5,247 matches
-
fondat Principatul Ahaiei. Cruciații au folosit numele „Moreea” atunci când se refereau la Peloponez. Cel mai important principe al Moreei a fost Guillaume II de Villehardouin (1246-1278), care a fortificat în 1249 Mystras, în apropierea Spartei antice. După înfrângerea suferită de franci în bătălia de la Pelagonia (1259) în fața împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul, Guillaume s-a văzut obligat să-și răscumpere libertatea cedând cea mai mare parte din estul Moreei și cele mai importante fortificații. După această victorie însă, bizantinii
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
-lea Paleologul, Guillaume s-a văzut obligat să-și răscumpere libertatea cedând cea mai mare parte din estul Moreei și cele mai importante fortificații. După această victorie însă, bizantinii au suferit două înfrângeri (bătăliile de la Prinitza și de la Makryplagi), iar francii și bizantinii au fost obligați să trăiască ca vecini. La mijlocul secolului al XIV-lea, împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino a reorganizat Moreea în Despotatul Moreei. Un fiu al împăratului aveau să primească din acest moment titlul de „despot”, fiind
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
al VI-lea Cantacuzino a reorganizat Moreea în Despotatul Moreei. Un fiu al împăratului aveau să primească din acest moment titlul de „despot”, fiind numit conducător al regiunii. La începutul secolului al XV-lea, bizantinii au recucerit ultimele posesiuni ale francilor din Moreea dar, în 1460, întreaga peninsulă a fost cucerită de otomani. Peninsula a fost cucerită pentru Republica Veneția de către Francesco Morosini în timpul războiului din 1684 - 1699. Stăpânirea venețiană s-a dovedit a fi una nepopulară, iar otomanii au recucerit
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
a refugiat la Roma, unde Liutprand l-a supus asediului. Regele a ocupat Amelia, Orte, Bomarzo și Bieda, însă papa a continuat să refuze predarea lui Thrasimund. Grigore al III-lea chiar i-a scris lui Carol Martel, majordom al francilor, pentru a interveni împotriva lui Liutprand, însă Carol a refuzat. În decembrie 740, Thrasimund și-a recuperat ducatul și l-a ucis pe Hilderic, având sprijinul atât al papei, cât și al ducelui de Benevento, însă nu a retrocedat orașele
Thrasimund al II-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/324717_a_326046]
-
Lorena , în ianuarie 1871 este creată Germania Unită-Imperiul German (cel de-al doilea Reich) care va dura până în 1918. Bavaria, Wurtemberg, Baden și Saxonia sunt alipite. Bismarck îi impune Franței să plătească o despăgubire de război de 5 miliarde de franci. Germania era un stat federal; statele germane își mențineau autonomia, unele mai multă, altele mai puțină. În cadrul acestei construcții statale erau patru regate: Prusia, Bavaria, Wurtemberg și Saxonia, precum și o serie de ducate și orașe libere-Hamburg, Bremen și Lubeck-portul german
Istoria Germaniei () [Corola-website/Science/300128_a_301457]
-
de credit era însă foarte solid. În 1873 a fost creată moneda germană-Marca Imperială, fiind creată o uniune monetară, iar în 1875 a apărut Reichsbank care emitea moneda. Marca era una dintre ele mai solide monede europene alături de lira și francul. Băncile acordau credit pentru că creșterea economică nu era posibilă. Creditele erau însoțite de condiții, în întreprinderi trebuind să existe un reprezentant al băncii respective. Statul intervenea prin elemente legislative. În 1884 a fost adoptată o lege care nu permitea unei
Istoria Germaniei () [Corola-website/Science/300128_a_301457]
-
părtinirea lui pentru Hagano a stârnit unele iritații; susținut de mai mulți clerici și de unii dintre cei mai importanți nobili franci, Robert a preluat controlul armatei, l-a condus pe Carol în Lorena și s-a auto-încoronat rege al Francilor (rex Francorum) la Rheims la 29 iunie 922. După ce a strâns o armată, Carol a pornit împotriva uzurpatorului și, la 15 iunie 923, într-o luptă sângeroasă în apropiere de Soissons, Robert a fost ucis, în conformitate cu o tradiție, în luptă
Robert I al Franței () [Corola-website/Science/327671_a_329000]
-
Odată cu căderea Imperiului Roman de Apus au intrat în zonă triburile germanice. Burgunzii s-au stabilit în vest, în timp ce în partea de nord coloniștii alamani au fost forțați să se retragă în munți. Burgundia a devenit o parte din regatul francilor în 534; doi ani mai târziu ducatul alamanilor a urmat exemplul. Sub regii carolingieni sistemul feudal a proliferat, iar mănăstirile și episcopii au devenit factori importanți pentru menținerea regulilor. În secolul al XII-lea ducii de Zähringen și-au extins
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
