2,256 matches
-
Sau a manifestat numai "simpatie față de legionari"? După ce criterii stabilim dacă cineva a fost sau nu legionar? Florin Țurcanu dă un răspuns neechivoc la această întrebare. După o analiză a evoluției spirituale și politice a lui Mircea Eliade, pe care exegetul o urmărește extrem de minuțios, treaptă cu treaptă, în toate meandrele ei, în special cu privire la perioada dintre 1927 - anul apariției Itinerariului spiritual, catalizator al constituirii "tinerei generații" în jurul lui Mircea Eliade - și 1937, autorul arată că Eliade ajunge la "angajamentul politic
O problemă deschisă by Petru Vaida () [Corola-journal/Imaginative/10603_a_11928]
-
mai importanți dintre ei) au scris pagini memorabile despre specificul și farmecul capitalei României. S-au spus lucruri capitale despre istoria orașului, evoluția sa arhitectonică, modul de viață al locuitorilor, civilizația străzii. Impecabile din punct de vedere documentar, cărțile acestor exegeți ai Bucureștiului rămîn, sînt lucrări cvasi-științifice � chiar dacă un anumit sentimentalism nu este cu totul absent) care transmit informații mai mult decît emoții. Ele sînt excelente descrieri ale Capitalei în diferite momente ale istoriei sale, dar nu explică, decît în
O carte în imagini critice reale by Tudorel Urian () [Corola-journal/Imaginative/13821_a_15146]
-
nu explică, decît în mică măsură, misterul seducător al orașului, motoarele secrete ale evoluției sale în timp. Pentru a face să se înțeleagă specificitatea unei epoci din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat al unui oraș este necesar ca exegetul, pe lîngă informația exhaustivă, să posede și o sensibilitate artistică, cu ajutorul căreia să detecteze și să facă vizibil pentru neinițiați „aerul timpului". Calități pe care le-a demonstrat cu prisosință cea mai nouă exegetă a Bucureștiului interbelic, Ioana Pârvulescu. Întoarcere
O carte în imagini critice reale by Tudorel Urian () [Corola-journal/Imaginative/13821_a_15146]
-
Cântarea Cântărilor în interpretarea exegeților evrei și creștini Dintotdeauna, interpretarea cărții biblice Cântarea Cântărilor nu a fost deloc ușoară. Se știe că pentru aceste fapt, la evrei, în secolul I al erei creștine, Cântarea Cântărilor era oprită să fie citită de tineri 1. Cartea biblică
Nr. 1/2010 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/135_a_101]
-
al erei creștine, Cântarea Cântărilor era oprită să fie citită de tineri 1. Cartea biblică Cântarea Cântărilor 2 a fost interpretată alegoric 3 încă de la 1 Origen, Prolog la Cântarea Cântărilor, P. G. LXVIII, col. 669. 1 început, atât de exegeții evrei, cât și de cei creștini 4. Fără îndoială, acest aspect a fost cel care a permis conceperea acestei cântări de iubire profană, epitalamică și erotică ca fiind una sfântă (și chiar - după cum spune Rabinul Akiva - Sfântă a Sfintelor), fiind
Nr. 1/2010 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/135_a_101]
-
corale. Conținutul cărții vrea să exprime transformările care au avut loc în raporturile dintre Israel și Iahve, începând cu perioada de la ieșirea din Egipt și până la sfârșitul vieții fiecărui iudeu, când se eliberează de suferințele pământești, unindu-se cu Iahve. Exegeții evrei ai Cântării, până la nivelul Evului Mediu, considerau această cântare sau acest poem de dragoste fie o alegorie a relației istorice dintre Dumnezeu și Mireasa sa, poporul lui Israel (această abordare este reflectată în cartea apocrifă a IV-a a
Nr. 1/2010 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/135_a_101]
-
p. XXXII-XXXIII; George-Louis Scheper, The Spiritual Marriage: The Exegetical History and Literary Impact of the Song of Songs in the Middle Ages, Ph.D. Dissertation, Princeton University, 1971, p. 10-14, 404-452. 3 Sinagogii 12. Abordarea alegorică a prevalat în rândul exegeților creștini până la Reforma Protestantă, cu excepția unui autor - Teodor de Mopsuestia (360-429), care a fost condamnat de Sinoadele al II-lea Ecumenic de la Constantinopol din anul 381 și de Sinodul al V-lea Ecumenic ținut tot la Constantinopol în anul 553
