3,194 matches
-
și, dintr-odată, dispare. Nu o văd în fiecare dimineață. Nu există un ritm anume al aparițiilor ei, al mersului nostru anonim împreună. Sunt dimineți când intenționat poate n-o văd, când uit de ea, când o pierd în masa indiferentă a celor care așteaptă în stație. Alte dimineți când ea se plictisește să mai aștepte cealaltă mașină și pornește, zorită, în josul străzii, pe lângă toneta de ziare, pe lângă țiganca cu flori, pe lângă părculețul din fața Facultății. Dincolo de automatul de bani, aproape de intersecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
obosit, năclăit de mizerii. Am mers de la Universitate până la căminul ei. N-a vrut să intre. Mi-a spus să mergem și să mai stăm pe o bancă, în fața Operei. Și acolo a început să-mi vorbească cu voce liniștită, indiferentă aproape, fără să urmărească măcar dacă o ascult. Simțeam că-mi vorbea doar în numele unei dureri care parcă nici nu era a ei. Se mărturisea, fără să-i pese dacă eu sau altcineva o asculta în acele clipe. Dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de geamul compartimentului lățise picurii aceia de apă, dându-le contururi de petale sângerii. Ne-am privit doar în străfulgerarea clipei cât Ester a vârât capul pe ușă, căutând un loc liber. A spus doar „pardon“, cu o voce neutră, indiferentă, ca și cum se așteptase să nu găsească locul căutat. Iar pe mine să mă vadă cu B. Parcă pe puștoaica aceea, dormind pe genunchii mei, se așteptase să o vadă. Și pe mine holbându-mă la ea, de parcă dintr-odată trenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nostalgie. Mai mult mi se pare o părăsire. Sentimentul că, inevitabil, odată cu schimbarea Bulevardului, îmi simt tot mai aproape Moartea. Vârstele se pierd în nimic, dintr-odată. Lumea nouă care începe, o simt, nu mai este a mea. Mi-e indiferentă. Vechile umilințe, înlocuite cu altele, altfel ambalate. Cel mult pot remarca, neutru, noutățile, pot aprecia utilitățile, facilitățile, pot contempla ritmurile noi și, de ce nu, pot constata, la fel de neutru, că este din ce în ce mai tembelă. Un tembelism apreciat, desigur, după scara mea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
odios, nici măcar indiferent. Un ins târând o biografie falsă, la fel de păcătoasă ca și a mea. Probabil, impulsul de a-l ignora vine din acea tembelă pornire - nu numai a mea - de a mă feri din calea cunoscuților din bloc, vecini indiferenți, sau de a-i evita pe cei cu care nu ai ce vorbi. Nici măcar banalul schimb de vorbe goale. Nu-mi place constatarea. Las cartea și mă prefac că-l observ. Mimarea surprizei, efuziunea unei strângeri de mână, cât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nu trăiam în preajma lor, nu le știam faptele, gândurile, viețile. Dar cei în preajma cărora mă aflam, cu care îmi împărțeam zilele unei tinereți neastâmpărate, cu care nutream aceleași visuri de izbândă literară, izbândă a unor viitoare cărți, nu îmi erau indiferenți. Nu îi judecam. Nu am acest drept, această putere. Dar le urmăream scrisul. Și, aproape instinctiv, știam, prevedeam care va face într-adevăr ceva și care doar se va preface. A fost multă impostură și era și atunci, în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
descoperit, privește spre mine. O zăresc când ridic ochii de pe foaie. Din cauza ochelarilor nu-i pot zări chipul. Îmi scot ochelarii și o văd bine. Luminoasă, blondul părului pare aur în umbra încăperii. O privesc stăruitor, mă privește și ea indiferentă. De la distanța meselor, privirile noastre se întrepătrund ca un joc. Știe că o privesc și, la fel de bine, știe că puțin îi pasă. Un burtos care scrie ceva, departe, la masa de lângă ușă. Într-un sertar de fișier văd „Fondul Gh.Gh.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o dăduse chiar tovarășa Negrițoiu de la raionul de partid), după-amiaza când i-am dus-o (locuia într-o cămăruță chiar deasupra cinematografului „București“, pe Bulevard), minunarea ei și plimbarea în aceeași înserare, prin Cișmigiu, mândră nevoie mare de poșeta ei. Indiferentă la faptul că încă zece-douăzeci de alte femei se plimbau cu poșete identice pe aleile parcului. — Vă uitați la poșetă? Fata vecinului se oprise lângă mine cu o găleată cu gunoaie. Am aruncat-o adineauri. Facem curățenie și n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ridică poșeta aceea. O cercetează gânditoare o clipă, apoi o aruncă peste brăduț. Mă vede rămas încă în dreptul geamului. Zâmbește, ridicând neputincioasă din umeri. Fără să-mi dau prea bine seama, am ajuns pe Bulevard. Am coborât, cu pași vechi, indiferenți. Încă mă urmăresc de aici, din dusul literelor, cum șovăi în ușa berăriei. Știu că voi intra? Știu că nu voi intra? Până și tristețea care se pogoară acum în această pagină o simt ca o boare dinspre text. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
