6,113 matches
-
de Rândunel, fecioru-său care se pierduse. Nu se putea împăca cu gândul că tocmai lui i se întâmplase o nenorocire atât de mare. Băiatul era primul și singurul lui copil și ținea la el ca la lumina ochilor. Îl căutase disperat prin pădure în noaptea când dispăruse și nu-și găsise odihna nici după aceea. Se abținuse cu greu să nu-i ia de piept pe cei doi polițiști care veniseră zilele trecute la ei în tabără, atunci când aceștia le spuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o ascunzătoare unde să mă aștepți, îi făcu el hatârul, văzând-o că nu se dă dusă. Făcu apoi un pas în lateral și dispăru în spatele stejarului. Ileana îl privi aproape oprindu-se dar plecă mai departe când văzu semnele disperate pe care i le făcea Cristi. Pașii ei continuau să se audă îndepărtându-se, după care se făcu liniște. Ciripitul păsărelelor încetase, doar insectele ce zburau în aer mai scoteau un bâzâit slab. Se abținea cu greu să scoată capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sunase semnalul de alarmă din camera de monito rizare. În jurul mesei numărul trei se adunase o mulțime de lume. Un bărbat trecut de prima tinerețe și pe jumătate beat strânsese în fața sa un morman consistent de jetoane colorate. Crupierul privea disperat în camera de supraveghere cerând ajutor din priviri. Când ajunsese și Vlad acolo, Boris era deja în fața ecranului. Focalizase obiectivul pe masa de ruletă, căutând să înțeleagă ce se întâmplă. Nimic nu părea a fi în neregulă. Individul juca haotic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care plutea în aer, Ileana și Calistrat se repeziseră la el, înfricoșați că își pierduse viața. Trupul lui nu se vedea și începuseră să îndepărteze cu mâinile goale pietrele căzute peste el. De sub o lespede uriașă se auzeau gemetele inspectorului. Disperată, Ileana trăgea din răsputeri de aceasta, fără însă a o putea mișca. Calistrat o cuprinsese cu brațele, oprind-o. Încetează! se răstise la ea. Pe asta nu o poți clinti. Trebuie să dăm de o parte pietrele celelalte, înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Ce-i drept, îi și cerea o mulțime de lucruri și nu dintre cele mai ortodoxe, însă nu uita niciodată să-l răsplătească. Partea proastă era că, în ultima vreme, nu o prea nimerise cu afacerile. Boris observase că, alergând disperat după bani, Vlad începuse să facă greșeli. Bunăoară, treaba asta cu aurul, la prima vedere nu părea o afacere proastă, găsiseră ceva metal prețios, dar destul de puțin, în orice caz, nu pe măsura așteptărilor lui Vlad. Unde mai pui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fi pus de îndată la adăpost. Aceasta era cea mai cuminte măsură pe care ar fi trebuit s-o ia, numai că de data aceasta nu putea să-și permită așa ceva. Dacă renunța acum, ar fi însemnat sfârșitul. Situația era disperată, nu mai avea nici bani și nici unde să se mai ducă. Era obligat să meargă până la capăt, indiferent ce ar fi. Trebuia să-și asume riscul, nu mai putea da înapoi. Te gândești să renunți, nu-i așa? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu mai era înfricoșat, ura aceea covârșitoare o simțea în continuare, rostogo lindu-se în valuri spre el. Copleșit, făcu un pas involuntar în spate. Probabil călcase pe ceva, vreo piatră ori poate un smoc de iarbă, pentru că se dezechilibrase. Căută disperat să își mențină echilibrul, dând din mâini. Nu căzu dar inima i se făcuse cât un purice. Nu știa ce se ascunde acolo, în întunericul din spatele său. Probabil un animal de mari dimensiuni îl pândea. Desigur că se oprise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o treime din efectiv și, asta chiar din prima confruntare. Oare, ce mai urma? Cum avea să se termine tărășenia aceasta? Ceva îi atrase atenția la etajul clădirii de birouri. Una dintre ferestre era luminată și cineva îi făcea semne disperate cu mâinile. Privi cu atenție, era biroul lui Vlad iar acesta, din spatele geamului închis, încerca să se facă văzut. Slavă cerului că încă mai era în viață. Godunov puse vehiculul în mișcare și trase chiar în fața intrării. Inspiră adânc, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era tot mai confuz. Podeaua începu să se învârtă în jurul său și își pierdu echilibrul. Ca să nu se prăbușească, se rezemă de peretele curb, lăsându-se cu toată greutatea pe el. Acum, respirația i se transfor mase într-un horcăit disperat. Câmpul vizual începu să se îngusteze până ce se transformă într-un singur punct. Înainte de a-și pierde cunoștința, începu să aibă halucinații. Peretele dur devenise moale, lăsându-l să alunece prin el, în întuneric. 36 Te mai întreb încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