Nr. 1/2010 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/135_a_101]
-
the Third-Century Church, Londra, 1985, p. 203-205 ; Andrew Louth, The Origins of the Christian Mystical Tradition: From Plato to Denys, Oxford, 1981, p. 52-74 ; de asemenea, Marvin H. Pope, op. cit., p. 183-185 și Dania Marinov, op. cit., p. 3-4. 5 teologi, exegeți și mistici din Răsărit, respectiv Apus20. Și totuși, după cum relevă o comparare a comentariilor lor cu cele ale lui Origen, ei diferă în numeroase aspecte. Într-adevăr, Cântarea Cântărilor nu a fost considerată de nimeni, niciodată, o carte ușoară. Mai
Nr. 1/2010 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/135_a_101]
-
33. Origen și Sfântul Grigorie își exemplifică traiectoria hermeneutică și, deși unii ar putea caracteriza omiliile și comentariile la Cântarea Cântărilor ca fiind o eisegeză, și nu o exegeză, îndrăznelile lor speculative au captat totuși imaginația unor generații întregi de exegeți. După cum am declarat anterior, cei doi îmbrățișează accente simbolice diferite. Și totuși, exegeza lor asupra Cântării Cântărilor evidențiază similitudini remarcabile. „În privința Cântării 1:5, ambii afirmă semnificația soteriologică a întunecimii Miresei, deși nuanțele sunt ușor diferite. Pentru ambii, povestirea manifestă
Nr. 1/2010 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/135_a_101]
-
de măreția emblematică a personalității părintelui ei, Lidia Ionescu Stăniloae nu poate trece cu vederea lucrarea Răului (p. 367) ce s-a manifestat aproape permanent și chiar postum față de familia Stăniloae. Aproape polemică cu o anume cabală fariseică, cu închipuiți exegeți religioși sau mireni, autoarea este drastică privind tentativele piraterești de presă sau de editură (p. 392), cu fel de fel de interviuri confecționate sau istorioare apocrife, veștejind cu severitate gestul unui "discipol" ce a ținut cu orice preț să-l
Credința trăită by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16484_a_17809]
-
doză de dispreț pentru ceilalți-obiectul ironiei. Firește, mulți au scris despre ironie, între ei Kierkegaard și Jankelevitch, iar Trilling nici nu se apropie de subtilitatea și complexitatea argumentelor acestor filozofi. Dar eseul e important pentru că definește profilul lui Trilling ca exeget literar: optînd pentru ironia implicată, care e mai puțin malițioasă pentru că se răsfrînge și asupra subiectului, ca auto-ironie, criticul își stabilește de fapt repere axiologice, calculează un fel de rază de bătaie a judecăților sale. Rezultatul: Trilling nu e un
Un intelectual new-yorkez by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16440_a_17765]
-
Ion Simuț Principalele calități ale biografiei realizate de Florentin Popescu rezultă din talentul de reporter și din onestitatea documentaristului. Exegetul se află "pe urmele lui V. Voiculescu", ca în prima carte pe care i-o consacrase, și îl urmează turistic când cu o fidelitate justificată și profitabilă, când cu o insistență exagerată și inutilă. Primele trei capitole - Copilăria și adolescența
Biografismul hagiografic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12797_a_14122]
-
tipul: "a trecut, poate, și prin piața colegiului..." (p.164), "Voiculescu și Herescu vor fi simțit și ei acea atmosferă intimă..." (p. 167), "...se vor fi grăbit să ajungă pe Valea Cernei..." (p. 168) etc. - reminiscențele unor reverii turistice ale exegetului însuși, atribuite arbitrar scriitorului. Mari porțiuni din carte ne apar mai degrabă ca produs al unei geografii literare decât al unei istorii literare - ceea ce nu e neapărat un defect, ci o particularitate cultivată de disponibilitățile reporterului, prea turistic, totuși, pe
