3,980 matches
-
împotriva... — Hai să ne oprim puțin aici, zise inspectorul. Din ce mi-ai spus, două lucruri mă interesează. Unul e cel despre soțiile care se poartă ca niște cățele în călduri. Al doilea e povestea aia despre cum îți faci laba. — Eu? sări indignat Wilt. Nu vorbeam despre mine! — Nu? — Nu, deloc. Prin urmare, tu nu te masturbezi? Uite ce e, inspectore! Acum vă băgați nasul în niște zone ale vieții mele private care nu vă privesc. Dacă vreți să aflați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
o reprezinți! — Duminică dimineața trei milioane de oameni vor fi interesați să vă citească părerea, zise MacArthur, și n-aș fi deloc surprins dacă personajul ăsta, Wilt, v-ar da în judecată - în cazul în care mai scapă vreodată din labele poliției. — Să mă dea în judecată? De ce dracu’ ar putea să mă dea în judecată?! Păi, pentru început, fiindcă l-ați numit criminal maniac. Un titlu mare pe prima pagină, ceva de genul ȘEFUL DE LA STUDII LIBERALE NUMEȘTE UN PROFESOR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
singur lucru. Ticălosul care a aruncat-o aici știa ce face și o știa foarte bine. însă și a cincea încercare eșuă lamentabil, ca și celelalte patru dinaintea ei, așa că Judy coborî iar în adâncuri, unde se lăsă greu peste laba piciorului lui Barney. Mergeți și aduceți blestemata aia de macara! zbieră el. Nu mai rezist mult la toată chestia asta. — Nici eu, bombăni inspectorul, care încă nu se putea hotărî ce se presupunea că dezhumează ei: o păpușă gonflabilă îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
meu? zbieră ea. L-ați ridicat pe Henry! Apoi se aruncă spre ieșire. Imprudent, inspectorul încercă s-o oprească. — Un moment, doamnă Wilt! Dacă ați... Dar o lovitură puternică, primită într-o parte a capului, îi reteză propoziția. — Ia-ți labele de pe mine! urlă Eva și se folosi din plin de cunoștințele ei de judo, trântindu-l pe inspector la podea. Tocmai era gata să repete procedura și cu cei doi agenți, când Wilt se repezi în fața lor. — Aici sunt, draga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
a zilei: pietonul maestru, trișorul disponibil. Rolurile toate la purtător, pregătite. Gata pregătite cancanul, bârfa, bancurile, citatele pedante, zeflemeaua. Calcă moale, tandru, cu mare grijă. Nu poartă decât pantofi microporos, în care te adâncești plăcut și ai chiar și siguranță: laba raței se așază lată, elastică, se curbează agale, se ridică fără grabă, lipa-lipa, un pas și încă unul. Lăbărțat, clătinându-se ca rața. Liber, hei! ce liber sunt... ce-mi pasă, cotu’ și pișcotu’. Niciodată, niciodată ocupat, monșer. Liber, musiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Playboy, Express, Paris Match, iată superba Romy Schneider și-a pierdut adoratul fiu, ca să vezi, avea și un fiu, acces la tragedia populară, să vezi și să nu crezi, bravo Vasile, îți cunoști meseria, mă închin, vino să-ți strâng laba. Dar Vasile dispăruse, așa cerea meseria, discreție, discreție perfectă. Șmecherul!, nu vrea să răspundă, nu vrea să răspundă schizoidul, nu vrea, așa l-a dresat dom’ doctor, dom’ Bombonel, suflet de aur. Să vezi și să nu crezi, țara moare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
le dea pastile și certificate și pensii, știu că ai pensie de boală, coane Basil, nu nega, știu totul, știu că îți lipsește un șurubel și un releu, altfel ești perfect, altminteri ești perfect, mă închin, vino să-ți strâng laba. Se ridicase, cumva, domn Dominic să întindă mâna? Trecuse vreme, cine să știe, se ridicase, nu se ridicase. Greu se mai răspunde la sonerie în palatul ăsta! Suna, suna, de cine știe când suna soneria, țiuie țiuie soneria sau ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
luat apărarea slovacilor, cică asupriți de cehi. La sfârșit: ultimatum. Asta însemna după Führer tehnica gradației.“ Degeaba încerca ascultătorul să ramina absent, să nu audă nimic, se prăbușea, ca o muscă, drept în fața transatlanticului, care nu era altceva decât impunătoarea labă 46 a pantofului Gafton. „Să repetăm, deci, profesore, încă o dată. Sir Neville Henderson, ambasadorul englez. Convocat de caporalul bufon, în seara de 29 august. Nemții cer Danzigul, dar și Coridorul, până miercuri 30 august. Telegrama ambasadorului ajunge la Londra în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Bătuți, scuipați, arși. Siliți să ne mâncăm excrementele, să ne săpăm singuri gropile, să ne părăsim părinții, pentru un colț de pâine. Să ne trădăm prietenul pentru un zâmbet al călăilor, să dansăm în fața asasinilor, să ne târâm în patru labe. Ce știu țâncii ăștia veseli, normali, candizi? Nu sunt serioși, sunt prea liberi, prea disponibili. Nenorocirea, mizeria, spaima sunt serioase, foarte serioase! Adică, plicticoase. Libertatea pare ușuratică, copilăroasă. Pentru proști și țânci, pentru clovni sau pierde-vară...