9,442 matches
-
Doua Veniri a lui Iisus, petrecută în zilele noastre, în care trei personaje călăuzite de o revelație iau în primire rolurile celor trei crai de la Răsărit. "Publishers Weekly" este de părere că „Willis dă impresia că scrierea unor povestiri de ficțiune strălucitoare este facilă, într-o colecție de 23 de nuvele și povestiri care arată o gamă largă a sensibilității, de la tandrețe ('Hanul') și durere sfâșietoare ('Samaritean') la satiră mușcătoare ('Chiar și Regina') și sălbăticie sumbră ('Fiicele mele iubite').” "Milwaukee Journal
Vânturile de la Marble Arch (culegere de povestiri) () [Corola-website/Science/330758_a_332087]
-
lui Burns au la bază mai multe persoane. Creatorul show-ului Matt Groening l-a creat în principiu pe Burns după profesorul său din liceu Mr. Bailey. Inspirându-se de la magnatul petrolului John D. Rockefeller, David Rockefeller și personajul de ficțiune Henry Potter din "It's a Wonderful Life", Groening l-a făcut pe Burns întruchiparea lăcomiei corporatiste. Animatorul David Silverman a parodiat înfățișarea lui Burns după fondatorul Fox, Barry Diller, și i-a modelat corpul după înfățișarea unei insecte, călugărița
Montgomery Burns () [Corola-website/Science/325069_a_326398]
-
Philadelphia. Ca scriitor, Dozois s-a concentrat în principal pe proza scurtă. El a câștigat de două ori premiul Nebula pentru cea mai bună povestire scrută: o dată în 1983 pentru "The Peacemaker", a doua oară în 1984 pentru "Morning Child". Ficțiunea sa scurtă a fost colectată în "The Visible Man" (1977), "Slow Dancing through Time" (o colaborare din 1990), "Geodesic Dreams" (un „best-of” din 1992), "Strange Days" (alt „best-of”, de data asta din 2001), "Morning Child and Other Stories" (2004) și
Gardner Dozois () [Corola-website/Science/324231_a_325560]
-
a scris doar un roman, "Strangers" (1978), iar în colaborare alte două: "Nightmare Blue" (1977, cu George Alec Effinger) și "Fuga vânătorului" (2008, cu George R. R. Martin și Daniel Abraham. După ce a devenit editor la "Asimov's", creațiile de ficțiune ale lui Dozois s-au diminuat. Nuveleta sa din 2006, "Counterfactual", a câștigat premiul Sidewise pentru cea mai bună povestire scurtă de istorie alternativă. Dozois a colaborat și cu revista "Locus", pentru care a scris recenzii de povestiri scurte. Michael
Gardner Dozois () [Corola-website/Science/324231_a_325560]
-
povestire scurtă de istorie alternativă. Dozois a colaborat și cu revista "Locus", pentru care a scris recenzii de povestiri scurte. Michael Swanwick, unul dintre colaboratorii săi, a realizat un interviu cu Dozois în care a vorbit despre toate operele de ficțiune publicate de el. "Being : An Interview by Michael Swanwick" a fost publicată de "Old Earth Books" în 2001. Cartea a câștigat premiul Locus la secțiunea non-ficțiune și a fost finalistă a premiilor Hugo. Dozois este cunoscut în primul rând ca
Gardner Dozois () [Corola-website/Science/324231_a_325560]
-
și în multe din poveștile sale, Poe împrumută mult din tradiția gotică. Totuși, după cum scrie G.R. Thomson în introducerea sa la "Great Short Works of Edgar Allan Poe" [p 36], „povestea a fost mult timp privită ca o capodoperă a ficțiunii de groază gotice; ea este, de asemenea, o capodoperă de ironie dramatică și simbolism structural”. „Prăbușirea Casei Usher” a fost criticată, de asemenea, ca fiind prea tributară formulelor. Poe a fost criticat pentru urmarea modelelor sale stabilite în lucrări precum
Prăbușirea Casei Usher () [Corola-website/Science/325832_a_327161]
-
