3,170 matches
-
întrerupere, cu ochii închiși. Iar dimineața sosi ca adusă de furtuna de-afară și Marghiolița de la bordeiul din deal. Începu să se bocească cu mânile la tâmple și căzu la pământ cu fața în jos lângă laița pe care zăcea flăcăul. Trei zile și trei nopți cel fărmat nu și-a putut veni în fire; după aceea lumina tristă care se strecura pe la fundul bordeiului luci limpede în ochii lui căzuți... Toate aceste întâmplări, de pe când erau pustii întinderile de la Prut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lor, și-au durat case - și azi avem și noi se chiamă o leacă de sat, și nu mai suntem așa departe de lume... Pe când badea Niță îmi povestea acestea, pe drumul de dinaintea porților veneau oameni de la muncă - și câțiva flăcăi cântau, și glasurile lor se înălțau tremurând în pacea amurgului. Priveam împrejurimile, costișele pline de holde, și vălcelele cu fânațuri - și-nspre miazăzi o miriște fără sfârșit - și întrebai pe gospodar: — Dar curțile vechi ce s-au făcut?... —Curțile acelea le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
codrii de dincolo de apă venise a treia zi de Paști la curte și se abătuse c-o poruncă boierească pe la Alexa. Acolo nu găsi pe vătaf și-i ieși înainte, întrebându-l ce caută, madama Cristina. Pădurarul acesta era un flăcău voinic și negricios, cu pălărie lată-n boruri, cu baltag în mâna dreaptă și cu tașca înflorită cu alămuri la șoldul stâng. —Cum te chiamă? îl întrebă Cristina. —Costandin... răspunse el, și femeia băgă de samă că flăcăul are o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
era un flăcău voinic și negricios, cu pălărie lată-n boruri, cu baltag în mâna dreaptă și cu tașca înflorită cu alămuri la șoldul stâng. —Cum te chiamă? îl întrebă Cristina. —Costandin... răspunse el, și femeia băgă de samă că flăcăul are o mustăcioară subțire ca matasa ș-o gură curată și tânără, aproape copilărească. Și vocea-i era lină și pătrunzătoare. Și deodată ochii ei rotunzi se tulburară, gura ei nu mai știu ce să întrebe, și c-un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu-l văzuse de mult. —Ai treabă cu Alexa? îl întrebă ea. Da, însă văd că nu-i acasă... Și departe ești cu slujba? urmă ea, zâmbind stăruitor. Nu tocmai departe. În Bâtca Corbului... Ea tăcu. Sub privirea ei ațintită, flăcăul înțelese că femeia îl dorea. Și luminându-i-se și lui privirea, văzu înainte-i o muiere năltuță și mlădioasă, c-o floare galbenă în părul strâns cunună, cu gura ușor deschisă, în care luceau dinții albi și ascuțiți ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu mai zâmbi și-i zise încet: —Ascultă, Costandine... eu am a-ți spune ceva... Să vii la noapte la portița de colo, din fundul ogrăzii, de lângă grajd... Am să te aștept ș-am să-ți dau drumul. —Bine... șopti flăcăul, și parcă avu o mișcare spre dânsa, să-i cuprindă mâna, ori să-i dovedească printr-o desmierdare c-a înțeles-o. Ea-i zâmbi iar dulce și-i zise liniștită: —Du-te. Apoi adăogă îndată: Ba stăi, căci văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui Dumnezeu, nu era mulțămit. Într-o sară, pe când Dăvidel Boghean sărise pârlazul și venise să se așeze pe prispă, începu a cârni din nas și a mormăi, cum îi era obiceiul. — Da’ de ce nu ești mulțămit, uncheșule? îl întrebă flăcăul. - Măi Dăvidel, măi Boghene, răspunse moșneagul, pân’ ce n-a da un pospai de ninsoare, noi nu punem carne de capră la afumat. Boghean începu a râde: — Ia spune, uncheșule, te-a apucat vreodată Crăciunul fără bujeniță în pod? Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nu încă, grăi el, nu se schimbă. După cum scrie la gromovnic, în zilele acestea sunt legate vânturile și furtunile, până și-a cloci ouăle în stâncile mării paserea alchion... Boghean nu răspunse. —Anul ista are să vie târziu iarna, adăogi moșneagul. Flăcăul își dădu părerea cu oarecare sfială: — Cum s-a îmbrăca o leacă pământul, noi suntem gata uncheșule. Ne suim la locurile noastre. Dacă ne-a ajuta Dumnezeu, măi băiete. Atâta patimă mai am și eu; încolo de toate-s iertat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
