1,556 matches
-
catalizează relațiile dintre elemente: „În lada de zestre/ninsoarea unei ierni de demult/ se mai zbate./ Simți tu/ Înfrigurarea și spaima/ acelui măr în singurătate.” Alte filiații evidente ar fi Grete Tartler și Doina Uricariu. Ieșirea de sub zodia transparenței, alterarea diafanului prin umor acidulat și a reveriei prin concretețea aproape nevrotică a asimilării realului s-au produs lent, în timp. De la Arcașii orbi (1978) și Crângul hipnotic (1979), care marchează eliberarea de monotonia calofil-contemplativă, și până la Vânzătorul de indulgențe (1981), cel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286479_a_287808]
-
peste tot, trebuie doar să știm să o observăm. Ea poate să Însemne, de exemplu, o proporționalitate deosebită a formelor exterioare, dar și curățenia sau puritatea unui conținut de viață; poate să exprime exuberanța sau spontaneitatea tinereții, dar și misterul diafan din unele construcții mitice etc. Μ Mintea ne ajută să Înțelegem, inima - să credem. Μ Sensul evoluției psihologice a omului nu este, cum ar părea la prima vedere, acela de a se realiza o omogenizare a profilurilor psihologice ale oamenilor
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
sunt coordonatele definitorii ale noului tip de viziune poetică, de la care poeta nu se sustrage. Variabila care o individualizează o constituie, însă, sensibilitatea revărsată în literă, care îi înnobilează estetica, transportând-o spre transcendent. Rescriind ideea de romantism cald și diafan, pe care îl învestește cu sensurile unei purități severe sau cu sentimentul tainei, prin intermediul unei "poezii, care restabilește tăcerea"41, autoarea deschide porțile interiorului, comunicând cu lumea, prin prisma sufletului: "Am început, prin a încerca să mă exprim și am
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
doua perioadă a operei sale, se resimt teme precum moartea, sfârșitul, singurătatea, degradarea relației cu ceilalți devenind tot mai acută, autoarea trăind sentimental uimirii, într-o neînțeleasă trecere a timpului. Exuberanța și extazul primelor volume sunt înlocuite de un romantism diafan, uneori aproape blestemat: În concepția Anei Blandiana, talentul este înnăscut și stigmatizat să moștenească și să poarte ca lauri "vina" creației ce zăcea poate latent la vreun strămoș. Poetul este chemat să descopere și să sancționeze contradicțiile dintre lucruri, să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Univers existent deja, în societate, în poezie, în cultură, construind un altul, sau, mai degrabă, reconstruind un altul, având ca suport propria sa biografie, propria sa personalitate, propria sa lume, de la care nu se dezice. Pentru că nu un romantism cald, diafan o caracterizează, ci, dimpotrivă, o pasiune dezlănțuită, o senzualitate aparte, o continuă căutare și o continuă neliniște. Pe de altă parte, fiind fiică a Transilvaniei, poeta nu putea să nu se sprijine, instinctiv, în producția sa, pe acei "factori etici
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
atenuează aici, căpătând o notă rezervată, aproape pesimistă. Dar cum iubirea, ca "zenit al subiectivității"72 "luminează poate cea mai semnificativă situare a omului în lume, devenind, în ultimă instanță, terenul unor relații decisive asupra condiției umane"73, resuscitând mediul diafan eminescian, Ana Blandiana rezervă o parte din spațiul acestui volum pentru adevărate ode închinate purității primare, într-un limbaj postromantic: "Din apă, ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave./ Adolescenți frumoși sau doar femei./ Dulce confuze, pletele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o întorsătură de 180 de grade devenind segmente ale terorii și ale morții. Sângele se preschimbă în cerneală, pământul ca element fertil, în noroi vânăt, câmpiile sunt albastre (în asonanță cu cerneala), mările, pustii, iar buzele, învinețite (de cuvinte). Iubirea diafană a romantismului devine, astfel, în neomodernismul Anei Blandiana, pasională, aproape distrugătoare: Dacă ne-am ucide unul pe altul/ Privindu-ne în ochi,/ În ochii noștri în jurul cărora/ Genele stau ca o coroană de spini/ Care-ncunună definitive/ Orice privire,/ Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-ne fără-ncetare-n ochi,/ Mult după ce nu vom vedea..." (Dacă ne-am ucide unul pe altul). Asemănarea iubirii cu moartea anticipează volumele ulterioare, deconstruind cum am precizat mai sus canonul paradigmatic romantic, care promovează iubirea într-o lumină caldă, diafană. Posesivitatea maximală prin care acest sentiment se manifestă la Ana Blandiana depășește atât latura spirituală, cât și pe cea carnală, demolând ideea de viață, de renaștere, pe care ar trebui să o impună acest sentiment, și instaurând moartea văzută ca
