1,850 matches
-
însă fotografia obligatorie cu Führerul. Nici steaguri, nici stegulețe. Nici un obiect cu o valoare oricât de mică nu era de șterpelit. Toate dulapurile se căscau goale. „Nimic de băut“, a înjurat un caporal a cărui ureche stângă, absentă, s-a insinuat în talmeș-balmeșul amintirilor mele. Abia la etajul de sus am găsit ceva. În sertarul cel mai de jos al unui birou în care cine știe ce grangur din partid își va fi avut scaunul ce-l ținea departe de război s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de semisomn, de semivisare, care uneori interceptează existența. Amețită, i se părea acum că ar recunoaște locul, că ar umbla în sens invers pe un drum știut cumva. Oboseala și înnoratul punea pe vederea ei ceva noapte și cine știe ce reminiscență insinua în ființa ei o voluptate, altcândva resimțită. Fu o clipă. Se uită mirată la Nory, care îi ședea alături. - Stă spre șosea! zise. Apoi se uimi de proporțiile uriașe ale sensibilitatei Dacă cineva ar fi vroit să le transforme în
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Republica, dar l-au dibuit numaidecât... Imposibil! Să fim serioși, Piți dragă! Imposibil, ce anume? Să-l dibuiască? Asta ai vrut să zici?! Că doar n-ați lucrat împreună la lovitura aia perfectă. Tu ești nebun. Adică ce vrei să insinuezi? Acel imposibil se referea la faptul că Georgică, nici pe departe nu se face vinovat de vorbele și faptele incriminate de tine! Omul și-a văzut de cursuri și de studiu!.. Mai mult, a fost și sperăm să mai fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
pe pulpa. Purta o pereche de blugi curați, impecabil calcați, un sacou larg, de piele întoarsă, si o bluză de bumbac, fiecare dintre ele produse de câte un celebru creator de modă. Șam nu era chiar atat de scund pe cat insinuase Fanny Tarrant, ci doar un pic sub media de înălțime la bărbați. Era bronzat și avea riduri de expresie în jurul ochilor. Trăsăturile lui aduceau un pic cu cele ale unei maimuțe. Avea un nas cârn și buza superioară proeminenta. — Șam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
o îngâna Fanny pe un ton sarcastic. Va rog frumos. — Știți care mi-e meseria. Cele două femei se priviră țintă preț de o clipă. Apoi Eleanor zise: — Da, știu, distrugeți viețile oamenilor. Îi tămâiați până cad pe spate, vă insinuați în căminele lor și-i momiți să-și dea drumul la gură, iar apoi le trădați încrederea, le faceți praf respectul de sine și le nimiciți liniștea sufletească. Asta vă e meseria. Soneria sună din nou. — La revedere, apucă Fanny
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
și nemișcat, până când cineva destul de abil îl face manifest. Ca și cum orice lucru ar deține o interioritate, un adânc al său. Ca și cum ceea ce se arată într-un anume fel nu ar fi deloc ceea ce se arată. O astfel de credință, adânc insinuată în modul nostru de a gândi, nu poate fi ușor clătinată. Pe de altă parte, nu orice este de la sine înțeles. Dar există ceva de la sine înțeles? Am îndoieli în această privință. A crede că înțelegerea se petrece simplu, natural
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
viață. Prejudecata pe care o sesizează Montaigne („Adevăr dincoace de Pirinei, eroare dincolo“) va lua între timp nenumărate forme. Lucrurile se complică și mai mult când cele de „dincolo“, socotite 90 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE false sau absurde, se insinuează deja „dincoace“, și invers. Francis Bacon, de exemplu, ca și Voltaire mai târziu, excelează în a denunța tot felul de „absurdități“ proprii celor de dinaintea sa. Fie că se referă la omul antic, fie la cel oriental, modernul simte imediat cum
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Extraterestrul exclamă: „Lasă-i pe Ippolit și pe acoliții lui În pace. Nu cu ei ai treabă, ci cu mine. Acum suntem totuna...“ „Cum adică?“, făcu femeia. „Adică amândoi suntem o apă și-un pământ, răspunse acesta.“ „Ce vreți să insinuați? Nu v-am rugat să-mi faceți nici o dezlegare... Nu am nevoie de nimic. Taina datului În boghi păstrați-o pentru dumneavoastră. Eu mă mulțumesc cu ce am... Nu am nevoie nici de aur, nici de argint.“ „Nu insinuez nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să insinuați? Nu v-am rugat să-mi faceți nici o dezlegare... Nu am nevoie de nimic. Taina datului În boghi păstrați-o pentru dumneavoastră. Eu mă mulțumesc cu ce am... Nu am nevoie nici de aur, nici de argint.“ „Nu insinuez nimic, răspunse oaspetele. Și-am spus una, iar tu Înțelegi alta. Aici nu e vorba de nici un fel de boghi sau de vreo altă scamatorie. Ceea ce ai văzut tu e un anunț de la «Mica publicitate», cu care eu n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
