1,641 matches
-
un scriitor chirurg. Dar tocmai astfel literatura se deschide, așa cum incizia deschide corpul. Literatura se deschide asupra ei Înseși tocmai În momentul În care-și dă seama că, dacă societatea poate fi cuprinsă În modele, experiența le scapă pentru că e inepuizabilă. Numai că literatura a căutat cu Încăpățînare să incorporeze, mai mult decît experiențele, inepuizabilitatea lor - conceptul lor. Scrierea literară a devenit, astfel, experiența supremă În măsura În care ea rămînea singura experiență posibilă a literaturii. Apariția literaturii pure are consecințe asupra reprezentării realității
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și tihnit, revolta rămîne calea regală a artistului. Desigur, depinde de formele de manifestare. Atîta vreme Însă cît sistemul pe care-l pune brutal În cauză respiră sănătate, Michel Houellebecq rămîne, ca una dintre puținele lui pete de culoare, punct inepuizabil de atracție. Într-o societate sănătoasă vocea nebunului se aude foarte bine, dar fără să-și piardă identitatea. Tocmai larma pe care o face Îi determină pe ascultători să nu o ia foarte În serios, ci să o ia drept
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
este (fără să fie numai atît) În căutarea timpului pierdut - o narațiune de sine care nu reînvie senzații trăite de narator pentru a provoca voyeurismul cititorului, ci care, prin intermediul senzațiilor ca soluții de continuitate, participă la refacerea unui traseu ontologic inepuizabil. Inepuizabil Îl cunoaștem noi astăzi, de aceea autoficționarii memoriei nu au pretenția ultragiantă de a spune adevărul făcînd apel la ceea ce consideră ei că-l cuprinde, adică trăirea brută, ci de a Îl privi dintr-un punct, așa cum monadele leibniziene
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fără să fie numai atît) În căutarea timpului pierdut - o narațiune de sine care nu reînvie senzații trăite de narator pentru a provoca voyeurismul cititorului, ci care, prin intermediul senzațiilor ca soluții de continuitate, participă la refacerea unui traseu ontologic inepuizabil. Inepuizabil Îl cunoaștem noi astăzi, de aceea autoficționarii memoriei nu au pretenția ultragiantă de a spune adevărul făcînd apel la ceea ce consideră ei că-l cuprinde, adică trăirea brută, ci de a Îl privi dintr-un punct, așa cum monadele leibniziene oglindesc
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
totul!” - permite, în ciuda ridicolului de care se acoperă uneori, ca informația, rezultat al supravegherii, să fie folosită la nevoie, adică pentru condamnarea arbitrară a vinovatului desemnat dinainte. La așa ceva servesc informatorii infiltrați peste tot și arhivele care furnizează încontinuu un inepuizabil material ce va sta la baza atâtor și atâtor acuzații de trădare. Havel sesizează ridicolul activității scriptice cotidiene, dar nu semnalează amenințarea permanentă pe care o constituie arhivarea tuturor acestor scripte. Poate pentru că noi n-am înțeles asta decât după
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
și credință în biruințele omului. Eugen Jebeleanu aduce în poezie o anumită consecvență de crez, o anume limpezime și accesibilitate, întotdeauna cu semnificații politico-sociale și general umane, într-o formulă spirituală proprie, concretizată parcă într-un cântec continuu, care curge inepuizabil, depășind impasurile. Așa se explică tehnica versului liber, dezlănțuit într-o imagistică în care se includ spații afective la limita dintre real și fantastic-oniric. Analizând cu atenție, descoperim cu uimire că împotriva limpezimii, a accesibilității, ți se dezvăluie o lume
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
îți venea să-l mănânci, nu alta. Avea și niște buze cărnoase, frumos conturate și se tundea periuță, ca un pușcaș marin. Și statura îi era de șef de pluton, iar prezența lui inspira calm, echilibru, dar și putere, capacitate inepuizabilă de luptă... Ne-am dat prima întâlnire informală în oraș, însă ne-a prins o ploaie torențială și i-am propus să ne refugiem la mine acasă. A aruncat ochii prin apartament și s-a grăbit să-mi facă un
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
s-a ales cu triplă întindere la picior și un umăr dislocat, iar extraterestrul ei a rămas cu gâtul strâmb; dimineață le creionasem o figură mai deosebită, iar ea șterpelise desenul și-l luase acasă... Urmau poveștile. Și aici era inepuizabil; tot ce spunea era nou pentru mine; îmi descria ce gust au mâncărurile în anumite condiții de preparare, ce diferențe apar când faci, de exemplu, plăcintă cu urzici timpurii sau maturate... În fața lui mă simțeam ca o școlăriță la cursurile
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