despotului sârb Ioan Ugliješa. Statul otoman prindea puteri și, în cele din urmă, în primăvara anului 1373, Ioan V s-a recunoscut pe sine vasal al sultanului Murad I. Titlul de ,autocrator al romeilor’’ a devenit, de acum încolo, o ficțiune chiar și din punct de vedere juridic: care autocrat mai depune jurământul de vasalitate în fața unui străin! De acum, basileul trebuia să participe, împreună cu oștirile sale, la expedițiile sultanului. În Asia Mică, sub stăpânirea Imperiului mai rămăseseră doar câteva orașe
Ioan al V-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317612_a_318941]
-
Fortune”) au readus publicul românesc în fața unui conținut pe cât de atractiv și de viu, pe atât de relevant pentru trăirile și așteptările sale. Serialele turcești susțin abordarea inovativă a KANAL D, consolidandu-i poziția de trendsetter într-un gen de ficțiune ce abordează o lume complet diferită și exotică pentru publicul autohton. În 2008 KANAL D a început difuzarea primului serial turcesc, „Binbir Gece (“1001 de nopți”) fiind prima televiziune din zona Balcanilor care a deschis drumul spre o nouă etapă
Kanal D România () [Corola-website/Science/310839_a_312168]
-
avut aprecieri mixte la adresa "Omului ilustrat", criticând cadrul general ca "ineficient" și selecția povestirilor ca fiind "făcută fără înțelepciune". Cu toate acestea, au fost de părere că povestirile cele mai bune "oferă un regal din cea mai pură tradiție a ficțiunii imaginative" și au nominalizat ulterior volumul ca unua dintre cele mai bune cărți ale anului.. Villiers Gerson, care a recenzat volumul pentru "Astounding Science Fiction", l-a lăudat considerându-l "o carte care demonstrează că autorul ei este unul dintre
Omul ilustrat () [Corola-website/Science/326833_a_328162]
-
și îmbălsămată" (2005), a fost cumpărat de George Michael cu 25,000 £, informa ziarul "The Sun" care condamna tabloul pentru că era "macabru". În 2005 artistul uruguayan Martin Sastre a prezentat în premieră, în timpul Bienalei de la Veneția filmul , o operă de ficțiune care începe în ziua în care lumea descoperă că Lady Di este vie, bucurându-se de o nouă viață fericită într-un orășel brazilian sărac și periculos aflat la periferia orașului Montevideo, Uruguay. Filmul a fost filmat într-un cartier
Diana, Prințesă de Wales () [Corola-website/Science/299480_a_300809]
-
mai amintește momentul exact. Fiind un fan al filmelor de groază și al celor cu temă ocultă, și-a dorit să scrie și să ilustreze o serie manga bazată pe aceste interese. Togashi mai publicase până atunci o serie de ficțiune polițistă ocultă intitulată "Occult Tanteidan", care a avut parte de recepție pozitivă din partea cititorilor, motiv pentru care a continuat să creeze serii manga. Când a început să producă "YuYu Hakusho", nu avea încă o idee clară despre titlul seriei. A
YuYu Hakusho () [Corola-website/Science/308034_a_309363]
-
nume care i-au trecut [lui Togashi] prin cap”. Când a introdus cele două personaje în al treilea volum, autorul avea deja planuri să îl facă pe Kurama personaj principal, însă nu era atât de sigur în legătură cu Hiei. Trecerea de la ficțiunea polițistă ocultă la artele marțiale după moartea și învierea lui Yusuke din primele capitole a fost plănuită de la bun început de Togashi. Seria conține multe elemente din folclorul asiatic, în special credințele budiste despre viața de apoi. Togashi a venit
YuYu Hakusho () [Corola-website/Science/308034_a_309363]
-
va introduce pe Dostoievski în fascinanta lumea a literaturii, citindu-i încă de la vârsta de trei ani epopei eroice, basme și legende. Părinții îi citeau de asemenea, mai ales seara, literatură rusă și universală: scriitori ca Pușkin, Karamzin și Derjavin, ficțiune gotică precum cea a Annei Radcliffe, opere romantice de Schiller și Goethe, povești eroice de Cervantes și Walter Scott sau epopeile lui Homer. Doctorul Mihail Dostoievski era și abonatul unei reviste periodice intitulate " Biblioteca pentru lectură" ("Библиотека для чтения"), în
