1,578 matches
-
târziu îi apare cartea "Moții și curcanii", conținând două conferințe ținute la Ateneul Român. În 1879 Alexandru Odobescu este ales secretar general al Academiei Române. În 1880 se stabilește la Paris, pentru un an, unde îndeplinește și funcția de secretar de legație. Publică în 1887 volumul "Zece basme mitologice" (prelucrate după „"Tales of Ancient Greece"” de G.W. Cox). În 1889 Academia Română îi acordă „Premiul Năsturel-Herescu” pentru cea mai bună carte românească apărută între 1885-1888: "Scrieri Literare și Istorice" (care îi apăruse
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
adeziuni din toate unghiurile țării, marcând începutul ascensiunii politice a profesorului. Cum însă manifestația părea a avea și o atitudine ostilă culturii franceze, Barbu Delavrancea le-a vorbit studenților, entuziasmându-i, ca să-i conducă apoi să manifeste simpatia lor în fața legației franceze. În domeniul oratoriei juridice, de exemplu, Delavrancea va rosti în doi ani consecutivi (1902, 1903) două pledoarii care dezvăluie odioasa calomnie a lui Caion împotriva lui Caragiale, pe care-l acuzase că a plagiat drama . În pedoaria intitulată "Inocent
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
și Paul Hazard. Devine doctor în litere la Sorbona (Doctorat d'État, 1939) cu o teză intitulată "L'Arioste en France". Lector de limba și literatura română la Universitatea din Lyon (1938 - 1940) și consilier cultural (apoi doar atașat) al Legației române din Paris (1940). Întors în țară, este pentru scurt timp secretar al Institutului de Istorie Universală din București (până la moartea lui Nicolae Iorga). Este numit Director literar la Editura Contemporană (1942 - 1945). În aceeași perioadă este secretar general al
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
Universul" (1942 - 1945). Fișele întocmite pentru realizarea acestei lucrări, care trebuia să apară în 24 de volume și din care nu s-a publicat decât sumarul articolului de la litera A, s-au pierdut. Revenit la Paris în calitate de consilier cultural al legației României (la începutul anului 1946) și destituit în 1947, ia decizia de a nu se mai întoarce în țară, nu înainte însă de a mai colabora cu "Scrisori din Franța. Esențe franceze" la revista Viața Românească (numărul 2, februarie, 1946
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
A. Rosetti în postul de controlor financiar al județului Putna. Primește știrea cu mari sarcasme: denumind-o „incalificabilă”, enumerându-și meritele de combatant liberal, refuză „nostima funcțiune”. Apoi, la 14 octombrie îi solicită lui Mihail Kogălniceanu postul de atașat de legație, evidențiind faptul că este cunoscător al limbilor franceză, germană și italiană, dar este numit la 13 noiembrie director de prefectură al plășii Silistra Nouă, cu reședința la Cernavodă. În acestă perioadă face excursii arheologice, impresionat îndeosebi de locul denumit Hinovul
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
atașat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul de la Vichy. Tot acolo își scrie și teza de doctorat „Tema morții și a păcatului în poezia franceză” pe care nu o va susține niciodată. Numirea sa în postul de atașat cultural la legația României din Paris se datorează politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai mulți intelectuali români, trimițîndu-i ca să lucreze în diplomație în țările de care erau legați sufletește, pe filo-germani în Germania sau
Eugen Ionescu () [Corola-website/Science/297105_a_298434]
-
