1,699 matches
-
și bășicată, încruntarea mea sinceră. Mă cutremur și rămân neputincios. Toată ființa mea e la picioarele voastre. Un număr însemnat dintre voi m-ați făcut chiar mie chestia asta. Vă mulțumesc. Am apreciat-o din toată inima - am fost recunoscător, emoționat. Vă mulțumesc din nou. Zău așa. Dar ce faceți? Oh, ce ați făcut? Pe de altă parte, uitați-vă ce trebuie să îndure o gură omenească. Încerc să înțeleg lucrurile din punctul vostru de vedere. De neimaginat, munții de mâncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
2005 Înainte de apusul soarelui, într-o zi frumoasă și binecuvântată de mai, un mănunchi de preoți din felurite generații, am poposit în „cerdacul casei și al sufletului” venerabilului Profesor Arhidiacon Ioan Ivan, la împlinirea celor 90 de ani de viață. Emoționați și mișcați de sfintele amintiri din anii de școală la Seminarul Teologic Neamț, am purces și la o călătorie duhovnicească pe Valea Secului și ne-am închinat Tatălui Ceresc în oaza Mănăstirii Secu. Am întâlnit aici înnoirea spre slava lui
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
de ceea ce se degajă din suferința poetului. — Care nu-și găsește fericirea! a strigat, Întreru pându-l, Baculovschi, avocatul epigramist. Hai să fim serioși. Fericirea e veselă! E vesèlă! a schimbat el accentul În cuvânt, plin de spirit... Poetul Ionescu aprobă emoționat. — Vesela e pentru epigramiști, domnu’ Baculovschi. Eu nu am auzit că s-ar fi citit epigrame În seara asta, s-a făcut auzită, cu voce aspră, Lorena B. Spiridon a ridica mâna cum că ar vrea să intervină, și fără
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Un tânăr ofițer spuse cu regret: — A scris cele mai frumoase poezii de dragoste care s-au auzit vreodată. — Unde-i Tomis? întrebă copilul. — În provincia cea mai îndepărtată, mai primejdioasă și blestemată a imperiului, la Pontus Euxinus, îi explică emoționat tânărul ofițer, marea cu ape negre. De acolo îi scria în fiecare an lui Tiberius și îl ruga plângând să-l cheme înapoi la Roma. Și adăugă, imprudent: — Era prieten cu tatăl tău. Era, probabil, o afirmație periculoasă, pentru că nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unească puterea Romei cu culturile Orientului. Poate din cauza legendei țesute în jurul numelui lui Germanicus, poate din cauza capacității sale excepționale de a stabili relații cu ceilalți, poate din cauză că erau sătui de războaie, vizitatorii coborau acele scări, în amurgurile calde ale Antiohiei, emoționați și chiar fericiți. Iar Zaleucos, preceptorul sclav, îi șoptea entuziasmat lui Gajus că acolo, înăuntru - așa cum scrisese nu știu care filosof antic -, forța limpede a cuvintelor ce se adresau intelectului domina violența armelor care răneau trupul. De-a lungul secolelor, oamenii aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nimeni nu-l recunoștea. Într-o dimineață însă, poporul din Roma a început să arate spre el; era fiul lui Sempronius Garcchus - implicat în procesul împotriva Juliei -, care, la șaisprezece ani, își urmase tatăl exilat în insula Kerkyna. Agrippina zise, emoționată: — Când mama a fost luată de lângă noi, eu și frații mei eram aici, în casa asta, ca acum. Și pe neașteptate a venit fiul lui Gracchus - pe atunci avea cam vârsta ta, Gajus - și ne-a spus: „Am venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Nilus, tatăl lui era viu. „Zeița cu numele asemenea unei adieri de vânt.“ Tiberius devastase micul ei templu roman, iar pe preoți îi deportase și-i ucisese. Numai inviolabila domus a Antoniei putea avea o asemenea încăpere în acele vremuri. Emoționat, Gajus îl întrebă pe bătrân: — Ai fost la templul din Sais? Bătrânul spuse: Când am fost luat sclav, m-am întors să-l privesc. Aveam zece ani. Tot ce știu mi-a spus tata. Cine era tatăl tău? Bătrânul răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și, laolaltă, îl aclamară imperator și îi adresară salutul pe care, în întregul imperiu, vreme de douăzeci și trei de ani îl primise numai Tiberius. Mulțumită amintirilor și sângelui care-i curgea prin vine, Gajus îl recunoscu și tresări, mai emoționat decât fusese vreodată în viața lui. Acea primă, entuziastă rebeliune militară aducea deodată în puterea lui zeci de mii de oameni înarmați, îi dăruia căile maritime ce legau Roma de provinciile mediteraneene, aprovizionarea vitală cu grâu din Aegyptus. Era asaltul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe insula Pandataria, încuviința. Urcă pe Tiberis, fluviul Romei, navigând încet, pentru ca vestea să se răspândească. Debarcă, ducând urna grosolană de lut cu rămășițele mamei sale sub purpura imperială, la fel cum Agrippina dusese cenușa lui Germanicus. O mulțime imensă, emoționată și indignată aștepta în liniște pe mal și, așa cum făcuse în cazul lui Germanicus, îl salută în cor, cu un strigăt neașteptat și pătimaș; apoi formă un cortegiu spontan, interminabil, luminat de mii de torțe, și merse alături de el până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