Biografismul hagiografic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12797_a_14122]
-
un final "magistral", care merită citat, "oricare alt comentariu fiind de prisos" (p. 207). Rezultatul nu poate fi decât o repovestire rezumativă, punctată exclamativ, căci nu se poate face critică literară cu convingerea că "orice comentariu e de prisos". Concluzia exegetului e că temele și motivele povestirilor voiculesciene "sunt variate", arta prozatorului e "extraordinară", iar subiectele "senzaționale sau banale". Cu astfel de aprecieri critica însăși cade în banalitate. E apoi mult prea reductiv, chiar comic, să califici asceza voiculesciană din anii
Biografismul hagiografic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12797_a_14122]
-
însăși cade în banalitate. E apoi mult prea reductiv, chiar comic, să califici asceza voiculesciană din anii ´50, ce tinde să se identifice cu isihasmul, drept "un trai sportiv" (p. 236), când e vorba de o practică prin excelență spirituală; exegetul persistă în greșeală când scrie cu seninătate despre "viața de autentic sportiv pe care o dusese V. Voiculescu înainte de arestare" (p. 290). Deficiențe de informație îl fac să califice un poem ca În San Marco "cvasiinedit astăzi" (formulă imposibilă!), când
Biografismul hagiografic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12797_a_14122]
-
arată doar fața de mizerie a condiției umane. Dar mă întreb, tot în spiritul lui Pascal, dacă o cunoaștere lucidă a mizeriei omenești, așa cum apare ea din teatrul lui Beckett, nu este un semn al grandorii omului? De altfel există exegeți care au legat viziunea tragică a lui Beckett de cea a unor texte străvechi care vă sună deosebit de dragi, de pildă cartea lui Iov". Să menționăm că obiecțiile autorului Meditațiilor critice nu-i lasă deoparte nici pe emulii săi, membrii
Dialogurile lui Ovidiu Cotruș by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16096_a_17421]
-
libertate", spune Ionescu în primul din cele două eseuri despre avangardă, însă într-un moment și un loc nu foarte propice libertății în felul în care o înțelegea Ionescu. Note și contranote e o carte extrem de interesantă nu doar pentru exegeții dramaturgului, dar și pentru dezbaterea de idei din Europa occidentală a perioadei imediat următoare celui de-al doilea război mondial. Eugen Ionescu e un înotător împotriva curentului, care curent e stîngist, populist, sociologizant, ideologizat. Autorul lui Macbett nu numai că
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
în care avangarda s-a integrat mișcărilor simboliste sau în publicistica anilor douăzeci, treizeci. Ce rol au jucat „Contimporanul” sau „Viața imediată” în dinamica avangardelor din România. Mai trebuie să adaug că nici Marin Mincu, nici Ion Pop, nici alți exegeți ai avangardei și nici cei care au realizat marile istorii literare, de la G. Călinescu, Ion Negoițescu, Nicolae Manolescu și Al. Piru la Dumitru Micu și Ion Rotaru nu au urmărit, de la un capăt la altul, nici biografiile autorilor mai sus
Michael Finkenthal, de la Fundoianu și Șestov la Trost și Sesto Pals by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/2600_a_3925]
-
mari rețele simbolice în scrisul secolului XX, dacă Gherasim Luca a realizat uluitoare simetrii în istoriile avangardei, descoperindu- și monografi harnici, D. Trost, Sesto Pals, Paul Păun au șansa întâlnirii cu un cercetător de performanță, Michael Finkenthal. În primul rând, exegetul știe bine istoria României și crede necesar să recapituleze: devenirea personajelor sale, pliată pe evenimentele culturale, e admirabil contextualizată. Desigur, subtitlul nostru e limitativ, fiindcă Sașa Pană, Geo Șerban, Paul Cernat, Sarane Alexandrian, Petre Răileanu, Remy Laville, Ovidiu Moraru au
