2,306 matches
-
pentru că această etică paradoxală are o fundamentare clară și serioasă. De aceea, el se dizolvă logic, este perfect inteligibil. Celălalt paradox este cuprins în chiar axioma centrală a sistemului și privește structura sau natura principiului metafizic: acesta este un Tot divin unitar, dar care are posibilitatea unei reproduceri totale nelimitate, din sine și prin sine însuși. Deci, fără a consuma substanță din exterior și fără a suferi pierderi în urma acestui proces teogonic. Această teză, chiar dacă nu poate lua niciodată o înfățișare
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
mister ca obiect al cunoașterii și ideea necunoașterii cunoscătoare sau a revelației disimulatoare, prin care definește, în metafizica sa a cunoașterii, cunoașterea umană, ambele idei cu o încărcătură puternic antinomică. De asemenea, antinomicul se regăsește în modalitatea de a concepe divinul, un amestec de creștinism și cosmicism ce dă o divinitate capricioasă, oțioasă uneori, în care greșeala și răul își găsesc un loc parcă legitim. În sfârșit, dogmaticul blagian vine pe fondul unui dogmatism al poporului român, ce își află sursa
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
să accepte și să interpreteze datul primordial al contradicției, să descifreze întreg jocul antinomic al semnificațiilor"556. Prin angajarea acestui cod interpretativ al conjuncției contrariilor în decriptarea manifestărilor simbolice și religioase, Mircea Eliade scoate în evidență "că realitatea ultimă (sacrul, divinul) depășește posibilitățile de înțelegere rațională, că temeiul ultim nu poate fi sesizat decât ca mister și paradox, prin abolirea fie și numai pentru câteva clipe a gândirii și reprezentării în termeni de experiență imediată"557. Paradoxul coincidenței contrariilor însoțește înțelegerea
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
altă comparație interesantă pe tema iraționalului poate fi făcută între Lucian Blaga și Rudolf Otto, autorul celebrei lucrări Das Heilige (Sacrul, în traducere românească), apărută în 1917. Cum bine se știe, subtitlul acestei lucrări este Despre elementul irațional în ideea divinului și despre relația lui cu raționalul 686. În consonanță cu tendința epocii 687, teologul german lasă deoparte partea rațională și speculativă a religiei, concentrându-se mai ales asupra părții ei iraționale, așa cum se prefigurează aceasta în experiența religioasă, pornind de la
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
de la premisa că atributele raționale nu pot epuiza ideea divinității 688. Rudolf Otto definește "iraționalul" pornind de la rațional, înțelegând prin acest termen ceva ce, "prin profunzimile lui, se sustrage explicației raționale"689. Iată cuvintele sale: "Prin "rațional" în ideea de divin înțelegem ceea ce intră în sfera posibilităților noastre de clară comprehensiune conceptuală, ceea ce intră în domeniul conceptelor familiare și definibile. Afirmăm, apoi, că sub acest domeniu al purei clarități se află o profunzime obscură ce scapă nu sentimentului, ci conceptelor noastre
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Încercări filosofice, partea I. 406 Cf. Ștefan Afloroaei, "Lucian Blaga și fenomenologia dualității originare", în Opinia, nr. 3, 1978. 407 Vasile Bancilă, Lucian Blaga, energie românească, Editura Marineasa, Timișoara, 1995. 408 Acestea ar fi: categoria esențelor ontologice, miticul, stihialul, dogmaticul, divinul și agnosticismul înțelegător (Ibidem, pp. 25-37). 409 Ibidem, pp. 145-146. 410 Ibidem, p. 146. 411 Dumitru Isac, op.cit., pp. 99-104. 412 Lucian Blaga, "Spațiul mioritic", în Opere, vol. 9 (Trilogia culturii), Editura Minerva, București, 1985. 413 Tudor Ghideanu, Anamnesis sau
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
în filosofia științei, Editura Junimea, Iași, 1983, p. 49. 683 Ibidem, p. 50. 684 Émile Meyerson, De l'explication dans les sciences, Payot, Paris, 1927, p. 187. 685 Ibidem, pp. 229-230. 686 Rudolf Otto, Sacrul. Despre elementul irațional în ideea divinului și despre relația lui cu raționalul, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996. 687 În acest sens, Rudolf Otto spune: "A te ocupa de irațional este astăzi aproape un sport" (Ibidem, p. 73). 688 Ibidem, p. 10. 689 Ibidem, p. 73. 690 Ibidem
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
încăpățînează și rămîn eterogene. Și diversitatea face farmecul lumii, iar în calitate de talmudist, Levinas ar fi trebuit să știe asta. El preferă sfințenia sacralității, aceasta din urmă fiind considerată ca mereu purtătoare a unui neo-păgînism al pămîn tului. Levinas găsește locul divinului în relația interumană. Altfel spus, relația omului cu Dumnezeu depinde de relația sa cu celălalt, în care trebuie să se implice cu o responsabilitate totală, chiar de-ar fi vorba despre o simplă mîngîiere. Cu tot ritualul ei, cu toată
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
