1,549 matches
-
a lui m-a indispus. Nu am niciodată chef de mărturisiri profesionale, meseria mea mă obligă la meditație; cred că îmi interzice exuberanțele și mărturisirile. A simțit îndată reacția mea. Așa că am tăcut, un timp, amândoi. Priveam la marea liniștită, diafană, albăstrie, ca într-un peisaj japonez. ..."O corabie albă pe mare trecea, a recitat deodată omul meu... Aș vrea să vorbim despre o corabie care rătăcește, ca o nălucă, fără a ancora undeva"... L-am ajutat "tăcând", înțelegeam că are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
îl uimesc la fel de tare ca melcii, buburuzele și furnicile din iarbă. Obsesii și voluptăți de prunc îl îndeamnă s-o asculte pe fata care, noaptea, a ieșit afară să facă pipi în nisip. Obiectele le pipăie cu degete atât de diafane încât mișcarea pare a se pierde în eter. La primul zgomot, gălăgia unui carnaval de pitici dispare. Toate aceste uimiri ale poetului sunt învăluite într-o ironie cultivată, de bibliofil înrăit care se înconjoară cu albume, tomuri masive și cărți
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
ntasma, apariție imaginară), fie ca o copie (eikōn, imago în latină), provocate de phantasía, imaginație. La această linie de interpretare se adaugă o a doua, deschisă de ceea ce tot Aristotel identificase în rolul jucat de percepție și de diafan − un loc intermediar, care face posibilă, în provocarea și angrenarea senzației vizuale (Aristotel, Despre suflet II 7: 418a 26 - 419b 3)9, legate și de conceptul de corp celest (divin), întâlnirea între receptarea sensibilă și înțelegere (Vasiliu, Du diaphane 39-61
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
prima lui vacanță mare din viața de școlar, ațipește și...pătrunde pe nesimțite într-o lume de vis. În poarta acestei lumi îl așteaptă o zână cu păr galben de grâu copt, cu ochi negri de cireșe amare, cu veșminte diafane din petale de trandafiri și iasomie. Băiatul o recunoaște imediat. Ați ghicit și voi cine e? Da?! Aveți dreptate. E VACANȚA. - Unde vrei să mergi mai întâi, voinicule: la munte, la mare, la bunici? îl întreabă minunata făptură. Oricare îți
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]
-
hîrjiite și repezi, al dinamicei colosale și noroase. Baba deschide seria blestemelor în poezia noastră: "Oriunde vei merge să calci, o, tirane, Să calci p-un cadavru și-n visu-ți să-l vezi! Să strângi tu în mînă-ți tot mâini diafane, Și orice ți-or spune tu toate să crezi, Să-ți arză plămânii d-o sete adâncă, Și apă, tirane, să nu poți să bei! Să simți totdauna asupră-ți o stîncă!" Se iscă un tumult de monștri, unde meritul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
intrigă amoroasă, absolut puerilă, între un mandarin și o mandarină, încheierea e de o fineță caligrafică neîntrecută: Dar el stă în trândăvie pe-un dragon de porcelană, La minunile frumoase ce-i zâmbesc, nesimțitor, Soarbe ceaiul aromatic din o tasă diafană Și cu drag se uită-n aer la un zmeu zbârnâitor. Un alt pastel chinez are un aer factice de paravan falsificat. Oricum, tăind plictisitoarele dulcegării, desenul rămâne interesant: Pe-un canal îngust ce curge ca un șerpe cristalin Se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pe ferești deschise Nu ți-am trimis buchete, stăpâna mea din vise, Ci numai de departe te-am urmărit adese, Iluminat de gânduri nespuse, nențelese... Setea euforică de a trăi e în continuarea liricii lui Macedonski, însă cu ondulații mai diafane, potrivite anemiei blânde a ftizicului: Privește!!... Cerul semănat cu stele - Chip purtător de zâmbet și de vise - Înseninează pământești abise, De mult ce caută cu drag la ele; Și toată fericirea lui senină O-ntipărește pe pământ și moare - Și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
îndepărtatului Radu Ionescu, poetul se cutremură de acordurile pianinelor funerare: Acorduri murmurate de negre pianine Atinse-ncet și dulce de mâini ce-au tresărit Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit, Sub lacrimi neștiute în tainice suspine. Și mâna diafană ce lunecă pe clape Trezind din somn de veacuri dulci visuri din mormânt E tot minunea veche mai sus de orice cânt, Iar ochii par o mare de-adînci și triste ape. Alte instrumente pastorale, flaut, orgă, vin tot din simbolism
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cu teamă. Lipsite de elementul durerii, micile poezii din Flaute de mătase cultivă un serafism infantil într-un soi de paradis miniatural, făcut din substanțe pure și grațios sonore. Universul e făcut din clinchete, străfulgerări, unde, arome, elemente în genere diafane și impalpabile, ori măcar sublimate. Aci găsim: zăpadă, mătase brumată, pene albe, narcise, căprioare, tapete verzi, clopoței, șipote, garoafe, porumbei, fildeș, harfe, ametiste, opale, sicrie de aur, zurgălăi, clopote. Din ele poetul construiește o zonă cu heruvimi plutind în candori