“ Să le turuie, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Un exercițiu de transfer eșuat, atât fusese. O umilire, o neputincioasă asumare de nume care nu funcționa, iată, nu funcționa. Se trezi expulzat și Irina râdea,deșănțată. „Trei îngeri pentru Sarah, soția lui Abraham“, hohotea, sfidătoare, fiara, așezată în patru labe, ca o cățea. „Strămoșul, cu cei trei îngeri. Câte unul pentru fiecare orificiu“, și lumânarea se stinse, sub viforul blasfemiei și al furiei și al învierii sălbatice. Furia și dezgustul de sine și de semeni și de zei, plăcerea păgână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
N-aveai păr roșu. De când, păr roșu?“, întrebase, abia suflând, străinul. „Irlandeză, baby. Sunt irlandeză“, răspunse, prompt, străina. „Irlandeză pursânge, jur“, repetase, ferm, irlandeza, și îl linse iarăși cu limba ei lungă, roșie, irlandeză, până ațipi, toropită, cu botul între labele sale și cu buzele lipite de defunctul Dominic, un degețel acum, un șarpe diminuat și senil. Trecu un secol de pace și uitare, ferestrele tresăriră iarăși, Tolea se trezi, speriat, ca într-un nou cutremur. Nu fusese decât un camion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
urmat totuși pe fanaticul acela, știu. Are două fete care au alte fete, e bunică. Știu tot, nu despre asta e vorba... Profesorul încă nu izbutise redresarea. Țeapăn, cu gura deschisă, geanta lunecase lângă scaun, Tavi o și înhățase între labe. Venera era palidă. — Da, pisicile s-au întors... În flăcări. Noaptea trecută, pisicile mele arse s-au întors să mă vadă. Geamurile ardeau și părul meu și... Venera era palidă, își șterse fruntea cu mâna, mâna tremura, dar își reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o țigară, aprinzând-o cu bricheta lungă, mov, scoasă fulgerător din buzunarul halatului. Florin nu mișcase, aplecat asupra fișei croitorului. — Avocat Olga Orleanu-Buzău! Vreau un răspuns clar. Fără goange. Nu sunt din alea de pe drumuri. N-am să vă ling labele, nici puța, asta să știți. Un răspuns clar. Ce-am de făcut. Atât! Să fiu informată corect. Unde să merg, cui mă adresez. — Dosarul dumneavoastră nu e la noi. Interesați-vă la secretariat. La secretariat, stimată doamnă, interveni, melodios, cavalerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Dragoș. Ușa deschisă inchisa, a intrat Vlădescu Dragoș: nepoata lui Gulliver. Fața enormă, dospită, rotundă, umedă. Gura mare, roșie, ochii holbați. Părul cânepă, strâns în coc. Fusta trasă sus, peste burtă, dezgolind coloanele abundente ale picioarelor albe și umflate. Sandale, laba piciorului imensă. Piciorul, un corp în sine, independent. — Dumneata? — Pentru soț, Vlădescu Dragoș. Doctorul Marga caută dosarul Vlădescu Dragoș, îl găsește, se adâncește în lectură, ridică în sfârșit ochelarii din hârtii, scrutează zdrahonul din fața sa, reia lectura, zâmbește, livrează, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de repede. M-a lovit drept în moalele capului, Nathan. Sora mea mai mică, vampă într-o revistă cu femei goale. Și să aflu în felul ăsta oribil, pe neașteptate, la clinica aia nenorocită, chiar când încercam să fac o labă. Îmi venea să vărs. Nu numai pentru că nu-mi plăcea să îmi văd sora așa, dar și pentru că nu mai știam nimic despre ea de doi ani, iar pozele alea păreau să-mi confirme cele mai negre bănuieli în legătură cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cumva soluția pentru problemele mele. Nu M.F.P.-uri eterice, ci o femeie nemăritată, disperată să pună mâna pe un bărbat. Un buldozer. O tornadă. O muierușcă flămândă, vorbăreață, care îl poate strivi pe băiatul nostru, punându-l cu botul pe labe. Pentru a doua oară în după-amiaza aceea, decid să îmi păstrez ideile pentru mine și să nu-i spun nimic lui Tom. Conform promisiunii lui Stanley, ne gătește o cină excelentă. Supă de salată verde, friptură de porc, fasole verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Prea târziu. Ți-am dat o șansă, dar ai ratat-o.“ După care el va Începe să mă implore „Emma, ce să fac ca să te răzgândești ?“ Iar eu Îi voi spune... Când ajung la birou, Paul se târăște În patru labe În fața mea, care stau cocoțată nonșalant pe biroul lui, cu mâinile pe genunchi (se pare că am un taior nou cu pantaloni și pantofi Prada) și tocmai zic „Știi, Paul, tot ce trebuia să faci era să mă tratezi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
