1,904 matches
-
în care contrapunctul este suferința tragică. Ovidiu n-avea voluptatea suferinței în sens dostoevskian și nici durerea omului umil din cetatea barbară, ci sentimentul tragic al poetului fulgerat de tiran. Prin creația sa de exil, poetul inaugurează în literatura latină elegia ciclică a surghiunului. Transfigurând trăiri lirice succesive, ca răsfrângeri ale unei emoții prezente, deschide drumul liricii retrospective europene. Exilul care dezbină ființa poetului implică recucerirea fericirii apuse și trăirea înfrângerii dureroase. Momentele principale ale dramei sale sufletești se desfășoară pe
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Torino, 1986 STUDII: 1. Acta Conventus Omnium gentis Ovidianis studiis fovendis, Tomis, 25-31 VIII, 1972 habiti, Typis Universitatis Bucurestiensis, 1976. 2. Atti del Convegno Inernazionale Ovidiano, Sulmo, mayo, 1958, vol. I-II, Roma, 1959. 3. BĂLUTĂ, M., "Poezia semnelor în elegiile ovidiene" în An. Univ. din Buc., Filologie, 36, 1987, pp. 95-157. 4. BLUM, C., "Cauzele relegării poetului roman Publius Ovidius Naso la Tomis. Considerații istorice și juridice" în Analele Dobrogei, Cernăuți, an IX (1928), pp. 119-170. 5. BOUGNOT, Y., La
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
conventus omnium gentium Ovidianis studiis fovendis. Tomis a die XXV ad diem XXXI mensis Augusti MCMLXXII habiti, edita N. I. Barbu, E. Dobroiu, M. Nasta, Bucarest, 1976. 33. PARATORE, E., Motivi umani nella poesia di Ovidio, Sulmona, 1956. 34. Idem, "L'elegia autobiografica di Ovidio" (Tristia 4, 10) în Ovidiana, pp. 355 sg. 35. Idem, "L'evoluzione della sphragis della prime alle ultime opere di Ovidio" în Atti di Convegno..., pp. 173-203. 36. PIANEZZOLA, E., Conformismo ed anticonformismo politico nell' Ars Amatoria
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
violentul acces de furie al lui Augustus la aflarea vestii despre înfrângerea lui Varro în Germania și, se prea poate, pentru că a scris versuri epigramatice pe această temă care, în urma unor indiscreții, au ajuns sub ochii lui Augustus 33. Din elegia Tr. III, IV, în care poetul își sfătuiește un prieten să evite "nomina magna", F. Bernini 34 deduce că exilul lui Ovidiu s-ar datora familiarității cu persoane "foarte nobile". Luând în considerație faptul că Augustus s-a înfuriat atât
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Augustus în primul rând, nu e exprimată formal, aceasta este totuși clar și categoric implicită: cavalerii noi fie ei și ai banilor, dar cu siguranță a Fortunei sunt în contrast cu noblețea lui foarte veche. Dacă se are în vedere că întreaga elegie (Tristele, IV, X) este dedicată Posterității și constituie, de aceea, până la un anumit punct testamentul inclusiv politic al lui Ovidiu, care aici intenționează să privească dincolo de situația lui de exilat, pentru a se fixa pe el însuși în istoria umanității
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
puțin aspru. Primii vor fi blamați de sulmonez cu cuvinte de foc: Ce voi spune se întreabă cu dispreț și amărăciune despre tovarășii perfizi și despre servitorii răutăcioși?" "Quod referam comitumque nefas famulosque nocentes?"156 Unora dintre ei le dedică elegii întregi și până și un poem Ibis157. Din câte se pare, acești comites și famuli nu trebuie să fi fost persoane de încredere, deoarece, de o parte se arătau a fi împotriva lui Augustus și a celor de la guvernare, pe
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
din motive de prudență, în timp ce în Tristele o asemenea regulă ar fi putut să nu fie respectată, deoarece Augustus încă mai arătă o anumită "liberalitate" și înțelegere pentru vremurile mai bune ale imperului. De aceea, ni se pare că anonimatul elegiilor din Tristele și prezența numelor în Epistulae ex Ponto trebuie avute în vedere ca fiind direct legate, nu atât de evoluția dispoziției sufletești a lui Augustus și acest lucru este destul de adevărat -, ci, în mod esențial, de caracterul delictului, căruia
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
destinatarii Tristelor sau ai Ponticelor 163. Din punct de vedere practic, rămâne însă fără rezolvare problema identificării destinatarilor din Tristele cu cei din Ponticele. Încercările de până acum nu s-au soldat cu rezultate semnificative. Dacă se face abstracție de elegia III, V din Tristele, pe care atât Lorentz cât și Nemethy o atribuie lui Carus (în timp ce Wheeler, Loers, Burmann contestă acest lucru)164, se poate accepta concluzia lui Bakker 165: "Quare puto... fieri non posse, ut singulae Tristium elegiae uni
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
