2,597 matches
-
personalității, iar motivația pe termen lung, centrată pe autoafirmare, devine de asemenea necesară. Bunul simț ne arată, însă, că excesul privitor la acest tip de motivație, nu poate duce decât la consecințe de nedorit. S-a demonstrat, de exemplu, că exagerarea motivației centrate pe autoafirmare poate genera suficientă anxietate spre a submina învățarea. Acelaș exces poate conduce la aspirații școlare și profesionale, profund nerealiste care mai târziu, sunt urmate de eșecuri răsunătoare și de prăbușirea respectului de sine, fie de debarasarea
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
pe tărâm școlar să dăuneze capacității elevului de a-și percepe limitele, putându-l predispune la raționalizarea eșecurilor sale și la nerecunoașterea faptului că vederile sale sunt de nesusținut din punct de vedere logic și pragmatic. Un alt dezavantaj al exagerării motivației bazate pe autoafirmare este acela că orientarea sa utilitaristă îi limitează longevitatea. Astfel, elevul a cărui motivație școlară este înainte de toate extrinsecă, tinde să acorde prea puțină atenție unor discipline de studiu după ce a trecut examenul sau după ce a
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
curat. Prin spărtură este scos sicriul și dus la Eternitatea, unde e înmormântat pe 2 ianuarie 1890. 11 Contribuția marilor clasici la dezvoltarea limbii și literaturii române „Epoca ce urmează, a lui Eminescu, Caragiale și ceilalți, duce cultul formei până la exagerare... G. Ibrăileanu În evoluția sa, literatura română a cunoscut o serie de etape fundamentale, începând cu literatura populară, apogeul acestei dezvoltări fiind marcat de epoca marilor clasici, când pe scena vieții culturale apar numeroase personalități, precum: Titu Maiorescu, Mihai Eminescu
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
enciclopedistului cărturar este să-l decupleze pe Creangă de "Junimea", ai cărei membri nu l-au înțeles cum se cuvine și nici nu l-au promovat așa cum merita, considerându-l un măscărici bun de glume deocheate, ceea ce constituie desigur o exagerare. În capitolul "Întoarcerea vechiului fond românesc", din Introducerea sintetică, după stenograma unor cursuri, din 1929, Iorga e de părere că junimiștii îl "împingeau" pe Creangă să scrie tot felul de "pătaranii", anecdote corozive "care nu vor putea fi publicate niciodată
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
Vasile cel Mare față de educația și cultură profana Tradiția rigorista a scriitorilor bisericești Tertulian și Tațian, care, în numele credinței, excludeau cultură profana, avea reprezentanți și în secolul al IV-lea. Chiar Sfântă Macrina cea tânără, sora Sfanțului Vasile, împărtășea această exagerare. Pe de altă parte, împăratul Iulian Apostatul decretase interdicția creștinilor de a se folosi de cultură profana și de a frecvență școlile laice. Această atitudine rigorista din partea unor creștini „era inspirată, desigur, numai de teama contaminării și confuziei, pe care
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
nu au fost un popor expansionist; dimpotrivă, ei au trebuit să facă față atacurilor și asupririi străine, continuate cu atacuri istoriografice. Aceeași situație a determinat însă, din legitima și patriotica dorință de a-și apăra drepturile cu ajutorul argumentelor istorice anumite exagerări. Cea mai cunoscută este aceea legată de ideea latinității pure, care s-a reflectat șin faptul că istoria românilor a fost considerată, multă vreme ca o continuare a istoriei românilor. În bună măsură, Mihail Kogălniceanu a preluat în această privință
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
ales în Transilvania și la unii scriitori din Valahia”. Chiar din aceste exemple numai, rezultă limpede strădania lui Kogălniceanu de a respecta adevărul în expunerea istorică, strădanie care s-a manifestat și cu alte prilejuri, inclusiv prin critica adusă unor exagerări în legătură cu alte probleme., determinate îndeosebi de aceea ce s-ar numi mai târziu „ anacronismul psihologic”. Firește, afirmată în mod expres, strădania sa de a scrie o istorie nepărtinitoare, obiectivă, nu putea ajunge la o completă materializare; cărturarul a fost strâns
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
unui simbol bazat pe convenție și repetiție. Acționând ca niște grupuri asociative, arhetipul devine simbol comunicabil numai în eventualitatea în care o colectivitate avizată, din spații culturale diverse, îi cunoaște semnificația și o explică. Spre a ne absolvi de vina exagerărilor, apelăm la termenul de câmp arhetipal, care se organizează prin medierea reprezentărilor arhetipale. De pildă, câmpul arhetipal al lui Don Quijote își are sorgintea în chiar una din componentele psihice și temperamentale ale lui Camil Petrescu. Am precizat deja că fostul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
