13,616 matches
-
și transformă în simplă iluzie credința că destinul este o faptă a libertății umane. * Trecerea de la destin la menire se face când certitudinea unei fericite coincidențe se transformă în bănuiala unei cauzalități ascunse. Întrucât orice teleologie extra-umană reprezintă lucrarea în finit a spiritului infinit, faptul de a distinge din capul locului între destin și menire în cazul unei vieți individuale nu stă în puterea ființei conștiente finite. Despre menire nu se poate vorbi în chip cert decât în cazul marilor categorii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se transformă în bănuiala unei cauzalități ascunse. Întrucât orice teleologie extra-umană reprezintă lucrarea în finit a spiritului infinit, faptul de a distinge din capul locului între destin și menire în cazul unei vieți individuale nu stă în puterea ființei conștiente finite. Despre menire nu se poate vorbi în chip cert decât în cazul marilor categorii supra-individuale (specie, sex etc.), deci atunci când scopul extra-uman devine vizibil prin regularitatea reiterării lui. Însă pentru că viața individuală este irepetabilă și pentru că ea nu poate primi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
izolează lucrul în ființa lui, îl de-limitează, îi confirmă hotarele, dîndu-i conturul inconfundabil al individualității sale. În acest sens, lucrul începe să fie de-abia din clipa în care este numit. Numele consacră limita lucrului. El este sigla naturii finite, este esența, exprimată, a finitului. Numele este de-finiția prescurtată a lucrului, ființa lui en raccourci. Iată de ce toate realitățile finite poartă un nume, au numele lor, care demarcă partea lor de ființă și exprimă, în vasta jurisdicție a tot
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
îl de-limitează, îi confirmă hotarele, dîndu-i conturul inconfundabil al individualității sale. În acest sens, lucrul începe să fie de-abia din clipa în care este numit. Numele consacră limita lucrului. El este sigla naturii finite, este esența, exprimată, a finitului. Numele este de-finiția prescurtată a lucrului, ființa lui en raccourci. Iată de ce toate realitățile finite poartă un nume, au numele lor, care demarcă partea lor de ființă și exprimă, în vasta jurisdicție a tot ce există, dreptul lor la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
începe să fie de-abia din clipa în care este numit. Numele consacră limita lucrului. El este sigla naturii finite, este esența, exprimată, a finitului. Numele este de-finiția prescurtată a lucrului, ființa lui en raccourci. Iată de ce toate realitățile finite poartă un nume, au numele lor, care demarcă partea lor de ființă și exprimă, în vasta jurisdicție a tot ce există, dreptul lor la ființă. Numele reprezintă modul nostru de a gospodări, odată încheiată, Creația, gestul prin care am fost
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu are nume" mă domină prin nenumitul lui. El nu poate fi preluat în proiect, căci ființa lui îmi scapă. Nenumită fiind, ea nu poate fi fixată în granițele ei, ea rămâne in-finită. Preluarea în proiect are nevoie de familiaritatea finitului, pe care doar numirea mi-o poate oferi. Numirea lucrurilor pe care nu noi le-am făcut reprezintă preluarea lor în grijă. Numindu-le, mă angajez față de ființa lor, pe care o recunosc și o consacru tocmai prin faptul că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
tuturor, ea reprezintă mecanismul prin care libertatea își creează condiția gravitațională a exersării ei ca libertate individuală în spațiul multora și al tuturor. Alături de limitele pe care le pune în joc fondul intim-străin și de limita "inventarului posibilităților mele" - câmpul finit de posibilități în care se mișcă alegerea mea (vezi capitolul Elementele fondului intim-străin) - legea este cea de a treia față gravitațională a libertății. Dar spre deosebire de celelalte două, care condiționează libertatea din afara ei (ele pun în joc limite primite, și astfel
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
un kosmos, deci un univers structurat și ierarhizat, în care toate celelalte elemente cu limitele lor sânt incluse ca părți ale unicului întreg, apare pentru prima dată la Pythagora 3, și ea se constituie ca graniță absolută care desparte spațiul finitului de ne-limitat (apeiron). Ca atare, expresia "limita universului" (peras kosmou) survine apoi în legătură cu Empedocle 1, și imaginea aceasta ne apare ca definitiv constituită în cadrul viziunii cosmologice eline într-un text mai târziu, aparținând lui Epicur, în care limita este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cum abia prin prezența limitei se poate face pasul decisiv de la neființă la ființare. Un lucru începe să fie, "intră în prezență", din clipa în care se împlinește înăuntrul propriilor sale limite. Atingerea limitei proprii este mișcarea suverană pe terenul finitului, este dobândirea acelui statut ontologic în virtutea căruia lucrurile sânt identice cu sine și diferite față de celelalte. Un lucru își capătă o identitate tocmai pentru că poate sfârși undeva, tocmai pentru că își atinge capătul în propria sa limită. Iar ca un atare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
