1,924 matches
-
Urmând o asemenea linie, pornind de la judecată, socotită, în orizont judicativ, forma fundamentală a gândirii, singura formă, de fapt, care face posibil, susține și arată adevărul, socotit "valoare" esențială pentru cunoaștere, iar cunoașterea, unul dintre scopurile cele mai semnificative pentru ființarea umană veritabil ideal fundamental -, am ajuns și la structura formală a judicativului, aplicând reducția judicativă a judicativului constitutiv. Prin aplicarea reducției, judecata și-a scos la iveală două aspecte: formal și alethic, fiecare fiind alcătuit, la rândul său, din două
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituie), sunt așezate în sensul propriu toate elementele judicative, chiar și timpul. Fiindcă în-ființează (constituie), timpul este agent al în-ființării; și, ca obiect corelativ al actului de a judeca, operator al constituirii judicative. Dar el, totodată, intră în condiție de ființare, devenind ființarea care este timporizată; acest fapt nu ar fi posibil fără o identitate între ceea-ce-este (ființa) și timpul însuși, ceea ce înseamnă că timporizarea adună la sine trei fapte: ființa, timpul însuși și ființarea. Aspectul formal al judecății (ale cărui
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așezate în sensul propriu toate elementele judicative, chiar și timpul. Fiindcă în-ființează (constituie), timpul este agent al în-ființării; și, ca obiect corelativ al actului de a judeca, operator al constituirii judicative. Dar el, totodată, intră în condiție de ființare, devenind ființarea care este timporizată; acest fapt nu ar fi posibil fără o identitate între ceea-ce-este (ființa) și timpul însuși, ceea ce înseamnă că timporizarea adună la sine trei fapte: ființa, timpul însuși și ființarea. Aspectul formal al judecății (ale cărui elemente sunt
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el, totodată, intră în condiție de ființare, devenind ființarea care este timporizată; acest fapt nu ar fi posibil fără o identitate între ceea-ce-este (ființa) și timpul însuși, ceea ce înseamnă că timporizarea adună la sine trei fapte: ființa, timpul însuși și ființarea. Aspectul formal al judecății (ale cărui elemente sunt subiectul și predicatul), luat temporal, conduce către sensul de "poziție"; de fapt, acest sens este transferat prin distribuire nepărtinitoare (fiind "ceva care se distribuie, fără să se împartă") asupra elementelor aspectului formal
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu prin distribuire nepărtinitoare, ci prin împărțire, celor două elemente, "este" și timpul. Pe baza caracteristicilor și sensurilor transferate de la aspectul alethic luat în unitatea sa, primul element capătă sensul de ființă; pe aceeași bază, elementul secund capătă sensul de ființare. Și această structură semantică, proprie aspectului alethic al judecății (și judicativului) justifică anumite trăsături ale discursului de tipul dictaturii judicativului, cu valabilitate cel puțin pentru istoria filosofiei: a) discursul de tip tezist, legat de unitatea aspectului alethic, ale cărui ținte
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
din această perspectivă, a sensurilor survenite prin forme discursive non-logic formale, cum sunt maximele înțelepciunii; e) preeminența lui "este" copulativ, dar și angajarea lui "este" existențial în reconstrucții filosofice de tipul ontologiei; poziția dominantă, printre instanțele lui "este" ființa, ființa ființării, ființarea -, a ființării; f) identificarea timpului cu instanțele lui "este" și prefigurarea unei structuri formale valabilă pentru orice "ontologie". Aceste trăsături ale discursului de tip judicativ, legate și de aspectul formal și de cel alethic, constituie "universul" faptelor dictaturii judicativului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
această perspectivă, a sensurilor survenite prin forme discursive non-logic formale, cum sunt maximele înțelepciunii; e) preeminența lui "este" copulativ, dar și angajarea lui "este" existențial în reconstrucții filosofice de tipul ontologiei; poziția dominantă, printre instanțele lui "este" ființa, ființa ființării, ființarea -, a ființării; f) identificarea timpului cu instanțele lui "este" și prefigurarea unei structuri formale valabilă pentru orice "ontologie". Aceste trăsături ale discursului de tip judicativ, legate și de aspectul formal și de cel alethic, constituie "universul" faptelor dictaturii judicativului; este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a sensurilor survenite prin forme discursive non-logic formale, cum sunt maximele înțelepciunii; e) preeminența lui "este" copulativ, dar și angajarea lui "este" existențial în reconstrucții filosofice de tipul ontologiei; poziția dominantă, printre instanțele lui "este" ființa, ființa ființării, ființarea -, a ființării; f) identificarea timpului cu instanțele lui "este" și prefigurarea unei structuri formale valabilă pentru orice "ontologie". Aceste trăsături ale discursului de tip judicativ, legate și de aspectul formal și de cel alethic, constituie "universul" faptelor dictaturii judicativului; este vorba, totuși
