2,212 matches
-
umană; iar pentru o parte "istorică" a destinului uman, "forma" aceasta este însăși judecata, care s-a dovedit a fi o structură complexă, acoperind două sensuri care îi asigură "poziția": act ("logic") și obiect ("temporal"). Fără îndoială, expedientele de felul: divinul îl constrânge pe om la un anumit tip de existență etc., așa încât aceste "forme" sunt de natură divină, sau, pornind de la alte premise, că ele sunt venite pe o cale "naturală", nu au decât rolul de a înteți problema propriu-zisă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu "merite" omenești, ci divine în "iconomie" administrarea "lumii" rămânând, totuși, sub autoritate umană -, ideologie care exprimă, asemenea oricărei alte ideologii, un fel de blocaj existențial al unui grup uman, ratează deschiderea omului către Celălalt fie Acesta "gândit" ca fiind Divinul -, ratează ec-staza veritabilă (ca timporizare concomitentă sau concordantă), care înseamnă deschidere reciprocă, în acest caz, și desființează însuși Divinul; faptul din urmă este cu totul firesc pentru ceea ce numim, pe bună dreptate, "fenomen religios", fiindcă scoate Divinul de sub autoritatea în-ființătoare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
alte ideologii, un fel de blocaj existențial al unui grup uman, ratează deschiderea omului către Celălalt fie Acesta "gândit" ca fiind Divinul -, ratează ec-staza veritabilă (ca timporizare concomitentă sau concordantă), care înseamnă deschidere reciprocă, în acest caz, și desființează însuși Divinul; faptul din urmă este cu totul firesc pentru ceea ce numim, pe bună dreptate, "fenomen religios", fiindcă scoate Divinul de sub autoritatea în-ființătoare a timpului, adică îl scoate din orizontul ființării, care nu convine acestuia. Prin urmare, ideologia religioasă nu are nici o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândit" ca fiind Divinul -, ratează ec-staza veritabilă (ca timporizare concomitentă sau concordantă), care înseamnă deschidere reciprocă, în acest caz, și desființează însuși Divinul; faptul din urmă este cu totul firesc pentru ceea ce numim, pe bună dreptate, "fenomen religios", fiindcă scoate Divinul de sub autoritatea în-ființătoare a timpului, adică îl scoate din orizontul ființării, care nu convine acestuia. Prin urmare, ideologia religioasă nu are nici o atingere cu Dumnezeu cel viu ("non des philosophes et des savants"230); ea produce un Dumnezeu abstract, de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ea vorbește despre identitate în termeni de unitate, adică judicativ. Dar ea oferă, totodată, spațiul în care putem sesiza criza spiritului critic, în fond, ideea despre sfârșitul tuturor faptelor umane prin care umanul însuși se legitimează (față de sine și în fața Divinului): sfârșitul filosofiei sau doar al metafizicii, sfârșitul culturii (sau doar al unor culturi), al ideologiei înseși, al omului etc. Cum? Prin însușirea, de către ea, a înseși crizei spiritului critic (și acestă criză, un produs tot al ei). Se poate ușor
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoaște, de pildă, noi ne raportăm întâi, într-un mod "natural", la celelalte ființări, nu la noi înșine; ajungem și la noi înșine, dar printr-un demers ulterior; la fel ajungem și la Tot, la universal, la ființă (Fiu), la divin, care, în ciuda constituirii lor obiectuale prin timporizări "subiective", sunt luate ca și cum ar fi străine de noi înșine. Maniera aceasta de a ne raporta la noi înșine prin intermediul altor ființări și nu prin mijlocire de sine, cum ar spune Hegel, sau
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să ne înalțe mai presus de noi înșine, dar oare nu stabilim totuși o legătură între artă și supranatural ? Acesta este sensul etimologic al cuvîntului „entuziasm”, cu care calificăm frecvent emoția resimțită în fața marilor opere. Nu demult se vorbea despre „divinul” Rafael, iar engleza dispune în vocabularul ei estetic de expresia out of this world. Și în acest caz, este suficient să trecem de la propriu la figurat niște credințe sau practici care ne surprind ori ne șochează ca să le recunoaștem un
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
doar pentru că doar el poate produce, conștient, ceva. Sau, generalizând, una ar fi substanța din materia vie, dar alta cea din materia nevie. Prima având În plus zisa vitalitate, pentru teolog „scânteia divină“. Altfel spus, Wöhler a creat, În eprubetă, divinul. De fapt, așa a inventat biochimia, adică chimia materiei vii. Iar amintita genetică, care trebuie totuși „monitorizată“, pentru aptitudinea/pericolul de a schimba lumea, a ajuns ceea ce este datorită biochimiei. Aceasta a analizat o genă, „centimetrul“ de „bandă magnetică“ care
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
