4,926 matches
-
oricărei înțelegeri cu el, propunînd să fie mobilizați contra lui și episcopii din Occident. Acest proiect este pus în practică de Eutherius și Helladius din Tars prin scrisoarea trimisă la Roma lui Sixt, în care se expun din nou fazele controversei nestoriene și se deplînge schimbarea de atitudine a lui Ioan de Antiohia; în fine, într-o scrisoare adresată lui Alexandru de Hierapole, Eutherius reia argumentele împotriva cristologiei lui Chiril, încercînd să salveze măcar în parte frontul antialexandrin. Stilul pătimaș al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
M. Richard), Proclus a ținut o predică despre Fecioară ca Theotokos în prezența lui Nestorie, care a considerat necesar să intervină imediat după aceea pentru a recomanda prudență în privința laudei Fecioarei. Nu rezultă că Proclus ar fi participat activ la controversa nestoriană. După destituirea lui Nestorie (11 iulie 431), alegerea lui Proclus a fost blocată în temeiul unui canon al conciliului de la Antiohia (341) prin care se interzicea transferul unui episcop de la un episcopat la altul, și cel ales a fost
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
greacă și latină) din scrisoarea 4, adresată lui Ioan de Antiohia, în care Proclus afirmă: „Mărturisim că unul din Sfînta Treime a fost crucificat după trup și nu hulim considerînd divinitatea supusă pătimirilor”. Acest enunț va provoca vii discuții în timpul controverselor teopaschite din secolul al VI-lea (cf. p. 000), însă formularea lui dovedește că Proclus a adoptat o formulă preexistentă, pe care a vrut s-o clarifice prin „după trup” și prin a doua parte a frazei, tocmai pentru a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pp. 54-72) și e urmată de un amplu comentariu (pp. 85-108). 12. Vasile de Seleucia Episcop de Seleucia, în Isauria, începînd de la o dată incertă (după 431) pînă la moartea sa în 459, a ieșit în evidență prin șovăielile sale în timpul controverselor iscate de monofizism. L-a condamnat la sinodul de la Constantinopol din 448, însă la așa-numita „tîlhărie” de la Efes, din 449 (intimidat de Dioscor din Alexandria, după cum a afirmat ulterior), a votat reabilitarea lui Eutihie și depunerea lui Flavian de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
apăra cauza lui Chiril și încerca să-l izoleze pe Nestorie chiar în raport cu tradiția antiohiană (Synodicon-ul îl apără și pe Teodoret). în ciuda latinei mediocre și adesea greu de înțeles, culegerea e foarte prețioasă, deoarece reunește multe din sursele referitoare la controversa nestoriană. Bibliografie. Ediții: Epistola către episcopi: ACO I, 5, pp. 135-136. Synodicon-ul, păstrat în două manuscrise într-o anexă a traducerii latine a actelor de la Efes, este editat în ACO I, 4 (și în PG 84, pp. 565-864). Despre Irineu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trecuse în tabăra cealaltă și se mutase în Palestina, unde încercase să-i convingă pe monahi și pe episcopi să nu mai fie îngăduitori cu anticalcedonismul; a avut loc probabil o dispută publică între el și Sever, urmată de o controversă în scris. Nefalie a citit în public și a făcut să circule apoi un text intitulat Apologia conciliului de la Calcedon, în care apăra formula celor două naturi, încercînd să demonstreze însă că aceasta este echivalentă cu cealaltă: „o singură natură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Sergiu și trei răspunsuri din partea lui Sever. în ultima, Sergiu, după ce citează diverse pasaje din epistolele lui Sever, declară că aderă la poziția sa, care corespunde tradiției Părinților Bisericii. Tot în traducere siriacă s-a păstrat amplul dosar al controversei dintre Sever și Iulian de Halicarnassus. Aceasta a început în anii în care amîndoi erau exilați în Egipt, lîngă Alexandria, ca urmare a politicii filocalcedoniene a lui Iustin. încă de la Constantinopol, unde în jurul anului 510 episcopul de Halicarnassus îl ajutase
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din care s-au păstrat doar cîteva fragmente. Scrierea lui Iulian este citată în Apologia tratatului Philalethes, compusă de Sever pentru a combate tentativa adepților lui Iulian de a folosi afirmațiile din Philalethes ca probe în favoarea opiniilor proprii. Toată această controversă a avut loc înainte de 528, an în care întregul dosar a fost tradus în siriacă de Pavel din Calinice (cîteva fragmente au fost recuperate din manuscrisele catenare exegetice). în mod tradițional, i se atribuia lui Iulian o poziție eutihiană potrivit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
permis lui Sever și adversarilor ulteriori ai lui Iulian să-l eticheteze drept eutihian și docetist. Contestată la început, această interpretare a lui Draguet pare să fie astăzi larg acceptată. Cît despre scrierile lui Iulian, în afară de scrisorile inserate în dosarul controversei cu Sever, traduse în siriacă, și în afară de pasajele citate de adversarul său, n-au supraviețuit din ele decît fragmente. Ne-au rămas de la Sever 125 de omilii de amvon, adică rostite din amvonul episcopal din Antiohia între 512 și 518