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sfârșitul,/ În septembrie,/ Într-o livadă?" (Această plutire) Pendulând între lirica lui Lucian Blaga și cea a lui Nichita Stănescu, autoarea realizează o demitizare a spațiului primordial, pur, printr-o trimitere a sa în cotidian. Alteori, însă, dimpotrivă, reinstalând romantismul diafan pe care nu îl suprapune primăverii, nici toamnei, ci unui început cald de septembrie, autoarea încearcă o sacralizare a unui spațiu oarecum banal, printr-o alternare a elementelor cadrului natural cu cele onirice. Pendularea aceasta permanentă între construcție și deconstrucție
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
adâncă/ Unde se-opresc și albinele,/ Lumină atât de puternică,/ Încât stinge răul și binele// Într-o beatitudine/ Uimită ea însăși de sine;/ Fructe senzuale cu viermi/ În cărnile dulci de rușine..." Îmbinarea erotismului cu tragicul deconstruiește canonul unui romantism diafan, în care iubirea își găsea întotdeauna locul în natură, apropiindu-se mai mult de o estetică a urâtului, modernistă. Totul pare degradat sub influența senzualității, lenea, descompunerea, moartea fiind elementele noii lumi a poetei, influențată sau nu de ideologie, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
esteticii moderniste, ci și pentru a da o replică sfidătoare pretențiilor formulate de autoritățile culturale ale epocii), Ana Blandiana a reintrodus în poezie reflecția, adevărata reflecție, aceea pe care mari poeți, ca Eminescu sau Blaga, au considerat-o adeseori o diafană materie primă pentru fabricarea lirismului". Alex Ștefănescu, op. cit., p. 398. 97 Vezi Ibidem, p. 398. 98Ibidem, p. 398. Există în opera Anei Blandiana și reprezentări de vis, dar și ele sunt construite rațional: Mi-ar place să mă fac păstor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cele din urmă, și meritul regizorului. Se vede grija pentru rostire și apăsarea pe cute ce pot scăpa atenției la lectură și în maniera de joc a celorlalți trei interpreți. Surpriza ne-o aduce Doina Deleanu, care ne obișnuise cu diafane apariții în ingenue de dramă ori comedie. De astă dată, rolul sună mai mult decît convingerea ce ne-o lăsase la lectură. Doina Deleanu este mai plină de farmec, mai sensibilă și mai credibilă decît soția-agronom, mărginită și autoritară, la
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
băiatului din jumătatea superioară. Simetria mecanică a celor două imagini, care ar fi prea puternică și înăbușitoare dacă ar apărea în jurul unei axe verticale, este guvernată de dominarea vârfului și disproporția paradoxală dintre greutatea mare de deasupra și reflectarea ei diafană de jos, împrumutând scenei o irealitate plutitoare, proprie povestirii mitologice. Joncțiunea necesară Când o compoziție este alcătuită din două părți izolate, ponderea unei axe centrale, fie ea verticală sau orizontală, divide efectiv cele două părți. Este nevoie de mai mult
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
este macedonskian, liniștea urcă spre bolta mărilor așa cum viața nestăvilită izbucnește în rondelurile poetului citat. Ciclul de versuri de dragoste cuprinse în volumul " Între floare și fruct" sunt niște "imne" închinate iubirii neprihănite; iubita este de cer, are o carnație diafană, aurie, părul ca mierea, ea este cântată eminescian: "Aș vrea din nou în față să te am/ să-mi mângâi cu privirea calmă ochii/ încet precum o gâză pe un ram/ de sufletul meu mut să te apropii". Cu volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
păltinașii semeți și neclintiți veghează trecerea ciobanului mioritic în lumea celor drepți, ca martori ai împlinirii sale ca om prin nuntire; munții bătrâni binecuvântează această unire, această integrare în naturamamă iar păsările și "păsărele mii" întregesc prin trilurile lor muzica diafană a sferelor înalte. Numai steaua căzătoare brăzdează cu lumina ei tăriile, infinitul, marcând astfel calea către locurile veșnice. În al doilea rând, această alegorie exprimă concepția poporului nostru despre moarte. Concepută ca o nuntă, moartea este văzută ca o formă
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
-i sărută pe frunte, încît lor le rămîn, pe frunte, steme albe. Din lumea ceea solară, coboară mîndre împărătese, cu părul de aur și cu sandalele moi. Mai apar "duhuri cu suflet de mireazmă, dulci fantasme", purtînd pe corpurile lor diafane lungi pînzării ușoare, ce scînteie în umbră. Altă dată, zîna Dochia, "cu picioarele-i de omăt", trece ușoară, pe un pod, țesut de păianjeni de smarald. Ea cheamă o pasăre măiastră, cu pene de păun, la a cărei cîntare lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
cu picturi rupestre, un poem e dedicat lui Paul Gauguin, altul relatează binefacerile unei Seri cu Dali ș.a. Culorile peisajelor sunt însă mai tari, aproape expresioniste, iar personajele trasate cu pasta densă a anxietății sunt din ce în ce mai ambigue, părând scindate între diafanul angelic și demoniacul terifiant: "De un timp după miezul nopții/ îmi cresc cornițe// Odată am fost în Sud/ am discutat probleme// Cineva mi-a spus Creștinismul/ e pe ducă/ l-am mângâiat pe umeri// Nu uita era miezul nopții/ aveam
