170,710 matches
-
să cred. După atâția ani, bunica tot îndrăgostită de el a rămas. Iar eu continui să fiu îndrăgostit de bunica: duminica luam masa la ea, îmi amintesc cum mă lua de mână și parcă văd și acum mâna ei pe fața de masă. Și inelele cu nestemate. Bunicuța. Ce prostie să-i spun bunicuța, nu avea nimic de bunicuță. Când se plictisea, umbla prin salon dintr-un capăt într-altul, înaltă, dreaptă, serioasă. Îmi spunea - Copilul meu îmi dădea bani pe
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
eroului, de a intra în ficțiunea pe care doar o povestea, o relata, prin formulări de genul „Racine o omoară pe Fedra în actul V”, „Hugo o salvează pe Cosette în volumul I”, în naratologia modernă și, în cazul de față, „genettiană”, metalepsa asumă toate practicile transgresive prin care povestirea de ficțiune poate să treacă propriile ei praguri, interne și externe: între actul narativ și povestirea pe care el o produce, între acestea și povestirile secundare pe care ea le înglobează
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
demoni). Așadar materiei nu i se acordă ultimul cuvînt. Puterea sa malefică trece într-o fantasmă. Depășind trama oarecum demonstrativă, cu protuberanțe ideatice, a discursului său, autorul Desprinderii de țărm își dezvăluie, la un moment dat, sub egida ei, o față mai nemijlocit confesivă, empirică, precum o detentă. Hățurile angajării conceptuale slăbesc, un anume firesc revine la drepturile sale, operația carteziană cedează pasul derulării spectacolului habitual al trăirilor, parcă spre a răspunde observației lui Bachelard, după care „un adevărat poet” dorește
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
rar, molcolm, depărtat, Clopotele de ce tot bat? Nopți înstelate Grădinile-n floare Pe ascuns Mângâiere-aripată sărutul furat Pe obrazul ca focul - Să fi fost doar sfială? Iarba după întâia ploaie Cu mireasmă îmbătătoare Fierbințeala zăpezii Ce-ți amorțea degetele precum și Fața plină de zbârcituri A mătușii. Toate laolaltă de-a valma Ca un stup cu zumzet de-albine. Sunete preschimbate-n culori Mirosuri trecute în temeri Lucruri care au devenit chipuri Clipe în gust transformate. Toate laolaltă de-a valma și
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
Kröger) ea evocă ceva fundamental echivoc. Numai că „în vreme ce artistul Caragiale ajunge la o conștiință burgheză, burghezul Thomas Mann ajunge la o conștiință de artist”. Ultimul capitol al cărții, intitulat, în chip ludic-provocator, Sărmanul Dionis, Ivan Turbincă și Lefter Popescu față cu transcendența, îmbină rigoarea aproape pedantă a demonstrației cu revelațiile interpretative paradoxale. Acestea sînt, de altminteri, apanajul unui comparatist autentic, preocupat de imprevizibilele afinități elective: “Iată că, în trinomul Eminescu-Creangă-Caragiale, ultimul este cel ce revelă, de fapt, fiorul religios cel
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
Dănciulescu o constituie o delicatețe impresionistă, o năzuință spre un concret blînd, îmbătător, înfrăgezit de lumină. Spre deosebire de șaizeciștii (colegi de generație) atrași de materialitatea brutală, agitată, stihială, acordată la un pretențios diapazon cosmic, poeta în cauză se arată receptivă la fața fragilă, vulnerabilă a lumii, la accepția sa plutitoare ca un vis revolut ori încă neîmplinit. Indecizia inofensivă, capriciul benign, blîndețea învăluitoare a reveriei dau substanță caligrafică acestei interiorizări liliale, transcriind parcă o tinerețe eternă, pierdută-n sine: „Ea străbătea grădina
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
doar slăbiciune/ nici certitudinea nu mai separă/ nici zbaterea nu mai devoră// poate că ora este de iubire/ puterea lor fără putere/ și legătura fără legătură// poate că oră e de cumpănă/ în zero// de neînceput bolnavă o vecie...” (Modulație). Fețele golului ce intervine în etapa postparadiziacă sînt așadar multiple, avînd drept numitor comun un simțămînt de irealizare. Nici o certitudine nu se menține în plan percepțional, afectiv sau conceptual, în cadrul unei surpări a aparențelor, care pare a nu mai avea limită
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
vom fi/ nici nu ne e de trebuință!/ Cînd vom fi n-are instanță/ contabilă strictă/ clocită dibaci de buna sau reaua/ credință.// Cînd vom fi n-are curajul bețiv/ de stors juruințe/ frumosul cuminte/ din căruciorul milei împletind/ pe față sau pe dos ciorapii/ solidarității cupide.// Cînd vom fi cu adevărat/ nimeni și nimic/ nu ne mai încurcă deciziile./ Cînd vom fi - se mai poate/ vorbi de la inimă la inimă...?” (La modă sînt cuantele). Golul ce absoarbe ființa fără scăpare
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