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
scrie Dostoievski în articolul-program al unei serii ce se va numi "Jurnalul unui scriitor". Următoarele cincisprezece articole sunt detalii autobiografice, polemici cu alți scriitori (precum Leskov și Nekrasov), opinii estetice despre pictură și teatru, comentarii politice sau chiar lucrări de ficțiune (povestirea "Bobok"). Tot în acești ani, scriitorul reia legătura cu vechiul colaborator Nikolai Strahov și îi cunoaște pe frații Vsevolod și Vladimir Soloviov sau pe Constantin Pobedonosțev, instructorul personal al țareviciului Alexandru. Pobedonosțev, care va deveni mai târziu ober-procurorul Sfântului
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
bătrânei contese, care, din coșciug, îi face semn cu ochiul ucigașului ei în nuvela fantastică "Dama de pică" de Pușkin. În "Omul dedublat", motivul romantic "doppelgänger" ("двойник") pare inspirat din "Elixirele diavolului" de Hoffmann. Nu se poate neglija nici influența ficțiunii gotice: siniștrii și violenții Stavroghin ("Demonii") și Rogojin ("Idiotul"), "femmes fatales" precum Nastasia Filippovna ("Idiotul") și Katerina Ivanovna ("Frații Karamazov"), cu aura lor vampirică, efectele melodramatice și întrebuințarea fără măsură a coincidențelor sunt elemente care par insuflate de autori gotici
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
realității apăsătoare. Din acest motiv, se spune că opera lui Dostoievski se înscrie în "realismul fantastic". În volumul "Aspecte ale romanului", E.M. Forster îl așează pe Dostoievski alături de Melville, D. H. Lawrence sau Emily Bronte într-o categorie stilistică numită « ficțiunea profetică », pe care o definește astfel: « Tema ["profetului"] este universul sau ceva universal [...] Își propune să cânte, iar stranietatea cântecului său reverberat în saloanele ficțiunii ne obligă să trecem printr-un șoc. » Deși Forster folosește cuvântul "profetic" în mod metaforic
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
pe Dostoievski alături de Melville, D. H. Lawrence sau Emily Bronte într-o categorie stilistică numită « ficțiunea profetică », pe care o definește astfel: « Tema ["profetului"] este universul sau ceva universal [...] Își propune să cânte, iar stranietatea cântecului său reverberat în saloanele ficțiunii ne obligă să trecem printr-un șoc. » Deși Forster folosește cuvântul "profetic" în mod metaforic, profetismul lui Dostoievski poate fi interpretat, într-o anumită măsură, și literal. Un exemplu interesant este ultimul vis al lui Raskolnikov, care, internat la infirmeria
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
de autor și purtătoare ale vocii acestuia, ci veritabile conștiințe autonome, purtătoare fiecare a propriei ei viziuni despre lume), rămâne un avertisment valabil pentru orice astfel de tentativă de a-l caracteriza pe omul Dostoievski apelând la scrierile lui de ficțiune și nu la cele politice. Dostoievski a folosit adesea în cărțile sale citate și aluzii biblice, influența principală aparținând în special celor patru Evanghelii sau Apocalipsei lui Ioan. În "Frații Karamazov", limbajul slavon bisericesc se amestecă adesea cu rusa vernaculară
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
scrisoare adresată lui Strahov, Dostoievski mărturisește: « Cunoștințele mele în filozofie sunt slabe, dar nu și dragostea pentru ea; dragostea mea pentru ea este puternică » . Poate de aceea conceptele filozofice ale scriitorului s-au întipărit mai ușor în conștiința cititorilor prin intermediul ficțiunii și nu al eseurilor sau al articolelor junalistice. Dostoievski a expus în operele sale idei despre om, existența lui Dumnezeu, iubire, nemurire, libertate, sinucidere, consecințele etice ale nihilismului și ale ateismului, originea răului sau esența însăși a vieții. Romanele sale