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
limitat: indicarea, pe temeiul desfășurării unor operații care țin de aceeași structură operațională, a temeiului acestei dictaturi și deschiderea unei perspective din care devine posibilă operarea reducției non-judicative. Modalitățile verbului (ale lui "este"), mai cu seamă ființa și statutul de ființare al timpului, legate de aspectul alethic al judecății, se reduc la timp, pentru că sensurile în cauză sunt posibile doar prin intervenția acestuia în reconstrucția lor. Desigur, ele nu sunt fapte de evidență ale judicativului sau ale discursului; e drept, în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensul în care se constituie dictatura judicativului, desigur, nu în linie istorică, ci sistematic-fenomenologică. "Lucrarea" timpului nu se reduce la așezarea sa în poziția unui punct de perspectivă. După cum am văzut deja prin operarea reducției, timpul este tot una cu ființarea pe care o timporizează (o în-ființează), iar primele sale timporizări sunt aplicate elementelor din structura judecății (S și P, "este" și timpul însuși), întru constituirea lor de sine și a relației lor formale. De asemenea, cum am constatat deja, timpul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
S și P, "este" și timpul însuși), întru constituirea lor de sine și a relației lor formale. De asemenea, cum am constatat deja, timpul afectează verbul, termenul pereche în structura alethică a judecății, în trei sensuri: al ființei, al ființei ființării și al ființării. Acestea toate sunt posibile printr-un tip de constituire, cum sugeram mai sus, care depășește simpla poziționare "alethică" sau "formală" a timpului. Latura semnificativă a "lucrării" sale de timporizare în interiorul structurii judicative, anume în-ființarea subiectului ca substrat
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este" și timpul însuși), întru constituirea lor de sine și a relației lor formale. De asemenea, cum am constatat deja, timpul afectează verbul, termenul pereche în structura alethică a judecății, în trei sensuri: al ființei, al ființei ființării și al ființării. Acestea toate sunt posibile printr-un tip de constituire, cum sugeram mai sus, care depășește simpla poziționare "alethică" sau "formală" a timpului. Latura semnificativă a "lucrării" sale de timporizare în interiorul structurii judicative, anume în-ființarea subiectului ca substrat și a predicatului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o natură logică; mai degrabă ea este de natură ontologică; și, de altfel, chiar contextele aristotelice în care se discută despre individual și universal, evocate mai devreme, conțin angajamente ontologice. Individualul ("individul") este, pentru Aristotel, substanța primă (prote ousia), singura ființare unitară și indivizibilă, ființarea-simplu-prezentă; am putea spune: faptul-de-a-fi-"acesta". Universalul nu este substanță nici măcar secundă: specie sau gen -, ci este însușire a substanței, o "calitate" a unui lucru; este: faptul-de-a-fi-"așa" al substanței.227 Timpul, în-ființând (constituind), se timporizează pe
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
printr-un travaliu al unei conștiințe care și-a acceptat demult reorizontalizarea non-naturală și care a susținut reducția judicativă a dictaturii judicativului, cu toată bogăția sa de fapte, la timp. Întoarcerea către "substanțialitate", către "realitatea evidentă și obiectivă" (astfel este ființarea substanței prime, a individualului, adică a lucrului, a ființării-simplu-prezente) semnalează posibilitatea de a interpreta în acest mod a doua timporizare a subiectului și predicatului. Ar fi de ținut cont, înainte de toate, că prin cea dintâi timporizare, timpul însuși nu trecuse
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a individualului, adică a lucrului, a ființării-simplu-prezente) semnalează posibilitatea de a interpreta în acest mod a doua timporizare a subiectului și predicatului. Ar fi de ținut cont, înainte de toate, că prin cea dintâi timporizare, timpul însuși nu trecuse în regimul ființării pe care o timporizase, că el trebuia să fie acolo, identic ființării timporizate, ca element originar al judicativului, totodată, însă, el trebuia să fie și dincolo de acest "loc", ca element al aspectului alethic al judecății. Însuși sensul de "poziție", pe
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în acest mod a doua timporizare a subiectului și predicatului. Ar fi de ținut cont, înainte de toate, că prin cea dintâi timporizare, timpul însuși nu trecuse în regimul ființării pe care o timporizase, că el trebuia să fie acolo, identic ființării timporizate, ca element originar al judicativului, totodată, însă, el trebuia să fie și dincolo de acest "loc", ca element al aspectului alethic al judecății. Însuși sensul de "poziție", pe care îl capătă prin timporizare atât subiectul cât și predicatul, nu se