de criticul Mircea Martin, publică și primește premii. Proza lui Răzvan Petrescu, s-a spus, parcurge drumul de la scriitura realistă la cea fantastică, de la notația de atmosferă, la ironie și pastișă. Afirmație neîndoielnic adevărată, pe care gruparea din volumul de față o face în bună măsură evidentă. Dar alăturarea - joc întotdeauna paradoxal - mai face evident și un alt fapt, oarecum contrariu: pentru un scriitor cu stil și talent, drumul lung de la realism la fantastic nu e, în fond, decît o mică
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
nu l-ai mai udat, fotografia soției pe malul lacului, orașul, frunzele și nisipul din mintea ta. Să scrii cu disperare. ș...ț Să nu-ți menajezi cititorul, să-l bagi la idei, la spital, să-i lași urme pe față, pe spate, pe ochi. Fără milă. Să pulverizezi într-una, nu contează ce, dar să pulverizezi. Să rîcîi.“. Un astfel de crez artistic sugerează poate un grad înalt de conștientizare a realului. Paradoxal, absența acestuia definește proza lui Răzvan Petrescu
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
silogism, de unde și numele acestei cărți, inspirat după arghezianul Manual de morală practică. Citite în succesiunea lor, editorialele lui Nicolae Manolescu se constituie într-un breviar al temelor care au dominat dezbaterea publică românească în anii tranziției (în cazul de față, din 1995 încoace). Probleme precum colaboraționismul scriitorilor cu regimurile autoritare, măsurile diferite folosite în momentul de față pentru cîntărirea celor două ideologii criminale ale secolului XX, fascismul și comunismul, existența sau inexistența antisemitismului la nivelul elitelor intelectuale românești, relația dintre
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
editorialele lui Nicolae Manolescu se constituie într-un breviar al temelor care au dominat dezbaterea publică românească în anii tranziției (în cazul de față, din 1995 încoace). Probleme precum colaboraționismul scriitorilor cu regimurile autoritare, măsurile diferite folosite în momentul de față pentru cîntărirea celor două ideologii criminale ale secolului XX, fascismul și comunismul, existența sau inexistența antisemitismului la nivelul elitelor intelectuale românești, relația dintre comunism și naționalism, scriitorii și Securitatea (poliția), revizuirea sistemului de valori și a canonului literar după căderea
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
în fond, nu pentru discursuri mă găseam eu acolo - încerc aproape inutil să-mi încurajez colegii și prietenii de la “ Dilema veche”, reușesc vag să ajung la ei, dar mă gîndesc că ei simt emoția și solidaritatea mea, a celor de față sau chiar și a celor absenți, beau un pahar de vin fiert afară. Mă încălzesc. Privirea îmi cade pe Mircea Dinescu. Înțeleg încă o dată ce înseamnă prietenia. Și dimensiunea ei, și frumusețea ei, și nebunia ei. Înțeleg încă o dată cît îl
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
neputînd să își „cumpere” nepotul ce vinde portretele, Sir Oliver va renunța la deghizări, asigurînd un happy ending intrigii și intrigilor. Portrait oblige. Portretul e mereu fidel naturii adevărate (și poate că nerevelate încă) a modelului ce-i stă în față. (Iar Charles Surface, cel, ca și don Ruy Gomez de Silva, încă fără de portret, este fidel - fără a o ști prea bine - acelui spirit de familie pe care tocmai îl lua în derîdere.) Odată confruntat cu propriul portret, deci cu
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
a modelului adevărat) menit să umple golul. Într-un astfel de caz, modelul-substitut este îndreptățit să afirme că „stă într-o pînză de Vermeer”. De fapt, modelul stă în atelier și doar privirea pictorului și lumina ce-i cade pe față îl transformă în proiecția a ceea ce urmează să devină o pictură, un portret. Iar cînd modelul (lui Vermeer) este lăsat singur de pictor, pentru o vreme, în atelier, „părea că se cufundă mai deplin în poză”. Că, identificîndu-se cu poza
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
pictură. De altfel, cum ne spune tot Tracy Chevalier, pictorul se uită la model - de cîte ori acesta îi pozează - ca și cum ar vedea deja pictura încă nepictată, nu modelul - o femeie. Pentru că vede doar lumina albă ce-i cade pe față. Prima etapă către nemurire. La rîndul său, modelul e silit să privească atît de fix, de îndelung și de intens, încît ajunge să-l vadă pe pictor și obiectele din jur, ca și cum ar privi, din stradă, printr-un geam. Nimic
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
amîndoi un Christos a-nviat anticipat”, le spune bătrînilor rămași acasă. După ce și-a înmormîntat un fiu, Niki realizează, difuz, că își pierde și fiica. A treia zi Ca o presimțire stilistică, un preludiu figurativ al viitoarei crime: Niki și Flo, față în față: colonelul cu un ciocan în mînă, în fața dictatorului de apartament, care orchestrează evacuarea mobilelor. Dublu preludiu, pentru că, în aceeași zi, îl vedem pe Flo cu sîngele țîșnind din capul spart în geamul de la baie! A patra zi Despărțirea