identității obținute prin limită. Aici nu este vorba deci de tristețea mărginirii, ci, dimpotrivă, de satisfacția unei împliniri. Dacă în orice sferă există o beție a limitei, atunci în ființa parmenidiană, această uriașă monadă cosmică, este vorba de însăși bucuria finitului celebrată la scară cosmică. Se vorbește îndeobște despre proasta întîlnire pe care grecii au avut-o cu infinitul.1 Acest lucru nu se referă, desigur, la faptul că ei nu ar fi avut capacitatea de a concepe posibilitatea infinitului, cât
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
un concept de rând, dar el reprezintă o modalitate de raționalizare a lumii, bazată pe detectarea elementului primordial al organizării ei. Postularea unei "limite ultime", a acelui peiras pymaton, nu este rezultatul opțiunii arbitrare sau indiferente pentru o lume a finitului; dimpotrivă, aici este vorba de un spirit care trebuie să cucerească o garanție de inteligibilitate a existenței și, totodată, să consemneze locul de unde ontologia poate începe. Această funcție ontologic-orientativă a limitei (care deschide totodată către posibilitatea cunoașterii în genere) o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de fericire; și orice sferă pare să fie o beție a limitei, o celebrare a ei. Iată de ce sculptura este cea mai netragică dintre arte; în ea limita este benefică, trebuie celebrată, nu contestată. Putem spune că sculptura este bucuria finitului. Și ea este până într-atît, încît anulează simțul văzului. Privirea e dispersivă și, dintre toate simțurile, ea este cea mai aptă să obțină un simulacru al infinitului, al infinitului ca indefinit, tocmai pentru că în sine ea nu conține un principiu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu contestată. Primul pas peratologic este acceptarea limitei în pozitivul ei. Lucrurile nu își trăiesc, prin limită, doar tristețea mărginirii, ci și satisfacția împlinirii lor. Oul lui Brâncuși este o implozie de fericire. Sculptura apare astfel ca o bucurie a finitului. Am discutat astăzi cu Noica, în timpul plimbării, raportul dintre peratologie și Hegel. "Ți-am găsit o imagine plastică pentru diferența dintre hegelianism și peratologie. Nu e totuna să fugi mereu și să te oprești din când în când - hegelianism, cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
puțin următoarele semnificații: 1. Dialogul, ca formă de mișcare a spiritului, este o alternare a vorbirii cu tăcerea. A nu ști să taci înseamnă, în aceste condiții, a ține spiritul pe loc, a monologa prostește, a te învîrti în cercul finit al propriului tău spirit. Deci, hemoragie verbală, logoree. 2. Tăcerea este, în alt sens, un principiu autodidactic, e etapă necesară în orice Bildung, paidee. Este acea perioadă de "primim marfă", de regenerare spirituală, de reîncărcare a bateriilor etc. În orice
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
afla singuri în fața absenței lui Dumnezeu. Suferind de un exces de sănătate, el termină prin a fi un mutilat pe dos. Prin natura lui chiar, Noica este incapabil să gândească spiritul în tensiunea pe care o comportă inserția acestuia în finit și să-l coboare astfel la proporția pământească a ființelor conștiente finite. El se comportă asemenea cuiva care, în entuziasmul mersului, uită că terenul pe care pasul era cu putință a luat sfârșit. Impermeabil la realitatea prăpastiei, nu ar avea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
el termină prin a fi un mutilat pe dos. Prin natura lui chiar, Noica este incapabil să gândească spiritul în tensiunea pe care o comportă inserția acestuia în finit și să-l coboare astfel la proporția pământească a ființelor conștiente finite. El se comportă asemenea cuiva care, în entuziasmul mersului, uită că terenul pe care pasul era cu putință a luat sfârșit. Impermeabil la realitatea prăpastiei, nu ar avea nici măcar surpriza căderii sau, confruntat cu iminența ei, ar fi, oricum, capabil
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ce cărți a scris și cum trebuie înțeleasă "opera lor". Senzația că ei se bat pentru fiecare zi a lor și că, răstignind efemerul pe o foaie de hârtie, vor continua să trăiască propunând celorlalți, în locul vieții lor irepetabile și finite, masca ei mortuară, mulajul în ghips și bronz al gândurilor, emoțiilor și vanităților lor. Orice jurnal este de aceea rictusul unei vieți imortalizate în rășină, grija antumă a autorului de a se pune în insectar. El revarsă asupra sa lava
