2,295 matches
-
lumea meschină în care trăiește. Uneori apar ecouri din proza urmuziană, cum ar fi în Alegeri libere, unde există un savuros portret absurd al unui primar. M. a mai scris cărți de versuri pentru copii, a îngrijit o ediție din epigramele lui Cincinat Pavelescu și a tradus mai ales din autori francezi (La Fontaine, Racine, Hugo) și sovietici. SCRIERI: O picătură de parfum..., București, 1929; Surâs, București, 1931; O fată mică se închină, București, 1935; Întâmplări vesele pentru oameni triști, București
MAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287960_a_289289]
-
1955; Pavel Antokolski, Pe-o ulicioară dincolo de Arbat, București, 1956 (în colaborare cu Anton Antonescu); Racine, Teatru. Fedra, pref. Elena Vianu, București, 1959; S. I. Marșak, Despre un hipopotam. Cum să te porți. Poveste despre doi pisoi, București, 1960; Marțial, Epigrame, București, 1961; La Fontaine, Fabule, pref. N.N. Condeescu, București, 1963; Vladimir Ciokov, Versuri, București, 1964; Marcel Aymé, Omul care trece prin zid, pref. trad., București, 1965; Stephen Leacock, Povestiri umoristice, pref. trad., București, 1965 (în colaborare cu Micaela Ghițescu); Lucienne
MAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287960_a_289289]
-
Condeescu, București, 1963; Vladimir Ciokov, Versuri, București, 1964; Marcel Aymé, Omul care trece prin zid, pref. trad., București, 1965; Stephen Leacock, Povestiri umoristice, pref. trad., București, 1965 (în colaborare cu Micaela Ghițescu); Lucienne Erville, Ștrengărel, pisoiașul mititel, București, 1966; Juvenal, Epigrame, pref. I. Fischer, București, 1967 (în colaborare cu Al. Hodoș); Gilbert Delahaye, Martina la grădina zoologică, București, 1967, Tainele pădurii, Oradea, 1968; Marcelle Vérité, Călătoria elefanților, București, 1968. Repere bibliografice: Al. A. Philippide, „O picătură de parfum...”, ALA, 1929, 463
MAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287960_a_289289]
-
1972; Wyspianski, București, 1981; Ioan Paul al II-lea, papă pentru mileniul al III-lea, București, 2000. Traduceri: Zenon Kosidowski, Povestiri biblice, București, 1970 (în colaborare cu Anda Mareș); Stanislaw Jerzy Lec, Gânduri nepieptănate, pref. trad. Iași, 1971, Aforisme, versuri, epigrame, pref. trad., Iași, 1980; Tadeusz Róz˙ewicz, Poeme, pref. trad., Iași, 1973, Neliniște, pref. trad., București, 1984; Michal Rusinek, Pe urmele lui Copernic, pref. trad., București, 1973; Kazimierz Michalowski, Cum și-au creat grecii arta, București, 1975 (în colaborare cu
MARES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288012_a_289341]
-
personaj cum e Gâgă, model interbelic al anecdotelor de mai târziu cu Bulă, filtrând același filon vulgar al mahalalei. Autorul are o deosebită aplecare spre miticismul bucureștean, din buna tradiție anecdotică a lui Anton Bacalbașa sau din substanța dulce-amăruie a epigramei lui Cincinat Pavelescu, personalitate mereu evocată. Lumea pe care o descriu aceste schițe de mediu nu trece însă dincolo de o anumită candoare sentimentală, ceea ce antrenează uneori un aer vetust peste un cadru de târg de mult depășit. Nici măcar referințele la
MANZATTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288000_a_289329]
-
