2,401 matches
-
Anna Jaubert 115, la rândul ei, propune să considerăm că "prezentul își generează propria actualitate, își transportă propriul reper, cîștigându-și astfel autonomia față de mediu"; prezentul nu se mulțumește să ia cunoștință de coincidența dintre proces și reperul reprezentat de actul enunțării, el afirmă el însuși această coincidență, făcând din ea "o declarație de principiu, eventual scoasă de sub incidența adevărată a enunțării, suspendând, dacă este nevoie, chiar înscrierea în realitate". Lecturi recomandate BENVENISTE É., 1966 "Relațiile timpului în verbul francez", în Probleme
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
astfel autonomia față de mediu"; prezentul nu se mulțumește să ia cunoștință de coincidența dintre proces și reperul reprezentat de actul enunțării, el afirmă el însuși această coincidență, făcând din ea "o declarație de principiu, eventual scoasă de sub incidența adevărată a enunțării, suspendând, dacă este nevoie, chiar înscrierea în realitate". Lecturi recomandate BENVENISTE É., 1966 "Relațiile timpului în verbul francez", în Probleme de lingvistică generală, trad. de Lucia Magdalena Dumitru, Teora, București, 2000. (Textul fundamental pentru diferențierea dintre "discurs direct" și "povestire
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
descrierii 125; vom sublinia doar două fenomene care privesc analiza lingvistică: organizarea lexicului descrierii și problema perspectivei descriptive. Imperfectul din planul secund folosit în scopuri descriptive creează o anumită tensiune, având în vedere că firul discursului este în slujba unei enunțări care suspendă dinamica intrigii pentru a desfășura un obiect în spațiu. Armătura unei descrieri întreține astfel raporturi privilegiate cu taxinomiile lexicale. Vom vedea acest lucru în cazul descrierii de la Zola. Începutul capitolului al doilea din Gervaise ne-o prezintă pe
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
căreia se estompează, codurile estetice pe care ea se sprijină și forța semnificantă degajată de ea depășesc exigențele realismului. Nevoia pe care o are narațiunea clasică de a-și legitima descrierile este astfel legată de o anumită concepție referitoare la enunțarea romanescă, în care descrierea se subordonează progresiei narative, aceasta având rolul de a "imita" ordinea "reală" a evenimentelor. Semnificativ este faptul că, în Noul Roman, răsturnarea ierarhiei dintre narațiune și descriere s-a petrecut simultan cu răsturnarea linearității povestirii și
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
lux încă proaspăt contrasta cu exteriorul învechit al tuturor celorlalte, un ochi atent ar fi putut îndată ghici gândurile meschine și desăvârșita mulțumire-de-sine a micului negustor retras din afaceri 141. Capitolul 4 POLIFONIA Problematica polifoniei se referă la identitatea subiectului enunțării. Teza pe care o contracarează este cea conform căreia un enunț nu ar proveni decât dintr-o singură sursă, numită fie "locutor", fie "subiect vorbitor", fie "enunțător"..., sursă unică în care s-ar contopi trei statuturi: cel al producătorului fizic
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
vorbitor", fie "enunțător"..., sursă unică în care s-ar contopi trei statuturi: cel al producătorului fizic al enunțului (individul care vorbește sau care scrie); cel al enunțătorului, punctul de reper al referinței deicticelor; cel al responsabilului de "acte ilocutorii"; fiecare enunțare realizează un act care modifică relațiile dintre interlocutori (aserțiune, promisiune, ordin etc.): se vorbește astfel despre acte "ilocu-torii", acte "de limbaj" sau acte "de discurs"142. Cel mai adesea, aceste statuturi sunt asumate simultan de cel care rostește un enunț
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
astfel despre acte "ilocu-torii", acte "de limbaj" sau acte "de discurs"142. Cel mai adesea, aceste statuturi sunt asumate simultan de cel care rostește un enunț. Când îi spunem, de exemplu, unui vecin "Mîine plec în vacanță", suntem totodată producătorul enunțării, instanța marcată deictic prin "eu" și responsabilul afirmației făcute. Însă disocierea acestor roluri trebuie să fie operată și deoarece ea este cea care ne permite să explicăm un anumit număr de fenomene lingvistice din limba obișnuită și a fortiori din
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
se regăsesc "trei teze": "diferențierea între subiectul vorbitor ("empiric" sau "real"), înțeles ca producătorul efectiv al enunțului, adică ființa psihosociologică căreia i se atribuie o origine [...], și locutorul, adică ființa pe care sensul enunțului o prezintă ca fiind responsabilă de enunțare"; "unele enunțuri prezintă simultan mai multe puncte de vedere fără a exclude teoretic eventualitatea ca altele să nu prezinte decât unul"; sensul enunțului îi poate atribui locutorului diferite atitudini față de acest sau aceste puncte de vedere, în special diferite forme
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