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Constantinopol, după exil. Puține epistole s-au păstrat în coptă și în arabă. Catenariile ne-au restituit însă numeroase fragmente în greacă. Destinatarii și conținuturile scrisorilor sînt foarte diverse; ele constituie o sursă importantă de informații despre viața ecleziastică și controversele teologice din acea perioadă. Dacă scrisorile din cartea a șaptea din Eklogai se referă mai cu seamă la chestiuni bisericești, printre celelalte se găsesc numeroase expuneri doctrinare. Așa sînt (pentru a nu menționa decît foarte puține exemple) cele două epistole
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
De asemenea, I.R. Torrance, Christology after Chalcedon. Severus of Antioch and Sergiu the Monophysite, Canterbury Press, Norwich, 1988. Despre Nefalie: S. Helmer, Der Neuchalcedonismus (supra, p. 000), pp. 151-159. Despre Iulian de Halicarnassus: R. Draguet, Julien d’Halicarnasse et sa controverse avec Sévère d’Antioche sur l’incorruptibilité du corps du Christ. Étude d’histoire littéraire et doctrinale suivie des fragments dogmatiques de Julien (texte syriaque et traduction grecque), Impr. P. Smeesters, Louvain, 1924. 19. Ioan de Scitopolis Episcop de Scitopolis
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Tomului lui Leon. Ioan Damaschinul citează un scurt fragment dintr-un tratat Despre Ioan Gramaticul și sinod. Un fragment dintr-o scriere împotriva filozofului și preotului Acaciu din Apameea conține definiții bazate pe etimologii ale unor termeni tehnici folosiți în controversa cristologică. Un codex de la Veneția conține douăsprezece anateme îndreptate contra lui Nestorie și a lui Eutihie, despre care e greu de spus dacă alcătuiesc un text autonom sau o parte dintr-o scriere mai amplă. în fine, fragmente din cîteva
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se va remedia decît în 689. S-a păstrat și o altă scriere a lui Iustinian referitoare la această chestiune: o scrisoare lungă și dură împotriva unei opere pierdute, al cărei autor, necunoscut, lua apărarea celor Trei Capitole. în contextul controverselor iscate în jurul lui Origen (cf. supra, pp. 000-000), Iustinian le-a trimis în 543 celor cinci patriarhi un Tratat contra nelegiuitului Origen și a odioaselor sale doctrine, din care s-a păstrat exemplarul trimis lui Mena, patriarhul de Constantinopol. în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
P.T.R. Gray) plasează activitatea lui Leonțiu mai degrabă la Ierusalim. Redactarea scrierilor lui Leonțiu este plasată de M. Richard între 538 (moartea lui Sever de Antiohia, care nu pare să mai fie considerat în viață în Contra monofiziților) și 543-544 (începutul controversei celor Trei Capitole, despre care nu se vorbește deloc în cele două opere ale lui Leonțiu). Tratatul Contra monofiziților se compune de fapt din două opere distincte. Prima (PG 86/2, 1769-1804) este constituită din 63 de aporii, adică de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sînt adresate lui Andrei, un călugăr bătrîn și bolnav, care nu reușește întotdeauna să se înțeleagă cu monahul însărcinat cu îngrijirea lui. Varsanufie corespondează (13 epistole) și cu un anume Eftimie, pasionat de interpretarea alegorică a Scripturilor. Interesante pentru cunoașterea controverselor origeniste din secolul al VI-lea sînt unele scrisori (600-607) în care Varsanufie și Ioan îi răspund unui călugăr care a citit scrieri ale lui Origen, Didim și Evagrie; Varsanufie încearcă întîi să-l convingă pe acesta să se ocupe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lor de „duhovnici”, un principiu ce va fi foarte răspîndit în Biserica din Orient. în schimb, este aproape absentă - cu excepția schimbului de scrisori privitoare la origenism - problematica teologică propriu-zisă, fapt ce dovedește neîncrederea călugărilor în speculație, legată evident de acutizarea controversei origeniste, ca și de hotărîrea lor de a evita tensiunile într-un mediu și așa agitat de controversele monofizite. Speculația cristologică și raportarea la Calcedon lipsesc, însă spiritualitatea centrată pe figura lui Cristos și pe imitarea lui își trage seva
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
