2,345 matches
-
stins în lumina sfîfșitului de noiembrie. Cutarida încremenea într-o tăcere de moarte. Ziua tulbure, ca rachiul, pierea pe la cinci. Soarele nu mai încălzea. Rămânea mai mult o lumină gălbuie. Cădeau brumele. Ploile conteneau. Buruianul se înnegrea. Apoi nopțile se limpezeau. Cerul avea o șiră verde de stele. Dinspre răsărit, peste malul stingher se pornea un crivăț furiș, scormonind tulpinile mătrăgunei. Vuitul culca scaieții, urca râpile tunse și 10 mătura praful cărămiziu al maidanului. Salcâmii uscați răsunau. Gerul apăsa. Aglaia aprindea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se joace cearșaful. 39 Aglaia intră în casă și o găsi pe Lina tremurând în pat. Mamă-sa o mângâia pe cap. O ajutară să se îmbrace, întrebînd-o cu vorbe mieroase cum a fost. Ea nu răspunse. Capul i se limpezise și nu simțea decât o durere ascuțită între coapse. Îi era rușine și glasul pețitoarei o supăra. Ar fi vrut să rămână singură cu maică-sa, să plângă în voie. De afară o chemau vocile rudelor înfierbîntate de vin. A
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în țarcul întunecat se mișcau umbre mari. Armăsarii sforăiau înfiorați. Pungașii auziră copitele potcovite bocănind și nechezatul unuia mai neastâmpărat. Apoi se lăsă liniște. Așteptară așa, vreme de un ceas, culcați pe burtă, ronțăind fire uscate de buruiană. Cerul se limpezea peste malul de pământ. O dungă zăpezie se ivea tăind marginile. Crăcile subțiri ale salcâmilor se deslușiră. Balta putredă luci. Peste groapă trecură brabeți. Auziră lunecarea tăcută a gunoaielor pe rfpi. Cornul roșu al lunii iscodi marginile cerului. Priviră într-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Revizie, unde erau niște porți de fier, 76 Înalte și late, ridica marca de alamă, saluta pe portar și se îmbrăca în hainele de lucru; celălalt se îndrepta spre atelierul de tâmplărie, unde se reparau scaunele trenurilor, tot la muncă, limpeziți de drumul făcut. Ziua trecea repede, la patru suna sirena de schimb și plecau acasă. Grivita se schimba. Strada lungă era plină de căruțe și de oameni veniți după târguială. Nici nu băgau de seamă când apucau spre mahalaua lor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu ochiul la cel din poale: - Ce te-oi fi uitând atîta? - Mi-ești dragă, Didino, șopti cel tânăr, și-am să te iau, și-am să fac moarte de om pentru tine, și-am să te pedepsesc... Cerul se limpezise. Era înalt și sticlos. Din depărtare se simțeau mirosul ascuțit de gunoaie și miresmele vechi ale gropii. Țiganca rîse: - Nu te cred. Acolo ar fi răsturnat-o. I-ar fi mușcat gura și-ar fi bătut-o. Trupul greoi al
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai poate încă respira, fără ideea lui te-ai pierde în părăsirile minții. Ceea ce-i fascinant în disperare este că ne aruncă dintr-o dată în fața Absolutului; un salt organic, irezistibil, la picioarele Ultimului. După aceea, începi să gândești și să limpezești sau să întuneci prin reflexie situația creată de furia metafizică a deznădejdii. Despărțit de semeni prin soarta insulară a inimii, te agăți de Dumnezeu ca mările nebuniei să nu-și înalțe valurile mai sus de singurătatea ta. În poezie, necrezând
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vom scoate noi cadravele în amiază? Ce caută străfundurile sufletului în lumina zilei? Nu există "suflet" decât în noapte. România nu este o țară luminoasă: ea este o țară subterană, dar fără mari întunecimi. Sîntem, poate, prea simpli sau prea limpezi în obscuritățile noastre. Căci nu cred ca România să fie timidă cu înălțimile sau adâncurile ei. Din păcate ea este prea sinceră și prea curajoasă cu golurile ei. Și le acceptă prea des, se disprețuiește pe sine de prea multe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ei de lemn - el s-apropie și sărută mâinile portretului, apoi fața, gura, ochii cei de foc vânăt. Înecat de iubire pentru o ființă ce nu mai esista, ar fi dorit ca etern să ție astă noapte cu aerul răcoare limpezit de lumina lunei, vecinic ar fi dorit să ție dulcea, neînțeleasa, dar atât de fericita lui nebunie. Va să zică asupra acestui chip îți concentrase el amorul lui, atâta formă avea pustiita, sărmana lui viață - un portret!.., Da, era tatăl său, când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
verdeață nestrăbătută. Numai pe ici pe colo câte o dungă fulgerătoare deasupra apei. Valurile râd și mână întunecoase lumea lor albastră, până când deodată râul împiedicat de stânci și munți s-adună între codri ca marea oglindă a mărei și se limpezește sub sori, de poți număra în fundu-i toate argintăriile lui. {EminescuOpVII 107} Ca să petreacă, inventară un joc de cărți. Regii, reginele și fanții de pe cărți erau toți chipuri copiate din basmele ce și le spuneau serile. Jocul însuși era o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
