35,729 matches
-
că este corect ca administrația să dovedească un spirit gospodăresc mai bun pe această linie, impunându-se ca furnizarea agentului termic să fie moderată în această perioadă și să alterneze intensitatea acestuia în raport cu temperatura din mediul exterior. Consumul energiei termice depinde deci de preocuparea administratorilor de a închhide robinetele rețelei de energie în funcție de evoluția meteo. La nivelul Federației Asociațiilor de Proprietari există voci care susțin că prețurile energiei termice sunt mari față de cele practicate în alte Țări, pentru că sunt „umflate” ca
Medierea un mod amiabil d e a pune capăt disputelor din cadrul Asociaţiilor de Proprietari by Mihaiu Şanţa () [Corola-publishinghouse/Administrative/1591_a_3106]
-
pare rău pentru tot ce s-a întâmplat. — Mai rămâne să-mi spuneți că a fost o greșeală. — Nu, nu a fost o greșeală. Știam ce facem și am venit exact pentru dumneavoastră. — Atunci de ce să regretați fapte ce au depins de alții? Acum e tardiv. — Aveți dreptate. Nu vreau să vă mai deranjez. Agentul se îndreptă spre ieșire. Îl salută respectuos pe Vladimir și ieși. În urma lui ușa se închise cu un zgomot surd, aparținând unei alte lumi, aflată între
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
măcar... Tardiv. — Nu vrei și tu pâine? Măcar puțin; uite, n-ai luat nici o felie. — Deja am terminat. Își privi ceasul: ora trei și jumătate; ieri pe vremea asta mai era fericit, însă „este vorba de un sentiment relativ ce depinde enorm de percepția fiecăruia și nu întotdeauna este în concordanță cu intuițiile celuilalt“. Folosise cuvintele ei doar ca să-și demonstreze că memoria îi funcționează bine și să poată fi aproape de ea și concepțiile ei. Toată schimbarea asta avusese loc în
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ca bază a ei. Immanuel Kant distinge două tipuri de imperative: imperativul categoric și imperativul ipotetic. Cel dintâi exprimă o exigență necondiționată prin care rațiunea detemină nemijlocit voința. Acest imperativ aparține autonomiei voinței, deoarece respectarea și realizarea lui efectivă nu depinde de nici un factor exterior. În Întemeierea metafizicii moravurilor, filosoful german formulează mai multe exprimări ale imperativului categoric, ce reprezintă universalitatea acestuia. Legea pe care Immanuel Kant o consideră fundamentală, din care derivă celelalte, este următoarea: „acționează conform acelei maxime prin
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
nu poate proveni decât dintr-o voință unificată originar și a priori. Posesiunea colectivă asupra pământului este anterioară oricărui act juridic, fiind constituită numai de natura Însăși. Această proprietate comună originară (communio possessionis originaria) nu este un concept empiric, care depinde de condițiile temporale, ci este un concept al rațiunii practice care implică principiul a priori care legitimează juridic posesiunea unui loc pe pământ pentru fiecare individ. În a doua secțiune a Metafizicii moravurilor, Immanuel Kant tratează despre dreptul personal. Dreptul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
adevăr maxime, dar niciodată nu ar fi apte să servească de legi voinței, chiar dacă am lua ca obiect fericirea universală. Căci Întrucât cunoașterea acesteia din urmă se bazează pe date pure ale experienței - argumentează Kant - Întrucât fiecare judecată asupra ei depinde de punerea fiecăruia, care și ea mai este foarte schimbătoare, pot desigur să existe reguli generale, dar niciodată universale, adică astfel de reguli care În medie sunt exacte adeseori (!), dar nu reguli care trebuie să fie valabile Întotdeauna și În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
apare În primul rând În autolimitarea obișnuită În urmărirea propriilor interese, ținând seama de interesele ambiției umane. În afară de aceasta, ca simț al dreptății care intervine pretutindeni pentru drept și dreptate, cel care nu numai nu face răul, ci și, În măsura În care depinde de el, nici nu admite ca acesta să se Întâmple. Importanța voinței de dreptate, ca o contrapondere a voinței de putere, dă posibilitatea conviețuirii pașnice În societate; nedreptatea are efectul de nedespărțit de Însăși natura sa, că provoacă dușmănie și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În mod evident dezgolită de semnificație, În orice moment subiectul trebuie să acționeze, adică să se comporte Într-o manieră sau alta și să-și manifeste esența, chiar dacă acest comportament ar putea fi, negativ definit, drept o abținere. Și, cum depinde În mod incontestabil de subiectul Însuși de a acționa Într-un fel sau altul, el este determinat să Își aleagă prin conduita sa o regulă care-i va fi fost propusă, fie direct (de propria conștiință), fie indirect (de sugestiile