în funcție de probabilitatea percepută de invazie, și disponibilitatea de alți parteneri comerciali. Concesiile lor au atins apogeul după o legătură feroviară esențială prin Vichy, Franța a fost ruptă în 1942, lăsând Elveția complet înconjurată de Axa. În timpul al doilea razboi mondial, francul elvețian a fost singura moneda rămase liber convertibilă în lume, și atât aliații și germanii vândut cantități mari de aur la Banca Națională a Elveției. Între 1940 și 1945, Reichsbank german a vândut 1.3 miliarde de franci de aur
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
razboi mondial, francul elvețian a fost singura moneda rămase liber convertibilă în lume, și atât aliații și germanii vândut cantități mari de aur la Banca Națională a Elveției. Între 1940 și 1945, Reichsbank german a vândut 1.3 miliarde de franci de aur în valoare a Băncilor Elvețiene la schimb pentru franci elvețieni și alte valute străine. Sute de milioane de franci în valoare de acest aur era de aur monetar jefuit de la băncile centrale ale ocupate țări. În total, schimburile
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
în lume, și atât aliații și germanii vândut cantități mari de aur la Banca Națională a Elveției. Între 1940 și 1945, Reichsbank german a vândut 1.3 miliarde de franci de aur în valoare a Băncilor Elvețiene la schimb pentru franci elvețieni și alte valute străine. Sute de milioane de franci în valoare de acest aur era de aur monetar jefuit de la băncile centrale ale ocupate țări. În total, schimburile comerciale dintre Germania și Elveția au contribuit cu aproximativ 0,5
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
de aur la Banca Națională a Elveției. Între 1940 și 1945, Reichsbank german a vândut 1.3 miliarde de franci de aur în valoare a Băncilor Elvețiene la schimb pentru franci elvețieni și alte valute străine. Sute de milioane de franci în valoare de acest aur era de aur monetar jefuit de la băncile centrale ale ocupate țări. În total, schimburile comerciale dintre Germania și Elveția au contribuit cu aproximativ 0,5% la efortul de război german, dar nu a putut prelungi
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
Tabloul are dimensiunile de 43 cm × 30 cm, tempera pe lemn. Tabloul a fost achiziționat prin 1860 de consulul german la Paris, "Felix Bamberg". "Charles Picard" l-a vândut Muzeului Luvru, în 1893, pentru suma de treizeci de mii de franci. Mai întâi, a fost considerat ca fiind o operă a pictorului Piero della Francesca. Adolfo Venturi a fost primul, în 1889, care a publicat tabloul ca fiind o operă a lui Pisanello. Această atribuire este unanimă, în prezent. Vederea din
Portretul unei prințese d'Este () [Corola-website/Science/325876_a_327205]
-
între 431 î.Hr. și 404 î.Hr.. A căzut în mâinile romanilor aflați în expansiune în 146 î.Hr., devenind provincia Achaea. Peloponezul a fost în continuare condus de Imperiul Bizantin, deși unele regiune a fost pierdute în fața invadatorilor venețieni și franci. Francii au fondat Principatul Ahaia în jumătatea nordică a peninsulei în 1205, iar venețienii mai multe porturi pe coastă, printre care Monemvasia, Pylos și Koroni, rămânând până în secolul al XV-lea. Bizantinii au păstrat controlul asupra părții de sud a peninsulei
Peloponez () [Corola-website/Science/303909_a_305238]
-
distincte: În Bas Dauphiné existau următoarele regiuni distincte: Până în 1713 următoarele regiuni actualmente în Italia aparțineau de Dauphiné: Teritoriul Dauphiné a fost ocupat în Antichitate de triburile galilor "Allobroges", "Ségovellaunes", "Voconces" și "Tricastins". La destrămarea Imperiului Carolingian teritoriul revine efemerei Francii de Mijloc apoi a regatelor de Provence și apoi Burgundiei. În urma destrămării acestuia, teritoriul este incorporat în Sfântul Imperiu Roman iar puterea teritorială revine diverșilor seniori feudali din regiune. Originile Comitatului Dauphiné sunt în domeniile contelui Guiges I care acumulează
Dauphiné () [Corola-website/Science/315121_a_316450]
-
titlul onorific de „Primul francmason al Italiei”. Profesorul , profesor de istoire contemporană la Universitatea din Milano și istoric al francmasoneriei și al Risorgimentului, afirmă că Expediția celor O Mie și Garibaldi au beneficiat de o finanțare de trei milioane de franci și de o asistență permanentă. Francmasoneria de rit scoțian finanțase operațiunea cu ajutorul Statelor Unite, pe atunci fără reprezentație diplomatică, pentru a elimina puterea temporală a papei. În 1862, a fost ales mare maestru al consiliului suprem scoțian din Palermo, principalul concurent
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
