2,594 matches
-
51). Deci, care din cele două semne grafice (î/â) are mai multă îndreptățire din punct de vedere științific, adică al raportului dintre sistemul de norme ortografice și sistemul limbii reale, pentru reprezentarea sunetului (tip) î? 1. Din perspectiva principiului fonetic/fonologic, în strânsă legătură cu exigențele simplității ortografiei și reducerii distanței dintre realitatea fonetică și realitatea grafică (la nivelul raportului sistem fonetic-sistem alfabetic), litera î este mai în măsură să evoce o anume apropiere între sunetul-tip i (“înrudirea sunetului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din punct de vedere științific, adică al raportului dintre sistemul de norme ortografice și sistemul limbii reale, pentru reprezentarea sunetului (tip) î? 1. Din perspectiva principiului fonetic/fonologic, în strânsă legătură cu exigențele simplității ortografiei și reducerii distanței dintre realitatea fonetică și realitatea grafică (la nivelul raportului sistem fonetic-sistem alfabetic), litera î este mai în măsură să evoce o anume apropiere între sunetul-tip i (“înrudirea sunetului «i posterior» („”) cu sunetul «i anterior» („i”)...” - AlfLombard, Despre folosirea literelor î și î
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
zice indiferent stric și (în nordul Moldovei) strâc, sâmbure și sumbure și altele multe...” - A. Scriban, Dicționar, p.51; „... î... este o vocală mediană între u și i...” - Éd. Bourciez, Eléments de linguistique romane, Paris, 1967, p. 549). Însăși transcripția fonetică recurge la o variantă grafică a literei i - (Alf Lombard, st. cit., p. 539; Em. Vasiliu, Fonologia istorică a dialectelor dacoromâne, 1967, pp. 124-126). 2. Din perspectiva principiului caracterului sistemic al limbii și al reprezentării acesteia în scris, litera î
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-î: coborî - coborând - coborâm - coborât - coborâsem - coborâi (imperfectul provoacă discontinuitate, și sonoră, și grafică la toate verbele: coboram) și în spațiul lexical: a coborî - coborâș; a urî - urât (adj.), urâtul (subst.) - urâțenie - urâcios etc. Acolo unde, datorită contextului, intervine alternanța fonetică î/i, scrierea cu î păstrează mai bine conștiința raportului cu morfemul de bază: tânăr - tineri - tinerețe - a întineri; a) vinde - vânzare - vânzător; cuvânt - cuvinte; sfânt - sfinți - sfințenie - a sfinți - a consfinți și, prin aceasta, conștiința unității semantice. În structura
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
între expunerea teoretică și întrebuințarea concretă în scris), cu diferite motivări. Un exemplu: în Proiectul de ortografie din 1904, prezentat de Titu Maiorescu, litera î trebuia să păstreze natura velară a consoanelor c și g; de aceea, în aceste contexte fonetice nu se va folosi litera î: „Sonul î se scrie cu î, însă acolo unde este imediat precedat de consoanele c și g se scrie cu î.” (Critice, p. 329). Singura dimensiune și totodată marcă autentică a instituirii unei tradiții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
față de ”obiectul” cunoașterii), interferează în funcționarea limbii într-un proces specific, definitoriu pentru identitatea fiecărei limbi, într-un proces de interdependență între structura internă a cuvântului și structura internă a enunțului, cu intervenția în diferite grade și moduri a dimensiunilor fonetică și prozodică (accent, intonație etc.). SISTEM GRAMATICAL - SISTEM LEXICALTC "SISTEM GRAMATICAL - SISTEM LEXICAL" Raportul dintre schimbarea formei cuvântului (concomitent cu modificări în planul său semantic) și factorii care determină aceste schimbări, gradul maxim de interdependență morfologie-sintaxă și caracterul de generalitate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în planul vorbirii, în desfășurarea comunicării, prin intermediul unui text lingvistic (ansamblu de enunțuri sintactice, caracterizat prin unitate și coerență), cuvântul comunică despre lume. Morfemul este cea mai mică unitate lingvistică cu organizare biplană; are un semnificant (cel mai adesea realizat fonetic, dar putând avea și realizare Ø) și un semificat (un sens sau un fascicol de sensuri). Morfemul există și își realizează funcția semnificativă numai prin cuvântul din structura căruia face parte și numai prin intermediul unei opoziții (fixată în planul paradigmatic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