Argetoianu, localizând doi potențiali strămoși în secolul al XVII-lea, în marele stolnic Mihaiu Hargetoianu și Dumitrașco Argetoyanul. După studii universitare la Paris, intră în diplomație. Din 1898 până la declanșarea Primului Război Mondial, Argetoianu a fost atașat, secretar, prim-secretar, consilier la legațiile române din Constantinopol, Roma, Viena, Paris. A fost, de asemenea, șeful delegației române la preliminariile de pace de la Buftea, din 1918, la sfârșitul primului Război Mondial. Constantin Argetoianu își începe cariera politică în 1913, intrând în Partidul Conservator, al cărui
Constantin Argetoianu () [Corola-website/Science/297437_a_298766]
-
000 de ruble pentru «La Roumanie»”". Acordarea acestor stipendii de către Ambasada Rusiei la București a continuat și sub mandatul următorului ministru al Rusiei la București generalul Aleksandr Mossolov care în memoriile sale arăta că" „domnul Take Ionescu era totdeauna la Legație «personna grata», care primea din când în când ajutoare financiare pentru partidul al cărui lider era”". Soarta averii lui Take Ionescu, în condițiile lipsei unor urmași direcți, a stârnit o serie de controverse, în special după 1990. Se menționează existența
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
rămas astfel doar un deziderat. Una dintre piesele sale tradusă în limba engleză, Ladies All, a avut 140 de reprezentații pe Broadway, la teatrul Moresco. Înaintea Primului război mondial prințul Anton a fost întâi atașat, apoi însărcinat de afaceri al legației României la Londra și în 1918 intrase în cercul fostului prim ministru liberal Henry Asquith. Atunci, la 40 de ani, Anton Bibescu se află în relații cu scriitoarea Enid Bagnold, dar afecțiunea lui pentru ea a fost înlocuită de sentimente
Anton Bibescu () [Corola-website/Science/297505_a_298834]
-
Duce Kiril perlele, Boris smaraldele, Andrei rubinele și singura ei fiică, Elena, diamantele. Unul dintre smaraldele din colecția Marii Ducese s-a aflat în posesia actriței Elizabeth Taylor. O altă parte a colecției de bijuterii a fost încredințată în 1918 legației suedeze la Petrograd de către un confident al Marii Ducese, profesorul ei de desen Richard Bergholz, în două fețe de pernă cusute. Marea Ducesă a murit înainte de a le putea recupera, nu știe unde sunt.<br> În august 2009, Ministerul Afacerilor
Maria de Mecklenburg-Schwerin (Maria Pavlovna a Rusiei) () [Corola-website/Science/317716_a_319045]
-
de scris și multiplicate cu indigo. Difuzarea era asigurată de către subgrupul din Brăișor la târguri sau la diverse aniversări și sărbători (23 august, 7 noiembrie, 30 decembrie), dar erau trimise și prin poștă către instituții, structuri regionale de partid, ministere, legații și ambasade. Putem constata că grupul „Capotă-Dejeu” a avut un caracter nonviolent, deși după 1952 unii dintre membri erau înarmați. În conformitate cu documentele din arhiva fostei "Securități", Alexandru Dejeu a făcut obiectul unui dosar informativ deschis la 6 septembrie 1957 (Arhiva
Alexandru Dejeu () [Corola-website/Science/319545_a_320874]
-
a institutului École Libre des Sciences Politiques din Paris. Și-a început cariera de diplomat în 1918, după sfârșitul Primului Război Mondial, ca secretar privat al ministrului afacerilor străine. Prima sa numire pe plan extern a fost cea de secretar II al Legației Române de la Roma (1921-1923). În acest interval, a fost și membru al delegației României la Liga Națiunilor. a fost, de asemenea, membru al delegației române la Conferința Economică Internațională de la Genova (10 aprilie - 19 mai 1922) și al delegației române
Raoul Bossy () [Corola-website/Science/319045_a_320374]
-