căruța și a făcut cale-ntoarsă într-un nor de praf... Probabil omul ajunsese la concluzia că aveam nevoie neapărat de femeie, în dimineața aceea când m-a întâlnit umblând peste câmpuri, aplecat ca un om de Cro-Magnon, aproape în patru labe. Ce căutați? a zis într-un târziu. Cheia de la cameră. De la Sevgin? Aoleo, e nasol dacă i-ați pierdut-o, nu vă mai lasă aia să plecați... Țârțâc râdea spunând asta, cu un fel de veselie imbecilă, mai mult în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
adorm târziu după miezul nopții și mă trezesc dintr-o picoteală probabil scurtă, amorțit ca lemnul. Zina se lăfăia pe vreo trei locuri, cu capul pe umărul meu și picioarele pe pervazul geamului. În lumina de pe peron i se disting labele picioarelor cu unghiile lăcuite, gambele sângerate de pișcăturile de țânțari, dezvelite din fusta de blugi - mai sus e în umbră, dar am avut tot timpul s-o observ în orele trecute ca să-i fac portretul din memorie. E înaltă sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
din care citise fragmente disparate într-o după-amiază la birou. Singurul lucru care lipsea ca să fie o nuntă erau însurățeii și nici T. nu știu pe unde se găsea. O să se regăsească abia mâine dimineață în camera supraîncălzită, călcat de labele moi ale lui Suzy, invadat de mirosul de țigară al blănii ei; după plecarea tuturor musafirilor s-a retras și ea în sufragerie, să doarmă printre scrumierele pline-ochi cu mucuri. Anne-Marie învie spectaculos după ce înghite un pumn de pilule și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de armindeni ieșeam la iarbă verde cu familia, cu copiii... La Brăila era și mai frumos, că aveam Dunărea acolo, aici trebuie să mergi cu mașina zece-doișpe kilometri, să ieși din București într-o pădure... Vorbind, Viner și-a întins laba cu unghii muncite s-o atingă pe fund pe fata care venea spre masa lui bărbatu-său. Ia mâna, că-s cu bărbatu-meu, șoptește aia, arătându-și iar strungăreața. Stai, fată, puțin! o țipă Viner. Zi-i ce vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
descrie dezamăgirea mea. Am anumite așteptări de la Nah. Poate prea multe. Poate că asta i-a ucis spiritul. Sunt oare diferită de mama mea, care voia tot ce e mai bun prentru mine și pentru asta mi-a înfășurat strâns labele picioarelor? Nah se apucă de ceea ce mie nu îmi place și se lasă de ceea ce îmi e pe plac. Lucrurile stau așa de pe vremea când a văzut cum se purta tatăl ei cu mine. Cum să nu-ți uzi pantofii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
viață ieșită din comun. Momentele mărețe... Acum, când mă gândesc la ele pentru ultima oară, încă îmi mai fac inima să bubuie de avânt... 1 Învață de timpuriu ce e durerea. La patru ani, mama ei vine să-i înfășoare labele picioarelor. Mama îi spune copilului că nu-și permite să mai aștepte. Îi promite că după aceea, după durere, fata va fi frumoasă. Va reuși să se mărite într-o familie bogată, unde nu va trebui să meargă pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
întâmplat în noaptea cu furtuna. 30 aprilie 1967. Chiar înainte ca norii să părăsească văzduhul, Mao i-a invitat la el în cabinet, la un păhărel, pe „băieții din vechea gardă” pe care îi atacase anterior. I-a delectat cu labă de urs prăjită. S-a purtat de parcă nu se întâmplase nimic de pe 18 februarie. Nu e de mirare că am fost surprinsă să-i văd pe toți moșii aceia apărând fericiți la sărbătorirea zilei de 1 mai la Palatul Național
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
tăcerea asta dezaprobatoare? A, da! E un compartiment de nefumători, e interzis să fumezi În tren, te-ai vârât sub banchetă, te ghemuiești, te faci mic, tot mai mic, tot mai mic, printre roțile care se Învârt. Stai În patru labe și-ți ții respirația, de-acolo, din plasa de bagaje unde te-ai cățărat, vezi umbra care Întunecă geamul: — Good morning, bitte! Vos billets, mesdames, messieurs, s’il vous plaît! Acum are să se deschidă ușa compartimentului și, ghemuit, speriat, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]