La această oră, probabil nevasta lui sforăia ca o batoză. Ajungând cu povestirea aici, oaspetele venit din alte galaxii o Întrebă pe Mașa: - Apropo, la voi În casă sforăie cineva? - La noi În casă? se miră gazda. Ce vreți să insinuați? - Nimic, răspunse Extraterestrul, totuși parcă aud câteodată noaptea niște sunete ciudate străbătând de-aci... - Și vreți să spuneți că sunetele astea se aud până acolo sus? - Se-aud, cum să nu se-audă, răspunse Extraterestrul. Toate se-aud, orice scârțâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
abia ieșise de la o operație dificilă, cum a apărut Georgeta să-l sâcâie când lui numai de vorbele ei nu-i ardea, cum a venit Cecilia care spunându-i că s-a întâlnit cu Georgeta, el și-a închipuit că insinuează ceva ca să l necăjească și ea. Fiind un pachet de nervi, mi-am revărsat furia pe tine. Dacă-ai ști cât m-a durut gestul tău, Matei! Dar ce să mai vorbim acum. Crezi că pe mine nu m-a
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
boala lui și să vă transformați Într-un castan...” Satanovski râse. „Într-un castan”, zise el. „De ce nu Într-un brad sau Într-un mesteacăn?!” „Mesteacănul e prea alb pentru pielea dumneavoastră... Iar bradul e curat și el...” „Vreți să insinuați că eu n-aș fi curat?” „Cum să fiți curat dacă sunteți Însuși Necuratul?!” Bikinski râse de gluma lui. „Păi, mai adineauri, la mănăstire, În fața starețului Pafnutie, parcă-mi luaserăți apărarea, nu-i așa?!” Atunci a fost atunci, iar acuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se târa ca un vierme la picioarele lui. „Continuați, continuați”, făcu el. „Sunteți un egolatru. Vă adorați propria dumneavoastră goliciune la fel de mult ca pe-o femeie. Sau poate chiar mai mult...” Noimann-viermele căpătase glas. Glasul trebuia anihilat. „Ce vrei să insinuezi cu asta?” spuse Noimann-cel-de-sus, adresându-se lui Noimann-cel-de-jos, fără să catadicsească a-l privi. „Nimic, nimic”, făcu celălalt, cu vocea unduioasă, ca un șarpe. „Atât, doar că...” „Doar că?” ridică din sprâncene Noimann-cinicul, a cărui mână se Întinse după cravașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
roman, o lucrare de drept roman sau un studiu de ihtiologie sau mai știu eu ce, oricum ceva trebuincios lui, dăduse de o lucrare oțioasă, pe care o Înghite praful și o roade mucegaiul, În ale cărei file Îngălbenite se insinuează cenușa uitării, Încât ajunge să semene cu o urnă de gânduri moarte. Astfel cugeta cititorul descumpănit. Când Întâmplarea, destinul și timpul se vor afla Într‑o constelație favorabilă, interferența acestor trei forțe se va proiecta peste acea carte străluminând‑o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cum și el este opera mea. Să Însemne asta harul providenței? Dar să nu credeți că m‑am Împăcat cu soarta că aș abdica. Cum nu i se știe mormântul, n‑am cum să „mă odihnesc lângă el“. Cum va insinua nefericita Z.) Dacă ultramaterialistul Diderot a fost Însuflețit de o astfel de fantasmă, de ce n‑aș putea și eu, care sunt mai presus de orice materialism, să sper că ne vom Întâlni pe lumea cealaltă. Și mă rog lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
picioare și trase perdelele ca să lase să pătrundă lumina blîndă a zorilor. — Hai, Daniel, Îmbracă-te. Vreau să-ți arăt ceva, mi-a zis. — Acuma? La ora cinci dimineața? — Există lucruri care nu se pot vedea decît pe Întuneric, a insinuat tata fluturînd un zîmbet enigmatic pe care probabil Îl Împrumutase din vreun volum de Alexandre Dumas. Străzile Încă lîncezeau În cețurile și răcoarea nopții cînd am ieșit În poartă. Felinarele de pe Ramblas desenau un bulevard de aburi, clipind În timp ce orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
va Împlini unsprezece ani, iar Într-o bună zi el se va ocupa de prăvălie. A ajuns la vîrsta potrivită ca să cunoască locul ăsta. Numitul Isaac ne-a poftit să intrăm cu o ușoară Încuviințare. O penumbră albăstrie acoperea totul, insinuînd numai crîmpeie dintr-o scară de marmură și o galerie de fresce populate cu figuri de Îngeri și de creaturi fabuloase. L-am urmat pe paznic de-a lungul acelui coridor de palat și am ajuns Într-o mare sală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