culoare. Salută alți senatori, mai vorbi puțin și făcu doi pași în urmă. Domitius Corbulo îi spuse, cu vechea lui încredere de militar: — Augustus, te rog... Sora mea Milonia murea de nerăbdare să vină - râse. Femeia făcu o plecăciune, vizibil emoționată: tânărul Împărat văzu o revărsare de păr negru, strâns lejer, cum se obișnuia în Phrygia; glasul care vorbise venea de departe. Ea își înălță capul, el nu observă dacă era frumoasă sau nu, dacă era tânără sau nu, îi văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ca zorii să lumineze nisipul“. Oare bătrânul preot chiar spusese toate astea, sau amintirile se amestecaseră cu visele lui neliniștite? Împăratul se întoarse pe partea cealaltă, convins că era singur. Era plină zi. Milonia se întinsese alături și îl privea. Emoționat, încercă să spună ceva. — Noi doi... Se întrerupse însă, fiindcă ea îl îmbrățișă deodată și își lăsă capul pe pieptul lui, cu un gest tandru; o strânse în brațe. Era într-adevăr foarte mică, se gândi el, singura persoană care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o mulțime de povești despre banchete în care dansurile lui întreceau orice închipuire, despre iubiri capricioase, despărțiri, disperări și furii. Mnester se opri în mijlocul scenei. Luminile aranjate cu pricepere alunecau asemenea apei pe pielea lui, pieptul i se zbătea, răsuflând emoționat, părea că perizomul avea să-i alunece pe șoldurile înguste. Pe când toți îl priveau, Împăratul se întoarse ca și cum l-ar fi strigat cineva din spate. Strigătul acela fusese doar în mintea lui, însă e greu să înțelegi avertismentele zeilor. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
guriță. I-o dă. Și o dulce strânsoare în brațe. I-o dă. Tu?, către Grasu: eu, nimic, zice acela, cu voce blândă,în același timp,însă, foarte hotărâtă. Și tu?, i se adresează miresei de schimb. Eu, tresare aceasta, emoționată, și repetă, eu, spun cum spui tu. Atunci, mergeți cu bine. Mulțumim frumos. Și, voi, rămâneți cu bine. Și mulțumim frumos, și noi, zice Grasu, făcând primii pași, conducând, noua pereche, spre ușă, cu noua lui mireasă, ținând-o de
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
pe ele. S-a așezat în genunchi și i-a cerut mâna Frusinei. Apoi i-a pus verigheta pe deget. S-a ridicat și a cuprins-o de mijloc și cu mare drag a sărutat-o. Ea a fost foarte emoționată. Printre zâmbetele de bucurie, îi curgeau și lacrimi de fericire din ochi. Amândoi se simțeau fericiți și împliniți în dragoste. Mai aveau să-și realizeze visul lor, de a fi împreună, și altul pe plan profesional; George să își termine
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
si sărutată. Au stat îmbrățișați câteva minute și s-au sărutat. - Cred că m-am îndrăgostit de tine, îi șopti la ureche, Alexandru. Ești femeia pe care mi-o doresc lângă mine. Abia aștept să fim împreună! Frusina era încă emoționată și nu spuse nimic. Au stat la pescuit până s-a înserat, când luna apăru pe cer. - Este timpul să mergem acasă, spuse Frusina. Mâine de dimineață trebuie să mă trezesc devreme, să îl ajut pe tata la treburi prin
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
-mi lipsești foarte mult! Atunci vino și tu cu mine! îl invită deodată fata, rostindu-și cuvintele cu vioiciune. Câteva zile mai târziu, se urcau într-un tren accelerat și părăseau Bucureștiul. Erau amândoi pe cât de fericiți, pe atât de emoționați. Nu mai fuseseră niciodată împreună la Sibiu și Felicia nu mai avusese timp să-i scrie mamei sale, ca s-o prevină. Până la Videle, îi însoți și amicul Dobrescu, care mergea în vizită la niște rude. El pălăvrăgi tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