unii dintre ei purtând incitante dueluri epigramatice. Și-a adunat catrenele din periodice - „România”, „Flacăra”, „Societatea de mâine”, „Dacia”, „Graiul românesc”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Vestul”, „Vremea”, „Unirea română” ș.a., unde semnează și Dion Mardan, Mugur Mardan - în trei volume: Drăcovenii (1933), Epigrame(1935) și Epigrame (1939). Om de duh, epigramistul cultivă o satiră ușoară, binevoitoare, plină de vervă și umor bonom. Dornic de amuzament și de bună dispoziție, el folosește abil ascuțișul ironiei, dezvăluind cu menajamente slăbiciuni, defecte sau tare cotidiene. Improvizațiile
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
purtând incitante dueluri epigramatice. Și-a adunat catrenele din periodice - „România”, „Flacăra”, „Societatea de mâine”, „Dacia”, „Graiul românesc”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Vestul”, „Vremea”, „Unirea română” ș.a., unde semnează și Dion Mardan, Mugur Mardan - în trei volume: Drăcovenii (1933), Epigrame(1935) și Epigrame (1939). Om de duh, epigramistul cultivă o satiră ușoară, binevoitoare, plină de vervă și umor bonom. Dornic de amuzament și de bună dispoziție, el folosește abil ascuțișul ironiei, dezvăluind cu menajamente slăbiciuni, defecte sau tare cotidiene. Improvizațiile sale au adeseori
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
sau brutale. De regulă se mențin în limita unei ținute demne, indicând un spirit pe cât de echilibrat, pe atât de vioi și pătrunzător. Prozodia lasă pe alocuri de dorit, din cauza neglijențelor de ritm. Se întâlnesc totuși câteva catrene antologice, precum epigrama Unor parveniți sau epitafurile închinate lui Cincinat Pavelescu și lui Al. Calotescu-Neicu. A mai publicat o monografie a insulei Ada-Kaleh (1936), în care surprinde cu sensibilitate poezia unui colț de Orient neatins de modernismul occidental, iar în colaborare cu Cesar
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
surprinde cu sensibilitate poezia unui colț de Orient neatins de modernismul occidental, iar în colaborare cu Cesar Pruteanu a scris feeria în versuri Legenda lăcrămioarei (1941), deosebit de atractivă pentru cei mici, ca și pentru cei mari. SCRIERI: Drăcovenii, Timișoara, [1933]; Epigrame, Timișoara, 1935; Adakaleh, Timișoara, 1936; Epigrame, Timișoara, 1939; Carol al II-lea, Rex Dacorum, Arad, 1939; Legenda lăcrămioarei (în colaborare cu Cesar Pruteanu), București, [1941]. Repere bibliografice: Ion I. Mioc, Precursorul epigramei bănățene, „Merci. Pardon. Scuzați”, I, 1990, 4. C.
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
de Orient neatins de modernismul occidental, iar în colaborare cu Cesar Pruteanu a scris feeria în versuri Legenda lăcrămioarei (1941), deosebit de atractivă pentru cei mici, ca și pentru cei mari. SCRIERI: Drăcovenii, Timișoara, [1933]; Epigrame, Timișoara, 1935; Adakaleh, Timișoara, 1936; Epigrame, Timișoara, 1939; Carol al II-lea, Rex Dacorum, Arad, 1939; Legenda lăcrămioarei (în colaborare cu Cesar Pruteanu), București, [1941]. Repere bibliografice: Ion I. Mioc, Precursorul epigramei bănățene, „Merci. Pardon. Scuzați”, I, 1990, 4. C.Bz.
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
și pentru cei mari. SCRIERI: Drăcovenii, Timișoara, [1933]; Epigrame, Timișoara, 1935; Adakaleh, Timișoara, 1936; Epigrame, Timișoara, 1939; Carol al II-lea, Rex Dacorum, Arad, 1939; Legenda lăcrămioarei (în colaborare cu Cesar Pruteanu), București, [1941]. Repere bibliografice: Ion I. Mioc, Precursorul epigramei bănățene, „Merci. Pardon. Scuzați”, I, 1990, 4. C.Bz.
