4,174 matches
-
Plenarei Partidului din 1968, el trece drept un justițiar, reabilitîndu-1 pe Pătrășcanu, pe care Dej l-a condamnat și asasinat. Gestul este abil: nu este reabilitat un opozant, ci un adevărat comunist de început. Pe de o parte, se vede cruzimea lui Dej, pe de alta, capacitatea lui Ceaușescu de a ierta, care se înscrie în normalitatea istoriei comunismului. Ceaușescu subliniază că eliminarea lui Pătrășcanu s-a produs într-un moment în care URSS și alte țări socialiste intraseră într-un
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
respectabile, a împăratului, încît, daca împăratul le-a putut ierta și îngădui, nu credem că le va putea și uita. Odată pe clina concesiilor și a adaptării cu împrejurările, cabinetul englez nu poate evita de-a se vedea persiflat cu cruzime de adversarii săi politici, "Mai bine se trimiteau șase căzi de baie cu câte un steguleț înaintea Dulciniului decât o flotă europeană; ar fi avut acelaș efect", zice cu răutate marchizul Salisbury; o idee pe care a esprimat-o acum 60
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
furie când își condamnă vorbele și faptele lor proprii. Sânt momente de taină în viața oamenilor, când ei se sperie de ei înșii, când descopăr pe demonul relelor în ei și-l blestemă orbește, neștiind că lovesc cu această estremă cruzime în pieptul lor propriu. Nu, liniștească-se "Romînul"; nu primim deviza asasinilor, nu legitimăm, nu justificăm nicicând crimele. E o lege constantă a spiritului omenesc, legea cauzalității, care silește pe orice inteligență de-a explica ceea ce se întîmplă. Dar de la
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
a cunoscut atîția ani higiena. Literatură, încă precară, scormonind derizoriul. Artele toate? Căutînd, disperate, un liman pierdut. Complăcîndu-se adesea, conștient? iconștient? ca reflex al unui național-comunism rezidual, în defăimarea subtilă a nobilului regat al României. E adevărat, toate astea, toată cruzimea asta obstinată... dar... dar... cu ce regăsită forță expresivă! Contrapunctînd crud fastuos: cuvioșenia Catacombei (numele unei galerii) cu Sexul lui Mozart (o ochioasă și deocheată expoziție bucureșteană). Tablou apocaliptic? Nu. Doar istoria pură, neretușată. De încheiat tot anecdotic: într-o
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dezordine a dispunerii lor, tușa frustă, mai ales ea, care i-ar fi stupefiat pe marii contemporani ai cretanului din Toledo. Nu există, cred, în istoria artei, un al doilea caz la fel de răzvrătit. Ce reconfortant! Un film de-o rară cruzime (rară pentru unul ca mine ferindu-se, higienic, de grozăviile zilei, nu și pentru junii și junele care, în timpul rulării, consumau, plictisiți, alune și Coca). Băieții nu plîng niciodată, ăsta era filmul. Avertizat, n-aș fi intrat la el. Mi-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
care, cu adevărat, își binemerită faima: Școala de literatură de al începuturile comunismului (maculînd prin firmă numele lui Eminescu), debușeu de nulități egale, pacoste a silnic-prelungitului climat literar postbelic și... și... școala securității, de la Băneasa, buncăr de pistolari stupizi în cruzimea lor difuză, celebri (pentru noi) de-abia după Revoluție. Vă mai amintiți? Amîndouă, într-adevăr, școli. Cu profesori, cu elevi, cu note. Peste care, din fericire pentru igiena noastră mentală (nu și pentru obligatoria memorie), se tot aștern straturile de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
nivelul vieții publice nu e decît consecința gravelor alterări ale fibrei profunde. De la confruntările politice la generalizata încrîncenare diurnă, ambitusul violenței e unul nemaiîntîlnit în viața românească. Lumea miticilor lui Caragiale ne pare o nostimadă pe lîngă dramaturgia postmodernă a cruzimii confruntărilor reale. Să nu ne păcălească surogatul de divertisment care ne intră pe cablul t.v. în casă: bîțîiala microfoanelor asudate e tot formă de violență. Una servită într-un staniol ce s-ar vrea de Oscar, dar nu e
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
evident, întregul volum dintr-o suflare, dar pentru acum, frugal, de reținut, la întîmplare, mostre ale unui scris paralizant. Prin luciditate. Prin... plasticitate (nepoata lui Picasso, nu?). Iată-le într-o spicuire cu totul aleatorie. Și pe cele care condamnă... cruzimea granperului, dar și, compensatoriu, pe celelalte, de amară devoțiune. "Picasso, acest bunic interzis, pe care l-am văzut întotdeauna în espadrile, îmbrăcat cu un șorț vechi și cu un maieu de corp găurit, acest spaniol infinit mai anarhist decît comunist
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