1923 a fost rechemat în țară și a lucrat pe postul de consilier politic la Oficiul Primului Ministru în perioada mandatului lui Ion I.C. Brătianu (1923-1926). După schimbarea guvernului, s-a reîntors la Roma în postul de prim secretar al Legației Române (1926-1927). În timpul minoratului regelui Mihai I al României (1927-1930), a îndeplinit funcția de secretar general al Regenței, revenind apoi la cariera diplomatică pe postul de consilier al Legației Române din Viena (1931-1934). În 1934 a fost promovat la rangul
Raoul Bossy () [Corola-website/Science/319045_a_320374]
-
s-a reîntors la Roma în postul de prim secretar al Legației Române (1926-1927). În timpul minoratului regelui Mihai I al României (1927-1930), a îndeplinit funcția de secretar general al Regenței, revenind apoi la cariera diplomatică pe postul de consilier al Legației Române din Viena (1931-1934). În 1934 a fost promovat la rangul de ministru plenipotențiar, fiind numit pe rând ca șef al Legațiilor Române din Helsinki (1934-1936), Budapesta (1936-1939), Roma (1939-1940), Berna (1940-1941) și Berlin (1941-1943). În 1943 a demisionat din cauza
Raoul Bossy () [Corola-website/Science/319045_a_320374]
-
a îndeplinit funcția de secretar general al Regenței, revenind apoi la cariera diplomatică pe postul de consilier al Legației Române din Viena (1931-1934). În 1934 a fost promovat la rangul de ministru plenipotențiar, fiind numit pe rând ca șef al Legațiilor Române din Helsinki (1934-1936), Budapesta (1936-1939), Roma (1939-1940), Berna (1940-1941) și Berlin (1941-1943). În 1943 a demisionat din cauza dezacordului cu politica promovată de Ion Antonescu (conducătorul statului român) și s-a refugiat în Elveția, unde a fost numit delegat permanent
Raoul Bossy () [Corola-website/Science/319045_a_320374]
-
diplomat german, orientalist de specialitate, subsecretar de stat la Oficiul de afaceri externe al Germaniei și, în această calitate, șef al diplomației germane pentru o foarte scurtă perioadă, între 25 iunie - 16 iulie 1881. În anii 1885 - 1888 a condus legația Germaniei la București. Dr.Klemens August Busch s-a născut la Köln într-o familie catolică germană, ca fiu al capelmaistrului Johann Michael Busch și al lui Barbara născută Philippart. A studiat dreptul, științele politice și limbile orientale la universitățile
Clemens Busch () [Corola-website/Science/319361_a_320690]
-
ca fiu al capelmaistrului Johann Michael Busch și al lui Barbara născută Philippart. A studiat dreptul, științele politice și limbile orientale la universitățile din Bonn și Berlin. Din 1861 a fost trimis la perfecționare la Serviciul de traducători (dragomanat) de pe lângă Legația Prusiei la Constantinopol. În 1872 a fost numit consilier și consul la legația germană la Sankt Petersburg, iar în 1874 a fost rechemat pentru a îndeplini funcția de consilier la secția politică a Oficiului de afaceri externe al Imperiului German
Clemens Busch () [Corola-website/Science/319361_a_320690]
-
A studiat dreptul, științele politice și limbile orientale la universitățile din Bonn și Berlin. Din 1861 a fost trimis la perfecționare la Serviciul de traducători (dragomanat) de pe lângă Legația Prusiei la Constantinopol. În 1872 a fost numit consilier și consul la legația germană la Sankt Petersburg, iar în 1874 a fost rechemat pentru a îndeplini funcția de consilier la secția politică a Oficiului de afaceri externe al Imperiului German. În 1875 s-a căsătorit la Berlin cu Margarethe Bendemann-Friedländer, văduva fostului consul
Clemens Busch () [Corola-website/Science/319361_a_320690]
-
afaceri externe al Imperiului German. În 1875 s-a căsătorit la Berlin cu Margarethe Bendemann-Friedländer, văduva fostului consul german la Constantinopol, Justus Friedländer (strănepotul lui David Friedländer), pe al căror copil, Fritz, l-a adoptat. Trimis iarăși în 1877 la legația din Istanbul, în 1878 a fost rechemat la Berlin pentru a face parte din echipa cancelarului Otto von Bismarck la lucrările Congresului de la Berlin. După ce a îndeplinit pentru scurtă vreme funcția de consul general la Budapesta, și pe cea de
