Brentano. În Iulie 2003 Congregația pentru Cauza Sfinților a promulgat un decret al unui miracol atribuit ei iar asta a
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
materialului ce apare în cărțile pe care le-a scris, atribuite lui Emmerich. În 1973 Congregația Cauzei Sfinților a permis redeschiderea cazului beatificării focalizându-se asupra vieții sale fără să mai ia în seamă cărțile lui Brentano. În Iulie 2003 Congregația pentru Cauza Sfinților a promulgat un decret al unui miracol atribuit ei iar asta a deschis drumul către beatificare. Pe 3 octombrie 2004 a fost beatificată de către Papa Ioan Paul al II-lea. Totuși cărțile lui Brentano au fost lăsate
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
fete. Printre obiectivele fixate acestei școli era și cel de a da fetelor o educatie mai potrivită cu cerințele societății decît cea pe care o primeau la Institutul „Notre Dame de Sion” din Iași, institut catolic înființat în 1866 de Congregația „Notre Dame de Sion” la cererea Vicariatului Apostolic și a episcopului Iosif Salandari, vizitator apostolic în Moldova (1864-1875). La sugestia lui Maiorescu conducerea școlii este acordată de la inceput Emiliei Humpel, sora să, care avea deja experiență în domeniul organizării și
Institutul liceal de domnișoare Humpel () [Corola-website/Science/328258_a_329587]
-
și se pot constitui în centre administrative sau de întâlnire pentru populația zonelor respective, precum și ca sedii ale unor școli ecleziastice sau biblioteci, ori locuri de întâlnire și de celebrare ale unor evenimente sociale. Deseori, semnificația lor se extinde dincolo de congregațile căror le aparțin. Unele dintre acestea, sunt recunoscute ca parte a patrimoniului cultural, arhitectural și religios. Lăcașurile de cult sunt considerate sacre de către credincioși. Ele sunt recunoscute și apreciate de către congregații și comunității - în general - ca simboluri sociale ale credinței
Lăcaș de cult () [Corola-website/Science/328267_a_329596]
-
unor evenimente sociale. Deseori, semnificația lor se extinde dincolo de congregațile căror le aparțin. Unele dintre acestea, sunt recunoscute ca parte a patrimoniului cultural, arhitectural și religios. Lăcașurile de cult sunt considerate sacre de către credincioși. Ele sunt recunoscute și apreciate de către congregații și comunității - în general - ca simboluri sociale ale credinței precum și simboluri fizice ale spiritualității (valoarea spirituală a unui loc însă, poate fi redusă substanțial sau pierdută dacă lăcașul de cult se închide sau utilizarea sa în sensul inițial încetează). Din
Lăcaș de cult () [Corola-website/Science/328267_a_329596]
-
și elemente constructive cu rol liturgic. Configurația spațială a clădirilor și designul arhitectural deservesc acelorași scopuri principale - liturgice. Astfel: Multe dintre lăcașurile de cult cuprind memoriale (adesea opere de artă importante) - dispuse în cadrul interioarelor. Acestea onorează sau comemorează membri ai congregației căzuți în războaie, pe unii reprezentanți de marcă sau lideri religioși.