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
semnată Ion Țolescu Văleni, și ultima, Din nopți cu Sânziene (1978), nu există deosebiri stilistice sau tematice, versul se construiește concentric, acumulând și dezvoltând aceleași motive. Patria eroică, aureolată de figurile lui Horea, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, sau țara mitică, diafană, cu zâne, zmei, vârcolaci etc., vor constitui centrul de gravitație al inspirației lirice. Ca mulți poeți ai exilului, Ț. proiectează imaginea unei Românii simbolice, atemporale. Registrul grav, emoția spiritualizată, solemnitatea, religiozitatea vor caracteriza de multe ori și textele ce alcătuiesc
ŢOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290211_a_291540]
-
păltinașii semeți și neclintiți veghează trecerea ciobanului mioritic în lumea celor drepți, ca martori ai împlinirii sale ca om prin nuntire; munții bătrâni binecuvântează această unire, această integrare în naturamamă iar păsările și "păsărele mii" întregesc prin trilurile lor muzica diafană a sferelor înalte. Numai steaua căzătoare brăzdează cu lumina ei tăriile, infinitul, marcând astfel calea către locurile veșnice. În al doilea rând, această alegorie exprimă concepția poporului nostru despre moarte. Concepută ca o nuntă, moartea este văzută ca o formă
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
putea da numeroase exemple, dar mă opresc doar la următoarea mărturisire a Virginei Woolf, care-i în ton și cu anotimpul: „Este o vară foarte frumoasă, în ciuda timidității, a ezitărilor și a temerilor mele de azi-dimineață. De o încîntătoare liniște, diafană, viguroasă. Cred că mi-ar plăcea să duc o existență ca aceasta, mai umană, într-o viață viitoare: aș vrea să mă desfășor în voie în mijlocul prietenilor - să simt amploarea și bucuria vieții; să nu fac eforturi pentru a afla
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
privind ardentele hieroglife pe care biciul destinului le Întipărise pe papirusul atât de fragil al cardiogramei lirice. Pulsații când grațioase și poznașe, În Înșelătorul armistițiu al jocului, când scurtcircuitate de iradiațiile rănii de a fi În lume. „Era seară./ Eram diafană./ Chimică./ Iarbă de foc./ Pe când aburos printre zodii/ era atât de octombrie/ și atât de seară,/ Beretta, mon amour...” (Beretta), versuri precedate, În pagina de revistă, de altă tonalitate, cea a uimirii de sine, „Mai spre sfârșitul vieții/ de unde să
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
dimineții, iar când pășteau, nu scoteau nici un sunet. Când se săturau de iarbă proaspătă, își strângeau picioarele sub ele în cea mai deplină tăcere și apoi trăgeau un pui de somn. Primăvara a trecut, vara s-a sfârșit, iar lumina diafană anunța primele adieri ale vântului de toamnă care învolburau apele râurilor. Schimbările pe care le-au suferit animalele de-a lungul acestor anotimpuri au deservit vizibile. La început au apărut ici-colo fire aurii ce semănau cu mugurii unei plante care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fie ori să apară ca o inițiere în necunoscut. De veghe, luciditatea propune în aceeași, continuă, pendulare soluția „deriziunii”. Melancolia, efect al reveriei, se împrăștie printr-un, nu rareori malițios, surâs. Cu senzualitatea lui calificată pentru tot ce-i catifelat, diafan, mlădios, autorul nu pierde din ochi, prețăluind-o când cu tandrețe virilă, când cu subțire ironie, femeia. Dar portretistica acestor proze tincturate de livresc (Proust nu-i doar o reminiscență de lectură, ci, ca și Mateiu I. Caragiale, se propagă
GHEORGHIU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287238_a_288567]
-
cordonului ombilical. Este un deznodământ care se traduce inițial printr-un sentiment de neantizare, de anihilare totală, pentru ca, apoi, să se metabolizeze într-un binecuvântat sentiment de biruință, de îndată ce copilul este proiectat într-o lume nouă, scăldată de o lumină diafană, somptuoasă, cu irizații parcă celeste și străjuită de curcubee magnifice și de arabescuri minunate, asemenea cozilor imperiale de păun. Scena devine și mai fascinantă datorită unor apariții arhetipale benefice și proiectarea unor tărâmuri feerice. E o suită de emoții elixirante
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
autor. Eroi din istoria patriei sau din Revoluția de la 48, "verginele" sau primul venit: personajul care izbutește să inspire acțiunile și conduita altora, să "scrie" cu trupul și cu gesturile lui o altă narațiune, din viitor, e în acest mod diafan, supramaterial, un scriitor genial. E o posibilitate greu de conceput și de înțeles ulterior, care îi permite lui Heliade Rădulescu să adopte o poziție paradoxală în raport cu societatea autorilor contemporani. Cel care a rămas ca fondator al literaturii române a fost