emoțională, deschisă și Într-o continuă expansiune. Prin aceasta, subliniază D. Stăniloae, gândirea creștină depășește viziunea existențialistă. Iubirea creează o relație de comuniune Între persoane, o atracție reciprocă, o nevoie a mea de celălalt și invers. Ea este permanentă și inepuizabilă. Persoana umană nu poate exista singură. Ea are permanent nevoie de ceilalți. Chiar și când este singură, voit sau forțat, ea se află totuși În comuniune cu Dumnezeu. Persoana nu poate suporta singurătatea, Întrucât singurătatea o anulează. Ea are nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
garanția existenței mele, pentru că prin iubirea care ne apropie și ne unește noi ne susținem și ne completăm reciproc. Aceasta nu Înseamnă Însă dependența unuia față de celălalt sau subordonare, ci o dezvoltare reciprocă continuă, de dăruire prin iubire, care este inepuizabilă. Este un sentiment, dar și o forță morală: „Iubirea care mișcă sori și stele”, după cum spune Dante. Trebuie remarcat faptul că, În acest caz, iubirea este mai mult decât un sentiment. Ea este forța morală, o valoare care apropie, menține
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de afirmare, de a fi. În traducerea lui G. Coșbuc, versurile de mai sus sună astfel: „Toate hrănite trăiesc de un spirit; prin totul străbate / Sufletul, unul, mișcând pe toate-n Întregul cel veșnic”. Această forță interioară este o potențialitate inepuizabilă. O sursă continuă de energie care alimentează totul: natură, ființe, oameni. Este forța spiritului universal. Fascinația energiilor Îl frământă și pe Faust care caută răspunsul, cercetând originea, Începuturile lucrurilor (Goethe, Faust, IĂ: La Început a fost Cuvântul. Mă și opresc
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și echilibrul interior de care, atât eu, cât și celălalt, avem nevoie. Rezultă, din cele de mai sus, faptul că omul nu poate fi definit? Dimpotrivă. Ceea ce rezultă este faptul că persoana umană ni se dezvăluie permanent ca fiind ceva inepuizabil. Ea are mereu, așa cum spunea D. Stăniloae, un plus de noutate pe care-l comunică, Îl transmite și Îl oferă celuilalt, primind același lucru În schimb. Dacă vom accepta faptul că persoana este experiență, transcendență și convergență, va trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fel de perfecțiune bizară, tristețea irepresibilă cauzată de conștiința înzestrării cu un har care condamnă la solitudine, iată unele dintre trăsăturile sau atitudinile obsesive ale creatorului marca Ioanid Romanescu, așa cum va apărea el configurat de-a lungul unei creații parcă inepuizabile, dacă luăm în calcul cel puțin volumele antume ale "marelui visător" ieșean, de la Presiunea luminii (Editura Tineretului, București, 1968) și până la Paradisul (Editura Eminescu, București, 1996). Din niciunul dintre ele nu lipsesc temele complementare ale pierderii și regăsirii, ale fragilității
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
are nevoie Seninătatea lemnului dă chiar titlul celui de-al doilea op apărut la editura ieșeană Cronica, în 1997. Spațiul de reculegere preferat este reprezentat, într-o secțiune a creației, de muzeul din Mircești, în tihna căruia fertilitatea lirică pare inepuizabilă: "Cea de-a treisprezecea poezie tot ție ți-o închin/ din jilțul meu înalt de lut aprins de ape/ în care viețuiesc treizeci de morți/ cu cefele sparte de veacuri/ si oale-n mâini de ocru șters/ în care-a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de tine însuți. "Instituțiile bune, ajunge să scrie Rousseau, sînt acelea care sînt capabile să transfere eul în unitatea tuturor". Dar legenda eternă a Cetății antice, evocarea la zi a măreției Spartei și a Romei republicane continuă să furnizeze un inepuizabil sistem de referințe. Exemplul lor nu și-a pierdut nici valoarea demonstrativă, nici exigența deosebită. Luîndu-le ca model instituțiile, prin imaginea lor oamenii de azi vor putea, probabil, să-și regăsească drumul spre Fericire și spre Virtute tocmai prin uitarea
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
și prin nevoia sa de a integra datele experimentale fără a distruge această autoconsistență. Abstracția face parte integrantă din Realitate. Trebuie să conferim o dimensiune ontologică noțiunii de Realitate, în măsura în care Natura participă la ființa lumii. Natura este o imensă și inepuizabilă sursă de necunoscut, care justifică existența însăși a științei. Realitatea nu este doar o construcție socială, consensul unei colectivități, un acord intersubiectiv. Ea are și o dimensiune trans-subiectivă, în măsura în care un simplu fapt experimental poate ruina cea mai frumoasă teorie științifică
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
A la Z II 53 lipidele să producă ATP și gaz carbonic (CO2 care va fi eliminat de către plămâni). Avantajul proceselor aerobe ar fi că nu produc lactat, iar utilizarea rezervelor de lipide ar asigura o sursă de energie aproape inepuizabilă. Când practicantul de jogging crește intensitate de alergare, peste pragul specific (130-140 bătăi pe minut, în cazul unui adult sănătos), sistemul aerob nu ar mai fi capabil să asigure ATP pentru contracția musculară. În aceste momente, fiziologii susțin că intervine
