1,839 matches
-
am spus. — E-n regulă, poate să rămână, i-a spus Fiona infirmierei. M-am întors cu fața spre perete și nu m-am uitat în timp ce și-a scos hainele și și-a pus halatul. N-o văzusem niciodată goală. Infirmiera i-a luat temperatura, pulsul și tensiunea. Apoi a dispărut. Peste vreun sfert de oră ne-a primit medicul de gardă, un bărbat cu aerul rătăcit, care a făcut doar câteva observații scurte înainte de a aplica stetoscopul pe pieptul Fionei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Doctorul Bishop a venit imediat. Era un lungan tânăr, cu pungi grele sub ochi și o expresie alarmantă: parcă era speriat de bombe și se îmbătase cu punch. Parcă nu dormise de cel puțin treizeci de ore. — Am vorbit cu infirmiera, spuse el, și am hotărât că ideal ar fi să-i găsim un pat cât mai curând. E o noapte aglomerată și avem nevoie de toate paturile, ca să fie mai bine pentru noi și pentru dumneavoastră. Deocamdată au foarte mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spuse doctorul Bishop. Asta-i cel mai dificil. Dacă vă găsim un pat, restul e floare la ureche. — Durează mult? Așteptăm de ... — În clipa asta, ar fi un noroc formidabil. Și după ce rosti această remarcă neliniștitoare, dispăru. Peste câteva minute infirmiera își vârî capul prin perdea. — Totul e în regulă aici? Fiona dădu din cap. — O parte a personalului bea ceva sus. Băuturi nealcoolice. În întâmpinarea Anului Nou. Poate doriți ceva. Fiona se gândi. — Niște suc de fructe. Un suc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dădu din cap. — O parte a personalului bea ceva sus. Băuturi nealcoolice. În întâmpinarea Anului Nou. Poate doriți ceva. Fiona se gândi. — Niște suc de fructe. Un suc de portocale, poate. — Păreau să nu mai aibă suc de portocale, spuse infirmiera îndoită. Să văd ce pot face. Fanta e bine? I-am dat să înțeleagă că nu ne-ar deranja Fanta, apoi am fost lăsați din nou singuri un interval de timp care ni s-a părut foarte lung. Nu găseam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe coridor să văd dacă se întâmplă ceva. Uitându-mă după o figură cunoscută, l-am zărit pe medicul de gardă. Se grăbea spre recepție. Am fugit după el, strigând, „Scuzați-mă“, dar a fost întâmpinat de o echipă de infirmiere care duceau un pacient inconștient pe o targă. Am rămas la mică distanță în timp ce el începu să pună întrebări. Pacientul abia fusese adus, se pare, după ce fusese găsit aproape mort într-o mașină. S-a vorbit de intoxicație cu monoxid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
bărbat. Dar sentimentul putea veni de oriunde - poate era cineva pe lângă care trecusem pe stradă de câteva ori - și în curând am uitat de el când am simțit o bătaie ușoară pe umeri și m-am pomenit privind fața zâmbitoare infirmierei în timp ce spunea: — Domnule Owen, am o veste bună pentru dumneavoastră. N-am înțeles la început, dar pe măsură ce mintea mea își revenea, gândindu-mă la Fiona și la sarcina urgentă de a-i găsi un pat, i-am răspuns cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe măsură ce mintea mea își revenea, gândindu-mă la Fiona și la sarcina urgentă de a-i găsi un pat, i-am răspuns cu un zâmbet de ușurare, neputincios. Zâmbetul mi-a înghețat pe buze când mi-am dat seama că infirmiera încerca să plaseze două sticle de plastic în mâinile mele întinse. — A mai rămas până la urmă suc de portocale, spuse ea. Și ascultați... De la radioul de la recepție se auzeau clopotele Big Ben-ului bătând ora. E douăsprezece. La mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-mă, spuse Fiona. E îngrozitor să începi așa Anul Nou. — Nu fi prostuță, am zis. Îmi dădeam seama că era tot mai vlăguită. După ce bău, se lungi din nou pe targă și nu mai încercă să vorbească până nu reapăru infirmiera. — Facem progrese, spuse ea veselă. Asistenta încearcă să vă găsească un pat și imediat ce veți avea unul, vă putem duce în salon, iar doctorul Bishop vă va da antibioticele. Doctorul Gillam, cea care face internările, este foarte ocupată pe moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