literaturii recurg și ei, de multă vreme, la distincții de acest gen, însă la un nivel diferit: Balzac sau Victor Hugo sunt "subiecții vorbitori" ai operelor lor, indivizii empirici care le-au produs, însă nu lor li se atribuie responsabilitatea enunțării, ci unei anumite figuri a enunțătorului, fie că este vorba despre "narator", despre "poet" sau despre "dramaturg". Un scriitor are toată libertatea să scrie un roman de capă și spadă al cărui narator este o persoană din secolul al XVII
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
același "om" care corespunde mai multor "scriitori". 4.2. Personajul ca "locutor" Naratorul nu este singurul care poate spune "eu" într-un text. Narațiunile prezintă în mod continuu personaje care enunță în "discursul direct", care se prezintă astfel responsabile pentru enunțarea lor, în calitate de "locutori": Jacques scăpă din mâinile stăpânului și dădu buzna în odaia tâlharilor, cu câte un pistol încărcat în fiecare mână: "La culcare, repede, le strigă el; dacă mișcă unul, îi zbor creierii...149" Personajul trece aici de la statutul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cu câte un pistol încărcat în fiecare mână: "La culcare, repede, le strigă el; dacă mișcă unul, îi zbor creierii...149" Personajul trece aici de la statutul de non-persoană la cel de "locutor", discursul direct având calitatea de a introduce în enunțarea autorului enunțările altor subiecți. Însă nu trebuie să uităm că, la un nivel superior, de fapt, aceste opinii devin responsabilitatea naratorului care le raportează, în aceeași măsură cu celelalte elemente ale întâmplării. Acest fenomen de încastrare este recursiv: personajul-"locutor
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un pistol încărcat în fiecare mână: "La culcare, repede, le strigă el; dacă mișcă unul, îi zbor creierii...149" Personajul trece aici de la statutul de non-persoană la cel de "locutor", discursul direct având calitatea de a introduce în enunțarea autorului enunțările altor subiecți. Însă nu trebuie să uităm că, la un nivel superior, de fapt, aceste opinii devin responsabilitatea naratorului care le raportează, în aceeași măsură cu celelalte elemente ale întâmplării. Acest fenomen de încastrare este recursiv: personajul-"locutor" poate, la
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
alt tip de polifonie, în care "subiectul vorbitor" (actorul care joacă rolul) diferă de "locutor" (rolul): cea care vorbește este La Champmeslé, însă cea care se face responsabilă de aceste cuvinte este Atalide. Teatrul constituie deci un mod aparte de enunțare literară, care, în ciuda iluziei pe care tinde să o impună, nu se lasă încadrată în folosirea obișnuită a limbii. El presupune încastrarea unui ansamblu de situații de comunicare în interiorul unei scene de enunțare globale, atribuită unui arhienunțător 150. Scena de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Teatrul constituie deci un mod aparte de enunțare literară, care, în ciuda iluziei pe care tinde să o impună, nu se lasă încadrată în folosirea obișnuită a limbii. El presupune încastrarea unui ansamblu de situații de comunicare în interiorul unei scene de enunțare globale, atribuită unui arhienunțător 150. Scena de enunțare se instituie între arhienunțător și spectator, enunțul fiind piesa în ea însăși, adică ansamblul replicilor personajelor. Acest lucru implică o muncă dublă din partea spectatorului, care trebuie să interpreteze cuvintele personajelor la două
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
literară, care, în ciuda iluziei pe care tinde să o impună, nu se lasă încadrată în folosirea obișnuită a limbii. El presupune încastrarea unui ansamblu de situații de comunicare în interiorul unei scene de enunțare globale, atribuită unui arhienunțător 150. Scena de enunțare se instituie între arhienunțător și spectator, enunțul fiind piesa în ea însăși, adică ansamblul replicilor personajelor. Acest lucru implică o muncă dublă din partea spectatorului, care trebuie să interpreteze cuvintele personajelor la două niveluri diferite. El va trebui, de exemplu, să
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
indirect nu mai este clară. Astfel, în momentul în care ne aflăm în prezența unui fel de "teatru interior", în care un "subiect vorbitor" joacă rolul mai multor "locutori", el îi pune în scenă, într-un fel, în propria sa enunțare. Putem aminti aici celebra scenă din Vicleniile lui Scapin în care Géronte, băgat într-un sac sub pretextul de a fi ferit de niște inamici imaginari, este bătut măr: Scapin (vîrându-i din nou capul în sac): Păzea! Se-apropie o
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
unor fenomene cum ar fi interjecția sau ethosul. A analiza specificitatea enunțiativă a interjecției înseamnă a aduce în discuție o diferență precum cea dintre "uf!" și un enunț cu un conținut identic, cum ar fi: "Mă simt ușurat". Pentru Ducrot, enunțarea "Mă simt ușurat" trimite la locutorul λ, la persoană, atribuindu-i o anumită caracteristică, și anume senzația de a se simți ușurată, caracteristică ce există independent de enunțare. În schimb, a spune "uf" înseamnă a realiza o enunțare ușurată, a