restul biosferei. Gata, dar nu Înainte de a strecura un pisicism: Dacă ciuperca nebună nu e cumva În cârdășie cu restul neamului ciupercesc furnizând, celorlalte dar și sieși, hoituri proaspete? Acelea ale necumpătaților... „Meridian“, 19 aprilie 2002, ora 12,45 52. Divin Nu sunt câtuși de puțin privilegiat, chiar dacă microfonul dă această aparență. Sunt chiar un pisic necăjit: Chiar de paști am să fiu obligat să-mi câștig existența ca de obicei, vânând, deși sunt expert În a-mi Însuși o ciosvârtă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
arde. Iar energia eliberată e abia focul... o consecință. Focul e dintotdeauna și pretutindeni vehiculul jertfelor. Căci, cu excepția Eterului, pe care nu putem pune mâna, e cel mai negentropic dintre Elemente, deci singurul adecvat spre a realiza legătura cu perfecțiunea divinului, oricum cu transcendentul extrem negentropic, către care să transmită ofranda. Chiar dacă aceasta e doar o lumânare aprinsă pentru sufletele celor plecați. Și care e tot ceva de genul „ale tale dintru ale tale“, căci ceara e o frântură din Soare
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cântecul, eu e Dumnezeu 74. Trebuie însă precauție atunci când astfel de afirmații devin axiome, întrucât arheul, entitate spirituală, participă la esența divină, fără să-i fie însă acesteia coextensivă căci, lipsit de calitatea ubicuității, omul nu i se poate substitui divinului. Adevărată e doar substanțialitatea termenilor, nu însă și identitatea lor absolută; de aceea căderea lui Dionis spre exemplu în dorința de-a se recunoaște pe sine ca Dumnezeu, este ineluctabilă 75. Pentru a ajunge la sentențialul distih Din a morții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cel adevărat sună mai altfel...) pe care Creangă a citit-o la "Junimea" într-una din hoinărelile sale pe "pe ulița mică". Nu-s adeptul pudibonderiei exagerate. Între altele, l-am editat (și prefațat) pentru întâia oară în România pe "divinul marchiz" Sade JUSTINE, în 1990 și JULIETTE, în 1993, așa că am receptat cu interesul cuvenit inițiativa Editurii "Nemira" de a tipări bilingv cel dintâi samizdat românesc, însoțindu-l de o replică "actualizată" a "Poveștii poveștilor" datorată lui Mircea Nedelciu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
de la Săpânța de exemplu, nu plânge bătrânețea sau mai ales moartea, ci este o joacă, o trecere, uneori pamfletară prin ceea ce este viața, ca parcurgând-o veșnicia care urmează să devină liniște, pace, dar și un fel de răspundere în fața Divinului pe care îl vede ca un toate iertător. Cartea aceasta nu-i doar povestea Ioanei din Legături de sânge, scrisă de Aurora Liiceanu și Mihai Ioan Micle, apărută recent la Editura Polirom Iași, - o poveste culeasă dintr-un număr de
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
morții lui Iisus, cu un strigăt împăcat... „Tată, în mâinile Tale îmi încredințez Duhul !”. Clipa imaginată.. mă cutremură.. „Cum..! de ce..?!” mă tot întrebam... „ - Nu te frământa, omule, îmi șopti rar un gând,taina rămâne taină... la ce-ți folosesc explicațiile!.. Divinul este o zonă nedescriptibilă... Sacrul este tainic, de nedezvăluit..!” Fiori reci îmi străbătură întreaga ființă. În tăcere cu fața la Altar, cu mâinile împreunate, m am adâncit într-o rugă mută... într-o rugă cu frică și pioșenie Pentru o clipă, simții
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
pentru că Învederează și cealaltă funcție, pe care amintit-o, a acestei metafore, diferită de aceea cognitivă. Este vorba de capacitatea ei de a legitima raportul de forțe propus, Înrădăcinându-l În cea mai Înaltă expresie simbolică deopotrivă a naturalului și divinului: trupul ființei umane. 3. Destinul metaforei corpului În analogie cu organizarea Statului și / sau a Bisericii nu se Încheie În Evul Mediu. Cu o mică Întrerupere În secolul al XVII-lea și, parțial, În cel de-al XVIII-lea, el
Prelegeri academice by Prof. dr. ALEXANDRU-FLORIN PLATON () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92356]
-
stabilise, de aceea despre Ființă trebuie să se vorbească într-o modalitatea care să împlinească normele discursului despre Adevărata Realitate. Neoplatonismul a avut cele mai vizibile rezerve asupra Tainei Întrupării, căci nu se putea accepta din prisma raționalității sale că divinul ar putea asuma trup, cu tot biologismul și limitele proprii ființării umane așa cum găsim în textele lui Porphyrios. Nici tradiția religioasă ebraică nu putea accepta o doctrină care punea sub semnul întrebării monoteismul radical de care era în mod esențial
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
prinseseră contur până atunci. Prima ținea de o înțelegere panteistă a divinității, cu toate nuanțările sub care poate sta o asemenea paradigmă. Această poziție este prezentă încă de la primele orizonturi ale reflecției filosofice grecești. Cealaltă atitudine însemna o înțelegere a divinului ca transcendență, cu toate că era afirmată putința cunoașterii Unului grație unirii lui nous cu acesta. Cea mai bună formulare a acestei viziuni aparține lui Plotin, care de altfel și pune bazele a ceea ce numim cunoaștere mistică, căci afirmă ca adevărată cunoaștere