fie de iubire, de iertare și iubire aș spune eu, pentru că știu că poate exista iubire fără iertare, iar Iisus ni le-a adus pe amîndouă, pentru a le practica atît pe orizontală, cît și pe verticală, în relația cu divinul. Vorbim deci despre o dublă cruce : a iertării și a iubirii, despre un gest tandru de mîngîiere care le poate atinge magic pe toate și transforma în chip miraculos într-o catedrală, de pildă. Este un gest aproape geometric ce
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Misterium tremendum-ul acesteia se păstrează. Religia autentică e universală și atotin clusivă. Ca păpușa din zahăr a lui Ramana Maharishi, care s-a dus să facă baie în ocean și s-a dizolvat complet. Așa este și contopirea noastră cu divinul, în același timp concretă și abstractă. Lumina și iubirea divină au un continuum în noi. Îi spunem conștiință pură, transcenzînd toate polaritățile întru unitate. Ea este infinită și finită, extatică și terifiantă, creatoare și distrugătoare... Așa-zisa identitate devine una
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Marele Creator? Mai mult, acesta nu reprezintă un "dincolo de", ci se găsește pretutindeni, inclusiv în interiorul nostru și aceasta ar fi marea descoperire a psihologilor, de la Jung încoace, ceea ce înseamnă nici mai mult nici mai puțin decît că suntem unu cu divinul, acesta fiind "secretul" aflat în centrul tuturor tradițiilor spirituale. Iarăși, cum spun orientalii, "Dumnezeu sălășluiește în tine ca tine". În sufism găsim, de asemenea exprimări similare, în zen, în hassidism, în gnoză, în hermetism ș.a. De aceea am propus termenii
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
actualei civilizații occidentale. Timpul va rezolva această problemă într-un mod implacabil. În ciuda implantului Occidental, Orientul încă mustește de religiozitate, într-un chip firesc, fără păcate originale și paradise pierdute, încă oamenii caută acest summum bonum reprezentat de unirea cu divinul, în ei și dincolo de ei, și imortalitatea, iar asta înseamnă că omenirea mai are o șansă : Orientul revine la putere, care pentru ei este sfîntă. Ambii poli cultural-civilizaționali cunosc și manifestarea unui alt dualism, respectiv dominația succesivă a principiului masculin
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
suverane actuale sunt păcate ce trebuie ispășite și nu pot fi iertate, vor apărea excomunicări și prevalențe economico-religioase ce riscă să trezească demoni întunecați care pot genera totalitarisme pe care le credeam uitate în noaptea istoriei. Aferim ! Tot ce implică divinul se manifestă în constituția umană și-l poate ridica pe om către Sine. Asta și face ființa umană superioară îngerilor. Omul e sigiliul de pe lăzile lumii, inclusiv pe ale celor pline cu aur... În general, Max Weber este cunoscut pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
care trebuie să te rogi, și care e deasupra tuturor celorlalte religii. Coranul e totul singura scriptură revelată integral, Mahomed cel mai mare profet, dar care a fost un simplu purtător de cuvînt etc. Nici vorbă de unirea omului cu divinul, ca în alte religii, direct sau prin intermediari, excep tîndu-i pe sufiști. Regulile sunt foarte precise pentru toată lumea, iar libertatea de mișcare tinde spre zero, deși interpretări sunt felurite. De aici foarte multă încrîncenare, aroganță, curaj nebunesc, spirit de sacrificiu
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
limitele stabilite de constructul uman al limbajului. În timp ce atât teologia apofatică, cât Și cea catafatică se bazează pe utilizarea literelor Și cuvintelor, scopul suprem al mișcării apofatice în teologie este să treacă dincolo de limbaj în experiența mistică: uniunea extatică, cu Divinul”<footnote Adam B. Cleaveland, Apo(cata)phatic interplay ..., p. 6. footnote>. În sfârșit, trebuie să înțelegem că relația dintre teologia apofatică Și cea catafatică, în special în Teologia mistică a Sfântului Dionisie este o relație deloc facilă de înțeles pe
Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
Și astfel se pare că există un al doilea motiv pentru care negația, în pofida echivalenței sale dialectice cu afirmația, își asumă prioritatea: negația este cea care, dusă suficient de departe, ne amintește de inadecvența nu numai a oricărei imagini despre divin considerată separat, dar Și a tuturor, considerate colectiv. Acolo unde afirmația impune riscul de a încâlci divinul în conceptualizări, negația ne învață că este transcendent”<footnote Janet Williamson, „The Apophatic Theology of Dionysius the Pseudo-Areopagite”, în Downside Review, 117, Iulie
Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
cu afirmația, își asumă prioritatea: negația este cea care, dusă suficient de departe, ne amintește de inadecvența nu numai a oricărei imagini despre divin considerată separat, dar Și a tuturor, considerate colectiv. Acolo unde afirmația impune riscul de a încâlci divinul în conceptualizări, negația ne învață că este transcendent”<footnote Janet Williamson, „The Apophatic Theology of Dionysius the Pseudo-Areopagite”, în Downside Review, 117, Iulie, 1999, p. 159. footnote>. Teologul rus Vladimir Lossky definește apofatismul după cum urmează: „Apofatismul constă în negarea a
Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
o astfel de Știință. Numai aceasta mărturisim, că, corespunzător naturii sale, nu este posibil de a atinge nelimitatul prin gândirea compusă în cuvinte”<footnote De Vita Moysis, P. G. XLIV, col. 297-430. footnote>. Pentru aceasta Sfântul Grigorie oferă următoarea explicație: „... Divinul este prin natura sa dătător-de-viață. Totuși caracteristica naturii divine este de a transcende toate caracteristicile. De aceea, cel care crede că Dumnezeu este ceva care poate fi cunoscut, nu are viață, deoarece el s-a întors de la adevărata Ființă la
Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
în A. Kallis, Orthodoxie-was ist das?, Mainz-Grunewald, 1979, p. 44; cf. Marios P. Begzos, „Apophaticism in the Theology of the Eastern Church ...”, p. 336. footnote>. Cel mai frumos rezumat al apofatismului Bisericii de Răsărit trebuie găsit la Sfântul Ioan Damaschin: „Divinul este infinit Și de neconceput Și unicul lucru pe care-l putem înțelege despre El este infinitatea Și caracterul de neconceput. Tot ceea ce putem spune în chip pozitiv, presupune nu natura Sa, ci doar ceea ce înconjoară natura Sa”<footnote De
Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
Dumnezeu, Mântu‑ itorul”. Imaginea nu se află în opoziție cu ceea ce reprezintă; după cuvântul sfân‑ tului Paul ea oferă chipul lui Cristos, care este chipul Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creația 27. Limbajul imaginii arată distanța care există între divin și chipul său: dis‑ tanța care unește în însăși ireductibilitatea ei, constituie fundamentul icoa‑ nei. Ca atare, distanța care nu trebuie abolită dar recunoscută, devine motivul viziunii în dubla semnificație de motivație și temă figurativă. Imaginea este limbajul credinței pentru
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
nespus de mult pe om așa cum este el. Dumnezeu este asemenea omului în manifestări‑ le sale externe, pentru că el este încoronarea operelor creatoare ale divinită‑ ții37. Imaginea ca limbaj al bibliei trebuie privită ca o deschidere spre lumea nevăzută a divinului, dar simțită și trăită prin credință. Dumnezeu se revelea‑ ză dar ne și vorbește prin imagini pentru a transmite mesajele sale spre binele 34 In 1,1 35 Cf. V. mannuCi, Bibbia come Parola di Dio, Ed. Queriniana, Brescia 1981
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
spre oameni, Ed. Sapientia, Iași 2011, 96. CaP. i. arTa CreșTină: imaginea și iCoana 28 creaturilor sale. Rolul imaginilor este de a înălța mintea omului spre cele veșnice și nepieritoare pentru a înlesni o transcendență menită să ne conducă spre divin, motiv pentru care imaginea este esențialmente liturgică. 3.1. Cum trebuie înțeleasă imaginea în lumina învățăturii biblice? Pentru a evita idolatria în venerarea imaginilor, sfântul Ioan Damas chinul spunea: Nu mă închin materiei, ci Creatorului materiei 38! Pentru noi întreba
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
se vadă dat fiind că ele sunt deja vizibile, dar ele indică, dincolo de vizibil, invizibilul ireductibil pe care tinde să‑1 producă făcând ca invizibilul să înainteze spre vizibil chiar în măsura în care e invizibil 84. Cum să autentificăm și să identificăm divinul? Am văzut că icoana nu este prezentată în opoziție cu cel pe care vrea să‑l reprezinte: după cuvântul sfân‑ tului Paul, ea oferă chipul lui Cristos, el este chipul Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creația 85. Prin limbajul
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
reprezinte: după cuvântul sfân‑ tului Paul, ea oferă chipul lui Cristos, el este chipul Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creația 85. Prin limbajul icoanei constatăm că dacă in‑ vizibilul se lasă văzut, limbajul icoanei arată distanța care există între divin și chipul său. Distanța, care nu trebuie abolită dar recunoscută, devine motivul viziunii în dublul semnificat de motivație și temă figurativă. În icoană, simbolul apare ca instrument de cunoaștere dar și imagine, și deschide semnificatul esențial: aici trecutul cultural nu
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
forme obținute prin contemplație sau inspirație din lumea semnificațiilor, formelor, ideilor invizibile 5. Geniul este ființa înzestrată cu organ contemplativ sau (ceea ce s‑ar putea să fie același lucru) subiectul unei inspirații care are o înțelegere superioară a naturii, a divinului și a vieții spre deosebire de înțelegerea comună afectată de imperfecțiune și obscuritate. Noi sesizăm prin mijlocirea operei lui ceea ce el vede direct. Astfel, potrivit unei expresii folosite de Schopenhauer, el ne îm‑ prumută ochii lui pentru a privi lumea. Dacă încercăm
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]