comunicare; cuvinte care „reprezintă” alte cuvinte înscrise direct în raportul lume-gândire-limbă: pronumele; • clase lexico-gramaticale cuprinzând cuvinte al căror sens rezultă din raportul direct locutor-lume-limbă: interjecția. B. - o categorie de „cuvinte” (unități lingvistice), lipsite de conținut lexical, unele și de autonomie fonetică. Aceste unități lingvistice aparțin sistemului gramatical al limbii. Prin rolul lor în procesul de înscriere a unităților lexicale (clase lexico-gramaticale) în structura gramaticală a textului lingvistic, ele reprezintă două subclase: • Articolul; „cuvintele” asigură dezvoltarea unor sensuri categoriale, asimilându-se morfemelor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se realizează și se manifestă în planul expresiei (de regulă, la nivelul variabilei din structura bipolară a claselor lexico-gramaticale) prin morfeme gramaticale, constituind un sistem la nivelul limbii și actualizându-se, în mod frecvent, ca alomorfe (cel mai adesea variante fonetice contextuale) în structura textului. În legătură cu cele două modalități de desfășurare a flexiunii românești, sintetică și analitică, morfemele sunt morfeme conjuncte, morfeme interne și morfeme libere. În funcție de realizarea lor fonetică în raport cu morfemul rădăcină, morfemele gramaticale sunt morfeme continue sau morfeme discontinue
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
actualizându-se, în mod frecvent, ca alomorfe (cel mai adesea variante fonetice contextuale) în structura textului. În legătură cu cele două modalități de desfășurare a flexiunii românești, sintetică și analitică, morfemele sunt morfeme conjuncte, morfeme interne și morfeme libere. În funcție de realizarea lor fonetică în raport cu morfemul rădăcină, morfemele gramaticale sunt morfeme continue sau morfeme discontinue. Morfeme conjunctetc "Morfeme conjuncte" Morfemele conjuncte sunt morfeme specifice flexiunii sintetice; ele fac corp fonetic comun cu morfemul lexical (rădăcina). În funcție de poziția față de rădăcină (sau tema lexicală), între morfemele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și analitică, morfemele sunt morfeme conjuncte, morfeme interne și morfeme libere. În funcție de realizarea lor fonetică în raport cu morfemul rădăcină, morfemele gramaticale sunt morfeme continue sau morfeme discontinue. Morfeme conjunctetc "Morfeme conjuncte" Morfemele conjuncte sunt morfeme specifice flexiunii sintetice; ele fac corp fonetic comun cu morfemul lexical (rădăcina). În funcție de poziția față de rădăcină (sau tema lexicală), între morfemele conjuncte se cuprind: • sufixele; morfeme care urmează rădăcinii sau temei lexicale; caracterizează mai ales flexiunea verbală, unde exprimă timpul și modul (în forma cânta-se-m
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
singular Masculin plural N.Ac. -l, -le studentu-l, frate-le, -i studenți-i, frați-i lucru-l G.D. -lui studentu-lui, frate-lui, -lor studenți-lor, frați-lor lucru-lui Observații: Cele două variante de masculin-neutru singular ale morfemului-articol sunt în distribuție complementară, în funcție de structura fonetică a substantivului; forma -le caracterizează substantivele terminate în -e: părinte-le, nume-le. La substantivele terminate în consoană sau în postconsonatic intervine vocala de legătură u: student-u-l, pui-u-l. Când substantivul se termină în semivocala ®? (le®?), acesta devine vocală: (leu-l