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
analiză” (ce reprezintă calea negativă propriu-zisă ce însemna exercițiul suprimării prin abstracție a tuturor aspectelor prin care s-ar putea defini un corp până se ajunge la definiția unei monade inteligibile, pentru a ne apropia de o oarecare noțiune a divinului), trecând prin „sinteză” sau „poziție” (cunoașterea Cauzei prime în efectele ei) către „analogie”sau „eminență” (ce reprezintă încercarea de a face inteligibil pe Dumnezeu care este dincolo de orice). Bizantinii au fost puși în situația de a găsi o altă formulare
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
poate fi numit „negare a negației”, negăm dar nu mai știm care este efectul negației noastre. Stăniloae numește această stare ca „apofatismul a ceea ce nu se poate nici măcar experia”. Acest nivel de apofatism este cel care păstrează transcendența totală a divinului. Trebuie însă precizat că deosebirea între cele două apofatisme are mai ales un caracter formal, ele împletindu- se în actul de cunoaștere. Această experiență deși pornește de pe tărâmul inteligibilului și nu îl exclude, adâncirea cunoașterii la care duce dovedește tot
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
esențial un act ce se desfășoară pe tărâmul persoanei, este o relație între persoane. Chiar dacă această Realitate se află dincolo de capacitatea noastră de comprehensiune, certă pentru om este dimensiunea personală a supraființialului (căci mereu autorii bizantini au corectat afirmația că divinul ar aparține de domeniul ființei); persoana este întotdeauna recunos¬cută. Ultima realitate este o Realitate Personală, care dă putința înțelegerii, sau mai bine spus a simțământului că față de aceasta raportul este întotdeauna acela al unei comuniuni conștiente. Deci nu este
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
înțelegerii, sau mai bine spus a simțământului că față de aceasta raportul este întotdeauna acela al unei comuniuni conștiente. Deci nu este aici cazul unui abandon al cunoașterii raționale în apropierea de telos-ul suprem al gnoseologiei bizantine, întrucât caracterul personal al divinului are o dimensiune încărcată de pozitivitate, ține de tărâmul relației. În ultimă instanță, actul de cunoaștere stă sub o instanță a pozitivității, dar preferabil este termenul de unire celui de cunoaștere, pentru a descrie într-un mod mai adecvat ceea ce
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
sprijinul unei asemenea interpretări, dincolo de textele dionisiene, sunt Grigorie de Nyssa și Maxim Mărturisitorul. Însă și scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog oferă argumente de mare valoare, prin nuanțările aduse, în legătură cu pozitivitatea ultimă a actului de cunoaștere înțeles ca unire cu divinul, căci Simeon vorbește de o „lumină” ce cuprinde pe cel care cunoaște, lumină ce este semnul dimensiunii personale a întâlnirii cu Dumnezeu. La fel de mult, și Grigorie Palama dezvoltă un simbolism al luminii în intenția de a indica caracterul pe care
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
întuneric nu se poate discuta în sine ci ca lumina sau întunericul ce aparțin cuiva, că țin de voința cuiva de a face cu putință o anume cunoaștere a sa. Deși spiritualitatea ebraică cunoaște dimen¬siunea personală a întâlnirii cu divinul și a înfățișării dumne- zeirii în lumină sau în întunericul Sinaiului (psalmistul spune despre Dumnezeu că „și-a pus întunericul acoperământ”), totuși acest simbolism câștigă o cu totul altă înfățișare în perspectiva logicii Întrupării și a dezvăluirii unui Dumnezeu tripersonal
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
multe secole în filosofia bizantină, pentru că a fost reluată, în repetate rânduri și din motive diferite, întrebarea asupra putinței minții de a sesiza suprema Realitate. Poate fi recunoscută aici influența spiritualismului platonician care are ca teză esențială afinitatea intelectului cu divinul. Tot aici stă însă și pericolul care a fost resimțit de autorii bizantini de mai târziu: înțelegerea experienței mistice ultime ca pe o gnoză. Diferența între neoplatonism și creștinism se estompează în bună măsură într-o asemenea situație. OSWQKX, contem
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
J. Meyendorff vede că în acel context al Renașterii și umanismului bizantin erau confruntate două apofatisme: unul dintre ele însemna o reluare a accentelor pe care neoplatonismul le dădea experienței apofatice și care susține transcendența sau neputința de comprehensiune a divinului ca pe o consecință a limitărilor proprii minții create, însă este suficient ca cineva să se părăsească pe sine și datele lumii create pentru a avea șansa cunoașterii Ființei divine. Aceasta ar fi, în opinia lui Meyendorff, poziția esențială pe
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]