penetra Între coapsele palide și tremurătoare. Aceleași mîini care Îmi citiseră chipul cu șase ani În urmă În Întunericul Ateneului strîngeau acum bucile lucind de sudoare ale maestrului, Înfigîndu-și În ele unghiile și trăgîndu-le spre sine cu o poftă animalică, disperată. Am simțit cum mi se taie răsuflarea. A trebuit să rămîn acolo, paralizat, vreme de aproape o jumătate de minut, pînă cînd privirea lui Neri, neîncrezătoare la Început, aprinsă de mînie după aceea, a băgat de seamă prezența mea. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
s-ar părea că rezultatele, până acum, au fost strălucite, Va dura un timp, dar în cele din urmă oamenii vor vedea lumina, Nu vă știam cu aceste tendințe mistice, domnule ministru, Dragul meu, când situațiile se complică, când devin disperate, ne agățăm de tot, ba sunt chiar convins că pe unii dintre colegii mei de guvern, dacă asta ar servi la ceva, nu i-ar deranja deloc să meargă în pelerinaj, cu lumânarea în mână, ca să facă promisiuni în sanctuar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de aici, nu-i e rușine să ne închidă ușa-n nas. Existau crize de nervi, copii plângând, bunici palizi de oboseală, bărbați exaltați cărora li se terminaseră țigările, femei istovite care încercau să facă un pic de ordine în disperatul haos familiar. Ocupanții uneia dintre mașini au încercat să facă stânga împrejur și să se întoarcă în oraș, dar au fost obligați să renunțe în fața ploii de insulte și injurii care s-a abătut asupra lor, Lași, oi negre, albicioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nu izbuteau să scoată nici un sunet. Gâlgâia prostește. Mi-a sărit inima să-mi spargă pieptul și nu știu de ce m-am enervat: — Pentru numele lui Dumnezeu, vino-ți în fire, omule! i-am zis. Ce naiba tot spui? Făcea gesturi disperate cu mâinile, dar tot nu putea să rostească o vorbă. Parcă-l lovise muțenia. Nu știu ce m-a apucat, că l-am luat de umeri și l-am zgâlțâit. Privind în urmă, mă condamn pentru că m-am făcut astfel de râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să se întindă, însă n-a putut să doarmă. A acceptat cu dragă inimă invitația de a rămâne câteva zile în apartamentul meu. I-am dat cărți să citească, dar după o pagină sau două lăsa jos cartea și privea disperat în gol. Seara am jucat nenumărate partide de pichet și cu mult curaj, ca să nu se arate nerecunoscător față de eforturile pe care le făceam, se prefăcea că-l interesează jocul. Până la urmă i-am dat o poțiune somniferă și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe zi la spital să întrebe de nevastă-sa care refuza în continuare să-l vadă și se întorcea la început ușurat și plin de speranță pentru că i s-a spus că pare să îi meargă spre bine, iar apoi disperat pentru că datorită complicației de care se temuse doctorul că va surveni, vindecarea era imposibilă. Sorei îi era milă de tristețea lui, dar avea prea puține lucruri să-i spună ca să-l consoleze. Biata femeie zăcea absolut nemișcată, refuzând să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Încordare a membrelor. Cei care scăpaseră de otravă fuseseră lăsați În lanțuri, să moară de sete sub soarele arzător, fără ca asasinul să fi catadicsit să le desfacă butucii. Încercaseră până În ultima clipă să se elibereze, și probabil că strigătele lor disperate umpluseră mlaștina vreme de câteva zile. Dar limba lor de neînțeles, În loc să Îi Îndemne pe oameni să dea fuga, Îi Înspăimântase pe puținii locuitori, terorizați de groaza de năluci. Dante parcă Încă mai auzea urletul care se ridica de pe bănci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Încheieturile de la mâini legate la spate, cu o funie care urca până la un inel Înfipt În tavan și cobora apoi până În mâinile unuia dintre cei doi călăi prezenți. Omul mai smuci odată cu putere, smulgându-i prizonierului un țipăt ascuțit și disperat, sub privirile mulțumite ale șefului gărzilor, care contempla scena cu brațele Încrucișate, rezemat de un stâlp. Căutând să Își Învingă durerea, sărmanul se aplecase și mai mult, aproape atingând