această veste neașteptată. Ea rupse floarea de crin din oala din fereastră și apăsă cu ochii mai închiși o sărutare arzîndă pe floare - astfel încît se păru că albul cel d-argint al crinului se roșește, apoi c-o espresiune limpezită de amor mi-o întinse cu brațul stâng mie. Am depus și eu sărutarea mea pe acel crin ce nu putea fi mai alb și mai curat decât fața verginei mele mirese - o sărutare de foc, o sărutare eternă! Mă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
niște coji de piatră, care pentru mine sunt coji de alună... în mine, în pieire și renaștere este eternitatea... Voi... o umbră ce mi-a plăcut a zugrăvi în aer... voi vreți să mă prindeți pe mine... Nebuni! Apoi se limpezi oglinda și eternitatea din cer se uită în ea însăși... și se miră de frumusețea ei. În singurătatea pustiilor se-nalța piramida sură c-u fruntea ajungând nourii... Luna o ningea, încît părțile lovite de ea păreau de zăpadă, părțile umbrite
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un albastru întunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea. Poate că, neumbriți de gene atât de lungi și {EminescuOpVII 295} atât de dese, n-ar fi părut atât de întunecoși, poate că lumina, neoprită de acea mătase brună, ar fi limpezit noaptea voluptoasă a acelor ochi. Aveau albăstrimea transparentă a strugurului negru. Dacă a cunoscut cineva ochi frumoși, la a căror vedere se cutremură orce fibră, pe care i-ai privi cu o intensivă și, ca să zic, dureroasă plăcere, atunci erau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
hățișurile istoriei comunismului românesc, și Michael Shafir, Ladislau Gyemant, Hildrun xe "Glass"Glass, Leon xe "Volovici"xe "Volovici"Volovici, Mihai Ionescu, Lucian xe "Năstasă"Nastasă, Andrei Oișteanu, Victor xe "Eskenosy"Eskenasy, cu toții excelenți parteneri de conversații, În cadrul cărora mi-am limpezit diverse fațete ale problematicii abordate. Din această Înșiruire nu poate lipsi partenerul meu de dialog neîntrerupt, de aproape patru decenii, pe cele mai diverse și complicate probleme de istorie, bunul meu prieten, istoricul Liviu Petculescu. Țin să mulțumesc colectivului Editurii
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
fi loiale acestuia a fost șocantă, dar oarecum nu chiar neașteptată. Extrem de frustrant a fost însă faptul că noua guvernare și cele ulterioare nu au fost capabile nici să identifice și să pedepsească vreun „terorist”, dar nici, mai ales, să limpezească natura forțelor care au produs acest fenomen. Într-o țară ca România, în care se știe întotdeauna totul despre orice, inexistența cel puțin a unei teorii plauzibile asupra acestui fenomen sângeros este de natură a crea mai degrabă suspiciuni. Explicația
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
rămas neclară și nici o responsabilitate pentru ele nu a fost identificată. În disputele create în jurul chemării minerilor a existat o asimetrie greu de explicat: critici violente ale guvernării pentru că a chemat minerii, pe de o parte; lipsa disponibilității de a limpezi natura și a identifica autorii evenimentelor care au generat chemarea minerilor, pe de altă parte. • Efectul pervers al reconstituirii partidelor istorice. Primele partide apărute după Revoluție au fost partidele istorice: Partidul Național Țărănesc-Creștin Democrat (PNȚCD), Partidul Național-Liberal și Partidul Social-Democrat
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
profundă. În mod inevitabil, pentru a asigura funcționarea sistemului, politicienii au fost forțați de logica lucrurilor să asimileze tehnocrați în funcții de conducere pe criterii de competență, mai degrabă decât pe criterii politice. Politica tot mai aberantă a conducerii a limpezit opțiunile anticomuniste. Mai ales în anii ’80, ostilitatea tehnocrației față de regimul comunist este în creștere. O tendință de depărtare de regimul comunist se manifesta tot mai mult chiar în sistemul politic, inclusiv în sistemul represiv: armată, miliție, chiar Securitate. O
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
insurecție (comună insurecțională), fenomen revoluționar, revoluție. Consider însă că important nu este unul sau altul dintre acești termeni, ci sensul insurecției timișorene (în ce mă privește, prefer această categorisire), care, dacă nu a fost foarte clar la început, s-a limpezit pe parcursul acelor zile în care locuitorii orașului au rezistat singuri în fața dictaturii și forțelor de represiune; iar acest sens a fost acela de anticeaușism, dar care în subsidiar era anticomunism radical. În timpul zilelor insurecționale, timișorenii au conștientizat faptul că trebuie
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