Jogging de la A la Z by Alexe Dan Iulian / Alexe Cristina Ioana () [Corola-publishinghouse/Science/1592_a_3066]
-
nu exclude nimic, ci integrează totul într-un orizont care e al vieții însăși în mișcarea ei fără istov. Depășind evenimentul, ea regăsește solidaritatea devenirii umane în fapte de civilizație și cultură, adică în idei, mentalități, valori, tehnici surprinse în inepuizabila lor diversitate. F. Braudel a făcut, chiar, undeva, elogiul eterogenului în istorie, pledând pentru pluralism și toleranță. "Din parte-mi, spunea el, orice poziție istorică mi-a părut întotdeauna acceptabilă, numai să nu excludă vreo poziție pe care se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
adevăr) la starea de trezie. Troița consacrată la 24 noiembrie poate simboliza, în felul ei, închiderea unei tragice paranteze în istoria acestui neam românesc, din care N. Iorga a făcut nu numai titlul unui semnificativ periodic, dar și o temă inepuizabilă de investigație. Ea invită la rememorare, meditație, angajament civic. Ne întoarcem, prin N. Iorga, la valorile tradiționale, cu nădejdea că "ceasul cel greu" pomenit în ruga de pe troiță a trecut pentru noi, că un timp al speranței luminate de încredere
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de program ce se cuvin amintite mereu, fiindcă ele depășesc exigențele clipei și comportă o valabilitate continuă. Apelul la experiența trecutului nu era, desigur, accidental. Istoria constituia, în plin romantism, o sursă de revitalizare pusă la lucru pretutindeni, un izvor inepuizabil și pentru creația literară. Căci "istoria noastră, nota redactorul, are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice pentru ca să găsim și noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
astăzi despre condiția umană. Nici un tabu, nici o rezervă, nici o restricție programată. Tot ce privește existența cronotopică a omului interesează și la recuperarea ei sistematică, anevoioasă, nedeplină, istoriografia participă cu instrumente proprii, alături de alte discipline antropologice. E un teren de reflecție inepuizabil care ar merita să ne rețină luarea-aminte. Text transmis radiofonic la 12 februarie 1990 O STRATEGIE CULTURALĂ Capitol mereu deschis, fiindcă deschisă rămâne dilema pe care o rezumă pilduitor, Maiorescu cere să fie abordat mai ales global, ca acțiune socio-culturală
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
în criză. Apusul european e un bun spațiu de analiză din acest punct de vedere. Doctrina creștină îl luminează în mod specific și se lasă în același timp luminată de istoria lui. Perspectiva globală favorizează înțelegerea acestei istorii agitate, convulsive, inepuizabile ca material faptic și ca resurse de meditație. Este perspectiva adoptată de Wells și supusă unei dezbateri publice chiar înainte de tipărirea cărții. Impulsul pare a veni însă de la o carte mai veche pe aceeași temă subscrisă de Abraham Kuyper. Scrisă
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
la celebra sinteză deja amintită. Orice studiu temeinic implică reabilitarea unei teme, fie și sub forma schimbării de perspectivă. Pe urmele lui G. Lefebvre, L. Febvre, R. Caillois, G. Delpierre ș.a., Delumeau a făcut din frică o temă predilectă, practic inepuizabilă, una care îl invită pe istoric să stea alături de psiholog, antropolog, teolog, filosof în efortul său de a-i lămuri mecanismele, tipologia, formele concrete sub care se prezintă în istorie. Omniprezența fricii reclamă o veghe la fel de întinsă din partea oricui se
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Ateneu, XXVIII, 5 (Mai 1990), p. 2 REVOLUȚIA ÎN STUDIU: VARIAȚIUNI PE ACEEAȘI TEMĂ Împlinirea a două secole de la Revoluția franceză a resuscitat, ani în șir, o problemă asupra căreia s-a scris deja enorm. Prin amploarea consecințelor produse, practic inepuizabile, ea a continuat să focalizeze interesul istoriografiei, dând loc la revelații și interpretări noi. Se admite acum că revoluția în cauză constituie doar manifestarea locală cea mai spectaculoasă a unui fenomen de anvergură mondială, ale cărui reverberații, active și fecunde
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ale mitului, 1978, p. 127-131). Fie că e vorba de evenimente mitice sau de o restituție a timpului istoric, omul devine disponibil pentru revelațiile duratei. Am mai avut ocazia să mă refer la această temă, ale cărei resurse sunt practic inepuizabile. Dacă revin asupră-i, fie și atât de sintetic, este pentru că ea poate interesa un public larg în orice clipă, stimulând meditația asupra trecutului, o meditație pe care împrejurările de azi o reclamă insistent. Mă grăbesc să adaug că această
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]