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
în marginea vestigiilor. Rețin episoadele care relatează impresiile de la deschiderea mormintelor antice. Autorul observă contactul virginal cu lucrul vechi în descrieri detaliate care, sub pretextul consemnării tehnice a tuturor etapelor descoperirii, concentrează o atenție aproape suprarealistă la prezențele subtile și diafane, ferite miraculos de distrugerea timpului: Am putut parveni la dezlipirea capacului și la descleștarea lui din scoabele de fier. Atunci, înșiruind 30 de oameni la funiele cu cari am legat capacul, s-a putut trage capacul pre jumătate pre patul
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
caducității, ale inconsistentului, ale clipei și ale fragilității trăirii au putut să orienteze raportul cu obiectele de artă și să încadreze experiențele estetice. În fond, arheologia și folclorul au fost modalitățile "tehnice" prin care timpul care trece, clipa și sentimentul diafan al prezenței ființei au fost captate și transformate în forțe productive, în surse de frumos și de sensibilitate. Ceea ce fiecare avea, un prezent și o prezență amenințate de dispariție, se putea transfigura ca să devină o capacitate de creație. Prin această
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
mele. - Și în acest jurnal se scrie și despre dumneavoastră? - S-ar putea, așa, amintiri. Că eram o soră mai mică. Uitați-vă: «Sâmbătă, 11 aprilie 1942. Ieri a fost o zi adevărată de primăvară. Cer albastru-alb, nourași ușori, albi, diafani, soare ușor căldicel, vânt plăcut de primăvară. M-am plimbat aproape trei ceasuri. Eram atât de obosită când m-am întors, ca și copiii cei mici pe care-i scoți la soare. îmi venea să zburd, să sar și totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de ani. Am făcut puțin pe detectivul Artur, și m-am uitat. În "Julien ospitalierul" spunea că duce o viață destul de retrasă la țară, "și iată, v-o jur în patul meu moale nu au dormit decât struguri și boi diafani." La 35 de ani, în "Cântece naive", spune cu totul altceva: "La 35 de ani stau și plâng printre motani." La 40 de ani, în " Ruina unui samovar" spune că "în gară la Merișani/ cad castanii din castani/ și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
aproape imperceptibilă, prin ingineria textuală fină, voalată și de efect. Impresia finală este că prozatorul nu vrea să facă postmodernism (deși posedă o virtuozitate reală, uneori exersată în chip demonstrativ), ci că s-a născut postmodern, privind lucrurile prin pânza diafană a propriei științe textuale. Există o naturalețe veritabilă a acestui tip de autor, care își spune poveștile nestingherit de știința de carte. Nu întâmplător, ultima frază din roman anunță prezența invizibilă, dar reală, a unui narator care preferă să strălucească
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
rondul La un rondel depărtare Asemenea uliului cuvintele zburătoare Vor smulge îndoiala De care încă te mai bucuri III O dată pe an văd țâșnind în haită în avalanșă Idei în călduri care se zbenguie roiesc în noaptea albă Ah șoc diafan siderat al oreadelor Bați la ușă fără să intri mă asediezi Parcă pentru a-mi da foc baricadelor Știam că nu le voi putea decanta nuanțele Că vor refuza să prindă trup La magazinul ,Pręt-ŕ-dire" Una dintre ele înveșmântată într-
Abdelaziz Kacem by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11353_a_12678]
-
doua oară nesingur, iar gândurile noastre erau acordate pe frecvența Facerii. CA O ARMATĂ DE GRAVIDE îN TRAVALIU, împărtășind aceleași scrâșnete și tăceri, aproape o sută de oameni am născut Gândul, un gând alcătuit numai din grinzi, mortar și ecrane diafane, de computer, din zgomotul capetelor de pix țăcănite nervos... (dom' le, dom'le!)... Totuși, după fraza aceasta psihi, să vedem în final cum stăm și cu Biblia... Ultima cogitație. Atențiune sporită: * 3) Cât despre cărți, nu fac decât să demonstreze
Pastrama by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11387_a_12712]
-
Elena Lincan Centenar Pablo Neruda A fi poet înseamnă să fii un producător, un făcător ( poéticós). De ce? De realități, de ființe, de lucruri, de lume. Cuvîntul poetului transformă diafan lucrurile, le lasă să fie în ființa lor. Nu le manipulează, cum s-ar putea crede. Trăiește cu ele și i le prezintă ca și cum ar apărea pentru prima dată. Este ca și cuvîntul potrivit care spune lucrurile în mod potrivit
Poetica unui gînditor by Elena Lincan () [Corola-journal/Journalistic/13723_a_15048]