poporului și a revoluției: „Au fost multe momente șdeclară un martor, n.m.ț, multe, foarte multe, ore întregi, când oricine putea să-l salveze sau să-l suprime pe Ceaușescu” (p. 119). Apoi, în cele din urmă, lucrurile s-au limpezit și toți ofițerii, întreaga garnizoană s-a delimitat de Ceaușescu, deși acesta era comandantul suprem al armatei. În Ceaușescu la Târgoviște... (1999), Domenico îl intervievează pe generalul Andrei Kemenici, cel care i-a avut în custodie, la garnizoana târgovișteană, pe
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
moartea». Unii erau obsedați de voința de a ucide, ca niște mecanisme defecte ce nu pot fi oprite decât prin distrugere. Alții, cinici, vorbeau de un jurământ militar și argumentau cu datoria în sens filosofic. Unii erau însă mult mai limpezi: «Cum să nu luptăm, doar am fost plătiți bine»! Mulți au negat, încercând să treacă drept victime ale confuziei generale (cum au și fost destule)” (pp. 30-34). 3. Mai mulți analiști ai chestiunii teroriste vorbesc despre varianta identității arabe a
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
dogmatice ale sinoadelor ecumenice. Este mult mai important să rămâi în bătaia întrebării de foc care face din teologia creștină o provocare publică, iar din Evanghelie un manifest peren: „Cine ziceți voi că sunt Eu?”. Numai permanența acestei întrebări poate limpezi sensul unor decizii conceptuale pe care Biserica creștină le-a luat în decursul veacurilor. Numai măsurându-ne gândurile cu răspunsurile oferite de tradiția Bisericii vom putea îndreptăți sau critica anumite oferte, propuneri teoretice contemporane. Doar proximitatea inconfortabilă a întrebării inaugurale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
generoase contribuții teologice ale Pr. Dumitru Stăniloae ni se par a fi reflecțiile sale din Dogmatica ortodoxă asupra relației dintre tradiție, corpul Scripturii și trupul viu al Bisericii. Stăniloae este unul dintre primii gânditori ortodocși din secolul XX care a limpezit raportul între aceste trei instanțe ale Revelației, recunoscându-le regimul cuantic de inseparabilitate. Acest model, care creditează paradoxul cercului hermeneutic, se opune rigidității mecanice conținute în interpretarea romano-catolică a Scripturii și a tradiției; în linia deciziilor luate la Conciliul tridentin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ADN-ul mandatului apostolic, cunoașterea tacită și nonpropozițională a unității și adevărului Scripturii este posibilă numai din interiorul tradiției 1. Tradiția apostolică a germinat ceea ce, mai târziu, Părinții latini au numit prin sensus ecclesiae. Premisele Crezuluitc "Premisele Crezului" După ce am limpezit în linii largi rolul hermeneutic al autorității tradiției în formarea canonului biblic și a unui cadru de recepție (sensus ecclesiae) al întregii Revelații dumnezeiești, putem discuta semnificația Scripturilor pentru constituția dogmatică a Crezului apostolic al Bisericii creștine. Când campionii tradiției
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
totuși un parcurs normativ. Setea de lumini duhovnicești este îmbogățită de o rafinată îndrăzneală apologetică, încununată de un frumos epilog. Volumul este, așadar, un diptic a cărui construcție tematică merită studiată cu atenție. Presupozițiile de lucru ale acestui „eseu” sunt limpezi: modernitatea a însemnat pentru teologie mai ales o îndelungată „captivitate babilonică”, exercitată asupra învățătorilor și cărturarilor creștini prin opera de seducție a metodei istorico-critice. Așezată sub imperativul „obiectivității”, teologia academică și-a pierdut subit contactul cu viziunea patristică despre cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ei aparent (fenomenul)? Cine permite această deturnare primordială? Răspunsul imediat este: structura de rezistență a conștiinței (intenționalitatea) aflată într-un raport de contiguitate cu lumea în care lucrurile apar. Pentru Wittgenstein, limitele lumii erau limitele limbajului, dar această afirmație nu limpezește cu ceva natura limitei înseși sau funcția de receptacol a conștiinței. Mai mult, nedefinită rămâne originea puterii de învăluire a lucrurilor de către conștiință în propriul orizont transcendental. Dar acest „orizont” (numele grecesc al determinării vizuale), despre care vorbesc filozofii atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sub numele de roșu, albastru, verde etc.), o culoare lasă o impresie fără adresă, ca un contur fără dimensiuni, o tramă invizibilă. Simțind, de fapt noi resimțim. Caracterul impresionabil al conștiinței, fondul primar de recepție, prealabil oricărei funcții noetice, este limpezit de Henry prin apel la noțiunea donației originare. Câtă vreme conștiința (deci voința) lasă inițiativa intenționalității, orice experiență e deja prefigurată și oarecum previzibilă. Impresionabilitatea conștiinței scapă acestei analize, deși poate fi ușor demonstrat faptul că percepția unui sunet e
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]