emite atare perlă genuină: "La opt ani, eram Rafael. Mi-a trebuit o viață întreagă ca să ajung să pictez ca un copil". Și tot numai el, diavolul absolutului plastic, jucîndu-se demiurgic: Cînd nu am albastru, pun niște roșu". Sublimități și cruzimi. Avînd imensa șansă a consemnării lor de către o providențială nepoată. (Sînt în căutarea unei astfel de nepoate.) 23 decembrie E minunat că seria de cocktail-uri mai mult sau mai puțin extravagante absolut necesare și ele, de vreme ce sub ochii noștri
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Poate că da. Cu atît mai mult atunci cînd gustul îndoielnic nu mai poate fi compensat nici măcar de artificiile unei inteligențe briante. Ca a lui Alain. Cunosc un distins critic de artă, adeptul unui program auster, de o anume reconfortantă cruzime axiologică, angajat în destinul artei, care, în anii începutului său catedratic, anii anonimatului, desena candid, alături de studentul ce eram, într-o bancă de seminar, gingașe profiluri de camee... Era Dan Hăulică. 3 august L. intră, exaltat, în atelier să mă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
aplicându-se descendenților, ascendenților și soțului celui vinovat 69. Tortura era folosită atât ca mijloc de probațiune, cât și înainte de executarea unei sentințe capitale pentru a-l determina pe condamnat să-și denunțe complicii. Ne putem face o idee despre cruzimea pedepselor aplicate până la jumătatea secolului al XVIII-lea, citind paginile în care Michel Foucault descrie supliciile la care erau supuși condamnații 70. În decursul câtorva zeci de ani dispare spectacolul punitiv, iar pedepsirea încetează să mai fie teatrală. Orice element
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan () [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
să paralizeze dorințele necurate. Represiunea nu mai este determinată de furie, ci de prevedere, și anume de una rațională"83. Nu trebuie însă să distingem în mod radical între cele două forme de pedeapsă și să considerăm răzbunarea doar o cruzime inutilă. Pedeapsa a rămas, cel puțin în parte, o chestiune de răzbunare: "se spune că noi nu-l facem pe vinovat să sufere doar pentru a suferi; nu este mai puțin adevărat că ni se pare normal să sufere"84
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan () [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
esențial faptul că Blake cunoștea ororile sclaviei din lucrarea Narrative of a Five Years Expedition against the Revolted Negroes of Surinam a lui John Gabriel Stedman (publicată abia în 1796), pentru care Blake gravase 16 plăci, în care erau înfățișate cruzimile la care erau supuși negrii 11. Partea ÎI, a: Cosmo-mitul inițial (trei cărți, un cînt și două profeții). Ordinea scrierilor din Partea ÎI a acestui volum urmărește firul epic al evenimentelor cosmo-mitice decrise de poet, nefiind, așadar, ordonate după anul în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Aveau să rămînă aici vreme de 10 ani. Vecinătatea pastorala imediată, aproape "edenica", a fost treptat integrată în mitologia lui Blake: Lambeth este o "vale încîntătoare", un loc plin de copaci și cîmpii întinse, în care însă există și mărcile cruzimii omenești precum orfelinatul. Pentru a ilustra dragostea lui Blake și Catherine față de împrejurimile Lambeth-ului, Thomas Butts, unul dintre prietenii apropiați ai lui Blake, povestește că într-o zi, venind în vizită la soții Blake, a fost șocat să îi găsească
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
155 L-am crezut păcătos pe Tharmas și Emanațiile i le-am omorît, Tainicele lui iubiri și Indurări. Ah, ticăloasa de mine! Ce-am făcut? Căci aflu-acum că toate-acele Emanații erau sufletele Pruncilor mei, Și i-am ucis cu o Cruzime de neispășit. Cei ce-au rămas fugit-au de cruzia-mi în pustiuri, 160 [Să rătăcească printre lighioane.] Și tu, care-nșelatu-m-ai ispitindu-mă aceste fapte să le fac, îmi șezi nainte. Și ești tu Tharmas? dulcea-ți înșelătoare frumusețe nu
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
cîmpie-ntinse. Vaier da roată Văilor de la Hambar și de la Moară. Mai ales însă poleitele Palate, întunecoase și tăcute, cu groază se înclină, Cărțile și tablourile tăinuindu-și sub hrubele Pămîntului. 390 Cetățile își trimit vorba una alteia: "Fiii-Înnebunitu-mi-au De al cruzimii vin. Să împletim un bici, O, Sora cetate". Prunci sînt hrăniți pentru Măcel; cîndva cu Lapte Pruncul se hrănea, dar pentru ce acuma Pruncii-s hrăniți cu sînge? Calul e mai de preț că Omul. Tigrul cel fioros 395 Rîde
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
adînc gemu 190 Mortal între bătăile ciocanului, mulțumind Urechilor Lui Los în cruntă răzbunare înghițit; sorbi cu bucurie strigătele Lui Enitharmon și gemetele lui Urizen, hrana de foc mîniei sale Și indurării sale, hrănindu-se în taină din gînduri de cruzime. Năluca plînse către lucrările-i grozave cînd el varsă fierul topit 195 Din Linguri uriașe în jurul mădularelor lui Enitharmon. Însă atunci cînd îl varsă în jurul oaselor lui Urizen, el rîse Sec pe vîntul gol, întunecosu-i chip supus fiind Vocii lui