din nou ca un strigoi care ar ridica o lespede pusă deasupra lui."212 Fluxul memoriei cu întreg cortegiul de aduceri-aminte fixat în scris de Fred Vasilescu este provocat de Ladima, în ipostaza sa de om dispărut, de strigoi. Fără exagerare, pentru acest câmp arhetipal, poetul este un dublu al duhului regelui. Atât pentru Hamlet, cât și pentru Fred, viața și întâmplările la care iau parte sunt predeterminate de porunci ce vin inexorabil din sfera Thanatosului. Întregul context ontologic se esențializează
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
relații tensionate, viitorul scriitor pare a enunța, înaintea lui Eugen Ionescu, teribilul verdict: "Il n'y a pas des bons pères, c'est la règle!". Repudierea părintelui echivalează la Sadoveanu cu o ucidere a acestuia în inconștient. Nu e nici o exagerare aici, pentru că Freud demonstra încă din studiul Totem și tabu că trebuie să-ți ucizi tatăl pentru a deveni tatăl Operei tale. Extinzând raționamentul, să conchidem că festinurile și libațiile din Hanu-Ancuței sau din oricare scriere sadoveniană se constituie într-
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
nouă” și-a format cenaclul ei de poeți dându-le acestora uneori calificative umflate așa cum se făcea cu poeții, din paginile „Literatorului” O parte din articolele sale polemice le publică aici : În discuțiile polemice niciodată Ovid Densusianu nu alunecă spre exagerări și nu pune o patimă oarbă, fiind obiectiv: „Dacă fraza caustică, ironia tăioasă nu scoboară niciodată la atacurile personale în care trivialitatea nu cunoaște nici o margine. Chiar când e silit să intre în amănunte care dezvăluiesc intimități ce trebuie trecute
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
poporului apare ca mai interesantă față de cealaltă tradițională" și precizează în Folclorul. Cum trebuie înțeles că „aceasta nu înseamnă că va trebui să ne întoarcem privirile de la trecut, ar fi o lipsă de înțelegere a cerințelor științei și o nouă exagerare", Cercetătorul trebuie să cuprindă în câmpul de observație și actualitatea și trecutul.” Metodologic în aceeași lucrare Densusianu sistematizează materialul folcloric în două grupe: din prima grupă făcând parte producțiunile specifice propriului geniu și spiritul poporului român", iar din a doua
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
simț Într-o interacțiune de grup. Dezbaterile, chiar pe o temă propusă de ei, pot degenera fie În zeflemea funcțională (bataia de joc, de dragul acțiunii În sineă, fie În cea anti-persoană sau grup. Băieții intră mai des În faze de exagerare, impertinentă cu substrat sexual, cu o agresivitate marcantă În conduite și În vocabular. Prioritatea intervenției profesorului În acest plan este intermedierea relațiilor copiilor cu sistemul de valori promovate În societate. Rostul unui asfel de demers vizează clarificările preliminare necesare oricărei
MODALITĂŢI DE PREVENIRE A CONDUITEI AGRESIVE by LIDIA CRAMARIUC () [Corola-publishinghouse/Science/1629_a_2944]
-
simț Într-o interacțiune de grup. Dezbaterile, chiar pe o temă propusă de ei, pot degenera fie În zeflemea funcțională (bataia de joc, de dragul acțiunii În sineă, fie În cea anti-persoană sau grup. Băieții intră mai des În faze de exagerare, impertinență cu substrat sexual, cu o agresivitate marcantă În conduite și În vocabular. Prioritatea intervenției profesorului În acest plan este intermedierea relațiilor copiilor cu sistemul de valori promovate În societate. Rostul unui asfel de demers vizează clarificările preliminare necesare oricărei
MODALITĂŢI DE PREVENIRE A CONDUITEI AGRESIVE by LIDIA CRAMARIUC () [Corola-publishinghouse/Science/1629_a_2944]
-
stilistice cu care operează autorul. Este un produs ecumenic, o sinteză de voci intermitente diacronic și sincronic, având în prim-plan estetica uluirii, a fabulosului feeric, grotesc sau terifiant, chiar dacă delirant și vizibil artificios. Baudolino însuși persiflează, când și când, exagerarea. Soarta scrisorii, un text promoțional, e să devină, ca și romanul postmodern, o versiune multiplă. Și o enciclopedie de voluptăți verbale și imagistice ce fac să i se ierte autorului unele scene cumulative, descrieri trenante, relatări pletorice mai puțin atente
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
nu au fost un popor expansionist; dimpotrivă, ei au trebuit să facă față atacurilor și asupririi străine, continuate cu atacuri istoriografice. Aceeași situație a determinat însă, din legitima și patriotica dorință de a-și apăra drepturile cu ajutorul argumentelor istorice anumite exagerări. Cea mai cunoscută este aceea legată de ideea latinității pure, care s-a reflectat șin faptul că istoria românilor a fost considerată, multă vreme ca o continuare a istoriei românilor. În bună măsură, Mihail Kogălniceanu a preluat în această privință
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
ales în Transilvania și la unii scriitori din Valahia”. Chiar din aceste exemple numai, rezultă limpede strădania lui Kogălniceanu de a respecta adevărul în expunerea istorică, strădanie care s-a manifestat și cu alte prilejuri, inclusiv prin critica adusă unor exagerări în legătură cu alte probleme., determinate îndeosebi de aceea ce s-ar numi mai târziu „ anacronismul psihologic”. Firește, afirmată în mod expres, strădania sa de a scrie o istorie nepărtinitoare, obiectivă, nu putea ajunge la o completă materializare; cărturarul a fost strâns
