2,387 matches
-
pat împăturit cu atâtea sărutări. Și, pentru specimenul ăla, stăpâna îl expediase pe el. Îl aruncase afară ca pe o javră oarecare și închisese bine ușa. Și asta în timp ce ea torcea întruna ceva despre iarbă și petale de micșunele. Eroare! lătră el. Apoi mormăi nemulțumit. Ah, cât se poate înșela parfumata! Ăla puțea pur și simplu! L-am mirosit eu! Când a intrat pâș-pâș și cu inima bum-bum în dormitor, avea încălțările alea cu șireturi, ca niște papuci nereușiți, pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
trăsneau usturător - pha!... - a urme din urina și excrementele tuturor câinilor vagabonzi din oraș. Cele mai jalnice și mai rău mirositoare făpturi! Și asemenea specimene îngălate se pretind a fi semenii mei. Ba mai au și nerușinarea să mi-o latre în gura mare ori de câte ori ies cu parfumata la plimbare. Nu scapă nici o ocazie ca să-mi amintească asta cu cele mai vulgare lătrături. Cu totul lipsite de stil. Cât despre rafinament... E clar că spiritul franțuzesc nu vizitează pe oricine. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
valet isteț! Și cât de bine le potrivise pe toate în reședința consulului! La anumite ore, el și Julien se postau la picioarele scării. Dacă domnul consul încerca să urce spre dormitor, micuțul Bichon, stimulat discret de valet, începea să latre vehement, ceea ce, având în vedere că nu-i putea ierta stăpânului umilitoarea palmă administrată pe spinare, îi producea o mare satisfacție. Avertizat astfel, Hermelinul o zbughea repede în camera valetului. Mânat de o intuiție genială, Julien îl luase de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
deși acum i-ar putea-o fura oricine. Câinele Osman care era lup a devenit un ceea ce se cheamă: câine ușernic. Chiar dacă nu umblă pe la alte uși decât a noastră. Dar nu mai hămăie - n-o să-l mai aud niciodată lătrând. Din azi În mâine, din azi În mâine, războiul s-a Îndepărtat. Bubuiturile au devenit din ce În ce mai șterse; s-au pierdut Încolo, spre Răsărit. Oamenii vorbesc mereu de Nistru, Nistru. Nistru. Stau În calidor. Cu, la picioare, Osman. Aștept. Aștept să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
străluceau dinspre barăci și oamenii, deja îmbrăcați în uniforme kaki, se adunau în jurul stâlpului pe care se ridica drapelul. brigadierul sosi și el la ora stabilită, și, mărșăluind impecabil către poarta principală, se urcă în jeep-ul lui personal. — Gata? lătră el. Bine, atunci, înainte ma... În momentul acela, deși cerul abia începea să se lumineze, observă, cu ochii lui de vultur, dorința cea mai aprigă a inimii sale: acolo, în dudul cel bătrân de lângă poartă, porumbelul verde cel modest, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
o jumătate de oră înainte ca Luca și Alison să plece să ia masa cu Patsy, o femeie pe care Alison o cunoștea de la serviciu, și soțul acesteia, a sunat telefonul. A răspuns Alison. Dă-mi-l pe Luca, a lătrat vocea de la celălalt capăt al firului. Era Sofia, care nu se obosea cu nici un fel de formulă de introducere civilizată atunci când dădea peste succesoarea ei. Alison a scos limba către receptor. Era o copilărie, știa, numai că după asta întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
gărdulețul de fier din fața băcăniei. Uite-l și pe tipul care a venit să-l dezlege cum se chinuie să descurce nodurile lanțului, mormăind parcă niște ocări în contul cui le-a strâns și a încurcat zalele, în timp ce câinele îi latră în ureche cu glas tunător. Ăsta vrea să fure câinele sau ce naiba face? S-ar putea să fie totuși a lui javra asta de lux. Pare să fie o convenție în sfada de lătrături și ocări, un fel de ceartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ca pe un obiect inutil, ca și cum n-ar fi știut ce-ar putea face cu ea... Păi, în caz de nevoie, s-o spargă în țeasta lui Ghiocel. E înghesuiala dracului aici și Milică strigând la câine să nu mai latre, să lase gălăgia, și Ghiocel conformându-se, lungit pe prag, scâncind și rânjind colții, mârâind înfundat. Parcă s-ar fi dezvinovățit. Adevărul e că n-are nici o vină... — Lasă-l, mami, nu-l mai întărâta. O să te muște. Atâta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