timp: atât internul, cât și de negăsitul doctor Gillam erau extrem de ocupați, din câte am înțeles, cu nou-venitul - bărbatul pe care-l recunoscusem vag - care, se părea că reușise cumva să-și revină. Era aproape ora două când au venit infirmierele s-o ia pe Fiona, dar arăta deja neajutorată și speriată. Am strâns-o tare de mână și i-am sărutat buzele. Erau foarte reci. Apoi am privit în urma ei în timp ce-i duceau targa pe coridor. Personalul insistase să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Nu-mi alunga gândurile de la ceea ce mă obseda, dar era mai bine decât să stau să nu fac nimic. M-a ținut în priză până la zece fără douăzeci, când am sunat la spital. Mi s-a dat la telefon o infirmieră care mi-a spus că Fiona arăta „destul de rău“ și că pot să vin s-o văd dacă vreau. Am trântit nepoliticos telefonul, fără măcar să-i mulțumesc, aproape rupându-mi un picior când am coborât scara. Salonul era plin, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
vreau. Am trântit nepoliticos telefonul, fără măcar să-i mulțumesc, aproape rupându-mi un picior când am coborât scara. Salonul era plin, dar era liniște: majoritatea pacienților păreau mai degrabă plictisiți decât grav bolnavi. Fiona era într-un pat de lângă camera infirmierelor. N-am recunoscut-o la început, pentru că avea pe nas și pe gură o mască de oxigen. De braț avea atașat un cateter. A trebuit s-o ating pe umăr ca să-și dea seama că sunt acolo. — Bună, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
obiecteze când m-am așezat. Eram de ceva timp acolo, bând cafea neagră și terminând două batoane și jumătate de Fruit and Nut, când cineva s-a oprit la masa mea și a spus salut. Mi-am ridicat privirea. Era infirmiera care se ocupase de Fiona de dimineață. — Cum se simte? întrebă ea. — Deocamdată o conectează la aparatul respirator, am spus. Presupun că asta înseamnă că starea ei e destul de gravă. Răspunsul n-o angaja cu nimic: Va fi foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să-mi găsesc drumul spre cealaltă parte a ecranului: de la vizita mea la cinematograful din Weston-super-Mare. Însemna că în sfârșit reușisem? Doctor Gillam m-a prevenit în privința aparatului respirator. Mi-a spus să nu mă sperie ce o să văd. O infirmieră vorbăreață și eficientă m-a condus la salon și, ca înainte, am fost uimit de contrastul cu restul spitalului. Totul părea liniștit, modern și antiseptic. Erau mașinării care păreau scumpe lângă fiecare pat. Pâlpâiau și pulsau lumini și eram conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cred ce-am văzut.. Era fața care mi se arătase într-un coșmar cu peste treizeci de ani în urmă: fața unui bătrân, răvășită de bătrânețe și zbârcită ca o veche sculptură de urme de suferință. Era aproape două când infirmiera a venit în sala rudelor să mă trezească. Eram cufundat într-un somn adânc. N-a spus nimic și eu n-am întrebat-o de ce venise. Doar am urmat-o pe coridor. Când ne-am apropiat de salon, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din Northfield și a doua oară cu vreo zece ani mai târziu. Era comis-voiajor. Era singură acasă la mama ei și venise să-i vândă un aspirator și după un timp au urcat la etaj și atunci s-a întâmplat. Infirmiera se întoarse în acel moment. Îl bătu pe Michael pe umăr și puse o ceașcă de cafea pe masa de lângă pat, dar el păru să nu observe și continuă să vorbească murmurat, monoton, încet. Îi strângea tare mâna Fionei. Infirmiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Infirmiera se întoarse în acel moment. Îl bătu pe Michael pe umăr și puse o ceașcă de cafea pe masa de lângă pat, dar el păru să nu observe și continuă să vorbească murmurat, monoton, încet. Îi strângea tare mâna Fionei. Infirmiera nu ieși, se retrase câțiva pași și rămase acolo să privească, în întuneric. — Și atunci, am început să-mi ies din fire. Pe urmă am început să bat cu pumnii în masă și am aruncat cu vreo două antricoate, spunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