te astâmperi, moșnege? Moș Calistru prinse a râde: — Nu, măi babă; pân’ ce-oi pune mânile pe piept. Am să-ți aduc iar țapu să-l bocești, ca-n anii trecuți. Baba boscorodi ceva neînțeles. Bătrânul păli cu cotul pe flăcău. Cât oi lipsi eu, te duci să-ți mai vezi ginerii și nurorile. De la sara aceea luminată, vreme multă n-a trecut la mijloc. După ce și-a scos paserea alchion puii în singurătatea mării, cătră sfârșitul lui răpciune, s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
auzi la ușă pe Boghean dupăind și scuturându-și opincile. Baba trase zăvorul de la tindă, apoi cu capul plecat și cu barizul peste gură, se întoarse la vatră ca să așeze în traistă merinde de drum, la lumina gazorniței. Când intră flăcăul, moș Calistru se încingea strâns cu cureaua peste cojocel. C-un zâmbet de înțeles arătă din cap spre mohorâta mătușă Varvara, apoi trase pe mânici și sumanul nou de noaten. După ce-și luă din fundul casei, de lângă cuptor, pușca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mărunt și sprinten, nu zicea nimic. Dar moș Calistru îl simțea bucuros grozav și plin de patimă, cum era și el odinioară în anii tinereții. O luăm de-a dreptul prin valea Moișei, măi Dăvidel? — Cum socoți, uncheșule! răspunse mișcat flăcăul. Cu puștile trecute în spate, amândoi săriră pârlazul, apoi porniră cătră munte, fără a mai privi înapoi. Copoii, zvârlindu-se în copce. Îi ajunseră din urmă. Călcând cu opincile ca-n puf prin zăpada curată, trecură spre valea Moișei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dăvidel, zise el râzând, să mai stăm o leacă. E greu cu încheieturi ruginite. Și nu știu ce am, ori mi se pare mie, da’ n-am apucat așa codrul niciodată în zilele mele. Parcă-i pustiu și prohodit! Părere, uncheșule, răspunse flăcăul. Între ei, copoii stăteau cu capetele plecate. Iaca și cânii, vorbi iar bătrânul; tot așa socot: numai să ridice capetele în sus și să urle... Dăvidel Boghean îl aținti cu ochii lui mici și negri ca picături de păcură. —Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
om aici, sub codru, am petrecut-o. Eu cu pădurarii, cu cânii și cu sălbătăciunile. Știu eu că de-acu nu mai am mult, da’ macar să-mi mai fac o dată cheful... Moșneagul rămase cu ochii ațintiți în umbra pădurii. Flăcăul zise încet: — Hai să mergem, uncheșule. Să mergem, răspunse bătrânul. Mă gândeam că zi ca asta încă n-am văzut. Și stam să mai răsuflu. A crescut, bre, muntele. Văd eu că mi-a fost mai mare dorul decât puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cunoștea cornul. Era al lui moș Calistru. Și înțelegea că-i un semn de primejdie. Își aplecă țeava puștii, stătu la îndoială. Cânii se apropiau. Cornul se stânse într-o dulce tremurare... O clipă se ridică iar, și-ndată tăcu. Flăcăul se repezi îndărăt. După douăzeci de pași, auzi chiar pe coastă, aproape, o bătaie de pușcă. Tremurând de tulburare, apucă în fugă, și când ajunse în preajma colibei, iar îl fulgeră parcă chemarea cornului. „Ce să fie? Ce are bătrânul?“ se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ierburi uscate și mușchi, suflă în iască și scoase flacăra. Adună crenguțe moarte de brad și clădi foc. Bătrânul îl urmărea, cu ochii neclintiți, ascultând parcă ceva de departe... Ce faci, uncheșule? întrebă iar Boghean. Moș Calistru nu răspunse. Atunci flăcăul smulse din mâna bătrânului cornul și prinse a chema grăbit, cu bătăi de limbă, pe vânătorii necunoscuți pe care îi bănuia aproape, în munte. Contenea și iar pornea, înfricoșat de moartea pe care o simțea lângă el, încleștând pe uncheșul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe care o simțea lângă el, încleștând pe uncheșul neclintit. Cei chemați nu întârziară. Boghean îi văzu suind din râpă, cu căciuli mari și capete pletoase. Erau oameni cunoscuți, pădurari de pe Moișa. —Care chiamă? strigă unul. —Veniți aici, bădică, răcni flăcăul cu lacrimi în glas. Pușcașii grăbiră spre colibă. — Ce este, măi Dăvidel? Când văzură pe moș Calistru, pricepură. Fără un cuvânt, Boboc, pădurarul cel scund, se repezi, smulse din foc o crenguță aprinsă de cetină ș-o puse în mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îndoială, Domnul Dumnezeu îl vestește pe împărat că altfel nu poate fi. Căci numele lui Selim șahzadè e și numele lui Selim-Hafiz. Prin asemenea potriviri își dă Domnul Dumnezeu înștiințarea. Dar Selim, al doilea fecior al doamnei Roxelana, era un flăcău pântecos și buged. Îi plăcea să mânânce îmbielșugat și se spunea că are o înclinare neînfrânată pentru vinuri, cu care se îndeletnicea în tovărășia