Lăcaș de cult () [Corola-website/Science/328267_a_329596]
-
-lea, mănăstirea a adoptat Reformele de la Melk. În 1623 arhiepiscopul Paris Graf von Lodron a fondat Universitatea benedictină din Salzburg, care până la dizolvarea ei în 1810 a fost strâns legată de mănăstire. Începând din 1641 abația a fost membră a Congregației de la Salzburg, care a fuzionat în 1930 cu Congregația Austriacă (din care aceasta este casa principală) din Confederația Benedictină. În 1926 eforturile pentru înființarea unei universități catolice au condus la înființarea colegiului benedictin (""Kolleg St. Benedikt""), din care s-a
Mănăstirea Sfântul Petru din Salzburg () [Corola-website/Science/328300_a_329629]
-
arhiepiscopul Paris Graf von Lodron a fondat Universitatea benedictină din Salzburg, care până la dizolvarea ei în 1810 a fost strâns legată de mănăstire. Începând din 1641 abația a fost membră a Congregației de la Salzburg, care a fuzionat în 1930 cu Congregația Austriacă (din care aceasta este casa principală) din Confederația Benedictină. În 1926 eforturile pentru înființarea unei universități catolice au condus la înființarea colegiului benedictin (""Kolleg St. Benedikt""), din care s-a reîntemeiat mai târziu Universitatea din Salzburg. În 1927 Mănăstirea
Mănăstirea Sfântul Petru din Salzburg () [Corola-website/Science/328300_a_329629]
-
Lupu a întărit mănăstirii toate aceste moșii printr-un act din 24 august 1646, acel privilegiu. Aflat în Moldova ca prefect al misiunilor catolice, monseniorul Vito Piluzzi din Vignanello menționează existența unei mănăstiri ortodoxe la Hangu într-un raport către Congregația De Propaganda Fide, scris la Baia în 26 august 1671. La începutul anului 1672, Șerban Cantacuzino, viitorul domn al Țării Românești (1678-1688), a fugit în Moldova și s-a ascuns la mănăstirea Hangu după revenirea pe tron a lui Grigore
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
mai scurtă decât Rozariul, Faustina notând că scopul acestei rugăciuni este triplu: să obținem milă lui Dumnezeu, să avem încredere în milă lui Hristos, și să arătăm această milă și celorlalți. În Noiembrie 1935 Faustina scrie despre regulile unei noi congregații religioase contemplative dăruite Milei Divine, și în decembrie vizitează o casă din Vilnius despre care spune că a văzut-o în viziune că prima mănăstire, primul locaș al acestei noi comunități religioase. În ianuarie 1936 Faustina merge să îl vadă
Faustina Kowalska () [Corola-website/Science/327667_a_328996]
-
În 1942 a fost arestat de către naziști, dar părintele Sopocko și alți profesori s-au ascuns în apropiere de Vilnius pentru mai bine de doi ani. În această perioadă Sopocko și-a folosit timpul pentru a pune bazele unei noi congregații religioase bazată pe mesajele , transmise de către Faustina. După război, Sopocko a scris o constituție pentru congregație și a ajutat la formarea a ceea ce acum este cunoscut ca Congregația Surorilor Milostivirii Divine. În 1951, 13 ani după moartea Faustinei erau deja
Faustina Kowalska () [Corola-website/Science/327667_a_328996]
-
în apropiere de Vilnius pentru mai bine de doi ani. În această perioadă Sopocko și-a folosit timpul pentru a pune bazele unei noi congregații religioase bazată pe mesajele , transmise de către Faustina. După război, Sopocko a scris o constituție pentru congregație și a ajutat la formarea a ceea ce acum este cunoscut ca Congregația Surorilor Milostivirii Divine. În 1951, 13 ani după moartea Faustinei erau deja 150 centre ale Milostivirii Divine în Polonia. După moartea sfintei Faustina, surorile de la mănăstire au trimis
Faustina Kowalska () [Corola-website/Science/327667_a_328996]
-