pardoseala cu fruntea. Dante se năpusti spre el, apucând frânghia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bătrân și cuvios, un stareț sever, un curtean neghiob, un soldat necioplit, un negustor Înstărit se perindau cu iuțeală sub ochii lui Dante. Părea că Brandan, după ce Își pierduse maiestuozitatea pe care le-o arăta tuturor, o pornise În căutarea disperată a unei alte identități, cea mai potrivită pentru a Înfrunta acea situație neprevăzută. Între timp, Începuse să dea Înapoi spre ușa sacristiei. Dante sări Într-o parte pentru a-i tăia calea de scăpare. Cu un gest de dezamăgire, călugărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zgomotos, răspândind un nor de scântei. Un cor de exclamații de durere se ridică din grupul de mușterii cel mai apropiat, când aceștia fură, loviți din plin de ploaia de foc. Oamenii păreau prinși Într-un dans infernal, În efortul disperat de a-și scutura din păr și de pe haine bucățile de jar aprins. Se loveau peste mâini și peste picioare printre Înjurături și imprecații, ignorându-l pe Dante. Ceilalți, Însă, odată depășit momentul de zăpăceală, continuau să se apropie, Însoțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cum te-aș putea ajuta În nebunia asta, oricare ar fi intențiile tale? murmură Dante. Dar celălalt parcă nu Îl auzise. Îl Înșfăcă de brațe, strângându-l cu putere. - Dumneata ești În posesia cheii de la poarta aceea! strigă el, părând disperat. Cedează-mi-o mie și te voi face părtaș la gloria mea! Pentru o clipă, Dante avu senzația că filosoful Înnebunise. Ochii Îi erau dilatați. Cu o smucitură se eliberă din prinsoare, dându-se Înapoi. Celălalt nu Încercă să Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
oprească, blocat de o femeie bătrână care, cocârjată sub o legătură de nuiele, abia se târa În aceeași direcție. Încercă să se strecoare printre Încărcătură și zid ca să treacă mai departe, Însă nu izbuti. După a doua tentativă eșuată, pufni disperat: - Lasă-mă să trec, babo! Să piei În infern cu lemnele tale! În loc să se dea la o parte, femeia se Întoarse ca să-l poată vedea la față. - De ce mă insulți, priorule? Eu Îi ajut pe oamenii buni din Florența. Va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Întoarce spre el, În timp ce o lucire violacee sfărâma bezna compactă. Simți o mână lovindu-l peste gură. Din instinct Își ridică brațul, deviind lovitura pumnalului. Sub buze simțea gustul dulceag al sângelui. Apoi se eliberă din strânsoare cu o smucitură disperată, aruncându-se În față, În Încercarea de a-l lovi la rândul său. Prin această mișcare ieșise din umbră, târându-și adversarul după el. Lumina provenită de pe acoperișul În flăcări le lumină fețele dintr-o dată. Dinaintea lui, cu trăsăturile strâmbate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
coborî. De pe buzele ei larg deschise ieși doar un geamăt, urmat de slabul behăit al unui miel tăiat, pe când un râu de sânge Îi scăldă pieptul. Își agită de mai multe ori brațele Într-un ultim spasm, ca Într-o disperată Încercare de a-și lua zborul departe de durere. Era Încă vie, Îngerul căzut În mâinile locuitorilor din Sodoma. Bărbatul care o ținea o scutură violent, râzând grosolan, iar apoi Îi dădu drumul. Masa de păr Îi alunecă printre degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Nu exista nici o tijă secretă care să fi putut răni degetele băutorului. Toată teoria lui se destrăma Înaintea evidenței faptului. Și totuși era sigur că, Într-un fel sau altul, așa stătuseră lucrurile. Se lovi peste frunte cu pumnii, căutând disperat În jur ceva care să Îi poată sugera o soluție. Apoi Îi veni o idee. Acel nouă. Numărul care, potrivit bătrânului Marcello, le unea destinele. Reîncepu să apese cupa pe masă. La a cincea Încercare, pe fund se deschise o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ultimele rânduri din Cronica: voia ca el să citească În moartea moștenitorului dovada vinovăției lui Arrigo. Iar dacă nu ar fi descoperit secretul cupei, ar fi căzut În capcană, crezând și el În sinuciderea unui fals pretendent, asasin, Învins și disperat. O crimă rămasă ascunsă pentru o jumătate de veac i se dezvăluia În fața ochilor. Poate că era, Într-adevăr, ieșită din comun steaua care Îi marcase nașterea și care Îi cârmuia drumul. Poate că Marcello avea dreptate: exista o potecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]