argintăria casei. Este prins de jandarmi și adus în fața domnului Bienvenu, care îl declară nevinovat și îi dăruiește și două sfeșnice de argint. Jean Valjean pleacă și se întâlnește pe drum cu micuțul Gervais, căruia îi fură moneda de doi franci, neascultându-i rugămințile stăruitoare de a i-o înapoia. Ajuns la Montreuil-sur-Mer, și schimbat treptat de bunătatea pe care episcopul i-o arătase, fostul ocnaș își ia numele de Madeleine și începe o mică afacere în domeniul industriei mărgelăriei folosind
Mizerabilii () [Corola-website/Science/299393_a_300722]
-
și prin mizeria de nedescris, și riscându-și viața în nisip mișcător, reușește să ajungă la o ieșire ținând în brațe trupul poate neînsuflețit al lui Marius. Acolo se întâlnește cu Thenardier, care nu îl recunoaște. În schimbul a treizeci de franci, el îi ajută pe cei doi să iasă din canal, dar pentru Jean Valjean se ivește o altă piedică: Javert. Acesta vrea să-l aresteze pe fostul ocnaș, dar mai întâi îl duce pe Marius acasă la bunicul său. Ajuns
Mizerabilii () [Corola-website/Science/299393_a_300722]
-
Arnefrid de Friuli și ale aliaților acestuia slavi, obținând victoria la Nimis, luptă în care Arnefrid a murit. Grimoald l-a numit apoi în ducatul de Friuli pe Wechtar, un dușman ireconciliabil al slavilor. Grimoald i-a înfrânt și pe francii conduși de Clotar al III-lea, pe atunci copil, care invadaseră Regatul longobard. Pentru respingerea acestei invazii, Grimoald se aliase cu Perctarit, la Asti, și cu avarii, la care el fusese ostatec în timpul copilăriei. El a apărat partea de nord-est
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
la distanță față de papalitate. Cu toate acestea, el a continuat să îl perceapă pe Arhanghelul Mihail — al cărui cult era larg răspândit în rândul longobarzilor — ca războinic-protector al națiunii longobarde. Grimoald a murit în 671, după ce încheiase un tratat cu francii și a fost succedat în Regatul longobard de Perctarit, pe care Grimoald cândva îl exilase, dat fiind că fiul său Garibald, încă tânăr, nu a reușit să se impună mai mult de trei luni de zile. În ducatul de Benevento
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
(numit și Clotaire sau Chloderic, supranumit "le Vieux" sau "cel Bătrân") (497 - 561), rege al francilor, a fost unul dintre fiii lui Clovis. s-a născut în jurul anului 497 la Soissons (astăzi în departamentul Aisne, Picardia, Franța). La moartea tatălui său în 511, a primit, ca moștenire, orașul Soissons, unde și-a instalat capitala; orașele Laon
Chlothar I () [Corola-website/Science/303241_a_304570]
-
Chlodomer în 524, primind în schimb orașele Tours și Poitiers. A luat parte la mai multe expediții îndreptate împotriva Burgundiei și, după prăbușirea acestui regat în 534, a obținut Grenoble, Die, și unele orașe învecinate. Când ostrogoții au cedat Provence francilor, el a primit orașele Orange, Carpentras, și Gap. În 531, a luptat împotriva thurengienilor împreună cu fratele său Theuderic I iar în 542, cu fratele său Childebert I împotriva vizigoților din Spania. La moartea nepotului său Theodebald în 555, Clotaire i-
Chlothar I () [Corola-website/Science/303241_a_304570]
-
împreună cu fratele său Theuderic I iar în 542, cu fratele său Childebert I împotriva vizigoților din Spania. La moartea nepotului său Theodebald în 555, Clotaire i-a anexat teritoriile. La moartea lui Childebert în 558 a devenit singurul rege al francilor. A domnit și asupra a cea mai mare parte a Germaniei, a avut unele expediții în Saxonia, și, pentru un timp, a primit de la saxoni un tribut anual de 500 de vaci. Sfârșitul domniei sale a fost marcat de disenisuni interne
Chlothar I () [Corola-website/Science/303241_a_304570]
-
și Peninsula, viitoarea Italie revine la starea de fărâmițare. Longobarzii s-au stabilit in provincia Lombardia din Nord. Mai multe principate longobarde au apărut și în Sud, dar acestea au căzut în mâinile dinastiei normande în secolul al XI-lea. Francii au luptat, alături de papă, împotriva longobarzilor, până când Carol cel Mare a cucerit regatul longobard în 774 ("marșul asupra Paviei") și s-a încoronat ca împărat. Conducători din diferite familii au incercat sa uzurpe tronul italian dupa dispariția Carolingienilor, în timp ce multe
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
facut parte din Imperiul Bizantin până în 827, când a fost cucerită de arabii musulmani, după ce aceștia au asediat Messina și Palermo. Sicilia a ramas sub stăpânire arabă până în secolul al XI-lea, când a fost cucerită de normanzi. Ca și francii, lombarzii și goții, nici arabii nu au reușit să unifice Italia. În 1025, franco-normanzii invadează Sicilia, iar în 1091 obțin controlul asupra peninsulei în fața germanilor și reușesc să-i alunge pe arabi din Sicilia, deși în 1282 prin celebra răscoală
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]