stat în apartament și n-am mai ieșit, n-am mai vorbit cu nimeni, vreo doi, poate trei ani. Tăcu. Apoi glasul lui deveni și mai calm: — Până ai apărut tu. Pe urmă, și mai calm: — Acum ai aflat. Atunci infirmiera păși în față și își puse mâna pe umărul lui. Șopti: — Mă tem că s-a stins. Michael dădu din cap și își înclină din cap, cuibărindu-se în el însuși. Poate că ar fi plâns, dar cred că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Mă tem că s-a stins. Michael dădu din cap și își înclină din cap, cuibărindu-se în el însuși. Poate că ar fi plâns, dar cred că era doar foarte, foarte obosit. A rămas așa vreo cinci minute. Apoi infirmiera îi luă mâna Fionei dintr-a lui și spuse: Cred că ar trebui să vii cu mine. Se ridică încet și o luă de braț și ieșiră din ecran împreună, în stânga cadrului. Și atunci l-am văzut ultima oară. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
civilitate, a căror erodare dirijată Începuse sub ochii noștri de cîțiva ani). Fata avea mișcările grațioase, purta o rochie de serviciu bleumarin, cu un șir de nasturi albi În față, gulerul răsfrînt pînă spre umeri, calota albă, amintind pe a infirmierelor, și șort asemeni alb, cu margini dantelate. Ne servi cu o ușoară solemnitate, ținînd ca de un ritual, se vedea că se respecta și ținea să fie respectată. - Mulțumesc, rostii. Apoi către tînăra profesoară aflată În pragul vacanței: Unde o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
-mi pierdusem iluziile. Ba mi le pierdusem. Altfel de ce m-aș fi dus să-mi facă oameni cu bonetă surprize, injecții și, după un timp rezonabil de gîndire, de ce m-aș fi externat, cînd la spital erau atîtea bucurii, insecte, infirmiere, supă. Asistente prelungi. Pe care-am Încercat să le hipnotizez, dar medium n-am reușit să fiu nici măcar cu sora șefă, care-avea o barbă mică. Și dezaprob părerea bunului meu prieten de la TÎrgoviște, urît oraș, potrivit căreia „luasem pe umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
unde oamenii trăiesc Într-un fel de realitate virtuală și amenințătoare, și ai cărui șefi nu-ți mai plătesc pentru farfurii pentru că nu le mai vor clienții, și atunci Îți vine ideea să faci păpuși din lut, șase, măscăriciul, bufonul, infirmiera, eschimosul, mandarinul și asirianul cu barbă, Al căror nume se repetă de atîtea ori, Încît pentru prima oară de cînd Îl citesc pe maestru am Început să casc, sărind paragrafe Întregi, se auzi glasul de bas al lui Șapte-Sori, Ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de cultura după ureche... Îl întrerupse ridicând băiețește brațele în sus: - Ești cel mai ambițios bărbat pe care l-am cunoscut până acum! Ambițios și apucat! Mai ales apucat! Le cunoștea bine vocile, și învățase să le deosebească. Erau trei infirmiere de zi și două de noapte. - Dacă ar avea noroc, s-ar prăpădi zilele astea. Căci așa se spune: cine moare în Săptămâna luminată se duce de-a dreptul în rai. " Are suflet bun, îi e milă de mine. E
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
îl privi lung, zâmbind încurcat; nu-l recunoscuse. "Ne ducem la liceu. Azi se sărbătorește centenarul profesorului Dominic Matei." " Nu-mi prea place visul, își repetă de mai multe ori. Nu înțeleg de ce, dar nu-mi place..." Așteptă să plece infirmiera și, cu emoție și mare grijă, așa cum făcea de câteva zile, începu să întredeschidă pleoapele. Se trezise într-o noapte privind o pată luminoasă, albăstruie, fără să-și dea seama că deschisese ochii și fără să înțeleagă ce privește. Simți
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pe mine că nu mi-am pierdut vederea... Internul îl privea zâmbind absent. - Dumneata ești un om curios. Când te-a întrebat Profesorul câți ani ai, ai răspuns: șaizeci... - Am mai mult... - Greu de crezut. Ai auzit, probabil, ce vorbeau infirmierele... Cu un gest supus, de școlar pocăit, înclină din cap. Le auzise: "Cît zicea că are, șaizeci de ani? Ăsta își ascunde vârsta. L-ai văzut și dumneata, adineaori, când l-am spălat; ăsta e bărbat tânăr, în floarea vârstei
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
prudent, brațul până la cot, apoi mângâie cu două degete bicepsul. Ce curios! Poate imobilitatea aproape absolută, de aproape patru săptămâni, și lichidele acelea nutritive pe care i le injectaseră direct în vene... "Ăsta e bărbat tânăr, în floarea vîrstei!" spusese infirmiera. Iar cu o zi mai înainte auzise ușa deschizîndu-se cu precauție, pași apropiindu-se de pat, internul șoptind: "Doarme, să nu-l treziți", apoi o voce străină, răgușită: Nu poate fi el... Va trebui totuși să-l vedem și fără
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]