absentă - cu excepția schimbului de scrisori privitoare la origenism - problematica teologică propriu-zisă, fapt ce dovedește neîncrederea călugărilor în speculație, legată evident de acutizarea controversei origeniste, ca și de hotărîrea lor de a evita tensiunile într-un mediu și așa agitat de controversele monofizite. Speculația cristologică și raportarea la Calcedon lipsesc, însă spiritualitatea centrată pe figura lui Cristos și pe imitarea lui își trage seva (așa cum a subliniat L. Perrone) dintr-o adîncă reflecție teologică bazată pe meditația asupra Scripturii. Cuvintele Părinților din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o operă posibilă a lui Marcian din Betleem. A. van Roey insistă însă asupra incompatibilității dintre tezele teologice din tratatele 4 și 8, care, în opinia sa, nu pot să aparțină aceluiași autor; tratatul 4 este compus, crede cercetătorul, după controversa nestoriană. Bibliografie. Repertoar de texte în CPG II, nr. 3885-3900. J. Lebon, Le moine saint Marcien. Étude critique des sources; édition de ses écrits, Spicilegium sacrum Lovaniense, Leuven, 1968; J. Kirchmeyer, „Le moine Marcien (de Bethléhem?)”, în Studia Patristica V
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Alexandria (399) sau cu puțin anterior acesteia. Totuși, dată fiind absența oricărei explicații a expresiei „unire ipostatică” la Marcu, pare improbabil ca el s-o fi creat (Grillmeier) sau chiar s-o fi folosit astfel în primii ani ai controversei nestoriene (Kunze). în plus, așa cum a observat J. Gribomont, cristologia lui Evagrie a fost în centrul dezbaterilor nu în timpul crizei origeniene din 399-400, ci în timpul celei din anul 515 și după aceea. Ar fi așadar just să semnalăm importanța polemicii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
morții sale, mai precis pînă la 21 februarie 555, momentul expulzării origeniștilor din Noua Lavră și al înlocuitorii lor cu 120 de călugări noi, printre care se aflase și Chiril. El a fost, fără îndoială, martor al ultimei faze a controverselor origeniste după sosirea sa la Ierusalim în 543, iar Viața Sfîntului Sava este pentru noi o sursă prețioasă de date în această privință. Chiril a folosit pentru biografiile sale izvoare credibile, în esență tradiția încă vie în mănăstiri. Eftimie murise
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Zenon Isaurianul și pe uzurpatorul Basiliscus, căruia îi refuză binecuvîntarea ca urmare a poziției sale anticalcedoniene; el prezice apoi căderea și revenirea lui Zenon, precum și moartea acestuia și urcarea pe tron a lui Anastasios. Solicitat să-și exprime poziția în cadrul controverselor cristologice, Daniel refuză speculațiile și declară că își păstrează credința în Sfînta Treime și în întrupare (cap. 42). Bibliografie. Ediții: H. Delehaye, Les saints stylites, Société des Bollandistes, Bruxelles, 1923, pp. 1-94. Trad. fr. A.-J. Festugière, Les moines d
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
monahismul și riturile sale, în special mărturisirea, așa cum sînt descrise în corpus, sînt greu de imaginat în secolul I. Autorul cunoaște cristologia celor două naturi definită de Calcedon în 451 (astfel, de exemplu, folosește frecvent vocabula asynchytos, „neamestecat”, tipică pentru controversele cristologice din prima jumătate a secolului al V-lea și definită apoi la Calcedon: de exemplu, în Numele divine, 1, 4; 592B; 2, 5: 641D; 2, 10: 649A etc.), însă evită formulele acestui conciliu, precum și formulările cu caracter monofizit clar, declarînd
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
centro e periferia, città e deserto nelle Storie Ecclesiastiche”, ibidem, pp. 159-194; Idem, „Pubblicistica e storiografia bizantine di fronte alla crisi dell’impero romano (A proposito di un libro recente)”, în Athenaeum 51 (1973), pp. 146-183. 1. Filostorgios în plină controversă ariană ne poartă istoricul Filostorgios, care a participat la dezbatere ca laic, ceea ce constituie deja un motiv pentru care merită atenția noastră. Atît părinții săi, cît și Filostorgios însuși au fost adepții lui Eunomiu, care recrutase un număr modest de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
probleme. Adesea le enumeră sau le menționează, fără să le comenteze. în realitate, această pretinsă ignoranță e relativă: și Sozomen are simpatiile și antipatiile sale, iar antipatiile îi vizează în esență pe adversarii niceenilor; oricum, pentru unele perioade din desfășurarea controversei ariene, el este, poate, sursa istorică cea mai importantă. Dincolo de această poziție, nu lipsesc însă din opera sa atitudinile specifice unui istoric „laic” care deplînge conflictele provocate de ideologiile religioase și lasă să se întrevadă o anume toleranță. în schimb
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
era considerat încă o autoritate, nu fusese capabil să-i îndrepte pe cititorii săi către adevărata credință. Evagrie este foarte interesat de chestiunile dogmatice, pe care le înțelege foarte bine, și lui îi datorăm cunoașterea, din perspectiva sa istorică, a controversei nestoriene și a celei monofizite, pe care ne-o prezintă chiar pînă la ramificațiile sale tîrzii. Evagrie se preocupă și de problemele istoriei profane, nu numai de chestiuni de istorie bisericească: în cartea a șasea vorbește aproape exclusiv despre războaiele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]