lui Gildas. Atmosfera apăsătoare pusese stăpînire peste sala mare de consiliu a primăriei. În jurul mesei, toți Încuviințaseră. Printre alți aleși, Loïc și Milic Kermeur, cu chipul marcat de durere, apoi frumoasa și solida Gwenaëlle Le Bihan, În aparență și ea emoționată. În fața ei, Pierre-Marie de Kersaint, cu capul plecat, părea cufundat Într-o dureroasă reculegere. În realitate, zgîria discret cu unghia o mică pată de pe pantalon, ce nu se lăsa Îndepărtată. Yves reîncepu să vorbească. Anunță pe ordinea de zi votul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să iasă din necaz și Își luă iute rămas-bun, pretextînd că logodnicul ei desigur o aștepta, riscînd să se Îngrijoreze. Două puncte mici, roșii mergeau În zigzag pe drum, Ryan privea Îndepărtîndu-se mașina Mariei... Era cuprins de admirație și totodată emoționat, ca de fiecare dată cînd Își Încrucișa pașii cu fata asta. Nu era lipsită de Îndrăzneală, fiecare piedică părea că-i Întărește și mai mult hotărîrea, Însemna să n-o cunoști dacă ți-ai fi Închipuit cumva că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
veni clipa condoleanțelor, Armelle de Kersaint arboră la perfecție un aer de circumstanță, În timp ce la brațul ei PM Își ascundea cu greu plictiseala. Doar Juliette, care profita ca să facă pe furiș schimb de priviri cu tînărul Ronan, părea cu adevărat emoționată. În scîrțîitul pietrișului sub picioare, oamenii se Îndreptau În grupuri mici spre poarta cimitirului. Marie văzu că Gwenaëlle o pîndea și se desprinse de ceilalți. Pricepu că șovăia s-o abordeze, așa că se duse În Întîmpinarea ei. - L-ai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sature vreodată să simtă apa trezindu-le trupurile la viață. Stătuseră la vorbe toată noaptea, sorbindu-și unul celuilalt cuvintele, flămînzi să asculte dar și să povestească. Recompuneau, bucată cu bucată, trecutul. Lupino fu, pe rînd, curios, uimit, înduioșat, mîndru, emoționat, fericit. Tatăl său îi răspundea la întrebările pe care și le pusese în dureroase clipe de singurătate. Era așa cum sperase să fie! Se trăgea din înaintași respectabili, de care nu-i era rușine. Un destin crud îl smulsese de lîngă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pentru ce este și pentru tot ce va urma, tată! Era fiul lui cel care vorbise în felul acela matur. Și îi spusese "tată"! De ce altceva avea nevoie pentru ca, dintr-o dată, toată negura trecutului să se împrăștie, pentru totdeauna?! Înaintă emoționat. Picioarele, nesigure, îi tremurau nervos. Știa: singur, n-ar fi avut niciodată tăria să se apropie. Dar prezența tînărului lup îi renăștea curajul, speranța... Erau, împreună, acasă. Și, în tăcere, inima lui bolnavă suspină pentru cea din urmă oară. Ar
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
cântată de Calimah. — Nu nenorocirea timpurilor o Împiedică, ci faptul că noi suntem creștini, fapt ce ne refuză probabilitatea de a ne Înălța la ceruri, pe altă cale decât aceea a lui Petru și a corurilor sale Îngerești, replică priorul emoționat. — Așa o fi, cum spui domnia ta. Îți pot fi de folos În vreun fel? — E o chestiune pe care aș dori să o supun științei dumitale. Are În vedere nobila materie a astrologiei, dar și perversul episod al crimei. Celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
în crema împrăștiată peste tot. — Începi să te simți agitată, Bea? a întrebat-o una dintre domnișoarele de onoare. Îmi amintesc că Bea n-a făcut altceva decât să ridice din umeri și să se mai înfrupte o dată din cremă. — Emoționată, da. Agitată, nu, a răspuns ea cu sinceritate. Mă gândesc la propriul meu tort de nuntă. Cum ar putea o mireasă să nu se simtă agitată la gândul unui tort ca o statuie, cu douăsprezece etaje, cu boboci de trandafiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
fel ca și Jackson, se deciseseră că nu merita să vină la birou într-o vineri de vară și optaseră să lucreze de-acasă. În vreme ce mergeam către restaurant, iar eu îi dădeam toate informațiile Marei, am simțit cum devin din ce în ce mai emoționată. Când ne-am așezat într-un separeu larg și roșu de la Hana Sushi, abia dacă mă mai puteam abține să nu ridic victorioasă pumnul în aer. Serviciul și viața amoroasă intraseră, în sfârșit, pe făgașul cel bun! După zece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
deschis câteva dintre mesaje. Nici unul dintre colegi nu-mi răspunsese cu obișnuitul „Mult noroc, o să-ți simțim lipsa“. În loc de asta, toată lumea părea îngrozită de veste. Când m-am întors către Marie-Therese, am descoperit în jurul biroului un grup mic de oameni emoționați. S-a dat la prietenul meu, în toaleta bărbaților, în timpul unei conferințe de vânzări, mi-a șoptit Henry, tipul de la vânzări în străinătate. A intrat după el. Tipul nu s-a lăsat sedus, așa că săptămâna următoare l-a concediat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]