șovăi în ușa berăriei. Știu că voi intra? Știu că nu voi intra? Până și tristețea care se pogoară acum în această pagină o simt ca o boare dinspre text. O tristețe mai grea decât pot duce cuvintele. O tristețe indiferentă ca rătăcirea frunzelor, poate. Fără timp, fără duh, fără corp. Tristețe a coborârii, poate, dacă ai simți-o. Dar nu simți cum cobori. Simți doar cum hălci de text se tot adună, se ordonează și se reordonează continuu, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cenzură este vorba, ci de însăși modificarea textului Lumii în ansamblul lui, pe lungi perioade de timp. Istoria este text, nu viață. Coborârea mă învață întruna aceasta, primindu-mă pe calea Luminării. Viața se scurge doar, într-o continuă coborâre. Indiferentă, statornică, după ritmuri greu de perceput. Evidentă-i doar indiferența ei în fața oricărei variante de text, cum ar fi și acela produs de cenzură. Indiferentă la faptul că astfel de texte ucid, mutilează, mint, părând chiar a ciobi marele text
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întruna aceasta, primindu-mă pe calea Luminării. Viața se scurge doar, într-o continuă coborâre. Indiferentă, statornică, după ritmuri greu de perceput. Evidentă-i doar indiferența ei în fața oricărei variante de text, cum ar fi și acela produs de cenzură. Indiferentă la faptul că astfel de texte ucid, mutilează, mint, părând chiar a ciobi marele text. Cât puhoi de lume n-a pierit aiurea, doar din falsitățile unui text. Un paragraf cenzurat câte victime inutile nu a produs, nu a provocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
circ. — Dumneavoastră lucrați cu domnul Collbató la pompele funebre? — SÎntem, respectiv, mîinile lui dreaptă și stîngă. Wilfredo Velludo, la dispoziția dumneavoastră, iar aici, alături de mine, ucenicul meu, bacalaureatul Samson Carrasco. — Încîntat, am completat eu. Călugărița ne examină sumar și Încuviință, indiferentă la perechea de sperietori ce i se oglindeau În privire. — Bine ați venit la Santa Lucía. Eu sînt maica Hortensia, cea care v-am chemat. Urmați-mă. O urmarăm pe maica Hortensia fără să spunem nici pîs de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
automobilului, de parcă ar fi fost vorba de un hoit Împuțit. Nu o dată, Jacinta avea să se trezească În zori, acoperită de sudoare, urmărită de coșmaruri În care băiatul acela cu privirea tulbure se năpustea asupra Penélopei cu brutalitatea rece și indiferentă a unei insecte. În unele după-amieze, cînd se ducea să-l caute pe Jorge, dacă acesta Întîrzia, doica vorbea cu Julián. Iar acesta Începea, la rîndu-i, s-o iubească pe femeia aceea cu trăsături aspre și să se Încreadă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
portarului. Acum ningea vîrtos, trotuarele acoperindu-se cu văluri de ceață albă. VÎntul Înghețat Își deschidea drum prin hainele mele, măturînd rana care Îmi sîngera pe față. Nu știu dacă am plîns de durere, de furie sau de frică. Zăpada, indiferentă, a luat cu ea plînsul meu laș, iar eu m-am Îndepărtat Încetișor În zorii prăfoși, o umbră printre altele, deschizînd brazde În mătreața Domnului. 2 Pe cînd mă apropiam de intersecția cu strada Balmes am băgat de seamă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care nu s-au integrat perfect grupului aparținător. În urmărirea comportamentului elevilor, nu trebuie să uite că are în față un colectiv eterogen, fiecare copil având propria personalitate, marcată de sindroame. Unii dintre elevi suferă de sindromul maniacal euforic, fiind indiferenți la tot ceea ce-i înconjoară, alții sunt agitați, în sensul că intră în panică că vor greși răspunsul, că nu știu ce soluție are problema ridicată de profesor, alții fug, pur și simplu, de idei și nu vor să contribuie cu nimic
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/481_a_1010]
-