unor prietini. Mult mai mult se bucură de dragostea maicii sale Baiazid, al treilea fecior, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ați auzit de ea? Am dat din cap. Știam ceva. Fusese elaborată de nu-știu-ce explorator care vizitase bazinul Amazonului ca să-i bată la cap pe localnici, încercând să facă un studiu despre modul lor de viață, chestii de-astea. Când flăcăii din partea locului erau răniți, creau un fel de alifie din rădăcini și plante și alte chestii de genul ăsta; exploratorul observase cât de repede se vindecau rănile și faptul că rareori rămâneau cicatrice. Tipul a încercat să facă el însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
loc spre tavernă, fără să aibă habar că fusese cât p-aci să-și piardă în același timp cei doi viitori copii, grăbit, desigur, zicea maică-mea, să culeagă urările pline de admirație ale prietenilor săi pentru nașterea celor doi flăcăi voinici și frumoși, și să-l provoace la o partidă de șah pe vecinul nostru, Hamza bărbierul. De îndată ce auziră poarta închizându-se cu cheia, cele două femei izbucniră într-un hohot comun de râs, având nevoie de ceva timp ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
timp Vânătorul De-Două-Ori îi rupea păianjenului ultimul picior, lăsând din el un sâmbure rotund, zvâcnitor și muribund. Stop. Elfrida Gribb se gândise întotdeauna că problema lui Flann O’Toole era legată de două lucruri: năravul lui de-a fi un flăcău atât de scandalagiu și faptul că al doilea nume al său era Napoleon. Un Napoleon irlandez era ceva atât de grotesc, încât nu putea să sfârșească decât ca O’Toole. O’Toole făcea whisky de cartofi într-o odaie din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Basarabia. A râs. „Înseamnă că te-ai îmbătat rău de tot în seara aia, de ți-a intrat o așa prostie în cap. Și s-o mai și crezi acum, după atâta vreme.“ Nu o credeam. Dar îmi plăcea ideea. Flăcăii români, ca Feții-Frumoși din basme, se duc în Basarabia și iau toate Cosânzenele de acolo, le aduc aici și le fac neveste și rezolvă pentru totdeauna tot ceea ce politicienii sau bișnițarii nu vor reuși niciodată să mai împlinească vreodată... 14tc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
chiar în ziua aceea. Mă întristasem, ca de obicei, văzând că toată munca mea pe o lună întreagă era prețăluită cu puțin peste banii dați unui băietan venit de trei-patru ani direct din facultate la Arhiva Cinematografiei. Nu avea acel flăcău nici măcar vârsta anilor mei trudiți de când îmi începusem falnica și peticita carieră de vechi lefegiu al multilateralei dezvoltate și, mai apoi, al tranzitoriei curvăsăreli, ajuns în cele din urmă la Arhiva Cinematografiei. N-avea de ce să-mi fie rușine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fure și ouăle de sub cloșcă. Înghiți-i-ar iadul sau primăria. I-am suportat și i-am Întreținut destui ani de zile. Ceea ce vreau e o femeie. — Poftim? Bătrînul mă privi cu nerăbdare. — Anii tineri nu-ți disculpă opacitatea minții, flăcăule. Îți spun că vreau o femeie. O muiere, o subretă sau o iapă tînără de rasă bună. TÎnără, adică sub cincizeci și cinci de ani, și sănătoasă, fără răni și fără fracturi. — Nu sînt sigur dacă Înțeleg... — Mă Înțelegi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am Întrebat cîți alții asemenea ei, asemenea bătrînelului licențios care ne arătase cum s-o găsim zăceau Împotmoliți acolo. Vine fiindcă te iubește mult pe dumneata, Jacinta. Fiindcă Își amintește cît de bine Îl Îngrijeai și Îl hrăneai cînd era flăcău. Ne-a povestit totul. Îți aduci aminte, Jacinta? Îți aduci aminte de vremea cînd te duceai să-l iei pe Jorge de la colegiu, de Fernando și de Julián? — Julián... Vocea ei era șoaptă stinsă, Însă zîmbetul o trăda. — Îți amintești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
bucură și îl primi dându-i o cameră în fundul curții. Ceva o atrăgea nespus spre acel chipeș bărbat, harnic și bun. Se împăcau așa de bine, încât nu trecu mult timp și se hotărâră să se cunune. - Uite chioara ce flăcău chipeș are lângă ea! A luat-o pentru avere! spuneau unii din sat. Spiridușul vedea sufletele celor care vorbeau: erau pline de invidie, incapabili de noblețe, de dăruire. Se mută și el la casa cea nouă. Atâta lumină îl îmbăta
IEPURAŞUL MÂNIOS. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]