Clemens Busch () [Corola-website/Science/319361_a_320690]
-
și pian, 1993 Poetul Tuvya Ruebner apare într-un interviu dintr-un film documentar german „2 oder 3 Dinge, die ich von ihm weiß” (2005), realizat de cineastul german Malte Ludin (1942-) despre tatăl său, Hanns Ludin, care fusese șeful legației Germaniei naziste în Slovacia (după von Killinger care fusese mutat la București) și a fost executat de către americani ca criminal de război, între altele pentru implicarea lui în deportarea și exterminarea a trei sferturi din evreii slovaci. html Shira Lev-Ari
Tuvya Ruebner () [Corola-website/Science/315090_a_316419]
-
i-au marcat formația intelectuală au fost Graham Wallas și Leonard T. Hobhouse. Din 1914, el a lucrat ca ofițer de informații în cadrul Foreign Office-ului, precum și în cadrul Ministerului de Război. La cererea autorităților britanice, el a fost atașat pe lângă Legația Română de la Londra. Scopul pentru care a fost numit în toate aceste funcții pare să fi fost nevoia autorităților britanice de a avea un "consultant" în problemele est-europene și ale Balcanilor. Cunoașterea limbii române și originea sa central-est europeană îl
David Mitrany () [Corola-website/Science/316061_a_317390]
-
pe Alcée La Branche în funcția de însărcinat cu afaceri în Republica Texas, recunoscând oficial independența acestui stat. Franța a recunoscut oficial Texasul la 25 septembrie 1839, numindu-l pe Alponse Dubois de Saligny în funcția de însărcinat cu afaceri. Legația franceză a fost construită în 1841, și este astăzi cea mai veche clădire din Austin. Republica a primit recunoaștere din partea Belgiei, Țărilor de Jos, și Republicii Yucatán. Regatul Unit nu a recunoscut oficial Texasul din cauza relațiilor amicale cu Mexicul, dar
Republica Texas () [Corola-website/Science/320918_a_322247]
-
Agenției evreiești și regele Abdullah I al Iordaniei, În 1978, Departamentul de Stat la SUA a publicat memorandumul conversației din 5 iunie 1950 dintre Stuart W. Rockwell din „Biroul afacerilor Africii și Orientului Apropiat” și Abdel Monem Rifai, consilier al legației Iordaniei. Rifai a întrebat când vor recunoaște SUA uniunea dintre Palestina arabă și Iordania, la care Rockwell a explicat că poziția Departamentului de Stat este aceea că SUA nu are obiceiul să emită o recunoaștere oficială a fiecărei modificări teritoriale
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
unor conferințe, să-l întâlnească pe Theodore Roosevelt Astfel, activitatea diplomatică a lui Vasile Stoica a crescut în importanță și în intensitate începând din anul 1918, aceasta datorându-se susținerii pe care a avut-o din partea lui Constantin Angelescu prin Legația României din Washington nou înființate, unde a avut ocazia să stabilească strânse raporturi cu viitori liderii ai Cehoslovaciei, Poloniei sau Serbiei: Thomas G. Masaryk, Ignacy Jan Paderewski, H. Hinkovici. Împreună cu cei trei a participat la întâlnirea de nivel înalt de la
Vasile Stoica () [Corola-website/Science/320967_a_322296]
-
Elena de Grigorcea (n. 25 octombrie 1879, Carapciu - d. 7 august 1970, Viena), fiica lui Modest Cavaler de Grigorcea și a avut trei copii: Radu Flondor (n. 20 februarie 1900, Cernăuți - d. 29 noiembrie 1956, București),consulul României regale la Legația română de la Viena (1943-1944) căsătorit pe 13 iulie 1946 la Brașov cu Maria Vasiliu (d. 1979, București); Alexandru Flondor (n. 4 februarie 1902, Noua Suliță - d. 18 august 1987, Offenbach, Germania), Elena Flondor (n. 22. februarie 1904, Noua Suliță - d.
Nicu Flondor () [Corola-website/Science/315412_a_316741]