acelei scene În Umbra vîntului. În povestire, protagonistul ieșea În fiecare noapte pe balcon, la miezul nopții, și descoperea cum un străin Îl privea din Întuneric, fumînd cu nepăsare. Chipul lui rămînea Întotdeauna ascuns În beznă și numai ochii se insinuau În noapte, arzînd ca jarul. Străinul rămînea acolo, cu mîna dreaptă vîrÎtă În buzunarul unei jachete negre, pentru ca mai apoi să se Îndepărteze, șchiopătînd. În scena la care tocmai asistasem, străinul acela putea fi un noctabul oarecare, o figură fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
febrilă de lectură, cu șase ani În urmă. Am Închis cartea și m-am pregătit să bat la ușă pentru a treia și ultima oară. Înainte să fi atins ciocănelul cu degetele, poarta s-a deschis suficient cît să se insinueze profilul paznicului care ducea În mînă o lampă cu ulei. — Bună seara, am bîiguit. Isaac, nu-i așa? Paznicul s-a uitat la mine fără să clipească. Lucirea opaițului Îi sculpta trăsăturile ascuțite În chihlimbar și șofran, conferindu-le o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ca o gumă de mestecat care mi s-ar fi lipit În păr. Trebuia să caut o femeie. O prietenă intimă demnă de Încredere, Îmi spusese Porcușor. Am izbucnit În râs. A vrut oare să-și bată joc de mine, insinuând că n-aș avea o iubită? O prietenă intimă demnă de Încredere... În definitiv ce Însemna asta? Existau oare prietene intime În care nu puteai avea Încredere? Cui puteam da să ia un drog ale cărui efecte nu le cunoșteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
zărea nici țipenie de om. În momentul În care am deschis ferestrele grele, cu rame de fier, am auzit zgomotul mașinilor din depărtate. Un aer rece și uscat pătrunse În cameră. Era o briză uscată care mă pătrunse prin piele, insinuându-se parcă până În străfunduri. M-am Îndepărtat de la ferestră și am intrat În sala de baie. Mi-am examinat În oglindă fața extenuată. „Ești În regulă?“ am șoptit către imaginea mea din oglindă. Nu Înțelegeam pentru ce mă aflam Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
răsuflarea tăiată: — Dar dumneavoastră ați fost. Îi auzi respirația sacadată în timp ce se întorcea la fotoliu. Jos, în curte, unul dintre studenți strigă ceva, ceva în legătură cu o jachetă, iar ceilalți izbucniră în râs. — Spuneți că am fost acolo. Ce vreți să insinuați? Ea îi întoarse privirea sfredelitoare. — Vreau să spun că la vremea respectivă locuiați acolo. Erați unul dintre oamenii care-l vedeau în fiecare zi. L-ați văzut și în ziua morții. Trebuie să vă fi făcut o idee. — Am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
a-și lăsa vârful cozii afară când vrea să fie descoperit. Venise apoi inexplicabilul ordin de Întoarcere În cazărmi și imediat au apărut unele murmure ici și colo, născute nu se știe cum, nici unde, dar despre care unii colportori insinuau, În mod confidențial, că ar putea veni chiar din ministerul de interne. Ziarele opoziției se făcură ecoul atmosferei proaste care se respira În cazărmi, ziarele atașate guvernului negară vehement că astfel de miasme ar otrăvi mintea corpului de armată, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ucis de hector, la fel și În cea mai de nepătruns dintre toate armurile forjate vreodată și cu promisiunea că așa va rămâne până la sfârșitul veacurilor, ne referim la scheletul morții, există Întotdeauna posibilitatea ca Într-o zi să se insinueze În carcasa ei funestă, parcă fără voia sa, un acord suav de violoncel, un tril ingenuu de pian, sau doar ca vederea unui caiet de muzică deschis pe un scaun să te facă să-ți amintești de ceva la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Totul era învăluit în aceeași neschimbată dezolare, cuvertura cu flori de pe micul divan, posterul cu maimuța ținând biberonul între labe, același miros de clor și otravă. Am simțit cum ceva se năruia în mine, o pastă moale și caldă se insinua încetișor sub carapacea mea. Impulsul sexual nu se grăbea, era slab, de-abia se făcea simțit. Așezai plasele pe jos. O cutie de bere se rostogoli sub masă. Ea nu se aplecă s-o ridice. Stătea sprijinită de perete, privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]