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Din care toate-acestea, ce-n Lumea din afara se găsesc, sînt umbre care trec209. Vino dar în Sînu-mi, și-adu-mi cu tine-n ale tale brațe-ntunecoase Pe-ncîntătoarea Enitharmon. Mînia mi-o voi stinge și pace Propovădui-voi sufletului întunecatei răzbunări, iară cruzimii pocăința." 370 Așa vorbi Los, și-n Brațele-i Strîngînd pe Enitharmon și pe Spectru, Nori s-ar fi-nfășurat în jur în Dragoste și în Extaz unindu-se, Dar Enitharmon, tremurînd fugi și se ascunse sub arborul lui Urizen. Însă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
pe Muntele Sion". Cu dragoste și Teama, minunîndu-se, asupră-le simțit-au mîna cea divină; Căci nu era nimic care să-i poat' opri pe morții din Beula într-a lui Ulro noapte 25 Să coboare; duși în ispita de cruzimea dulce și-nșelătoare A Femeii-Întunecate, departe de Fiicele lui Beula coboară ei Și Intră-n capiștea lui Urizen, lui Enitharmon făcîndu-i-se milă, si porțile Inimii sale sînt sfărîmate în bucăți; prin Poartă Milei se coboară ei, Poartă inimii frînte a
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
taină. Și prin nemuritoarea să putere Urizen dădu viață și simțire 130 Tuturor Mașinăriilor sale ale-amăgirii: pentru ca-nverigate lanțuri să poată să pătrundă Nesilite în rîndurile războiului: pentru că sfredele, cîrlige Să poată să lucreze după cum li-e formă printr-o cruzime înnăscuta. El întocmi și aspre instrumente de cîntat Că sufletul să-l răscolească și la pierzanie să-l ducă, sau ca s-ațîțe 135 Spiritele vieții, să strice facultățile simțirii Spre-a lor pierzare, de astfel ar putea cumva să-ndepărteze
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
adunắ îndoisprezecit în Amalec, Douăsprezece siluete de stana fără chip, groaznice siluete de chin și suferința, Astfel părea din depărtare Sinagoga; în mijlocul lor răspîndea raze 275 O Pereche Femeiasca Falsă, de o Himerica și-Încîntătoare Frumusețe Dezbinîndu-se și-Închegîndu-se după voie în Cruzimile Sfințeniei, Vala, jos trasă-n trup Vegetal, triumfătoare-acum. Sinagoga Satanei o-Înveșmîntă cu strai de Purpura și Nestemate, Iară pe fruntea-i cu sînge era scris numele său, "Taină". 280 Cînd e văzută de departe este Una, cînd de aproape e
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
are în Every Man, Born with hîm; they are truly Himself. The Man who says that we have No Innate Ideas must be a Fool & Knave, Having No Con-Science or Innate Science." În Vala, VIII, 129-132, Blake mai vorbește despre "cruzimea înnăscuta" a mașinăriilor războiului, ale "amăgirii", create și însuflețite de Urizen prin puterea să "nemuritoare". În afară de aceste pasaje și fragmentele din "A Vision of the Last Judgment" (1810) mai exista se pare doar unul singur în care Blake își clarifica
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
răspunderile personale ale omului modern. Actele lui sunt autoexperimente aflate sub autoritatea siguranței evaluărilor. Solitudinea legată de acest tip uman nu este asceză, îndepărtare de lume și de problemele ei, ci detașare nobilă, respingere a valorilor gloatei, asprime față de sine, "cruzime chibzuită" față de Altul, detașare de prezentul caracterizat ca décadence. Toate aceste însușiri aparțin deopotrivă omului nobil și tipului-îmbunătățit-de-om (omul superior). Este evidentă, desigur, din unghiul rolului lor social, și deosebirea dintre filosoful lui Nietzsche și vocația lui C. Rădulescu-Motru. Cel
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Siegfried. Druidele erau preotese care vorbeau în enigme ermetice precum Erda; vicleana Hildegronde de Burgundia era pe jumătate Ortrud, pe jumătate Brunnhilde, si cutreiera fiecare câmp de bătălie cu eșarfă de fecioara luptătoare, îndemnând pe Atilla la fapte de mare cruzime și violență în ideea de a-si distruge sufletul - deoarece ea însăși se dedicase Prințului Întunericului în dorința de a răzbuna uciderea iubitului și a familiei; și peste toate acestea plutea în aer misticismul creștin atât de drag autorului lui
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
îi pune în lanțuri și îl asigura pe Seid că în curând va anihila și restul atacatorilor. Dar Seid este fericit că a prins căpetenia corsarilor. El îl amenință pe Corrado cu cele mai sofisticate torturi, dar acesta îi desfide cruzimea (Ancor minacci, o perfido?... Perfido a me?) . Pasă Seid îl osândește la moarte în ciuda faptului că atât Gulnara, cât și celelalte odalisce îl implora pe Seid să-l cruțe deoarece el le salvase viețile în incendiul din harem. Actul III
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]