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cu un conținut identic, cum ar fi: "Mă simt ușurat". Pentru Ducrot, enunțarea "Mă simt ușurat" trimite la locutorul λ, la persoană, atribuindu-i o anumită caracteristică, și anume senzația de a se simți ușurată, caracteristică ce există independent de enunțare. În schimb, a spune "uf" înseamnă a realiza o enunțare ușurată, a-ți prezenta enunțarea ca un efect imediat al sentimentului de ușurare; în acest caz, cel avut în vedere este locutorul L. După cum putem observa, interjecția presupune din partea enunțătorului
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Pentru Ducrot, enunțarea "Mă simt ușurat" trimite la locutorul λ, la persoană, atribuindu-i o anumită caracteristică, și anume senzația de a se simți ușurată, caracteristică ce există independent de enunțare. În schimb, a spune "uf" înseamnă a realiza o enunțare ușurată, a-ți prezenta enunțarea ca un efect imediat al sentimentului de ușurare; în acest caz, cel avut în vedere este locutorul L. După cum putem observa, interjecția presupune din partea enunțătorului o teatralizare a propriului corp. În ceea ce privește noțiunea de ethos, ea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ușurat" trimite la locutorul λ, la persoană, atribuindu-i o anumită caracteristică, și anume senzația de a se simți ușurată, caracteristică ce există independent de enunțare. În schimb, a spune "uf" înseamnă a realiza o enunțare ușurată, a-ți prezenta enunțarea ca un efect imediat al sentimentului de ușurare; în acest caz, cel avut în vedere este locutorul L. După cum putem observa, interjecția presupune din partea enunțătorului o teatralizare a propriului corp. În ceea ce privește noțiunea de ethos, ea provine din retorica antică. Pentru
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
acestei dimensiuni, fie doar și sub forma unor aluzii. Să ne amintim și că avem de-a face cu tot atâtea proprietăți atribuibile figurii enunțătorului, nu autorului. Același autor poate adopta, în interiorul textului, ethosuri foarte diferite. Ethosul mondenului ironic asociat enunțării din primele Scrisori provinciale de Pascal este astfel rapid înlocuit, în următoarele scrisori, cu un ethos vehement și cvasiprofetic 155. De fapt, operele literare adoptă cel mai adesea ethosul atribuit genurilor pe care ele le învestesc. Funcția genului este tocmai
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
închiși în laborator, a cărților, în măsura în care ele se opun vieții, a cunoștințelor înmagazinate, în măsura în care ele se opun imaginației vii"156. Această distincție dintre "locutorul-L" și "locutorul-λ" este de asemenea legată de distincția dintre dimensiunea referențială și dimensiunea modală a enunțării: pe de o parte, enunțul permite accesul co-enunțătorului la unele entități (referința), pe de altă parte, el indică ce relație întreține cu el subiectul enunțării sale (modalizarea). În enunțul Eu sunt trist, ambreiorul eu se referă la un individ ("locutorul-λ
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și "locutorul-λ" este de asemenea legată de distincția dintre dimensiunea referențială și dimensiunea modală a enunțării: pe de o parte, enunțul permite accesul co-enunțătorului la unele entități (referința), pe de altă parte, el indică ce relație întreține cu el subiectul enunțării sale (modalizarea). În enunțul Eu sunt trist, ambreiorul eu se referă la un individ ("locutorul-λ") care se întâmplă să coincidă cu subiectul enunțării; însă, din punct de vedere modal, există un fel de ruptură între subiectul enunțării ("locutorul L") și
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
co-enunțătorului la unele entități (referința), pe de altă parte, el indică ce relație întreține cu el subiectul enunțării sale (modalizarea). În enunțul Eu sunt trist, ambreiorul eu se referă la un individ ("locutorul-λ") care se întâmplă să coincidă cu subiectul enunțării; însă, din punct de vedere modal, există un fel de ruptură între subiectul enunțării ("locutorul L") și enunțul său, atâta timp cât el trimite la eu ca și cum ar trimite la o non-persoană. În schimb, în Vai!, subiectul enunțării este implicat în spusele
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cu el subiectul enunțării sale (modalizarea). În enunțul Eu sunt trist, ambreiorul eu se referă la un individ ("locutorul-λ") care se întâmplă să coincidă cu subiectul enunțării; însă, din punct de vedere modal, există un fel de ruptură între subiectul enunțării ("locutorul L") și enunțul său, atâta timp cât el trimite la eu ca și cum ar trimite la o non-persoană. În schimb, în Vai!, subiectul enunțării este implicat în spusele sale, din punct de vedere modal. În același fel putem analiza contrastul dintre (1
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]