perioadă Sopocko și-a folosit timpul pentru a pune bazele unei noi congregații religioase bazată pe mesajele , transmise de către Faustina. După război, Sopocko a scris o constituție pentru congregație și a ajutat la formarea a ceea ce acum este cunoscut ca Congregația Surorilor Milostivirii Divine. În 1951, 13 ani după moartea Faustinei erau deja 150 centre ale Milostivirii Divine în Polonia. După moartea sfintei Faustina, surorile de la mănăstire au trimis scrierile ei la Vatican. Înainte de 1966, orice trebuia să fie aprobată de
Faustina Kowalska () [Corola-website/Science/327667_a_328996]
-
un an înainte de a fi ales papă Ioan paul al II-lea, arhiepiscopul Wojtula a cerut Vaticanului să revizuiască și să ridice interzicerea devoțiunii față de Milostivirea Divină, si aceasta interzicere a luat sfârșit în 1978. În aprilie 1978, prefectul Sacrei Congregații a Doctrinei Credinței a declarat că Notificarea de interzicere nu mai este valabilă și a declarat că neînțelegerile au fost create de către greșelile traducerii italiene a jurnalului Faustinei. Iar mai apoi materialul ce ridică întrebări nu a putut fi confruntat
Faustina Kowalska () [Corola-website/Science/327667_a_328996]
-
întâlnit pentru a discuta despre toleranța inter-religioasă. Tribunalul de Justiție al comunității Haredi a publicat o declarație de codamnare a hărțuirii creștinilor, consemnând că este o „profanare a numelui lui Dumnezeu”. Mai multe evenimente au fost planificate în 2010 de către congregația Yedidya pentru a arăta solidaritatea cu creștinii și a îmbunătății relațiile dintre Haredi și comunitățile creștine din Ierusalim. În iulie 2012, un membru al legislativului israelian, , care susține , s-a înregistrat video în timp ce rupe o copie a Noului Testament și
Anticreștinism () [Corola-website/Science/327709_a_329038]
-
ordine liber consimțită. La 14 aprilie, după ce documentul a fost predat ministrului Eötvös, 63 comunități, inclusiv unele cu o majoritate tradiționalistă, au semnat că sunt de acord cu această inițiativă. Tabăra ortodoxă conservatoare s-a grăbit să acuze pe fruntașii Congregației reformiste din Pesta că au acționat în mod nelegitim . Chiar și ortodocși moderați, între care Hildesheimer, au identificat în congresul plănuit o uneltire menită să-i pună în stare de subordonare. Deja la sfârșitul lui aprilie activiștii ortodocși din capitală
Sciziunea iudaismului maghiar () [Corola-website/Science/330659_a_331988]
-
a trei rabini recunoscuți. Au hotărât să nu închidă scolile publice evreiești deja existente, și să opteze pentru un învățământ simultan acolo unde nu există asemenea școli. Organizarea ortodoxă propusă avea o structură cu mult mai laxă decât cea congresistă, congregațiile locale menținându-și o mai mare independență față de forul administrativ central. Eötvös a murit la 2 februarie 1871 și în locul său a fost numit ministru Tivadar Pauler. La 2 martie 1871 a luat ființă un organ congresist, „Biroul Național (adică
Sciziunea iudaismului maghiar () [Corola-website/Science/330659_a_331988]
-
de către guvern. La 15 noiembrie 1871 Pauler a recunoscut și Comitetul Executiv Autonom al Israeliților ortodocși. Schisma în iudaismul din Ungaria a devenit o realitate legală. , Pe tot cuprinsul Regatului Ungar, comunitățile evreiești s-au despărțit în tabere. Practic toate congregațiile dominate de neologi s-au afiliat la Biroul Național. Membrii lor erau cunoscuți drept „congresiști” (Kongresszusi), deși termenul „neologi” - fusese aplicat în limbajul ortodox reformiștilor nu cu multă vreme înainte de Congres, a devenit sinonim cu acesta. Pesta, unde se afla
Sciziunea iudaismului maghiar () [Corola-website/Science/330659_a_331988]
-
neologi” - fusese aplicat în limbajul ortodox reformiștilor nu cu multă vreme înainte de Congres, a devenit sinonim cu acesta. Pesta, unde se afla comunitatea de departe cea mai reformistă, a fost printre primele atinse de sciziunea ortodocșilor. Ea a format o congregație separată care a aderat la Comitetul Executiv. La Ungvár (Ujgorod), cel mai mare oraș din Unterland, o mică fracțiune dizidentă alcătuită încă la începutul anului 1869 a decis să ignore boicotul alegerilor pentru Birou de către majoritatea conservatoare și s-a