îndepărtate și parțial sau prost civilizate, îi foloseau lui Augustus drept pretext pentru a scăpa de persoanele care l-ar fi putut deranja prin prezența lor la Roma. Și despre Suillius informații mai ample ne sunt furnizate tot de singura elegie pe care i-a adresat-o Ovidiu (Pont., IV, VIII). Potrivit lui Tacit 188, Suillius era un om cinstit, energic și elocvent. Ovidiu era legat de el de o cvasi-rudenie: soția lui Suillius era cvasi-fiica lui Ovidiu (mihi filia paene est
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
trebuie să fi rămas și pentru el un simbol, chiar dacă, până la urmă, se va apropia de Augustus 265. Oricum, "răzvrătirea" lui nu trebuie să fi fost diferită de cea a lui Asinius Pollio. În jurul anului 3 d.H. Ovidiu dedicase o elegie, azi pierdută, la moartea lui Messalla 266, desigur pentru a-și exprima recunoștința nu numai pentru a-l fi îndrumat pe calea poeziei, ci și pentru viață în general. Semne ale aceleiași recunoștințe trebuie considerate și trimiterile pe care Ovidiu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
reformelor morale, prin care legislația imperială tindea să restabilească autoritatea mos maiorum-ului printre supușii săi (chiar dacă și acest aspect al propriei culpe este apărat cu îndârjire, cum se va vedea și mai bine în cele ce urmează, de către poet în elegia din cartea a doua din Tristele: de altfel și în acest loc Ovidiu nu-și neagă vina, ci neagă faptul că această este o vină dată fiind libertatea cu care se comportau artiștii precedenți, chiar și Augustus însuși, care tolera
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de neuitat. Dorim să adăugăm la acești destinatari, mai mult sau mai puțin siguri din punct de vedere critic și istoric, un alt prieten de-al lui Ovidiu, căruia tradiția literară consideră că i-au fost adresate de către Sulmonez, pe lângă elegiile: III, XI; IV, IX; V, VIII din Tristele și elegiile IV, III și XVI din Ponticele, și poemul satiric Ibis: este vorba de C. Iulius Iginus 303. În scrisoarea Tristele, III, XI, 31 și urm. Ovidiu îl apostrofează: "Nemilosule, de ce
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
sau mai puțin siguri din punct de vedere critic și istoric, un alt prieten de-al lui Ovidiu, căruia tradiția literară consideră că i-au fost adresate de către Sulmonez, pe lângă elegiile: III, XI; IV, IX; V, VIII din Tristele și elegiile IV, III și XVI din Ponticele, și poemul satiric Ibis: este vorba de C. Iulius Iginus 303. În scrisoarea Tristele, III, XI, 31 și urm. Ovidiu îl apostrofează: "Nemilosule, de ce chinui o umbră, un simulacru, cu cuvintele tale amare? Crezi
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
aici, însă, trebuie atrasă atenția asupra exprimării atât de alambicate și de căutate a lui Ovidiu, pentru a-i ura viață lungă lui Augustus, încât pare o simplă batjocură, sau poate un dublu joc în adevăratul sens al cuvântului. În elegia Tristele, V, XIV, Ovidiu își elogiază soția pentru fidelitatea ei: versurile poetului așadar o fac deja celebră. Trebuie să persiste în comportamentul ei fidel și se va bucura de aceeași glorie ca și Penelopa, Alceste, Andromaca, Laodamia, față de care Fabia
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
spiritual: de Hercule. Poate favorurile speciale de care se bucură Hercule în ochii multor poeți din epoca augustană se datorează acestei spiritualități stoice. Hercule (și Ulise) erau "inuictos laboribus et contemptores voluptatis et uinctores omnium terrorum"350. Propertius narează în elegia a noua din cartea a patra despre aceleași origini herculiene ale templului Ara Maxima (cu aceeași intenție de a exalta domus Fabia)351: Camerinus a cântat Troia cucerită de Hercule: cfr. Ovidiu, Epist. ex Ponto, IV, XVI, 19; Carus compusese
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
dezvăluie. Ovidiu se simțea oarecum justificat să atace motivarea din edictul imperial, pentru a dezvălui ipocrizia lui Augustus, care se agăța de un pretext, pentru a ascunde motivul adevărat. Cum se știe, sulmonezul ne oferă o dezbatere completă în unica elegia din cartea a doua din Tristele, pe care nu o vom aminti aici în întregime, ci vom scoate în evidență numai unele aspecte mai semnificative, care să dezvăluie adevărata opinie a lui Ovidiu cu privire la moralitatea sau lipsa de moralitate a
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ediție din trei cărți, care circulă în zilele noastre, la puțini ani după. Nu va fi făcut tot ceea ce afirmă poetul, dar, oricum, se poate spune că, în versurile din Amores, legislația augustană este combătută la fiecare pas. În încheierea elegiei Amores, II, X, Ovidiu își dorea ca cineva să poată spune plângând, la înmormântarea lui: Această moarte [în numele iubirii, adică] a fost în consonanță cu viața ta". Prin exilul poetului, motivat prin scrierea Artei iubirii, se pare că această urare