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
continuă publicația „Scânteia”, scopul ei fiind a încuraja „micile talente ale acelora care ca mâine vor apare pe arena vieții căutând a colabora la propășirea societății” și „de a vindeca starea patologică postbelică a generației de azi”. Periodicul are rubricile „Epigrame”, „Traduceri”, „Din carnetul nostru”, „Din spicuirile lui Nicu”, „Diverse”, „Glume”, „Folclor”, „Ghicitori”, „Probleme”, „Însemnări”, „Note pe marginea revistelor”, „Cronici”. Instructive sunt articolele cu caracter didactic. Într-un studiu asupra operei lui Ion Budai-Deleanu, de pildă, se consemnează faptul că „în
INDEMNUL – L’IMPULSION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287542_a_288871]
-
poate fi socotit. Cultura filosofică sistematică și firea meditativă se întrevăd în versurile lui I., care se detașează de poeții minori ai epocii prin abordarea unei tematici descinse din romantismul german, din schopenhauerianism și filosofia indică. A mai publicat satire, epigrame și ode în „România literară”, „Buciumul”, „Dâmbovița” și „Revista română”. Este unul dintre prezumtivii autori ai romanului Don Juanii din București, (publicat fără semnătură în foiletonul gazetei „Independința”, 1861-1862), atribuit, succesiv, lui Ion Ghica, Pantazi Ghica și lui I., și
IONESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287585_a_288914]
-
refugiu la Odessa și Herson (1916-1917), e ales la întoarcere primar al orașului Ploiești, demnitate care îi va da prilejul să se dovedească un bun gospodar și un susținător competent al vieții culturale. Mircea Ionescu-Quintus este fiul său. Primele versuri, epigrame și texte umoristice, publicate de I.-Q. în „Lumea nouă literară și științifică” (1895), cumulează în expresie ascuțimea unui spirit pornit împotriva metehnelor omenești. Mai colaborează cu epigrame, versuri și schițe umoristice, cu diverse însemnări, la „Lumea veche”, „Adevărul ilustrat
IONESCU-QUINTUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287593_a_288922]
-
susținător competent al vieții culturale. Mircea Ionescu-Quintus este fiul său. Primele versuri, epigrame și texte umoristice, publicate de I.-Q. în „Lumea nouă literară și științifică” (1895), cumulează în expresie ascuțimea unui spirit pornit împotriva metehnelor omenești. Mai colaborează cu epigrame, versuri și schițe umoristice, cu diverse însemnări, la „Lumea veche”, „Adevărul ilustrat”, „Adevărul literar și artistic”, „Flacăra”, „Viața” „Zeflemeaua”, „Belgia Orientului”, „Lumina” (din Ploiești, în al cărei comitet de redacție este membru), „Universul”, „Viitorul” ș.a. În 1899-1900 a scos săptămânalul
IONESCU-QUINTUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287593_a_288922]
-
Flacăra”, „Viața” „Zeflemeaua”, „Belgia Orientului”, „Lumina” (din Ploiești, în al cărei comitet de redacție este membru), „Universul”, „Viitorul” ș.a. În 1899-1900 a scos săptămânalul „Stindardul” (Ploiești), iar în 1908-1909, împreună cu D. Karnabatt, revista „Opinii”. Debutează editorial în 1896, cu volumul Epigrame, aici semnând pentru prima oară cu pseudonimul Quintus. Improvizația reușită și expresia vie își găsesc în epigramele sale genul potrivit. Tematicii nu-i lipsește varietatea, dar de o atenție deosebită în ochii epigramistului pare să se bucure portretizarea, în manieră
IONESCU-QUINTUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287593_a_288922]
-
Viitorul” ș.a. În 1899-1900 a scos săptămânalul „Stindardul” (Ploiești), iar în 1908-1909, împreună cu D. Karnabatt, revista „Opinii”. Debutează editorial în 1896, cu volumul Epigrame, aici semnând pentru prima oară cu pseudonimul Quintus. Improvizația reușită și expresia vie își găsesc în epigramele sale genul potrivit. Tematicii nu-i lipsește varietatea, dar de o atenție deosebită în ochii epigramistului pare să se bucure portretizarea, în manieră ușor caustică, a femeii. Un alt volum, Cazuri și necazuri (1904), cuprinde versuri umoristice și epigrame de
IONESCU-QUINTUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287593_a_288922]
-
în epigramele sale genul potrivit. Tematicii nu-i lipsește varietatea, dar de o atenție deosebită în ochii epigramistului pare să se bucure portretizarea, în manieră ușor caustică, a femeii. Un alt volum, Cazuri și necazuri (1904), cuprinde versuri umoristice și epigrame de aceeași ținută lirică. În general sprinten, prompt în ripostă, I.-Q. se simte atras de forma dialogată a discursului și cultivă cu oarecare dexteritate proza scurtă cu miză comică. După schițe și scenete satirice publicate în reviste, îi apare