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vindeci herpesul/ de când ți-a fost sete ultima dată/ cu zeama vocalelor mele/ or să-ți ungă, onctuoase,/ pe bărbie/ să nu te ștergi cu mâneca, frate/ așa parfum/ așa venin// ai să sfărâmi cu măselele tale/ sintaxa mea fragilă/ diafanele coaste de poem// ai să te hrănești cu măduva/ și zeama cuvintelor mele,/ sper să-ți fie de saț/ poate-ți ajunge de foame,/ lasă că strâng eu,/ tu mergi cu Domnul/ zi bogdaproste și pleacă// să fie primit,/ ești
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sîngelui", "înghițiți de grăsimi", "acoperiți de șunci" VS "golite", "scobite", "subțiate", "stafidite", "sleite"). EXERCIȚIUL B.16. Comparați aceste două secvențe descriptive. Ce au în comun, din punctul de vedere al prezentării temei-titlu? Textul A PIELE CATIFELATĂ Un ten catifelat, rozaliu, diafan, ușor pudrat, o piele fină fără nici o imperfecțiune, iată o canapea a cărei frumusețe nicicînd nu se va ofili. Catalog publicitar Roche-Bobois Textul B Pe masă par niște dune mici de nisip. Nisip presărat cu cardamom, cu curry de madras
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
se învârte adolescentul are ca axă predominantă sala de clasă. Clasa e cea care macerează caracterul individului, ea este cea care îl pregătește pentru viață. Resping această formulă: pregătirea pentru viață. Căci sunt adolescent - și astăzi viața se compune din diafane visuri de lumini și umbre, concretețea limitându-se la noile apariții vestimentare și, eventual, editoriale. Și mai e ceva: adolescent - și implicit, licean fiind, - e natural să mă tem de examene. Iar pregătirea pentru viață e doar preludiul temerii mele
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
cele ale fecioarelor-martir, și imaginea popularei păpuși Barbie sau a celebrei cântărețe Madonna poate părea la prima vedere greu de argumentat. Și totuși, vom încerca să demonstrăm că există asemănări între frumusețile medievale martirizate pentru castitatea lor și Barbie, păpușa diafană, asexuată și de dimensiuni anatomice imposibile, ceea ce ar conduce la concluzia că aceasta din urmă ar fi "reîncarnarea" laică în se-colul XX a fecioarei-martir din Evul Mediu. Studiile despre idealul de frumusețe și feminitate în Evul Mediu european arată
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
spre o tăcere orgolioasă, poetul încetând să evoce sau să-i deplângă absența. Spațiul ce îi era destinat e umplut de alte pasiuni: iubirea de adevăr, de creație în Cântec de început. Starea de dragoste provoacă poetului o senzație de diafană transfigurare a lucrurilor, făpturile sînt transmutate într-un domeniu al cântecului și al reflexivității eufonice: „Azi sînt îndrăgostit. E un curcubeu Deasupra lumii sufletului meu. Izvoarele s-au luminat și sună, Oglinzile situându-și-le-n dans, Și brazii mai vuiesc fără furtună
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
ele". În ciuda acestei păreri, matematica apare într-adevăr mai degrabă produsul minții umane, supuse greșelii, decât substanța veșnică a unei lumi independente de om. Nu este o structură de oțel odihnindu-se pe patul de stâncă al realității obiective, ci diafan plutitoare împreună cu alte speculații în regiunile parțial explorate ale minții umane. Dacă crearea geometriei neeuclidiene a smuls brutal matematica de pe piedestalul adevărului, tot ea i-a dăruit libertatea de a cutreiera. Opera lui Lobatchevsky, Riemann și Bolyai a dăruit efectiv
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
à une poupée, une pale et ravissante petite poupée blonde, inventée et créée par le diable lui-même pour la damnation des grands enfants à barber!" [Maupassant, Notre cœur, p.151]. Imaginea Parizienei că păpușă prețioasă de porțelan, care sugerează frivolitate diafana și eterica, trimite la un vid existențial. Dincolo de aceste aparente însă, Pariziana are profunzime și substrat metafizic. Femeile pariziene au, de regulă, reputația unor femei inteligente 118. Massival o caracterizează astfel pe Michèle de Burne: "pleine d'intelligence" [Maupassant, Notre
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
dublate de descriere;pastelul nu este o simplă consemnare lexicală de impresii sau peisaje; este rezultatul supradimensionării de laborator a senzațiilor, în tehnica specifică a poeziei ca hiperbolă de limbaj; - sensibilizează, emoționează, dar și instruiește; mai ales însă, descoperă frumosul, diafanul, plăcutul (ori contribuie la înțelegerea acestora); - natura este percepută, receptată prin cât mai multe organe de simț; de aici rezultă multitudinea imaginilor artistice realizate (vizuale, olfactive, auditive, etc.); - pastelul reprezintă, în general, o lirică a liniștii și a fericirii; prin
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]