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
vrea și pentru epoca lui aceeași libertate și în sfera morală: o libertate născută dintr-o interioritate profundă care nu are deloc nevoie de frâne exterioare, cum ar fi legile. Conceptul lui Ovidiu este cât se poate de clar în elegia Amores, III, IV: "Crudule amant, impunând un paznic tinerei fete, tu faci un lucru zadarnic: femeia trebuie apărată de temperamentul ei. Dacă una, nu din teamă, rămâne castă, aceea e cu adevărat castă; cea care nu înșeală, pentru că nu poate
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lui Marte, Romulus, fiul Iliei și fiul Iliei, Remus" (v. 37-40). Făcând trimitere la cea care a fondat neamul lui Augustus, vestala Ilia, violată de Marte, Ovidiu dezvăluie adevărata sa țintă, și anume pe cine își propunea să lovească cu elegia sa: însuși Augustus, care se ridica atât de mult în apărarea purității și a castității, era fructul unui... adulter, și nimic mai mult. Să înceteze, așadar, o dată pentru totdeauna, să mai întărâte viciile și oamenii vremii cu interzicerile lui!453
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
mult un mostru cu chip uman, un antropofag. Chiar fără să vrea, adularea lui Ovidiu se trasformă în satiră și mai ales într-o sfidare a împăratului. Sunt numeroase pasajele în care apare această stare sufletească a sulmonezului. Deja în elegia unică din a doua carte din Tristele, Ovidiu (v. 118) își afirmă convingerea că "numele său este mare în ochii universului" și că "mulțimea de învățați îl cunoaște bine pe Naso" și îndrăznește să-l numere printre autorii care nu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
asupra căruia vom reveni în cele ce urmează. 302 Cf. E. LOZOVAN, Ovide et le bilinguisme (cu Note de N.I. HERESCU), în Ovidiana cit., p. 396 sqq. 303 Cf. SUETONIUS, De illustr. Gramm., XX; E. RIPERT, op. cit., notă la respectivele elegii din Tristele, III, XI și IV, IX. 304 Cf. A. ROSTAGNI, op. cit., II, p. 219; S. D'ELIA, op. cit., p. 150, nota 217. 305 Tristia, IV, IX, 15 sqq. 306 Cf. și observațiile pertinente ale lui PARATORE, în "Circolo Letterario
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
din adîncă arhaitate; că și ea are șansa să aspire la un statut mai deschis către universalitate, altul decît acela indicat de la masa de scris. Moartea obligă. Ea este „peste tot”, cum poetizează cu întristare Cezar Ivănescu în multe dintre elegiile sale. Petru Caraman constata (în baza unui masiv material documentar aparținînd etnograficului, de data aceasta, și nu miticului), că alegoria moartea-nuntă, esență a mioritismului adaug eu, nu aparține numai românilor, în special textelor păstorești. Ea are o răspîndire destul de întinsă
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
ani, le aduseseră cu ei în Țara Românească dascălii greci ai beizadelelor și ai coconilor boierești, așa că se știa bine despre ceea ce însemna iertarea otomană, tot atât de bine se știa cum folosiseră turcii vânzările celor de-un neam. Erau cunoscute din elegiile lui Matei Camariotes și din cronici condamnările la moarte ale megaducelui Luca Notaras (vinovat că îl refuzase pe sultanul Mahomed al II-lea când acesta îi ceruse fiul de paisprezece ani pentru a-și satisface poftele) și împăratului David al
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în care se afla amicul său, întrebă: -Dorești să te leg de ea, ca să-ți cunoști clar soarta, să-ți citesc norocul, scoțându-te din arzătoarea vâltoare? -Ași vrea acum să fie aici, ca viața să nu-mi mai fie elegie. -De vrei așa tu prieten drag, urmează-mă-n tăcere. Să mergem întins spre casa mea, să-ți dau iubirea ca avere. Ajunși în fața casei mari cu două etaje, construită în stil gotic, Daniel îl invită: -Intră, poftește. Casa era
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
Wagner, de pildă, pentru că sclipirea de geniu pe care o poate avea un artist nu e niciodată suficientă ca să acopere o viață întreagă, și de aceea în multe momente ea e diluată, mimată, contrafăcută de el. în orice caz, autorul Elegiilor corespunde unui model literar destul de comun, poetul damnat și boem, fapt care a dus la penibila sa popularitate 116 117 printre semidocți, de la elevi de liceu care șoptesc iubitei pe o bancă în parc "A sosit toamna. Acoperă-mi inima
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]