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lui de a fi și ființa sa știe cel mai bine tocmai cel care îl produce, tocmai pentru că el are în minte în permanență, din clipa prefigurării lui și apoi pe tot parcursul producerii, eidos-ul lui, aspectul lui, forma lui finită, păstrată și adeverită în final de produsul însuși. Toată teoria "ustensilității" din Sein und Zeit, care reintegrează "obiectul" neutru al ontologiei tradiționale în spațiul unui "a fi" legat de menirea funcțională (pentru om nimic nu este fără să fi fost
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mi le-a dat. Că sânt 18 250 și nu 90 nu schimbă din punct de vedere esențial nimic. Din punct de vedere esențial contează un singur lucru: că ele reprezintă, întocmai ca și cele 90 de zile, un interval finit alcătuit din elemente trecătoare și ireversibile. Faptul că fiind multe ― 18 250! ― nu le pot vedea capătul este o chestiune de miopie existențială sau de lipsă de imaginație. E drept, pe cele 90 de zile de acum le-am putut
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să port în mine "frica de Dumnezeu" fără să bat câmpii despre "Ființa Supremă", "posibilul non-manifest" sau "non-manifestabil", "arborele sefirotic" și alte constructe asemenea menite să astupe hăul fatalei noastre ignorante? Toate aceste construcții somptuoase menite să combată resemnarea în finit și să ne satisfacă apetitul ezoteric seamănă teribil cu palatele din povestirile orientale care sânt purtate prin văzduh având ca simplu suport un covor fermecat. La ce bun travaliul solemn al unor gânditori care, timp de un secol și jumătate
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
precis intrând în jocul de întrebări și răspunsuri al lui Socrate. Cu fiecare întrebare și cu fiecare răspuns o porțiune infinitezimală a sufletului lui Charmides se dezgolește și pe măsură ce dialogul avansează asistăm la o tentativă sporită de părăsire a lumii finitului. De aceea dialogul de tip socratic este sacru, pentru că are loc în vederea defrișării unui teren pe care îndeobște numai zeii și sufletele nemuritoare se pot mișca liber. 10 iunie Lângă mine, într-o casă boierească de la începutul secolului trecut, cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
bine. A acuza însă de cosmopolitism oameni cari se interesă de toate cestiunile vitale ale națiunii noastre, oameni cari lucrează pe când alții numai vorbesc, este sau un semn de rea - credință sau unul de primitivitate. Maiorescu este încă tânăr și finitul * unei însemnate vieți [iese] târziu la lumină. Principiul fundamental al tuturor lucrărilor d-lui Maiorescu este după cât știm noi naționalitatea în marginele adevărului. Mai concret: Ceea ce-i neadevărat nu devine adevărat prin împrejurarea că-i național, ceea ce-i injust nu
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
continent. Caracterul revoluționar al multora dintre politicile noilor state făcea ca sistemul Concertului să devină problematic. "Epoca noastră trebuie să găsească o structură care să împace responsabilitățile noilor națiuni cu aspirațiile lor" (Kissinger 1969: 54). Odată cu declinul imperialismului, lumea devenise finită: conflictele europene nu puteau fi nici exportate, nici compensate în afara Europei. În fine, creșterea interdependenței globale crea o legătură între decizii și efectele lor în întreaga lume. Orice eveniment influența balanța centrală, dar nu era în mod necesar subordonat ei
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
recunoscută în diferite feluri atât de Marx cât și de Weber. Marx a fost mai explicit definind alienarea un rezultat al separării muncitorului de produsul muncii sale. Astfel, în organizațiile specializate fiecare muncitor face numai o mică parte din produsul finit, acesta nefiind rezultatul complet al eforturilor nici unuia dintre muncitori. În birocrații, muncitorii moderni nu pot vedea că ei au produs un obiect de valoare și, drept rezultat, pot ajunge să se îndoiască de valoarea lor proprie. Weber de asemenea a
Sociologie generală by Mircea Agabrian () [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
demonstrează că principiile primare sunt În număr de cinci, și anume: ființa, identitatea, alteritatea și apoi, pepozițiile patru și cinci, mișcarea și stabilitatea 2. În Philebos, folosind un alt gen de clasificare, notează că mai Întâi au existat infinitul și finitul, apoi Împreunarea unuia cu celălalt, care se află la originea oricărei creații; pe locul al patrulea, pune cauza care produce această unire și ne lasă să ghicim care poate fi cel de-al cincilea principiu, datorită căruia (C) ceea ce ea
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]