Sciziunea iudaismului maghiar () [Corola-website/Science/330659_a_331988]
-
locale care au putut deveni instituționalizate după noile legi, s-au produs în următorii ani și în multe alte așezări. Din contră, existau numeroase zone unde una dintre părți deținea o majoritate solidă și comunitățile au rămas unificate. În vreme ce puține congregații ortodoxe, mai ales în ariile neologe, pretindeau un minim nivel de observanță a cerințelor religioase, majoritatea au renunțat la aceasta. Încă la începutul schismei, a apărut și un al treilea gen de comunitate, în afara celor afiliate la Birou și la
Sciziunea iudaismului maghiar () [Corola-website/Science/330659_a_331988]
-
renunțat la aceasta. Încă la începutul schismei, a apărut și un al treilea gen de comunitate, în afara celor afiliate la Birou și la Comitet: comunitățile independente, care s-au eschivat de la cele două moduri de adeziune. Un mic număr de congregații neologe au hotărât să nu adere la Birou. Între ortodocși, în mare parte, ritmul de afiliere la Comitet era lent. Chiar și la Bratislava, regulamentele necesare au fost acceptate abia în ianuarie 1872, dupa lungi și amare dezbateri. Numeroase comunități
Sciziunea iudaismului maghiar () [Corola-website/Science/330659_a_331988]
-
restrâns, au devenit cunoscute sub numele de „Status quo ante”, termen care a fost utilizat prima dată într-un articol de ziar din 22 februarie 1871. Existau patru categorii de astfel de comunități: comunități mici care s-a dezlipit de congregațiile lor matcă din cauza unor dispute locale, dar au ales să adere la organul administrativ al curentului opus; congregații care au adoptat unele reforme moderate înaintea schismei,dar au continuat să adopte un stil de viață ortodox, fără a fi înclinate
Sciziunea iudaismului maghiar () [Corola-website/Science/330659_a_331988]
-
un articol de ziar din 22 februarie 1871. Existau patru categorii de astfel de comunități: comunități mici care s-a dezlipit de congregațiile lor matcă din cauza unor dispute locale, dar au ales să adere la organul administrativ al curentului opus; congregații care au adoptat unele reforme moderate înaintea schismei,dar au continuat să adopte un stil de viață ortodox, fără a fi înclinate spre niciuna din taberele rivale; de asemenea, unele comunități neo-ortodoxe influențate de ideile lui Hildesheimer, și care nu
Sciziunea iudaismului maghiar () [Corola-website/Science/330659_a_331988]
-
Cichocki, care a scris în secolul al XVII-lea, mai rămăseseră doar resturi de catolicism. Luteranismul a fost puternic dominat în Prusia Regală de-a lungul secolului al XVII-lea, cu excepția Varminei. În jurul anului 1570, erau cel puțin 700 de congregații protestante din Polonia și Lituania, peste 420 au fost reformate și peste 140 erau luterane. Protestanții cuprindeau aproximativ 1/2 din clasa magnaților, 1/4 din alți nobili și orășeni și 1/20 din țărănimea non-ortodoxă. Cea mai mare parte
Istoria Poloniei în timpul Dinastiei Jagiellonilor () [Corola-website/Science/330777_a_332106]
-
septembrie 1560, Milano - d. 14 februarie 1618, Tivoli), a fost un cardinal italian. Născut într-o familie nobilă din Milano și nepotul lui Papei Grigore al XIV-lea, el era cardinal-preot de Santa Cecilia, legat papal la Bologna, membru al Congregației Sfântului Oficiu și un bun prieten al Sfântului Filip Neri. Născut într-o familie nobilă din Milano și nepotul Papei Grigore al XIV-lea, el a fost educat sub îndrumarea unchiului său, viitorul papă, el sa mutat la Roma, în
Paolo Emilio Sfondrati () [Corola-website/Science/330339_a_331668]