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
Christos a-nviat anticipat”, le spune bătrînilor rămași acasă. După ce și-a înmormîntat un fiu, Niki realizează, difuz, că își pierde și fiica. A treia zi Ca o presimțire stilistică, un preludiu figurativ al viitoarei crime: Niki și Flo, față în față: colonelul cu un ciocan în mînă, în fața dictatorului de apartament, care orchestrează evacuarea mobilelor. Dublu preludiu, pentru că, în aceeași zi, îl vedem pe Flo cu sîngele țîșnind din capul spart în geamul de la baie! A patra zi Despărțirea. Copiii pleacă
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
precis, determinat, cu acel ciocan. A făcut o treabă bună. Este, după acumularea subterană a întregului film, un gest logic și necesar. După care, colonelul în rezervă se întoarce acasă, se așează la o masă și privește în gol, cu fața înroșită de sînge, ca un clovn înmărmurit de propriul curaj... În ciuda a ceea ce se vede pe ecran, filmul analizează nu fizica, ci metafizica faptului divers. Diagnosticul cel mai exact îi aparține lui Pintilie: “Istoria filmului e istoria desfășurării unei deposedări
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
sinele, poate produce clipa de înțelegere a fragmentelor din parcursul dat. Credința absolută, și nu doar cea religioasă, într-un principiu, într-o idee, într-un om, face parte, la urma urmelor, din sublimul existențial. Cele două spectacole amintite multiplică fețe ale suferinței, ale patimii, ale iubirii necondiționate și pînă la capăt, a plății pe care o facem pentru opțiuni, pentru zbuciumul interior, devorator, mistuitor. Multiplicări ale eu-lui, vîrstele lui, ipostazierele acestuia în studii atente și răvășitoare, iată ce-mi propune
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
interesează mai puțin, însă, că diverși „fabricanți de conducători”, cum îi numește dl Oișteanu, încearcă să pescuiască și în apele tulburi de la noi. Dar mă interesează în cel mai înalt grad că unul din trei români par, în clipa de față, dispuși să meargă orbește pe mâna cuiva care nu face un secret din felul cum va arăta România lui: un coșmar trăit pe fondul unui deșert lugubru. Chiar am înnebunit? Chiar trebuie să mă feresc, atunci când merg pe stradă, de
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
un secret din felul cum va arăta România lui: un coșmar trăit pe fondul unui deșert lugubru. Chiar am înnebunit? Chiar trebuie să mă feresc, atunci când merg pe stradă, de tot al treilea om? Chiar trebuie să-mi pun pe față o mască împotriva ciumei, a leprei și-a podagrăi ce pare să fi luat mințile unei treimi din compatrioții mei? Chiar ne-a blestemat Dumnezeu în halul ăsta? Lovitura de imagine a lui Vadim, dezvelirea la Brașov a statuii lui
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
Marius Vernescu - învingătorul din anul 2002 al exigentei competiții pianistice de la Montreux. La 30 de ani, Vernescu începe să-și decanteze impulsurile juvenile și să-și subordoneze tehnica briantă unei concepții muzicale mature. Totul spre încântarea spectatorilor (în cazul de față, a celor care l-au aplaudat la Porgy&Bess). Generația ce a purtat greul muzicii noastre de jazz în ultimele decenii de totalitarism a fost și ea reprezentată - la cel mai înalt nivel - prin recitalul Cvartetului Marius Popp. Reîntâlnirea, pe
Întâia „Săptămână a Jazz-ului românesc” peste fruntarii by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/13198_a_14523]
-
cum sugerează și titlul simbolic al cărții, dacă i-am înțeles eu bine semnificația. Cred că nu fără rost se vorbește, de mai multe ori în carte, despre „țarcul mieilor”. Sunt de urmărit și alte linii tematice în scrierea de față care este și un roman al crizelor adolescenței, al realizării destinului creator, al familiei, al bolii, al rupturii dintre generații și poate de aici și acea senzație de supradozare de la sfârșitul lecturii. Autorul și-a pus în joc toate mizele
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
Din nefericire, nici după aceea partidele reprezentând năzuințele de revenire a României în Europa nu s-au structurat; a prevalat strict interesul electoral, fără să existe o preocupare serioasă și consecventă de realizare a unei structuri care să poată face față contiuatorilor vechiului regim. Singura tentativă serioasă a fost făcută de un partid nou, PAC, care a pus la baza construcției competența; din nefericire, el n-a reușit să câștige suficientă popularitate pentru a se impune. O inițiativă importantă a fost
Asasinarea lui Iulius Caesar by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13182_a_14507]