articol... — Aha. Băi, animalule... Scuză-mă... Asta n-am dat de ea până acum în articol. — Am pus-o în alt articol. Nu-l iert. Dacă-ți închipui că de iertarea ta ar avea el nevoie... Îl iubește poporul, Milică-tată. Latri și mârii la lună și la stele. Îl iubește o țară, e alesul pe viață, el cu ai lui... Nu se sperie ăștia de unu’ ca tine. Până la urmă, ai să înveți și tu limba lor, limba câinilor, ca să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
sperie ăștia de unu’ ca tine. Până la urmă, ai să înveți și tu limba lor, limba câinilor, ca să te înțelegi cu ei. Cu asta ai să te alegi din toată povestea... — Cu ce să m-aleg? Nu înțeleg. — Ai să latri și ai să mârâi până or să-ți facă și ție o mică porțioară din porția lor. Îmi pare rău dacă așa mă știi tu pe mine. Chiar ai crede că aș pune botu’? — Nu știu. Cine poate ști? Rafael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
scos peri albi. — Cine-l zgândăre? Acuma-i pun mâncarea la răcit și să-l vezi că se liniștește. Ce-mi place! jubila Rafael, scuturând capul peste revistă. Ghiocel se ridicase pe labele din față pe pervazul ferestrei bucătăriei și lătra la cratița aburindă cu fiertură de orez cu oase. Se întindea să ajungă la ea, lungind gâtul și patinând pe ciment cu labele din spate. Ai fi zis că vrea să sară pe geam și se zguduiau pereții de lătrăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
după cum îi dă mâna să le plângă de milă. Un erou de toată bafta, Milică-tată, un sfânt și-un patriot - virulența discursului săptămânal lua dintr-odată o turnură patetică, de-ai fi zis că se roagă pentru sufletele câinilor care lătrau și-ai arătau colții la bastonul lui izbind în birouri, pe când se plimba în sus și-n jos prin redacție, maestre, să-i ierte cine i-o ierta, numai Dumnezeu poate să-i ierte, păi, să le fie țărâna, deh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
comuniști, păi, neamurile proaste criptocomuniste, ăștia l-au făcut mare, și peste asta, dom’ Emanuel era parlamentar și pornit să candideze la președinție la alegerile viitoare, Milică-tată, măcar de-ar ieși, și atuncea să te văd cum ai să mai latri la bandiții de la Cotroceni... Dacă nu cumva ți se făcuse dor de orfani, Rafaele, luând aminte și cumpănind la duhurile rele, care par să fie întotdeauna în altă parte decât acolo unde ți se pare că le vezi. Ritualul alcătuirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
De fiecare dată când sunam la apartamentul lui Dorin, izbucnea lătratul fioros al lui Nero. Eu știam dinainte ce urmează și pregăteam câteva cuvinte liniștitoare. „Nero, potolește-te, Nero, eu sunt.” Nero n-avea însă idee cine sunt eu și lătra mai departe. Încercam să nu mă pierd cu firea și sunam din nou. De astă dată, ușa se urnea în sfârșit. Nu auzeam pași, era ca și cum mama lui Dorin ar fi așteptat încă de la început în dosul ușii. O deschidea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
am auzit bătăile inimii. Vocea de la radio ne-a spus să nu ne întoarcem în blocuri, era încă periculos. Să ne ducem la prietenii și rudele care locuiesc în clădiri mai puțin înalte. În curțile din spatele blocurilor și în depărtare lătrau câinii. „Oameni buni”, a spus tata, „nu ne folosește la nimic să rămânem aici. Putem doar să răcim și nici în siguranță nu suntem dacă ar fi să mai vină un alt cutremur. Propun să rămână câțiva pe loc, dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
să vorbească, să-și spună numele sau numărul de telefon, probabil i s-ar răspunde de cealaltă parte Greșeală, scuzați, dar vocea care vorbi preferă să Întrebe, Câinele e cel care răspunde la telefon, dacă e el, Îl rog măcar să latre. Violoncelistul răspunse, Da, sunt câinele, dar nu mai latru de mult timp, m-am lăsat și de obiceiul de a mușca, doar pe mine Însumi când viața Îmi repugnă, Nu vă supărați, vă telefonez ca să mă iertați, discuția noastră a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
telefon, probabil i s-ar răspunde de cealaltă parte Greșeală, scuzați, dar vocea care vorbi preferă să Întrebe, Câinele e cel care răspunde la telefon, dacă e el, Îl rog măcar să latre. Violoncelistul răspunse, Da, sunt câinele, dar nu mai latru de mult timp, m-am lăsat și de obiceiul de a mușca, doar pe mine Însumi când viața Îmi repugnă, Nu vă supărați, vă telefonez ca să mă iertați, discuția noastră a luat-o de la Început pe un drum periculos, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