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Neutru plural N.Ac -a cas-a, steau-a, carte-a -le cas-le, stele-le, cărți-le, becuri-le G.D. -i case-i, stele-i, cărți-i -lor case-lor, stele-lor, cărți-lor, becuri-lor Amalgamarea morfemelor conjunctetc "Amalgamarea morfemelor conjuncte" Din motive fonetice, morfemul determinării se amalgamează, în mod frecvent, cu morfeme ale categoriilor gramaticale de număr, gen și caz, la substantivele feminine. Amalgamarea se produce la nominativ-acuzativul singular al substantivelor feminine terminate în vocala -ă (fată) sau în vocala -e, când rădăcina
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
între doi sau mai mulți termeni corelativi. Corelațiilor din plan semantic le corespund, într-un relativ izomorfism, aceleași corelații în planul expresiei. În funcție de diferiți factori, în primul rând, de istoria limbii, unele corelații implică în funcționarea lor morfeme fără realizare fonetică pozitivă, numite morfeme Ø. Astfel, toate substantivele masculine și neutre terminate în consoană la forma lor generică, anterioară întrebuințării în actul lingvistic concret, exprimă sensul de ‘singular’ prin dezinența Ø, termen de opoziție în organizarea planului semantic al categoriei gramaticale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
planului semantic al categoriei gramaticale a numărului elev-Ø/elev-i. Alomorfe și morfeme sinonimetc "Alomorfe [i morfeme sinonime" În structura textului concret, produs al procesului de comunicare lingvistică, aceleași sensuri gramaticale se exprimă adesea prin morfeme diferite sub aspectul structurii fonetice; sensului de imperfect, de exemplu, îi corespund în flexiunea verbului românesc două sufixe: a și ea: cit-am, citeam, scriam, făc-ea-m. Prezența unuia din cele două sufixe în forme verbale finite este condiționată: 1) de apartenența verbului la o anumită
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
flexiunea verbului românesc două sufixe: a și ea: cit-am, citeam, scriam, făc-ea-m. Prezența unuia din cele două sufixe în forme verbale finite este condiționată: 1) de apartenența verbului la o anumită clasă de flexiune și/sau 2) de structura fonetică a morfemelor contextuale. Sufixul -aintră în structura imperfectului verbelor de conjugarea I: a cânta și de conjugarea a V-a: a coborâ 5: Sufixul -eacaracterizează imperfectul verbelor de la celelalte conjugări. Morfemele diferite fonetic datorită apartenenței unităților lexicale la clase flexionare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de flexiune și/sau 2) de structura fonetică a morfemelor contextuale. Sufixul -aintră în structura imperfectului verbelor de conjugarea I: a cânta și de conjugarea a V-a: a coborâ 5: Sufixul -eacaracterizează imperfectul verbelor de la celelalte conjugări. Morfemele diferite fonetic datorită apartenenței unităților lexicale la clase flexionare diferite sunt morfeme sinonime; sufixele de imperfect a și ea sunt morfeme sinonime când distribuția lor corespunde poziției din sistemul morfematic al limbii. Morfemul a, însă, intervine și în structura imperfectului unor verbe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a, însă, intervine și în structura imperfectului unor verbe din conjugarea a II-a (scri-a-m) iar morfemul -eaîn structura imperfectului unor verbe de conjugarea I (vegh-ea-m). În aceste structuri fiecare din cele două sufixe este condiționat de structura fonetică a morfemului-rădăcină; la verbele cu rădăcina terminată în vocala i, sufixul -eaare realizarea fonetică a: descri-am; la verbele cu rădăcina terminată în consoană palatală (¿ sau ¤) sufixul a are realizarea fonetică ea: îngenunch’-ea-m, privegh’-ea-m. Morfemele diferite fonetic datorită relațiilor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