Michael Finkenthal, de la Fundoianu și Șestov la Trost și Sesto Pals by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/2600_a_3925]
-
limitativ, fiindcă Sașa Pană, Geo Șerban, Paul Cernat, Sarane Alexandrian, Petre Răileanu, Remy Laville, Ovidiu Moraru au scris pagini esențiale despre personalitățile avangardei care au trăit, mai mult sau mai puțin, în România. Dar Michael Finkenthal semnalizează buna relație între exegeții care au așezat scrisul avangardiștilor izolați în anii 1945- 1948 și proiectele lor culturale majore, cele împlinite la Paris sau la New York, în Franța sau în Israel. Finkenthal și scriitorii săi. Despre contextele necesare Am scris de mai multe ori
Michael Finkenthal, de la Fundoianu și Șestov la Trost și Sesto Pals by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/2600_a_3925]
-
admițînd: "Îi rămîne viitorului sarcina de a stabili dacă o asemenea lectură era o manipulare ideologică ori corespundea unor tendințe interne ale operei însăși. Spiritul d-sale critic e mai pregnant pe palierul "hasdeenilor din categoria a doua, cea a exegeților cărora nu li s-ar putea atribui anvergură unor N. Iorga, G. Călinescu, M. Eliade. Aceștia sînt amendați prin prisma mai lesnicioasa a constatării unor inadecvări factologice, a unor inadvertente ale comprehensiunii istorice propriu-zise. Pasînd cu delicatețe așa cum se și
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
Alex. Ștefănescu O ficțiune critică Ca exeget al postmodernismului românesc, Mircea Cărtărescu se află într-o situație tragicomica (postmodernista!): scrie despre un curent literar al carui singur reprezentant marcant este Mircea Cărtărescu. Modestia îl împiedică pe poetul intrat în rolul de critic să devină propriul său apologet
Mircea Cărtărescu, critic literar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17906_a_19231]
-
asupra literaturii anilor ^90". În plus, el discuta despre postmodernitate și postmodernism în lume. De altfel, cartea chiar așa începe, cu o imagine panoramica a civilizației secolului douăzeci, care a făcut necesară apariția unei noi literaturi. Perspectiva cosmică adoptată de exeget devine (involuntar) comică în momentul în care se ajunge la prezentarea eroilor postmodernismului românesc. După ce ne invită să privim Pământul de undeva, de pe Lună, prin telescopul imaginației lui teoretice, Mircea Cărtărescu apropie tot mai mult imaginea până când îi prinde în
Mircea Cărtărescu, critic literar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17906_a_19231]
-
citești, cu umor, cu o înțelegere integratoare, cu un sentiment al relativității valorilor. Înseamnă această că toți criticii literări sau toți cititorii cu o minimă educație estetică sunt postmoderniști? Multe dintre meritele atribuite de Mircea Cărtărescu generației sale sunt inventate. Exegetul consideră, de exemplu, că inițiativa unor critici că Ion Negoitescu sau Nicolae Manolescu de a scrie istorii ale literaturii ține de o prejudecată specific modernista, conform căreia ar exista o realitate a literaturii ca obiect de studiu pentru istoricul literar
Mircea Cărtărescu, critic literar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17906_a_19231]
-
cu flori întunecate te vor lăsa în fundul al mării înghețate acolo-n fundul mării sub frunte-ți ochi să nască de-apururi măreția-mi din ceruri s-o privească aurora boreală și stele lucitoare să lumineze tainic mormântul tău în mare". Exegeții antici în majoritatea lor au interpretat cecitatea lui Homer în chip filozofic: ochii îi erau închiși pentru lumea fenomenală, adică pentru lumea aparențelor; în schimb, divinul aed "vedea" lumea frumuseților eterne, lumea ideilor platonice. Cât a trăit, Sarmis n-a
Istoricul și harul orfeic by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Imaginative/12329_a_13654]