să știu absolut totul, iar schimbarea aceasta este atât de radicală, atât de neașteptată, parcă tot sângele mi s-ar fi scurs din trup, mă reazem de balustradă, suspine seci îmi sfâșie gâtul, scâncetele unui câine părăsit, Udi, nu pleca, latru eu către strada pustie, întoarce-te la mine, nu pot trăi fără tine, Udi al meu, Udighi, întoarce-te. Exact aici stătusem și așteptasem răsăritul, de aici o văzusem pe Zohara grăbindu-se, alerga în rochia ei albă să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
deocamdată, se oprește, în fața unei clădiri cu fațada terminată, eu deschid geamul, mă răpești, întreb eu, iar el râde, ceva de genul ăsta, mă trage afară din mașină, târându-mă după el înăuntrul clădirii, un câine uriaș vine din spate lătrând puternic, iar eu mă retrag, chircindu-mă de durerea gleznei care e la un pas de a fi mușcată, așa îți trebuie, îmi spun mie însămi, așa îți trebuie, dar imediat după aceea se transformă într-un animal jucăuș, tăvălindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vale împrejmuită din toate părțile de piscuri. De jur împrejur erau terenuri cultivate, iar râul de la marginea drumului sclipea frumos. În zare se înălța o dâră de fum alb. Ici-colo, se vedeau rufe întinse la soare și se auzeau câini lătrând. Stivele de lemne din fața caselor se înălțau până la streșini și aproape pe fiecare stivă dormea câte o pisică. Drumul era presărat cu case, dar n-am văzut nici măcar un singur om. Peisajul se repeta. Autobuzul intra în pădurea de cedri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ieșitură a drumului, pentru a trece cealaltă. Satele erau acum mai mici, iar suprafața cultivată nu mai era atât de întinsă. Muntele părea mult mai abrupt. La oprirea autobuzului, câinii, la fel de mulți ca și în alte sate, au început să latre care mai de care. La stația la care am coborât eu, nu am văzut nici oameni, nici terenuri cultivate, ci doar o plăcuță pentru stație, un râuleț și o potecă ce urca în munte. Mi-am aruncat rucsacul pe umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Am luat-o pe aici ca să ne ferim de cîini. S-ar potoli imediat ce și-ar da seama că sîntem noi, da’ cineva tot i-ar putea auzi pînĂ atunci. — Știu, spuse soră-sa. Și dacă ar Înceta brusc să latre, s-ar gîndi imediat la noi. Înainte se vedea linia Întunecată a dealurilor din spatele șoselei. Ajunseră la capăul cîmpului și trecură peste micul pîrÎu subteran care ducea la magazie. Apoi trecură prin alt cîmp cu miriște după aia alt gard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
piardă mințile, eu, omul incredulității... Nu știu dacă alaltăieri seară am făcut bine că am rămas. Altfel, astăzi aș cunoaște Începutul, dar nu și sfârșitul poveștii. Sau n-aș fi aici, cum sunt acum, izolat pe colina asta În timp ce câinii latră departe, jos, În vale, ca să mă Întreb dacă acela fusese cu adevărat sfârșitul sau dacă sfârșitul abia trebuie să vină. M-am hotărât să merg mai departe. Am ieșit din biserică, cotind la stânga pe lângă statuia lui Gramme și apucând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
lui pozitivă, devine diplomat. Vorbește În afara paharului când gafa au făcut-o alții, abate discuția În altă parte. Dar nu ne interesează, nu e niciodată creator, colportează, deci nu vine să ofere manuscrise la edituri. Imbecilul nu zice că pisica latră, ci vorbește de pisică atunci când alții vorbesc de câine. Vâră bețe-n roatele regulilor de conversație, iar când le vâră bine, e sublim. Cred că-i o specie pe cale de extincție, e un purtător de virtuți eminamente burgheze. Îi trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
lăsat de băut. Mai luăm una? Nu-mi răspunde, mă faci să mă simt vinovat. Pilade!” „Și stupidul?” „A. Stupidul nu greșește În comportament. Greșește În raționament. E ăla care zice că toți câinii sunt animale domestice și toți câinii latră, dar și pisicile sunt animale domestice, deci latră. Sau că toți atenienii sunt muritori, toți locuitorii Pireului sunt muritori, deci toți locuitorii Pireului sunt atenieni.” „Fapt care-i adevărat.” „Da, Însă din Întâmplare. Stupidul poate să spună și ceva just
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]