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
de povestiri și de romane cu temă psihologică. Această fază a vieții sale de scriitor a avut loc înainte și în timpul Primului Război Mondial. După război, însă, el s-a concentrat pe jurnalism. Lucrările sale de după război sunt un amestec experimental de ficțiune și realism. Olbracht a scris povești cu privire la legendele și oamenii din Rutenia Subcarpatică, precum și rapoarte ale călătoriilor sale în Uniunea Sovietică. După război, Olbracht a fost, de asemenea, din ce în ce mai atras de politică, plasându-se pe o poziție radicală. În 1920
Ivan Olbracht () [Corola-website/Science/336264_a_337593]
-
subiecte larg abordate, idei noi. De exemplu, în mulțimea de cărți pe temă publicate în 1984, cu prilejul comemorării Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, Uricaru își permite să exprime un punct de vedere insolit. Eugen Uricaru a scris o ficțiune documentată istoric.
Eugen Uricaru () [Corola-website/Science/331020_a_332349]
-
Machine") este un roman science fiction scris de H. G. Wells, publicat prima dată în 1895 și adaptată în cel puțin două filme omonime, două versiuni de televiziune și o serie de BD-uri. Indirect, a inspirat multe alte opere de ficțiune. Această narațiune de 32.000 de cuvinte (în original) este creditată pentru popularizarea conceputului de călătorie în timp, folosind un vehicul controlat. Termenul "mașina timpului", creat de Wells, este folosit la ora actuală pe scară largă pentru a numi un
Mașina timpului (roman de H.G. Wells) () [Corola-website/Science/321155_a_322484]
-
și atribuit protagonistului fictiv al cărții critică stânga americană din 1972 (când a fost scrisă cartea) pentru două situații de dublu standard: neglijarea condamnării violării drepturilor omului în Uniunea Sovietică și lipsa reacției la tratamentul aplicat de Israel palestinienilor. În ficțiunile lui Anderson se fac destul de des referiri la Conflictul israeliano-palestinian prin intermediul analogiilor și a permutărilor trecute, viitoare și paralele ale conflictului. Poziția lui Anderson față de conflictul din Orientul Mijlociu a fost mult mai pacifistă decât cea referitoare la conflictele Statelor Unite (cum
Poul Anderson () [Corola-website/Science/320598_a_321927]
-
Mesagerul literar al Sudului") a fost o revistă publicată în Richmond, Virginia, din august 1834 până în iunie 1864. Fiecare număr a purtat subtitlul „Devoted to Every Department of Literature and the Fine Arts” sau ceva asemănător și a conținut poezie, ficțiune, non-ficțiune, recenzii și note istorice. Ea a fost fondată de care a servit ca editor și ocazional redactor până la moartea sa în anul 1843. White l-a angajat pe Edgar Allan Poe în 1835 ca scriitor și critic. Alte persoane
Southern Literary Messenger () [Corola-website/Science/336315_a_337644]
-
la desființarea acesteia în iunie 1864. După cum s-a explicat în editorialul din acel ultim număr, presa din Richmond (și orașul în general) a fost aruncată într-un haos major din cauza Războiului Civil American. "Southern Literary Messenger" a publicat poezii, ficțiune, non-ficțiune, traduceri, recenzii, articole juridice și note istorice despre Virginia. Fiecare număr a purtat subtitlul „Devoted to Every Department of Literature and the Fine Arts” sau o variantă a acestuia. Periodicul a fost publicat aproximativ lunar, iar cei mai mulți cititori abonați
Southern Literary Messenger () [Corola-website/Science/336315_a_337644]