scri-a-m) iar morfemul -eaîn structura imperfectului unor verbe de conjugarea I (vegh-ea-m). În aceste structuri fiecare din cele două sufixe este condiționat de structura fonetică a morfemului-rădăcină; la verbele cu rădăcina terminată în vocala i, sufixul -eaare realizarea fonetică a: descri-am; la verbele cu rădăcina terminată în consoană palatală (¿ sau ¤) sufixul a are realizarea fonetică ea: îngenunch’-ea-m, privegh’-ea-m. Morfemele diferite fonetic datorită relațiilor sintagmatice cu morfemele vecine din structura internă a termenilor lexicali sunt alomorfe 6; sufixul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structuri fiecare din cele două sufixe este condiționat de structura fonetică a morfemului-rădăcină; la verbele cu rădăcina terminată în vocala i, sufixul -eaare realizarea fonetică a: descri-am; la verbele cu rădăcina terminată în consoană palatală (¿ sau ¤) sufixul a are realizarea fonetică ea: îngenunch’-ea-m, privegh’-ea-m. Morfemele diferite fonetic datorită relațiilor sintagmatice cu morfemele vecine din structura internă a termenilor lexicali sunt alomorfe 6; sufixul -adin structura verbului descri-a-m și sufixul -eadin structura verbelor tăc-ea-m, cit-ea-m sunt alomorfe ale morfemului(arhimorfemului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de structura fonetică a morfemului-rădăcină; la verbele cu rădăcina terminată în vocala i, sufixul -eaare realizarea fonetică a: descri-am; la verbele cu rădăcina terminată în consoană palatală (¿ sau ¤) sufixul a are realizarea fonetică ea: îngenunch’-ea-m, privegh’-ea-m. Morfemele diferite fonetic datorită relațiilor sintagmatice cu morfemele vecine din structura internă a termenilor lexicali sunt alomorfe 6; sufixul -adin structura verbului descri-a-m și sufixul -eadin structura verbelor tăc-ea-m, cit-ea-m sunt alomorfe ale morfemului(arhimorfemului) ea, specific sensului de „imperfect” în flexiunea verbelor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cart-e/cărț-i), la substantive masculine (dezinența -i: elev/elev-i, frat-e, fraț-i) și la substantive neutre (templ-u/templ-e; consili-u/consili-i). Aceleași dezinențe sunt alomorfe ale arhimorfemului e pentru substantive feminine, cu dezinența -ă la singular, când sunt condiționate de structura fonetică a morfemului-rădăcină: cas-e, în opoziție cu cas-ă, țăr-i, în opoziție cu țar-ă (-ă, singular/-e, -i, plural). Cu deosebire numeroase sunt alomorfele morfemelor-rădăcină, ceea ce face din alternanțele fonetice în care se concretizează un mijloc de subliniere a opozițiilor categoriale; sensurile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantive feminine, cu dezinența -ă la singular, când sunt condiționate de structura fonetică a morfemului-rădăcină: cas-e, în opoziție cu cas-ă, țăr-i, în opoziție cu țar-ă (-ă, singular/-e, -i, plural). Cu deosebire numeroase sunt alomorfele morfemelor-rădăcină, ceea ce face din alternanțele fonetice în care se concretizează un mijloc de subliniere a opozițiilor categoriale; sensurile de persoana I și persoana a II-a, la prezent indicativ sau conjunctiv, se exprimă prin dezinențe specifice: -Ø/-i, dar opoziția dintre ele este în mod frecvent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
concretizează un mijloc de subliniere a opozițiilor categoriale; sensurile de persoana I și persoana a II-a, la prezent indicativ sau conjunctiv, se exprimă prin dezinențe specifice: -Ø/-i, dar opoziția dintre ele este în mod frecvent accentuată de variațiile fonetice ale rădăcinii: cânt-Ø/cânț-i, aud-Ø/auz-i, simt-Ø/simț-i, spun-Ø/spu-i etc. Morfeme omonimetc "Morfeme omonime" Inventarul unităților morfematice este relativ redus ca realizare fonetică. Pe de altă parte, din diverse motive, ținând de istoria limbii în primul rând
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
specifice: -Ø/-i, dar opoziția dintre ele este în mod frecvent accentuată de variațiile fonetice ale rădăcinii: cânt-Ø/cânț-i, aud-Ø/auz-i, simt-Ø/simț-i, spun-Ø/spu-i etc. Morfeme omonimetc "Morfeme omonime" Inventarul unităților morfematice este relativ redus ca realizare fonetică. Pe de altă parte, din diverse motive, ținând de istoria limbii în primul rând, diferite forme finite sau teme flexionare din flexiunea unităților lexico-gramaticale prezintă aceeași structură morfematică în dezvoltarea mai multor sensuri ale aceleiași categorii gramaticale. Morfemele corespunzând acestor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]