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
admite În morală un raport transcendental de acest gen, și de a-i nega existența În drept, atunci când ele au, și una și alta, aceeași bază și aceeași natură. Morala pozitivă cu caracterul ei de pozitivitate și cu variabilitatea sa depinzând de diversitatea popoarelor și epocilor, Își afirmă și Își realizează, validitatea În istorie, reflectând mai mult sau mai puțin fidel principiul moralei absolute. Trebuie, de asemenea, să comparăm dreptul pozitiv, al cărui caracter relativ și istoric se manifestă realmente, concret
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
aflat În Însăși natura sa: să desființeze starea de drept și să distrugă pacea publică; În ceea ce-1 privește, el aruncă Înapoi toate lucrurile umane În starea luptei tuturora Împotriva tuturora. Modul de a acționa al asasinatului politic nu depinde de buna intenție a făptuitorului de a vrea să creeze o stare de drept mai bună; starea de drept existent poate fi oricât de defectuoasă, totuși Îi este Îngăduit să pretindă respectul ca un Început al ieșirii din starea de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
reciprocă, nu se poate Întrezări sfârșitul acelei Îndelungate controverse Între filosofia morală formalistă și cea teleologică. Cea formalistă va continua să o combată sau să o suspecteze pe cea teleologică, ca fiind „morală a succesului”: pentru ea valoarea acțiunii nu depinde de modul de a gândi, ci de „succesele” sale, cu toată puternica opoziție a conștiinței morale. Morala teleologică va fi neputincioasă În fața acestei imputări, atât timp cât nu va recunoaște dreptul moralei formaliste la aprecierea subiectivă. Numai după ce această recunoaștere va fi
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
două specii de norme mai sus examinate, sunt norme primare, de sine stătătoare, adică exprimă direct o normă de conduită. În schimb, celelalte specii de norme pe care le vom examina imediat sunt secundare, nu sunt de sine stătătoare, ci depind de altele, la care trebuie să fie raportate, pentru a fi Înțelese cu precizie; numai punându-le În legătură cu cele principale se poate descoperi ceea ce au juridic În ele. Prima categorie de astfel de norme secundare e alcătuită de normele abrogative
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
este un criteriu super-existențial. Desfășurarea unei acțiuni dovedește numai că ea e posibilă fizicește, dar lasă neatinsă chestiunea posibilității juridice a acțiunii Înseși. Faptul, În mod logic, este subordonat Dreptului, iar dreptul schițează o ierarhie de valori. Adevărul Dreptului nu depinde deci de realizarea sa, de verificarea sa, În ordinea fenomenelor. Dreptul continuă să existe din punct de vedere logic, chiar și acolo unde este violat”. În raportul dintre Drept și Forță, În mod logic, Dreptul este superior Forței. Spre deosebire de „Legea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sau forma juridicității; sau, de asemenea, o lege are și Își păstrează caracterul logic al dreptului, chiar dacă, la un moment dat, a fost abrogat și deci pierde caracterul pozitiv (de Drept În vigoare!). Cu alte cuvinte, „pozitivitatea (unei propoziții-lege) nu depinde de un fapt trecător și relativ (adică temporal-istoric, n.n. - V.V.), ci de esența sa logică”. Del Vecchio spune laconic: „Ori de cîte ori o propoziție determină În chip ideal, Între persoane, un raport, În care una poate pretinde de la cealaltă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Cutuma (sau consuetudinea) este modul originar de manifestare a voinței sociale. „Pentru a avea o cutumă juridică se cere ca repetarea să se sprijine pe convingerea că această repetare este absolut obligatorie, așa Încât, alții pot să o ceară, și nu depinde deci numai de voința subiectivă”. Autoritatea cutumei este foarte mare chiar de la Începuturile societății omenești. La Întărirea predominanței cutumei conlucrează mai ales două motive psihologice: imitația și obișnuința, apreciază Giorgio Del Vechhio - care Îl citează pe marele său Înaintaș G.