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
care constă în cea mai mare parte tocmai din asemenea enunțuri! Wittgenstein nu-și ascunde decepția scriind că acum, după citirea cărții, speranța lui că Tractatus-ul ar putea însemna ceva pentru Russell a dispărut complet. (Această afirmație reprezintă totuși o exagerare. Primul lucru pe care și l-a dorit Wittgenstein, după eliberarea din prizonierat, a fost să se întâlnească cu Russell pentru a discuta manuscrisul Tractatus ului.) Reacția lui Russell la aceste reproșuri a fost, ca și alte dăți, una îngăduitoare
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
pozitiv și ajunseseră să dubleze aprecierea generală a publicului. De Sanctis amintește cum unii studenți din vremurile sale vizitau emoționați mormântul scriitorului de la Pozzuoli și cum nu mai existau oameni de cultură care să nu fi memorat Canturile. În spatele acestei exagerări se ascunde tonul general de apreciere, de care Leopardi începea să se bucure. Rezumând, imaginea lui s-a conturat la vremea respectivă întâi prin succesul de public, apoi prin aprecierea literaților, la început datorită componenței patriotice a poeziei sale (din
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
împins până la extrem conține o inspirație subtilă tot mai sterilă, destinată să se stingă; că forța lui Quasimodo, tânăra, atentă, măsurată, deține cele mai alese atribute ale noii arte. Dorința exegetului de a-si laudă prietenul l-a împins spre exagerări encomiastice, aflate uneori departe de adevăr: El, după cum bine spune Natoli, nu a preluat nimic de la crepusculari, futuriști, vocieni, avangardiști (ca să nu mai vorbim despre Pascoli și D'Annunzio!). Această afirmație, oare nu este cea mai bună recunoaștere, a personalității
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Astfel, China cunoaște o resurecție religioasă, pe care autoritățile o controlează din ce în ce mai greu. În momentul în care s-a aflat că influența sectei Fanlun Gong se întindea inclusiv asupra armatei și a Partidului, autoritățile au reacționat represiv, exagerat de dur, exagerare ce mai curînd relevă decît ascunde sentimentul de teamă și de insecuritate al puterii de la Beijing, ca și conștiința tot mai evidentei sale ilegitimități. China e o mare agitată. Pentru a nu se repeta evenimentele din 1989, Piața Tienanmen este
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
cu drepturile omului, remarcîndu-se prin numeroase acțiuni represive, clivaje interne mari (circa 800 de milioane de săraci), un mediu natural grav alterat și un sistem de asigurări sociale incipient. De-a lungul mileniilor sale de civilizație, China a atras mereu exagerări de tot felul, dar și-a conservat pînă astăzi un mister de nepătruns. Aflată la "celălalt pol al gîndirii umane", pentru occidentali ea rămâne o mare enigmă. Pentru că modelul occidental nu i se aplică și nu i se poate aplica
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
a adevărului ce convine - și realitatea se amestecă Într-un discurs politic mistificator dar și mitificator. Stilul electoral. L-am denumit „electoral” nu atât pentru că ar fi determinat de perioade electorale ci, mai cu seamă, pentru că este marcat de supralicitările - exagerările chiar - caracteristice acestor perioade. Aceasta Întrucât campaniile electorale sunt momente propice unor supralicitări ce nu pot fi evitate de nici un partid, de nici un actor politic care se confruntă și, uneori, se Înfruntă cu programe politice ce pot părea mai promițătoare
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
727 picioare, și că ai măsurat-o de două ori". Cititorul îl va crede pe autorul mistificator, nu pe predecesori "pentru că ești ultimul care o măsoară și pentru că i-ai redus (sublinierea e a autorului) dimensiunile. Călătorii sunt cunoscuți pentru exagerări..." Autorul unei scrieri de călătorie trebuie de asemenea să aibă în vedere o schemă generală, care ar arăta cam așa: "călătorind observații asupra ținutului traversat o anecdotă sosirea într-un oraș bisericile populația observații istorice altă anecdotă mâncăruri și băuturi
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Este o concluzie imediată și logică. Dar, ca în orice act artistic, fixarea unor repere formale rigidizează perspectiva. Romancieri redutabili la nivel mondial (Marguerite Yourcenar sau Lion Feuchtwanger, Thomas și Heinrich Mann, ori Maurice Druon) au atras atenția asupra acestei exagerări. Această idee a dus la polemici frecvente, cunoscute istoriei și teoriei literaturii, în ceea ce privește încadrările tipologice ale unor romane istorice 45. Prin constrângerea semnalată, − respectiv redarea veridică a adevărului documentar (narativ și prelucrat lexical) al evenimentului istoric major descris −, nu înțelegem
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]