în muncă, la terminarea cursurilor. Elevii trebuie să conștientizeze că parcurg un îndelungat stagiu de formare profesională pentru a contribui la dezvoltarea societății și pentru a-și asigura traiul, pe toată perioada vieții. Așadar, nu are de ce să le fie indiferentă orientarea profesională, iar încrederea că educatorul îi va îndruma corect spre o profesie, trebuie să aibă acoperire în competența acestuia. Cadrele didactice cunosc mai bine ca oricine potențialul fiecărui copil și un sfat bine dat și la momentul oportun, poate
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/481_a_1010]
-
său de acțiune era asfaltul. „O fi vreun frate sau vreun văr sau vreo rudă Îndepărtată... Vreo sosie... Par clădiți din același aluat”, Își spuse medicul. Noimann se gândi să se Împotrivească, dar curiozitatea Îl făcu să ia o atitudine indiferentă... În fond, ce avea să se Întâmple? O să-l caute În fund? Agitându-și ciotul În aerul Încărcat de tot felul de miasme grele, falsul Satanovski surâse enigmatic. Noimann se urcă pe scaun și se pregătea tocmai să-și descheie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
plastic de un verde fosforescent, tresări, având impresia că-l vede șezând În mijlocul salonului pe masterandul Oliver. Noimann dădu să-l ocolească: nu avea chef să se Întlnească cu nici un cunoscut. Mogâldeața Își Întredeschise ochii, aruncând spre Noimann o privire indiferentă și medicul se liniști. Nu, omul adormit pe un maldăr de bagaje nu era Oliver, ci un necunoscut. De altfel, masterandul Lawrence, Întorcându-se În toiul nopții În salon, făcuse jurământul nemișcării. Picioarele Îi prinseseră rădăcini, Întinzându-se sub linoleum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
concentreze asupra cozii de topor, adică tocmai asupra elementului care nu s-a păstrat (a putrezit În pământ) și, iarăși după părerea mea - de atâtea ori criticată de dumneavoastră -, sensul expresiei (coadă de topor = trădător) nu trebuie să ne lase indiferenți. Deci baltagul este un topor cu coada mai lungă, iar barda unul cu coada mai scurtă. Sunt și diferențe de lățimea tăișului, dar acestea cred că pot fi lăsate deocamdată deoparte. Știți bine că eu nu accept lipsa de importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ca ea să-i revină celui ce avea să se dovedească mai viteaz în bătălia ce urma să aibă loc. Dar aceste planuri și nădejdi au fost zădărnicite. Armata creștină, bătută pe tot frontul, a fugit dinaintea sarazinilor; iar Angelica, indiferentă față de ambii admiratori, a încălecat pe unul dintre cei mai iuți armăsari și s-a afundat în pădure, bucurându-se, cu toată spaima ei, că și-a recăpătat libertatea. Prințesa s-a oprit după o bucată de vreme, într-un
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
mine făcuse aceasta. În scurt timp am ajuns la această insulă, ea a făcut totul pentru a mă împăca cu soarta mea și pentru ca viața să-mi fie plăcută aici. Dar curând Alcina, săturându-se de cucerirea ei, a devenit indiferentă, apoi s-a plictisit de mine și în cele din urmă, pentru ca să nu mă mai vadă în calea ei, mi-a dat această formă, așa cum făcuse cu alți ibiți de ai ei, înaintea mea, prefăcându-i pe unii în măslini
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
amor, rămas necunoscut Purtând stigmatul candid, pe petale... Cine-a avut destinul într-o mână Și adâncimi feline-a dat culorii, Ca mai frumoasă-n pânză să rămână Nevestejită, gingășia florii?... ...Dar trec atâția pași, mereu grăbiți, Privirile se pierd indiferente Și ochii parcă, sunt mai ispitiți De multe ne-mpliniri adiacente...
FLOARE by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83796_a_85121]
-
mea din colț, prăbușindu-mă pe scaun Înainte ca el să mă vadă. Nu exista nici o metodă subtilă de a pune ceva la punct În clipa asta, din moment ce trebuia să-mi concentrez toată energia ca să mă prefac simultan ocupată și indiferentă, ceea ce era imposibil. Știam că o să mă Înec dacă voi Încerca să beau sau o să scap telefonul dacă voi Încerca să mă prefac că vorbesc, așa că am rămas pur și simplu pe scaun, holbându-mă la agenda electronică Filofax cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
un pic rezervată, ca să spun așa - fără supărare, bineînțeles. Pur și simplu nu credeam că aveai asta În tine. Dumnezeu știe unde te-ai ascuns În ultimii ani. Realizezi că ai o casetă Întreagă? Uite, citește. Am citit, am spus indiferentă, fără să mă mai șocheze că Kelly părea Încântată și nu oripilată de o asemenea publicitate. Știi că nimic din chestiile astea nu e adevărat, nu? Vezi tu, fata care a scris asta mi-a fost de fapt colegă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]