IONESCU-QUINTUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287593_a_288922]
-
1909 era deja răsplătit cu ordinul Bene Merenti pentru scrierile sale literare. În „romanul dialogat” Căsnicii... (1910), dedicat soției sale, actrița Marioara Voiculescu, personaje de tot soiul combat, nu fără retorism, ideea de căsnicie, proclamând „uniunea liberă”. În ultima carte, Epigrame (1931), autorul reia și unele catrene din perioada de început, pe care acum ține să le cizeleze. Multe dintre epigrame ridiculizează năravurile politicienilor, folosind cu ingeniozitate jocurile de cuvinte. I.-Q. și-a strâns în volum mai multe conferințe, pe
IONESCU-QUINTUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287593_a_288922]
-
actrița Marioara Voiculescu, personaje de tot soiul combat, nu fără retorism, ideea de căsnicie, proclamând „uniunea liberă”. În ultima carte, Epigrame (1931), autorul reia și unele catrene din perioada de început, pe care acum ține să le cizeleze. Multe dintre epigrame ridiculizează năravurile politicienilor, folosind cu ingeniozitate jocurile de cuvinte. I.-Q. și-a strâns în volum mai multe conferințe, pe teme sociale și politice mai ales, și s-a îngrijit din când în când de culegerea și prelucrarea unor cântece
IONESCU-QUINTUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287593_a_288922]
-
pe teme sociale și politice mai ales, și s-a îngrijit din când în când de culegerea și prelucrarea unor cântece populare. În 1895, împreună cu George Ranetti (care semnează Namuna), traduce drama în trei acte Tată de August Strindberg. SCRIERI: Epigrame, pref. Alceu Urechia, cu ilustrații de N. Vermont, București 1896; Clipe vesele, Iași, [1897]; Datine și credințe naționale, Ploiești, 1899; Cazuri și necazuri, f.l., 1904; Căsnicii..., București, 1910; Epigrame, București, 1931; Scrieri, îngr. Mircea Ionescu-Quintus, pref. Valeriu Râpeanu, București, 1981
IONESCU-QUINTUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287593_a_288922]
-
Namuna), traduce drama în trei acte Tată de August Strindberg. SCRIERI: Epigrame, pref. Alceu Urechia, cu ilustrații de N. Vermont, București 1896; Clipe vesele, Iași, [1897]; Datine și credințe naționale, Ploiești, 1899; Cazuri și necazuri, f.l., 1904; Căsnicii..., București, 1910; Epigrame, București, 1931; Scrieri, îngr. Mircea Ionescu-Quintus, pref. Valeriu Râpeanu, București, 1981; Trident Quintus (în colaborare cu Mircea Ionescu-Quintus și Nelu Ionescu-Quintus), postfață Florin Sicoe, Ploiești, 2001. Traduceri: August Strindberg, Tată, București, 1895 (în colaborare cu George Ranetti). Repere bibliografice: Chendi
IONESCU-QUINTUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287593_a_288922]
-
Valeriu Râpeanu, București, 1981; Trident Quintus (în colaborare cu Mircea Ionescu-Quintus și Nelu Ionescu-Quintus), postfață Florin Sicoe, Ploiești, 2001. Traduceri: August Strindberg, Tată, București, 1895 (în colaborare cu George Ranetti). Repere bibliografice: Chendi, Schițe, 173-175; Ion G. Ionescu-Quintus, în Antologia epigramei românești, îngr. și introd. A.C. Calotescu-Neicu și N. Crevedia, București, 1933, 105-112; Mihail Sevastos, Monografia orașului Ploiești, București, 1938, 434-435; Predescu, Encicl., 435. V.P.S.
IONESCU-QUINTUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287593_a_288922]
-
bibliotecar-șef la Biblioteca Regională Suceava (1962-1963), devine apoi cadru didactic la Institutul Pedagogic din Suceava, din 1991 fiind și șeful Catedrei de filologie a Universității din Suceava. Debutează în anul 1957 la revista „Viața studențească”, cu o serie de epigrame. Colaborează la „Contemporanul”, „Amfiteatru”, „Convorbiri literare” ș. a. A făcut parte din colectivul de redacție al revistei „Pagini bucovinene” și din grupul fondator al „Bucovinei literare” (serie nouă) ș.a. Scrierea cea mai importantă a lui I. este monografia Adrian Maniu (1979
IORDACHE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287601_a_288930]
-
apoi de vicepreședinte (1996-2000) și președinte (2000) al Senatului României. I.-Q. debutează în revista „Curierul Liceului «Sfinții Petru și Pavel»” (1934), prima lui carte fiind Haz de necaz, publicată în 1943 și prefațată de Radu D. Rosetti. Următoarea culegere, Epigrame, cu inedite și preluări, apare abia după trei decenii, în 1973. Colaborează cu epigrame, schițe, însemnări critice sociale și politice la „Gânduri și rânduri”, „Gând prahovean”, „Universul literar”, „Magazin”, „Urzica”, „Astra”, „Orizont”, „Steaua”, „Tribuna”, „România literară”, „Flamura Prahovei”, „Rezon!” (Ploiești
IONESCU-QUINTUS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287592_a_288921]