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Într-un fel sau altul - o voință, ajungând la o voință unitară, de care ele se consideră ca dependente, În așa fel că aceasta reprezintă propriu-zis subiectul Întregii organizări juridice. Evident, această voință unitară nu poate, la rândul ei, să depindă de o altă voință, deoarece, Într-un astfel de caz, aceasta și nu prima, ar constitui Statul”. De aici, decurge logic faptul că „orice Stat are caracterul de suveranitate, noțiunea de Stat și cea de suveranitate fiind termeni În mod
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a o avea. Dacă ar fi să-și urmeze, pur și simplu, instinctele naturale, omul nu s-ar mai lupta să-și câștige libertatea, ci ar alege mai degrabă dependența. Se Înțelege de la sine că e mult mai ușor să depinzi de alții, decât să gândești, să judeci și să hotărăști tu Însuți. Așa se explică și faptul că libertatea este adeseori privită mai curând ca o povară decât ca un privilegiu, atât În viața particulară, cât și În cea politică
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
opinia că există o „autoritate nelimitată” căreia i se potrivește o subordonare nelimitată. Progresul ar consta, după Spencer, În faptul ca Statul să renunțe la intervențiile sale abuzive și ca cetățenii să se opună, totdeauna, acestora. Creșterea funcțiilor statului nu depinde doar de „reapariția militarismului”, cum credea Spencer, ci ea este „o consecință a creșterii formelor de activitate umană În general; căci toate manifestările energiilor umane trebuie să fie reglate de către Drept și apoi de către Stat, care este exact subiectul ordinii
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ca și Individul, pot dobândi demnitatea etică și pecetea ideală, totodată baza organizării politice a unui Stat de drept.” Statul nu trebuie acceptat să devină „stăpânul absolut al individului”, după cum nici reciproca nu poate fi admisă, anume ca „Statul să depindă etic de puterea arbitrară a indivizilor”. Trebuie trecut dincolo de „sfera empirismului” - observa Del Vecchio - pentru a atinge sfera deontologiei, adică „sfera ideilor eterne”. Kantianismul critic al lui Giorgio del Vecchio consideră că distincția dintre elementul finit (l’homo phaenomenon) și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ele, chiar amicale, dacă și cât interesele lor coincid. Dar, există Îndoiala că aceste raporturi pot da loc și unei adevărate legături juridice. Giorgio del Vecchio Își pune Întrebarea justificată: „Cum se poate Împăca această caracteristică a Statului, de a depinde numai de el Însuși În toate manifestările sale de voință, cu caracteristica unei Societăți de State, având puteri care să lege pe membrii săi, e poate problema care astăzi preocupă mai mult știința dreptului internațional, așa Încât s-a vorbit și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Acum parcă îi părea chiar rău, avea remușcări, dar era prea târziu, nimeni și nimic nu mai putea aduce vreo reparație. Se spune, nu fără temei, că în fiecare om există doi lupi: unul rău și unul bun, și totul depinde de cel pe care îl alimentezi. Se vede că Olga, îl hrănise mult timp numai pe lupul cel rău. În drum spre holul principal, răsturnă o măsuță pe care se afla un pahar plin cu apă. Paharul se vărsă, sfărâmându
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Parcau în același loc, mai ochios. Coborau. Se răsfirau. În mâna stângă, cu un caet de luat note și de schițat contururi; în dreapta - carioca, de care se folosea, presupusul membru al clubului amintit. și porneu, pe ulițe, ori pe străzi, depindea, cât de dezvoltată era localitatea respectivă. În timp ce mergeau, schițând câte ceva, cu ochii trăgeau, la ce era mai de valoare, prin gospodăriile oamenilor. După amiază, se retrăgeau. După miezul nopții reveneau. Costumați în caguliști. Înarmați cu unelte care să le permită
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
sunt cam zgomotos. Bine, domnule. Taci din gură. Să luăm loc. Dorești să facem câte o cafea? Dacă este posibil, nu refuz. și timpul a trecut, până pe înserate, pe nesimțite. La un moment dat, ea întrebă: Ai unde să înnoptezi? Depinde. De ce întrebi? Dacă nu ai, te invit în rulotă. Mai discutăm, mai facem câte una, câte alta... Fie. Urcară. Se pregătiră pentru culcare. Mai mult făcură câte una, câte alta, decât vorbiră, și adormiră, în noaptea care a urmat. De
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
aceleași palme, ale alcătuitorului, și așezat, apoi, unul lângă, ori unul peste altul, în coșul carului, căptușit cu fân fin, din otavă de la a doua coasă. După ce coșul carului era plin, vârf, acesta era gata de drum. Unul, două, cinci, depindea către ce direcție, moș Costache, urma să pornească, pentru a-și duce pomana, și a o distribui, sătenilor respectivi. Acum, el, mândru, împărțea urșii, celor care-i întindeau mâinile, de jos, de lângă car. Câte unul zicea bogdaproste; cei mai mulți, uitau să
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
am ascultat cu urechea și am căutat la lumina lămpii, n-am dat de nici o urmă de deschizătură - pură pierdere de timp să lovesc peretele gros, masiv, ca un bloc de plumb. Puteam oare să renunț pentru totdeauna? Însă nu depindea de mine să O revăd. Ca un suflet chinuit am așteptat, am pândit, am căutat. Zadarnic! Am explorat pas cu pas împrejurimile casei, și asta nu o zi sau două, ci două luni și patru zile. Ca un asasin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]