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sine, acum. Ceea ce era neîmplinit, dintre elementele judecății, ale aspectelor sale și acestea din urmă în unitatea lor; nu și timpul însuși. Acesta se retimporizează pe sine, dar prin aceasta el suportă două schimbări: a) "se constituie" el însuși ca ființare timporizată, adică se în-ființează pe sine ca subiect în ipostază de substanță primă, ca fapt-de-a-fi-"acesta"; b) își retrage acest sens "obiectual", intrând însă în structura "semantică" a predicatului ca universal, altfel spus, ca însușire, ca o calitate a "subiectului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
decât ei, Kant; și mai devreme decât acesta, încă, unii filosofi antici; cu siguranță, Aristotel. Dar a nu pleca din timp niciodată trebuie înțeles aici în sensul că timpul este constitutiv tuturor acestor fapte, că timpul este "substratul"-"universal"-al-oricărei-"ființări" și că el este însăși "ființa" (timporizându-se pe sine). Dacă el este constitutiv fenomenelor raționalității publice (lumii), chiar în sensul de a priori universal și originar al acestora, alături de judecată, atunci el se află, în sens constitutiv, în orizontul dictaturii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fiind timpul însuși. Întrebări de felul: Ce este? Cum este? Cât este? Unde este? Ce putere are? Ce posedă? Cu cine se află în relație? Ce este întâi? Ce este necondiționat? etc. sunt, toate, judicative, fiindcă urmăresc ceva-care-este, adică o ființare (nici măcar ființa ființării, cum pretindea Heidegger). În ultimă instanță, ele au de-a face cu timpul; acesta din urmă este ființarea însăși care în-ființează, ceea ce înseamnă că el le asigură acestora lucrul cel mai de preț, adică le condiționează (constituie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Întrebări de felul: Ce este? Cum este? Cât este? Unde este? Ce putere are? Ce posedă? Cu cine se află în relație? Ce este întâi? Ce este necondiționat? etc. sunt, toate, judicative, fiindcă urmăresc ceva-care-este, adică o ființare (nici măcar ființa ființării, cum pretindea Heidegger). În ultimă instanță, ele au de-a face cu timpul; acesta din urmă este ființarea însăși care în-ființează, ceea ce înseamnă că el le asigură acestora lucrul cel mai de preț, adică le condiționează (constituie) pentru a căpăta
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se află în relație? Ce este întâi? Ce este necondiționat? etc. sunt, toate, judicative, fiindcă urmăresc ceva-care-este, adică o ființare (nici măcar ființa ființării, cum pretindea Heidegger). În ultimă instanță, ele au de-a face cu timpul; acesta din urmă este ființarea însăși care în-ființează, ceea ce înseamnă că el le asigură acestora lucrul cel mai de preț, adică le condiționează (constituie) pentru a căpăta putința arătării de sine către altul: faptul-de-a-fi-ceva; iar faptul în cauză se împlinește în cel mai direct mod
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asigură acestora lucrul cel mai de preț, adică le condiționează (constituie) pentru a căpăta putința arătării de sine către altul: faptul-de-a-fi-ceva; iar faptul în cauză se împlinește în cel mai direct mod: timpul, timporizând, trece, el însuși ca atare, în ființarea în-ființată astfel. În orizont non-judicativ, timpul nu mai apare astfel; el este, desigur, de față (prezentuind, cumva), dar nu el devine ființarea cutare, pe care o timporizează, în-ființând-o, fiindcă chiar este el însuși o ființare anume, "această" ființare și atât
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
faptul în cauză se împlinește în cel mai direct mod: timpul, timporizând, trece, el însuși ca atare, în ființarea în-ființată astfel. În orizont non-judicativ, timpul nu mai apare astfel; el este, desigur, de față (prezentuind, cumva), dar nu el devine ființarea cutare, pe care o timporizează, în-ființând-o, fiindcă chiar este el însuși o ființare anume, "această" ființare și atât (ceea ce ar corespunde, dar numai pentru timpul însuși, statutului dobândit de acesta potrivit celei de-a doua timporizări); de aceea, apărând într-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el însuși ca atare, în ființarea în-ființată astfel. În orizont non-judicativ, timpul nu mai apare astfel; el este, desigur, de față (prezentuind, cumva), dar nu el devine ființarea cutare, pe care o timporizează, în-ființând-o, fiindcă chiar este el însuși o ființare anume, "această" ființare și atât (ceea ce ar corespunde, dar numai pentru timpul însuși, statutului dobândit de acesta potrivit celei de-a doua timporizări); de aceea, apărând într-un asemenea chip, el nu mai substituie ființa în ea însăși; timpul rămâne
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atare, în ființarea în-ființată astfel. În orizont non-judicativ, timpul nu mai apare astfel; el este, desigur, de față (prezentuind, cumva), dar nu el devine ființarea cutare, pe care o timporizează, în-ființând-o, fiindcă chiar este el însuși o ființare anume, "această" ființare și atât (ceea ce ar corespunde, dar numai pentru timpul însuși, statutului dobândit de acesta potrivit celei de-a doua timporizări); de aceea, apărând într-un asemenea chip, el nu mai substituie ființa în ea însăși; timpul rămâne timp, adică o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]